Piedici şi-obstacole şi cât m-am săturat de ele. Încep să învăţ că nopţile pot fi verzi. Încep să învăţ că oamenii de care vrei să ai grijă sunt oamenii care vrei să aibă grijă de tine. Nu mai recunosc pe nimeni pentru că nimeni nu s-a schimbat. Nimeni n-a evoluat. Străini gălăgioşi şi superficiali.
Aştept liniştea primăverii cu soare deranjant şi bălţi de ocolit. Aştept să respirăm a noi, întinşi în iarbă.
Vorbind, ascultând şi răspunzând mi-am dat seama că urăsc femeile pe care nu le iubesc şi invers. Forţat exagerat.
Trei telefoane au bipait a texte o noapte caldă şi târzie. În sfârşit am ştiut cine sunt şi a cui. Fără să conteze cum. Chiar dacă-i temporară şi ameninţată senzaţia, îmi face bine şi mă lăfăi în ea.
Dimineţi de-un verde crud în care mă bucur de zâmbete virtuale pline de dalmaţieni, aromă de banane şi fluturări de gene.
eu încă aştept momentul în care piedicile s-or sătura de mine şi s-or muta în altă parte;))
Cred ca e cazul sa invatam sa sarim peste ele… habar n-am cum…
ştiam eu că orele alea de sport din liceu (pe care le-am evitat cu graţie) aveau un scop:((((
>:D<
Da… ramane cu lectiile uneori intelese gresit… de la stafeta invatam sa pasam unul altuia stafeta si sa respiram usurati dupa ce am facut-o iar de la o cursa cu obstacole nu realizam ca trebuie sa sarim sus si sa castigam cursa ci sarim cu frica de a trece prin piedica aia sifonati…
Si de fapt nu stiu daca e chiar gresit…
după cum spuneam… n-am făcut sport:)
serios acu', poate unele chestii ne scot cam şifonaţi, da' n-aş renunţa la ele pentru nimic în lume:)
doar la cele pe care le accepti ca pret de platit… dar celelalte gratuite chiar nu mai vreau sa le colectionez in urme pe propria-mi piele…
:) de vrut, nu vrea nimeni; partea proastă e că nu poţi să le triezi:-??