Love. Mine.

Îmi pare rău că. Scuze. Sunt sinceră și-am fost întotdeauna. Nu înțeleg de ce mi-aș ascunde dragostea cum nu înțeleg de ce ar trebui să-mi pregătesc din timp momentul publicării. Eh. E dragoste. Important e momentul în care o simți, în care o conștientizezi. Și nimic, dar nimic din dragoste n-ar trebui să ducă la amenințări și lucruri urâte ci doar poate la dor, durere din lipsă, regret și resemnare, poate admirație, poate invidie dar constructivă, poate respect.

Nu iubire de facebook cu felicitări cheesy, cu declarații pe profil, cu mulți oameni care dau unfriend. Patetic. Sunt care chiar se iubesc cu un profil absolut inventat. Și se iubesc violent și fals în văzul lumii.

Iubirea nu trebuie să fie ascunsă, nu trebuie să fie falsă și nu trebuie să fie inventată. Aia nu-i iubire. Aia e o glumă. Dacă ai ce arăta, arăți. Dacă nu vrei să arăți, nu arăți. Nu minți, nu arăți altceva, nu arunci cu gunoi.

Toate au un sfârșit, nici o iubire nu e veșnică, nici o relație eternă și nici un om nu-i monogam. Dar putem să facem să țină forever respectul, sinceritatea și căldura din privire când ești lângă un om. Și n-ar trebui să existe înșelat.

Până atunci am să mă bucur de pasiunea începutului. Că ăsta e cel mai turbat. Cel mai nebun și cel mai frumos.

De ce aș urâ un om care iubește aceeași persoană ca și mine? Îmi plac oamenii care iubesc aceeași muzică ca și mine, aceleași filme, aceleași glume, același fel de artă, care au aceleași preocupări… dar trebuie să urăsc și să distrug un om care iubește același om… de ce? Unde e logica? Nu. Refuz.

Cum refuz să arunc gratuit cu noroi, să vorbesc de rău persoane pe care nu le cunosc, să distrug șansele unor persoane ce nu mi-au greșit cu nimic, sau să reneg niște oameni din trecutul persoanei iubite, în rând cu care, culmea, stau și eu în momentul în care am pășit în relație. Fiecare om pe care îl iubim sau ne iubește ne decorează un colț din noi. Și-nseamna că am să te iubesc, iubind toți oamenii pe care i-ai iubit sau te-au iubit vreodată. Loveception. Nu-mi strică niciodată motive în plus de a te iubi.

Poate unii se axează prea mult pe restul lucrurilor izbucnite odată cu-o iubire. Precum oamenii căsătoriți se-aruncă în hohote în bancurile despre oameni căsătoriți. Eu după ce m-am căsătorit n-am mai râs la nici un banc. E evident de ce. Pentru că începusem să le înțeleg.

Iubirea nu se trăiește pe facebook, nu se strigă în parade colorate și nici nu se anunță ca o titulatură când te prezinți. Iubirea se vede în fericirea de pe chip, în zâmbetul de după sms, în tonul cu care răspunzi la telefon și-n codița penei de corb pe care o ronțăi fericită la o bârfă.

Obișnuiesc să-mi păstrez te iubesc-urile pentru face to face. Nu dau îmbrățișări decât ca răspuns, nu pup online sau în sms-uri în exces. De asta mi-ai zis că is inabordabilă. De asta poate mă iubești. Unei cerințe de bun simț, răspund, unei întrebări de asemenea. Restul de energie îl păstrez pentru momentele perfecte în care chiar simt fericirea proverbială și pe care le-aș întinde la nesfârșit.

Iubirea altuia nu-i treaba mea nici de implică plâns în baie, zâmbit cu ochii umezi sau vreo vânătaie. Nu-i. Cum nici a mea nu-i treaba nimănui. Durerea mea în schimb e treaba câtorva persoane dispuse s-o asculte, îndrume sau vindece. Iubirea mea e doar treaba ta.

This entry was posted in frappe.

11 comments on “Love. Mine.

  1. Ai nascut o intreaga discutie la mine in camera pe tema “de ce as uri un om care iubește aceeași persoană ca și mine?”. Multumesc foarte mult pentru intrebarea aceasta, Liz. E mai valoroasa decat 10 pagini de carte.

    • Liz says:

      Tot e bine ca nu e o discutie pe î din a sau din i la a ura, deasemenea scris legat si binenteles scris fara i intermediar dar de inceput. Astea-s marcile mele proprii a caror corectitudine o stiu dar refuz sa le schimb forma :)
      Si deci da, mi-as fi dorit sa fiu acolo. sa zambesc tamp si sa va ascult.

  2. Liz, nici nu-ti observasem “î-ul” :D

    • Liz says:

      Stiu. Asta vroiam sa zic. Sunt oameni care vad cu totul altceva in ce scriu :)) cum ar fi imprastierea haotica de virgule. Dar mai sunteti si voi. Si scriu cu gandul la voi.

  3. septimmia says:

    De ce? Pentru ca dragostea celuilalt s-ar putea sa fie mai buna.

  4. Scrii atat de frumos! Esti hrana pentru suflet!
    Eu cred in iubirea care se arata faptic, cred in iubirea care se simte si care se traieste la intensitate maxima, pe viu, cand ai omul langa tine. Nu stiu care e treaba cu iubirile alea mari de pe facebook, dar cred ca oamenii in primul rand ar trebui sa fie sinceri cu ei, pentru a putea fi cu adevarat fericiti.

    • Liz says:

      Da, Ruxandra, iubirea se arata faptic, si e adevarata doar aia pe viu, cand ai omul langa tine! Nu online si nu demonstrand altcuiva. Ci intre doua priviri si ocupand doar 2 metri patrati. Si sinceritatea… da, neaparat sinceritate…

  5. richie says:

    Surprinzator (poate) prima reactie a fost identica cu a lu @ocupunlocimaginar… doar ca eu stau singur in camera si discutiile mele sunt interiorizate.

    In alta ordine de idei cateva chestii imi sunt atat de familiare iar altele m-au pus pe reflectat. Si nu vorbim de gramatica aici… decat, eventual, de gramatica iubirii…

    • Liz says:

      Nesurprinzator. Magulitor pentru mine. Si, da, cu zambet tamp as fi vrut sa fiu si-acolo inauntru s-ascult discutiile cu tine. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × 2 =