My coffee mugs madness

Îmi place cafeaua și nu-i un secret. Îmi place gustul cafelei, mirosul aburului fierbinte, spuma făcută când e fiartă în ibric, culoarea perfectă când e preparată la filtru, tăria când e făcută la expresor. Îmi place cafeaua dulce, cu frișcă, cu puțin lapte, servită cu biscuiți sau felii pufoase de pandișpan, cu ciocolățele amărui sau rulouri de napolitană cu finetti. Cafeaua e o plăcere. Energia pe care mi-o dă sau efectul terapeutic sunt doar bonus pentru mine.
Ca orice băutor de cafea am un întreg ritual de preparare și servire. Și clar, îmi beau cafeaua din căni mari, încăpătoare. Am o întreagă colecție de căni de cafea așezate pe rafturi după culori, seturi, branduri de cafea sau în ordinea preferinței mele.
Băutul cafelei e o plăcere de aceea și recipientul din care îmi beau cafeaua trebuie să fie unul care să rimeze cu starea de bine. Și cu toții avem o cană preferată de cafea sau ceai, de lapte cu nesquik sau vin fiert, de cola sau bere. Cana noastră.
E plin internetul de căni la fel și dulapul meu de-acasă. Căni cu mesaje, căni termosensibile, căni cu fotografia mea, căni cu Serj, căni cu pisici, căni cu femei deznude, căni usb, căni termos, căni ‘lighean’ (așa le spunea Dina) ca cele din Friends, căni de sărbători, căni de la promoții de cafea, căni transparente. Am și ceșcuțe la set dar alea sunt doar de decor.
Îmi place și când mă duc în vizită la prieteni și sunt servită cu cafea să îmi analizez cana. Cei care mă cunosc tot mă întreabă dacă beau o cafea doar pentru senzația de absurd când mă întreabă și pentru rapiditatea da-ului meu. Și mă servesc în căni sau cești mari de cafea, niciodată mici sau medii. Săptămâna această aflându-mă în vizite am băut cafea dintr-o cană neagră pe care scrie coffee, o cană cu interior albastru pe care scrie poker, o cană albă pe care scrie mare student, o cană cu un leu funny și mi-am amintit de cana lighean roșie din care anul trecut am băut 3in1.
O cană de cafea e întotdeauna un cadou perfect pentru mine oricât de multe aș avea. La fel și lumânările parfumate, cerceii sau magneții de frigider.

Găsite pe net și adunate pentru forme, culori și stări de bine.
Coffee mugs:

Dimineți cu gust de artificii verzi

Mi se disipă inspirația în aerul orașului ăsta. Ninge calm și în mintea mea e blank. Mi se pare fascinant ce fac și ce simt. Amestec arome și parfumuri, gust și mă entuziasmez, mă odihnesc și mi-e bine.
Chili nachos și Fanta Madness, clătite cu ciocolată și cafea fără lapte, portocale și pălincă, clătite cu șuncă și ciuperci și bere brună, porumb dulce și compot de piersici, vin fiert și stiksuri.

Sunt oameni care prin felul lor cuminte de a fi te fac să apreziezi lucrurile cuminți. Sunt oameni care prin felul lor pervers și vulgar de a fi te fac să vezi ceva vulgar în tot ce te-nconjoară.

Azi colind orașul în ninsoare, răscolesc tarabe și magazine vintage și mai târziu vă arăt cum m-a cuprins december coffee mugs insanity.

