Disperarea dă insomnie şi plâns, nefericirea dă stare de somn şi visare. Fericirea dă energie inepuizabilă. O stare de răceală se joacă insistent cu ideile mele. O ceaţă densă şi confuză pluteşte-n cap, un nas roşu ţipă după şerveţele şi tâmplele zvâcnesc a fierbinte.  

  

 Nu ştiu cine eşti pentru că nu vorbeşti. Nu zici, nu ceri şi nu întrebi. Taci. Aştepţi să-mi treacă şi scapi farmituri dintr-un cozonac uscat. Atitudine care mă îmbolnăveşte.  

  

 Mă culc. Să dorm mult mult şi să mă trezească cineva care să întrebe şi să se agite, să lupte şi să rezolve, să vorbească şi iubească.