Doi ani.
Întotdeauna am avut puterea să recunosc când cineva şi-a dat seama cine sunt cu adevărat. Nu puterea, plăcerea. O frază, un gând sau un sentiment ce în mine tăcea dar trăia, rostit de vocea unui cunoscător de “mine” a primit cel puţin o acceptare lentă ca o înclinare repetată a capului.
Nu am negat nicicând părţi rele sau urâte. Poate pentru că nu am nimic chiar atât de rău şi urât încât să nu fie acceptat de lumina zilei.
Le-aş spune că prieteniile bazate pe sentimente frumoase comune, pe afinităţi comune sunt mai sincere şi ţin mai mult decât cele bazate pe antipatii comune. Dar nu o să mă creadă. Şi cine sunt eu să le răpesc singura ocupaţie şi singurul subiect de bârfă? De fapt eu sunt însuşi subiectul. Iată că al meu avertisment că dau dependenţă îşi lărgeşte orizonturile. Nu dau dependenţa numai în sensul bun şi frumos al prieteniilor vesele ci şi în sensul ocupării zilelor cu intrigi şi chicoteli dând din coate. M-amuz. Şi cât doare la unii neputinţa de a mă atinge/doborâ/leza sau măcar norocul de a putea spune că au avut dreptate. De ce s-ar chinui cineva să-şi traisca viaţa total invers de cum şi-ar dori cu adevărat doar să câştige o luptă minoră şi de suprafaţă? Doar să arunce priviri superioare ce se întorc împotriva lor când se privesc în oglindă. Sau poate încep singuri să-şi cultive noi identităţi. Ah, nu. Nu dau eu puterea asta oamenilor. M-amuz din nou. De noi modalităţi scornite de a mă ataca. Sau de a mă face să mă încrunt măcar.
Întotdeauna am avut puterea să recunosc când cineva şi-a dat seama cine sunt cu adevărat. Nu puterea, plăcerea. O frază, un gând sau un sentiment ce în mine tăcea dar trăia, rostit de vocea unui cunoscător de “mine” a primit cel puţin o acceptare lentă ca o înclinare repetată a capului.
Nu am negat nicicând părţi rele sau urâte. Poate pentru că nu am nimic chiar atât de rău şi urât încât să nu fie acceptat de lumina zilei.
Le-aş spune că prieteniile bazate pe sentimente frumoase comune, pe afinităţi comune sunt mai sincere şi ţin mai mult decât cele bazate pe antipatii comune. Dar nu o să mă creadă. Şi cine sunt eu să le răpesc singura ocupaţie şi singurul subiect de bârfă? De fapt eu sunt însuşi subiectul. Iată că al meu avertisment că dau dependenţă îşi lărgeşte orizonturile. Nu dau dependenţa numai în sensul bun şi frumos al prieteniilor vesele ci şi în sensul ocupării zilelor cu intrigi şi chicoteli dând din coate. M-amuz. Şi cât doare la unii neputinţa de a mă atinge/doborâ/leza sau măcar norocul de a putea spune că au avut dreptate. De ce s-ar chinui cineva să-şi traisca viaţa total invers de cum şi-ar dori cu adevărat doar să câştige o luptă minoră şi de suprafaţă? Doar să arunce priviri superioare ce se întorc împotriva lor când se privesc în oglindă. Sau poate încep singuri să-şi cultive noi identităţi. Ah, nu. Nu dau eu puterea asta oamenilor. M-amuz din nou. De noi modalităţi scornite de a mă ataca. Sau de a mă face să mă încrunt măcar.
Aveam, în trecut, un discurs frumos despre cine sunt şi ce merit. Despre standardul meu şi întreaga valoare calculată oricât de subiectiv dar mai bine supraestimată decât invers. Doza de modestie afişată face echilibrul posibil. Iar restul cerne oamenii şi lucrurile din jurul tău. Şi-apoi un om fericit şi seren produce invidie constructivă de genul: te invidiez, vreau să fiu ca tine! sau invidie distructivă cu modalităţi eşuate de copiere.
