Suflet prieten

Zambesc incet si somnoros. O amintire veche… vocea unui prieten imi rasuna clara in cap si suflet. Asa arata dorul de el.
… nu stiu de ce el crede ca-l urasc… nu stiu de ce el crede ca nu a lasat un gol… nu stiu de ce mi-e interzis sa-l am aproape…
El e copilaria mea… el e primul meu prieten confident… el mi-a tradat primul secret… el intr-un singur an nu m-a sunat de ziua mea si l-am iertat de mult… el mi-a privit fidelitatea si infidelitatea… mi-a sfatuit de multe ori orgoliul… si poate cateodata a fost putin egoist dar a stiut sa-si asume reprosurile mele…
L-am revazut nu demult… si in cele 20 de minute cat mi-a fost aproape dupa ceva ani a vorbit continuu dar nu cu mine… desi prin tot ce-a spus l-am simtit comunicand cu mine…
Mi-a facut bine revederea… nu am avut cui sa o spun…
Candva demult, din prima carte “aproape” publicata a Angelei, i-am dedicat un cub de aer:

“Viaţa e mai frumoasă când ai lângă tine un suflet prieten. Îţi aminteşti? Tu ai ştiut să-mi asculţi tristeţea. Ai venit fără să te aştept. Mi-ai intrat în suflet fără să baţi la uşă, pentru că era deschis. M-ai cunoscut şi m-ai înţeles. Deja, e foarte mult. Acum eşti ca un drog. O zi fără ochii tăi e ca o zi fără cafeaua mea de dimineaţă. Adică fără ceva esenţial. Poate că ar trebui să le spunem celor dragi, atunci când e cazul, cât de mult îi iubim.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − 14 =