Never leave me alone

Ieri noapte am visat apocaliptic. Fenomene cosmice, isteria generală și prea clara certitudine a sfârșitului. Sfârșitul lumii la momentul t-2. Mă țineai de mână și zâmbeam în siguranță. Senzație puternică de fatalitate. Dar și de împlinire perfectă. Ți-am povestit visul imediat ce m-am dezmeticit. Te iubesc și-ți mulțumesc pentru senzația aia. Senzația că orice rău poate fi depășit ținându-te de mână. Chiar și sfârșitul lumilor.
Azinoapte am visat stupid și clișeic. Real. Cu loc de muncă, oameni, mașini și dor.
Azi am văzut Melancholia. Și cine o să mă creadă că am visat cu-o noapte-n urmă senzația dată de film. Doar tu. Doar că acum am simțit și frica. Scenele abundă de frică reală. La ultimul minut ți-am căutat mâna. Și te-am strâns tare.
E atât de clar că nimic altceva nu contează decât dragostea. Și sunt atât de mulți care-o reneagă, strică, resping și nu o recunosc. Sau doar o pun în stand by.
În noaptea asta dorm în tine. Ca-n fiecare noapte, cu respirația ta lipită de lobul urechii mele. Și-am să te iubesc ca și cum mâine Pământul se lovește de ceva, orice. Așa cum te iubesc eu.
You came to me within a dream/Not everyone is who they seem,/All these words we cant redeem,/Like the great magic of our world,/Corroborated by your words,/Splitting planets into thirds.
Baby oh baby, Baby my baby, Baby ooh babe I miss you, lalalala, Baby oh baby,
Baby my babe, Baby ooh babe I miss you

To all the leaves that fall in vain,/While god and goddess go insane/All these words in your domain,/ The watches kill time as the books read,/Inadvertently we bleed/Fighting for what we deceive,

Baby oh baby, Baby my baby, Baby ooh babe I miss you, lalalala…

Leave me alone,/Leave me alone,/Now why cant you see that you always perturb me so
Nearing the end of the world, just leave me alone/ leave me alone
Why cant you see that you always perturb me so
Nearing the end of the world, leave me alone,
Leave me alone.


All I need to make it real is one more reason

Sunt lucruri pe care le facem din reflex. Dintr-un impuls de moment și le uităm senzația imediat. Am avut timp azi să mă gândesc la lucrurile pe care le-am făcut pentru ultima oară fără să știu că va fi ultima oară când le fac și nu le-am dat atenție. Nu le-am păstrat senzația.
Am văzut Griffin&Phoenix. Un film calm despre moarte. Un film prea trist.
Închide ochii și ia-mă de mână. Imaginează-ți o mașină caldă, o ploaie rece și-o stradă întunecată. Și liniștea.
Imaginează-ți o cameră cu geamuri imense, un întuneric luminat doar de farurile mașinilor și-un zgomot de filtru ce-mprăștie miros de cafea.
Imaginează-ți o mochetă aspră, pereții transpirați ai unei camere de la subsol sau demisol și-un iz de pisică impregnat în aer.
Imaginează-ți ninsoarea, sania și rimelul meu întins.

M-au căutat prieteni vechi în weekendul ăsta. Unul m-a sunat trist și obosit pe-o viață ce-a invidiat-o la mine. Acum doar a încercat să mă complimenteze că reușesc să rămân la aceeași vârstă. El nu mai are cum. Ar trebui să se întoarcă. Altul mi-a umplut casa de veselie și baloane de săpun confuzându-mi pisicile. Mi-a tratat ochii roșii plânși cu zâmbet larg și senzația că e același om.

Eu iubesc în continuare. Nu m-am oprit nicicând. Nu vreau să pierd nici un moment. Nu vreau să existe momente lucide în care să realizez că nu iubesc. E ca și cum m-aș nega pe mine. Modul meu de-a iubi nu s-a schimbat. S-au schimbat oameni și tablouri, scenarii, orașe și vieți.

Visez mult și colorat, apocaliptic, interpretabil și nebun. Ascult Vermilion Part 2.

Who, being loved, is poor?

Nu există iubiri imposibile la fel cum nu pot exista iubiri forțate sau impuse, mințite, exagerate și lungite de dragul unei idei. De unde nu-i, n-ai cum să ceri. Iar fazele stupide catatonice, autocompătimirea exagerată și victimizarea înflorită sunt mai mult decât pot eu înghiți. Dragostea e frumoasă și veselă sau pasională și fierbinte, sau bolnavă și oarecum violentă, sau puternică și dureroasă, sau dulce și romantică. Nu există dragoste indiferentă sau nepăsătoare cum nu există dragoste fără energie.

