…mi-am petrecut restul nopţii pe canapeaua pe care încă eşti. Am adormit lejer cu gândul la un dans nebun ce îmi extenuase amintirile. Două oraşe ne ştiu împreună şi alte două, separaţi. La cafeaua de dimineaţă am să mă gândesc ce frumos îmi descifrezi tu visele, cum îmi impui planuri şi-mi injectezi dorinţe. Dai doze mici de putere. Puterea de a urma impulsul. Între sorbituri somnoroase de cafea am să mă gândesc cum senzaţia data de vocea ta se confundă câteodată cu senzaţia dată de parfumul tău. Una din ele implică depărtare şi dor.  Amândouă şi multe altele neagă depărtarea şi răscolesc dorul.
 Cineva mi-a şoptit o declaraţie ciudată. Serios şi fără să-mi privească ochii mi-a spus că există oameni de care nu poţi să fugi, sentimente pe care nu poţi să le negi şi compatibilităţi bizare ce funcţionează ca magneţi. Ştie pentru că a găsit omul, a simţit sentimentul şi a văzut exploziile în priviri, stomace, pasiuni şi gânduri. Întreaga lui viaţă a devenit magnetul. De asta nu luptă, nu trage şi nu cere. Trăieşte şi iubeşte.
 Am aprobat şi-am simţit accelerarea pulsului. Mi-am însuşit fiecare cuvânt din teorie şi m-am bucurat că nu mi-a privit ochii nici după ce şi-a terminat explicaţia caldă. Probabil intenţionat nu şi-a încrucişat privirea cu a mea. De teamă să nu te vadă iar pe tine. 
Bună dimineaţa!