E aproape septembrie și nu-mi vine să cred că mai am puțin și fac un an de când trăiesc în Cluj. E greu să te desprinzi de oameni, locuri și lucruri pe care le-ai simțit ale tale pentru totdeauna dar e ușor să te adaptezi la viață frumoasă chiar dacă e altfel, departe sau/și cu altcineva.
Am visat colorat și adânc. Aproape real. Un om ce mi-a dat o mai mult decât prietenie demult când eram copii și-apoi adolescenți nebuni și care s-a pierdut în distanța deciziilor fiecăruia dintre noi. În timp. La mulți ani și două zile! Ah, vis dinăla ce persistă toată ziua în minte.
În fiecare dimineață deschid larg ferestrele imense și-mi beau cafeaua în liniște. Fără muzică, radio sau film. Televizor nu mai am de mulți ani. Învăț să cresc un câine mare. O Maya. Și ea mă-nvață că nu-i ușor dar că se merită. O plimb pe un deal verde pe care pasc toată ziua cai. Ies nemachiată și ciufulită și cu un halat negru ce-mi flutură descheiat peste tricouri rock. Încep să arăt ca un artist și-mi place senzația. Alerg de câteva ori pe săptămână pe același deal și cu același câine. Nu-mi place să alerg. Mi se pare greu și plictisitor. Dar mă simt bine după. Și trebuie să-mi scutur kilogramele cumva. Și-mi place imaginea aia ca în finalul filmelor americane cu apus de soare, lanuri de porumb, un cuplu, un câine și fericire. Beau bere rece cu lămâie și am reînceput să conduc. Încă fumez țigări lungi și mentolate și filosofez noaptea în bucătarii înghesuite cu-o sticlă de whiskey, pahare pătrate și oameni deștepți.
Nu trebuie să dovedesc nimănui nimic. De fapt cred că nu trebuie … nimic.
Oameni care se sting ne-ntunecă privirea temporar. O bunică sau un actor celebru. Orice moarte ne face să privim în noi și să ne reevaluăm direcția și modul cum ne trăim viața. O invidie și/sau admirație pe reușita altcuiva ne înverșunează dar o moarte ne face să ne răstălmăcim calm țelurile.
O zi reușită e o zi în care stai trântit pe o pătură la marginea unei păduri ce se vrea plină de fantome și privești doi tineri cum încearcă să ridice o parapantă roșie înainte de-a răsări o lună plină. Se-ncheie cu un film horror văzut cu casă plină de prieteni și-o cafea fierbinte după o masă copioasă, cu pisici care-ți torc în brațe și-un câine care-ți sforăie la picioare.
Toate-s din mine.
Din afara mea vă spun că produsele Lizknot pe care le creez sunt plecate cu standul Oranjeriei la FânFest. Și vă mai arăt o femeie frumoasă purtând Lizknot. Și vă anunț că mă duc la Schimbul de cărți din august. Planific un drum la Galați, o băută de proporții și un nou tatuaj. Nu neapărat în ordinea asta.
Hai să facem să fie bine! One day at a time…