Spuneam că mi s-au terminat încercările. Revin și spun că am inventat altele noi și mi s-au consumat și alea. Deși credeam în ele cu toată puterea mea magică.

Singura șansă, speranță și magie rămasă în sertar cuprinde șosete cu degete, neapărat colorate, o ninsoare calmantă ca un drajeu de magneB6, cuvântul deasemenea scris legat și mult miez de nucă. Amestecate vindecă orgolii și pansează găuri scobite de dubii urâte. Stropi calzi de țuică fiartă, bezele coapte și-un pomelo. Etapa a doua cuprinde nesquik scăldat în lapte proaspăt, clătite la cuptor și altele înfășurate cu nutela. Un ritual ce trebuie neapărat făcut pe ritm de muzică superbă și numai în noaptea de Santandrei. Și tare-ar merge lupii înlocuiți cu tors de pisică dar câteodată vrăjile se fac în deplasare. Această vrajă se laudă că are clar efectul imediat al unei palme dată încet, rece și neașteptat. I’ll keep you updated. Și dacă funcționează și tare bine-ar fi, că noaptea lupilor deschide o lună plină de petreceri în care o să ne întrecem în cele mai clișeu urări, cele mai stupide cadouri și cele mai întinse mese. Deci trebuie reînviată energia.

În weekendul ăsta exersez etapele. În următorul, le aplic.

The pure and simple truth is rarely pure and never simple

Trei săptămâni la rând e ziua ta. Trei săptămâni de la mulți ani, să trăiești mult și frumos, să zâmbești fericită și să predomine momente calde de împlinire.

Din lumea orcilor, dragonilor, cavalerilor, hobbiților, vrăjitorilor, eroilor, prințeselor, amazoanelor, aricilor, bufnițelor, cărților fantasy recitite, rochițelor purtate grațios și ligii celor mai frumoși bărbați iubiți să-ți iei cea mai seducătoare strălucire. Din lumea mea, mă ai pe mine.

Și din toate oscilarile o să nimerim la un moment dat în universul paralel ce ne convine amândurora și o să punem stăpânire pe el.

Later edit: Torturi… acesta, acesta, acesta, acesta  și acesta. Pentru tine.

It’s time for my wishes to be consulted

Mi-e lehamite de câte planuri îmi poți nărui. Am obosit să inventez și sper un plan și să-l văd pâlpâind degeaba, doar în capul meu. Cabane, munți și străzi cotropite, dimineți, clătite și spectacole. Dă-le naibii! Mi-e ciudă de lucrurile ce le poți demonstra doar făcând pași în spate și lăsându-le să moară pe limba lor. Mi-e ciudă pe oboseala de a mai ține totul în viață. Vreau să mă odihnesc în omul meu, vreau să dorm douăzeci de dimineți târzii și să mă enerveze o instalație veche de brad cu muzică falsă. Mi s-au terminat și mie încercările. Aiurea când ale mele însemnau ale noastre.

Azi, tratament de șoc cu baie prelungită și lenevit în pat o dupamiaza plus o noapte. M-așteaptă târg frumos de 1 decembrie, m-așteaptă o ultimă săptămână de concediu, niște sărbători liniștite și frumoase și-un plan de viață ce a început de ieri. Un alt ieri.

Și starea o am și de la nebunia generală ce a invadat pe toată lumea cu eutanasierea. Nu mă uit la televizor deci calea aceea o aveam blocată dar m-a ajuns și pe mine și mă termină nervos. Nu pot și n-am putere să accept în viața mea lucruri nefericite. Semnez petiții și îmi susțin părerea când știu că fac o diferență dar unde morile de vânt au clar un avantaj suprem prefer să mă blochez, să uit, să neg. Câinii erau eutanasiați și înainte de minunata lege. Erau ridicați de hingheri, bătuți, erau împușcați câini cu zgardă de piele la gât care stăteau liniștiți în față porților în dimineți ce mă prindeau prin centru. Și nu le permitea nici o lege să facă asta. Acuma le permite. Credeți că dacă legea nu trecea erau câinii mai fericiți sau oamenii idioți mai puțini răi? Mă simt neputincioasă în fața subiectului. Prefer să trag concluzia fatală și să mă depărtez din nou de România. Nu poți salva sau apăra toate animalele. Nu poți salva sau apăra nici măcar toți copiii. Nu poți salva și apăra nici măcar toți prietenii apropiați. Câteodată nici măcar familia.

