Tell me what you brag about and I’ll tell you what you lack

Am primit multe cadouri. Prea multe. Câteodată nu știu să reacționez. Dar mă bucur teribil de fiecare lucru în parte. Mai trebuia fotografiată lumânarea de cireșe, foietajul cu ciuperci gătit de Ina sau promisiunea ta simțită și crezută. Dar astea erau în exercițiul funcțiunii deja și nu le-am mai deranjat. Lumânarea ardea liniștită, delicatesa era aproape devorată și promisiunea începea să fie îndeplinită.

Mă sperie planurile care încep să ia contur. Mă sperie că atunci când încep să mă simt confortabil în singurătatea mea și-o pot numi independență încep să mă îndrăgostesc și-ncep să vreau să împart. Mă sperie dar mă bucură. Anul ăsta a fost bizar. Dar anul ăsta mi-a arătat direcția, mi-a pus în brațe cea mai frumoasă prietenă, mi-a arătat cine sunt și cine pot fi și mi-a promis cea mai frumoasă poveste de dragoste. Și-mi dă momente de încredere că pot trece peste toate dramele, problemele și amintirile urâte. Dacă ar fi să compar nici măcar n-aș avea de la ce punct asemănător să pornesc. Și-mi pare de necrezut că exista un timp când nu puteam să-mi programez ziua cu 8 luni înainte, nu mă puteam plimba prin librării și biblioteci, nu puteam scrie, nu puteam să mă duc la câte târguri vroiam sau nu puteam să călătoresc sau să cresc pisici. Și de-ar fi fost astea lucrurile cele mai rele pe care le-am trăit. De bună voie ce e drept. De bună voie m-am lăsat silită. Acum mi se par glume.
Și-apoi să compenseze, apar oameni ce dau din ei mai mult decât cred eu că merit.
Aștept zăpada, cum spuneam, sfârșitul lumilor și caut porțile spre universuri paralele. Și simt cum naști în mine pasiuni nebănuite.
Așa-i că ai să-mi dai prilejul să-ți arăt cum vreau eu să trăiesc sărbătorile de iarnă? Nu mi-a dat nimeni prilejul până acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nine − three =