Târziu in noapte a venit Simone…

    Şi fumul gros de stări nervoase a coborât brusc la nivelul covorului. I-am ascultat bronzul perfect, ciocolatiu, cu urechea lipită de buricul ei. Ne-am amintit cum ne-am cunoscut, cum ne-am plăcut, cum ne-am iubit, cum ne-am certat, cum am trecut prin momente bizare, cum am bârfit şi cum încă putem face schimb de senzaţii. Am ascultat Stone Sour acustic şi ne-am zâmbit cald. Ne-am dat seama că ştim prea multe una despre cealaltă. Aproape tot.

    O seară caldă în care, în tăcerea sorbiturilor mici de nesquik şi în liniştea muzicii ascultate, întinse pe canapele, erau adunate toate amintirile noastre, toate bârfele, toate dimineţile vesele, toate nopţile cu plâns, toate telefoanele încordate, toate aventurile, toate problemele împărtăşite, toate bagajele, toate orele de făcut cercei şi nevorbit, toate pasiunile povestite cu ochi sclipitori, toate pozele şi planurile, toate momentele alintate şi ameţite, toate gripele cu pastile şi ceaiuri fierbinţi, toate momentele când am urât-o şi m-a urât la schimb, toate peste care am putut să trecem împreună sau separat şi toate secretele lumii. M-a vindecat dând petece de piele caldă, agitând dulce un evantai turcoaz sau ascunzându-şi zâmbetul sub pernuţe maro de catifea. 
    Ştie ce mă deranjează la ea dar cu toate acestea o consider perfectă cum este. Ştiu ce o derajeaza la mine şi că mă consideră perfectă aşa. 
   Apare rar şi de dor. Dispare cu primul apel pe telefon în lumina farurilor din parcarea mea întunecată. După ce îmi spune tot, mă întreabă tot, tace mult lipită de mine, râde vesel, plânge fierbinte, îmi adulmecă sticluţele de parfum de pe etajeră, îmi chinuie pisica pe care o am de la ea şi îmi aruncă o ultimă privire în care, nevorbit, promite că în viitor, cândva, ne vom întâlni şi mira de cât de fericite suntem. Şi cât de nefericite am fost. 
   De la ea am pisica neagră, geanta cafenie, mănuşile lungi fără degete, fularul negru cu franjuri, căciula de iepure punkist, scoicile din acvariu, cănile sparte în bucătărie, îndemnul ei alintat şi des de a scrie despre ea, sute de fotografii pe care mă lasă să le arăt şi mândria că e a mea chiar dacă nu e. 

7 comments on “Târziu in noapte a venit Simone…

  1. Iulia Kelt says:

    Unele lucruri e bine să le primești cu porția :)

  2. Liz says:

    Adevarat… unele…

  3. Mihaela ( Catwoman) says:

    Oh, asta suna atat de cunoscut, cumva… si atat de dulce-amarui si de nu stiu cum… ca un cantec al Patriciei Kaas, care te sfasie mereu pe dinauntru, care nu poate fi vesel nici cand se chinuie, dar e cumva linistitor cand e cumplit de trist…

  4. Ocup un loc imaginar says:

    Pentru ca e a ta si nu e..

  5. ImagineMe says:

    Am sa pun o intrebare mai "pamanteana": Si nu iti ramane un gol imens in suflet pentru ca pleaca si 'nu e' a ta (chiar daca e)?
    Simt imens. Cat sa iubesc 'in absentia'?

  6. Andra says:

    Te citesc de ceva vreme buna si cu toate ca nu am trimis niciun comentariu pana acum, sunt aici, te urmaresc, te savurez de fiecare data. Dar la postarea asta nu puteam sa te admir in liniste. Asa ca : superb!, am lacrimi in ochi in timp ce recitesc a nu stiu cata oara. Pentru ca , vorba Mihaelei, suna atat de cunoscut, iti multumesc pentru ce ai scris. ( Si cat iti inteleg de bine "mândria că e a mea chiar dacă nu e"… )

  7. Liz says:

    Vai ce comentarii frumoase ati putut lasa voi la postarea asta…
    Am deschis postarea si recitit de multe ori reactiile voastre… pentru ca voi stiti cum sa ma cititi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen − eight =