Am să fug într-un loc unde lucrurile pe care eu le vreau să depindă de mine, chiar să depindă de mine. Cum ar fi programul meu de joia când cade fix pe 24, momentul când să cadă prima ninsoare, numărul de pisici pe cap de locuitor, mersul la munte la mijlocul lui decembrie, lui ianuarie ȘI lui februarie, zâmbetul vecinilor și culoarea cerului noaptea.

What would it be like if cats ruled the world?

If?!?!

Lumea se pisicește grozav. E de la vreme. Felinelor le stă bine lipite de calorifere, torcând sub pilote calde sau înfoindu-și blana pufoasă. Mai multă noapte și mai mult întuneric pentru ochi sclipitori. Și iarna devine clar că, oricâte acoperișuri alunecoase le scoate viața în cale, tot în picioare cad. Și-și poartă mândre cele noua vieți în vârful îndoit al cozii.

Și tot iarna apar de niciunde bărbați sensibili ce lăcrimează la filme de dragoste, femei zâmbitoare cu dileme existențiale, prietene dragi ce fac schimb de carduri, schimb de supe și schimb de ceaiuri, oameni cu același plan ca mine și pernuțele cu ciocolată.

Nu cred că urăsc vreun anotimp. Doar să mă plictisesc teribil când se prelungește peste așteptări. Și-atunci predominant e gerul cel care-mi atrage critica.

Azi am îmbrățișat un dinozaur verde într-un supermarket, am cumpărat hamleți pentu tine, am expediat un colet și-am mâncat ton ca o pisică ce nu-s.

Cum să ții blog jurnal și să te citească atâția oameni frumoși? Cum e posibil așa ceva?!

Even if you’re on the right track, you’ll get run over if you just sit there

M-am obișnuit ca femeile să-mi complimenteze postările. Mă pierd când un bărbat o face. Inevitabil mă întreb ce o fi înțeles. Mi-e frică să întreb ce a înțeles. Nu vreau să sune acuzator sau a insultă.

Nu o să ningă niciodată peste un câmp de maci. Zăpada miroase a tine oricâte coji de mandarine aș presăra. Îmi place să știu cine sunt. Îmi place când apar oameni care mă fac să uit cine sunt. Și să vreau să mă redescopăr.

Mă uit la filme, mă plimb prin frig, mănânc gogoși pudrate și mă simt puternică. Nu-mi uit niciodată planurile și fiecare pas e în direcția potrivită. Îmi vine din ce în ce mai greu să public postările pasionale. Le scriu și le salvez și-apoi apăs spre publicare doar rândurilor oarecum neutre. Păcat. Sau poate-i doar o perioadă.

La întâlnirea bloggerilor gălățeni am cunosc oameni frumoși. Dar și oameni care nu mă iau în serios. Ah! cât de obișnuită sunt că viața să le demonstreze contrariul fără ca eu sau ei să cer sau ceară. Galațiul încă mai ascunde comori. Dar toate-s pe picior de plecare.

Nu m-am gândit să stabilesc locul în care mă aflu întrebându-mă dacă sunt singură, dacă sunt într-o relație, dacă vreau o relație, dacă am prieteni, dacă vreau altceva. M-am întrebat doar din plăcerea răspunsului și ordonarea emoțiilor dacă iubesc, dacă sunt fericită, dacă oamenii din jurul meu merită sau dacă eu merit ce primesc. Și după caz am dat, am răspuns, am evitat, am făcut pași înspre sau înapoi. Întotdeauna intenționat.

Mănușile, pisicile, globurile, eșarfele, brățările, insignele, laptopurile, cutiile, instalațiile și declarațiile te așteaptă. Hai. E prima noastră iarnă.