Am văzut fraze copiate de la mine fără ghilimele sau autor, mai demult am văzut un întreg blog care arăta identic cu al meu, de la titlul ultimului post, fotografia utilizată la el, până la tema blogului cu canapea roşie. Erau intenţionate încercările. Îi cunoşteam. Mă citeau. Am citit la raw şi mi-a plăcut atitudinea în faţa plagiatului. Oarecum ironică.
Deşi e măgulitor gândul, zic. Să te copieze cineva. Aşa îl simt. Eu. Ceilalţi spectatori îl consideră penibil. Extrem de penibil. Ştiu. Poate nu ştie să creeze ceva original, poate încă nu are idee cine este şi cine vrea să fie. Sau poate intenţionat aşteaptă reacţia asta. Primeşte-o. Cu zâmbet cu tot.
Eu ştiu cine sunt. Sunt Liz. Şi astea sunt cănile mele de cafea. De doi ani de zile. :)
la multi aaaani Liz si canile ei de cafeaaaaa
>:D<
Nu sunt aici decat de cateva luni de cand am avut bucuria sa descopar blogul tau si chiar daca nu-mi fac simtita prezenta, sa stii ca revin aici cu drag si citesc cu mult interes. Asa ca la o sora mai mare, al meu blog avand un an si … patru luni abia ;-)
xoxo
O.
Iti multumesc din suflet pentru urare… phuu… doi ani… o gramada… :)
:) " sa fie modesti prostii , ca au de ce " :):)
tu sa fii sanatoasa !!!
si de la mine s-au luat pictures si texte…sooo, inseamna ca le-a placut tare , tare :)
felicitari !!
keep the good work :)
No,La multi ani! si sa-ti dainuiasca:)Mi-a placut cum ai spus de prietenii.Zambesc,am motive.
la multi ani, multe postari, multe sentimente, multi prieteni. si tot ce mai vrei tu. ce bine s-a potrivit cadoul meu ..exact in perioada asta.
sa nu te schimbi, Liz drag >:D<
windy, multumesc de urari si-ncurajari. Zambet cald.
Lord D'If, ai motive. Mutumesc de urare si binenteles multumesc ca ai motive. :D
5z, daa… o sa fie cadou castigat de blog de ziua lui…hihi… multumesc.
Fara pic de ironie, onorat a fi mentionat in cadrul unei ceremonii de aniversare, vin sa recunosc faptul ca am scris acolo 2 propozitii despre plagiat dupa ce ti-am vazut bannerul cu Copyright and Fair Use. Ca orice idee buna, functioneaza doar in teorie. Ma ghidez totusi dupa ea( si sunt sigur ca si tu faci la fel) macar prin prisma faptului ca sunt suficient de ingamfat incat sa cred ca pot mai mult decat cel/a de la care ma pregatesc sa fur.
raw, onorata de a ta prezenta recunoscuta sau nu pe blogul meu. Bannerul cu Copyright and Fair Use e creatie proprie dupa multe idei adunate din legi ce oricum la noi nu exista. E mai mult o regula de bun simt. Si multa dreptate ai. Ma respect prea mult ca sa cred ca trebuie sa fur ca sa spun sau sa ma comunic in vreun fel. Sau sa ma agit prea tare de o replica copiata cu virgule sau fara. Atat pot copia.
La multi ani, Liz.Ma bucur ca ti-am descoperit blogul. Si ma bucur sa te citesc, de fiecare data. Cu felul tau blind si delicat de a scrie si de a simti lumea.
Delaskela, iti multumesc. Ai tu un mod aparte de a scrie un compliment sau o foaie din jurnal de tremura orice rasuflare feminina ce primeste sau citeste. Nu, nu ai un mod aparte… esti aparte.
Lizule la mai multi. Esti deja mare. :)
cu întârziere şi o stare de sănătate precară, zic şi eu La mulţi ani, Liiiiiz >:D< <3