They say there’s no harm in daydreaming, but there is

După trei zile de Brașov, prea multe shoturi de tequila și exact zâmbetele de care aveam nevoie, m-am urcat într-un microbuz verde pe care scria mare destinația: CLUJ. Era tras la același peron cu microbuzul de Galați și mă gândeam de câte ori din gara aia m-am urcat în celălalt. Mi-am dat seama că am ajuns acasă când am ridicat ochii din telefon și am văzut Clujul luminat pe întunericul de 8 seara. Mi-am dat seama că aici e acasă și că nu aș pleca din orașul ăsta indiferent de drame sau ce regrete încep să-i bântuie și lui străzile. Duminică seara, pentru prima dată după mulți ani, Clujul a redevenit al meu din al nostru. Cu tot cu oamenii ce-i străbăteau parcul la pas sau fumau liniștiți pe bănci.

Și când te-aștepți la tensiune și încă un shitstorm neprevăzut, rămâi brusc surprins de lucruri așezate, decizii luate, probleme rezolvate și, în sfârșit, speranța regăsită. Faci o cafea, amesteci calm și te lași cuprins de zen.

O fi și asta o etapă.

Un pix și-o listă. Cu liniuțe. Când dai prea mult din tine și-ți vine să faci pași în spate. Când visezi cu ochii deschiși la biscuiți cu miere. Când pui trandafirul roșu în apă într-o sticlă de whisky goală pentru că singura ta vază e plină de zambile înflorite. Când mă surprinde parfumul tău. Când am prea multe în comun cu tine și tu spui cald: you’re awesome. Când mă simt neputincioasă în fața înverșunării tale. Când nu mă simt destul de departe. Când mă simt safe cuibărită într-un om. Când nu știi câte-s generale și câte-s despre tine. Când nu știu.

But they say that wishful thinking and voluntary daydreaming can occasionally make dreams come true.

A nu știu câta zi.

Și încă nu știi ce-am visat azi-noapte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 − 3 =