Asking the right questions is the answer

Cine ești și de ce trimiți oameni la mine? a rămas vorbă. Din când în când îmi amintesc de salutul entuziasmat Bună ziua, m-am tuns!. Regionalisme de Botoșani amestecate cu regionalism de Cluj rostite cu accent gălățean: ‘minteni mai acuși oleaca’.

Dileme existențiale. Ajungi să ai ce ți-ai dorit și te stresează totuși un gust amar de nefericire. Trece cu gust dulce de grep copt. When it’s all said and done, will you have said more than you’ve done? Contează ce spunem. Contează cui spunem dar mai ales contează să ni le spunem noi, nouă cu voce tare. Iubești? nu-i o întrebare să te pună pe gânduri… Și-i preferabil ca răspunsul să fie întotdeauna Da.

—-

Femeile sunt rele și forțat complicate. Femeile sunt respingătoare la mod de a gândi și reacționa pe cât sunt de atrăgătoare la forme, înfățișare și parfum. Bărbații sunt frumoși și ușori. What you see is what you get. Nici un mister forțat și nici o prăpastie imprevizibilă. Doar spontaneitate copilărească și sinceritate chiar dacă uneori neexprimată în cuvinte. Bărbații sunt ușor de citit. Un bărbat gelos spune tare: sunt gelos, pe gest, pe om sau pe idee. O femeie geloasă nu spune ci doar îngustează ochii și coace răzbunări. Nu recunoaște că e geloasă. I-ar tăia din siguranța falsă pe care o afișează. Bărbații sunt copii orgolioși. Dar sunt puternici. Femeile sunt slabe și se cer ocrotite și câteodată eu obosesc să ocrotesc.

Mi-aș împarți povestea, casa, pisicile și gândurile cu o femeie frumoasă dar independentă, a mea dar trăind pentru ea, iubind înăuntru și realizând înafară nu invers. Cred că mi-ar plăcea să mă întâlnesc pe mine. Mi-aș împarți povestea, casa, pisicile și gândurile cu un bărbat frumos și independent. Care m-ar iubi și accepta dar ar privi viața în ansamblu. Nu oriunde ar privi să mă vadă pe mine, nu să privească el și să-mi mute și mie perspectiva cu forța spre încolo ci să privească prin mine oriunde vrea să ajungă. Aș fi transparentă pentru el. Poate ca o lentilă ce să-i clarifice sau blureze imaginea ca indicație a opțiunii mele nu că obligație. Vreau și cer omului de lângă mine doar sentimentul clar că e al meu nu dovezi cretine pentru public. Publicul vede și crede oricum cu totul altceva. Publicul vede și crede profile de facebook cu mine zâmbitoare chiar dacă poate îs depresivă de 3 zile. Publicul dă like și invidiază poze clișeu de cuplu nebănuind cât de bolnavă e de fapt realitatea.

Rar, nesperat și neașteptat rezonăm cu un suflet, apoi cu omul întreg și real, apoi ne-amestecăm pasiunile și viața. Nu ne schimbăm, nu ne sacrificăm și nu ne compromitem. Creștem iubindu-l/o. Rar ne împlinim perfect. Și știm cu siguranță că asta așteptam. Ni se întâmplă dacă lăsăm să se vadă cine suntem și nu căutarea sau așteptarea pe toată fața noastră. Atragem prin noi și prin poveste nu prin disperarea singurătății și țipătul după ajutor.

Ne-ar fi mult mai bine dacă n-ar exista nicicând așteptarea. Aș vrea să trăiesc fără așteptare. Dorul să se oprească la stadiul de căldură în piept și să treacă brusc la sentimentul faptului îndeplinit.

Oamenii vin când nu îi aștepți. Oamenii apar ca răspunsuri la întrebări pe care nu avem curajul să ni le punem. Și câteodată oamenii nu vin oricât de pasional îi așteptăm. Oamenii suflete pereche. După noroc.

Eu sunt norocoasă. Am fost de mai multe ori.