When the soul lies down in that grass the world is too full to talk about.

Mă liniștesc. Simt. Începând din seara asta mă liniștesc. Timpul începe să își revină la trecerea lui normală, îmi revin preocupările casnice, ideile artistice și planurile de viitor. În sfârșit îmi trece nebunia concertelor și agitația zilelor la soare în Vamă, a întâlnirilor nebune, berilor târzii și meselor aglomerate. Aerul devine respirabil, camera neaglomerata, sufletul ușor și viața, per total, frumoasă.

Zâmbesc optimist. Laptopul s-a întors din garanție. Bani n-am. Cipsurile îmi fac rău. Pisicile mele mă urăsc. Prietenii părăsesc Galațiul, se îndrăgostesc, fac cinste sau doar nimic. Cadourile pentru ziua mea vin prea devreme. Ochii tăi sunt prea frumoși.

Învăț să-ți fac loc în viața mea. Învăț să uit de zâmbete amare și de stres. Realizez câtă nevoie aveam de tine. Te las să mă convingi să dau șanse dar să mă țin departe de drame. Îmi reevaluez prioritățile dar scara de valori niciodată. Îmi place că te-amuză cum viața îmi dărâma, rând pe rând, principiile. Mă opresc din dat. Orice. Frustrez. Dar zâmbesc optimist de la miedul dacic cu scorțișoară.

Vreau să tac cu tine. Nu mai vreau să vorbesc mult timp de-acum încolo. Tu îmi înțelegi și-accepți tăcerea oricât de mulți ani ar dura.

Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing there is a field. I’ll meet you there.

Îmi vâjâie capul a idei, a dor, a dorință și a intimidare. Am declarațiile/gândurile/reproșurile pregătite pentru trei femei. Diferite. Și în colțuri opuse de lume și de mine. Și mă opresc doar azi la tine.
Mi se repetă poveștile pe suflet, pe telefon, pe chat. Mi se repetă senzațiile în suflet, în lacrimi.
Îți zâmbesc tâmp de la distanță și n-am nici cea mai vagă idee cum să te fac să înțelegi. Abia m-a înțeles el după ore de explicații și desene cu săgeți fosforescente. După întrebări pe lângă subiect și rugămintea de a repeta răspunsul de trei ori.
Sunt bine.
Suntem bine.
Am încercat cumva cretin să te țin separată pe tine, tu, a mea de tu, a lui. Și-am răbufnit rece, bosumflat și semidramatic când el a amestecat noțiunile, imaginile și părțile din tine într-o ghiveci (să-i spunem), exact în prima zi a lunii noastre.
Ți-am scris mesaje despre elefanți o zi întreagă. N-am trimis nici unul. Că nu știu cum. Și asta-i reproșez că a făcut. M-a închis sub scară, de unde nici un mesaj nu pleacă, nici un elf nu ajunge și nici măcar curajul nu-i o trăsătură tocmai evidentă.
Uf, și e urât să pui o întrebare zilnic și să primești 40 de răspunsuri negative. Și-apoi, în prima zi de august răspunsul să fie da, eu să-ncep să tremur, aerul condiționat să scoată zgomote ciudate și rujul roșu să dispară de pe buze. De pură placere, toate. Și-apoi și groaznica mărturisire că fiecare nu e fals. Și era da, de la prima întrebare.

Mă cred o femeie greu de mințit că nu prea interzic plăceri. Chiar și independente de mine.
În fine. În altă viață o s-avem alt start. Noi două. Eu mai am opt de încercat. Din toamnă.

I have formerly used owls for short distance memos, but switched to enchanted paper aeroplanes because owls made too much mess with their droppings and shed feathers. Și da, o bufnița găsește destinatarul oriunde s-ar afla acesta.
Iartă-mă. N-ai idee cât îmi lipsești fără să te fi avut vreodată.