În noaptea asta o să îmi pun câte o dorinţă pentru fiecare stea căzătoare pe care o văd.
Probabil o să-mi doresc ceea ce mi-ai refuzat cu o geană care se încăpăţâna să rămână nici pe obrazul stâng nici pe obrazul drept. Să nu mai fii rău cu mine.
Să-ţi povestesc acum că o să îţi pară rău şi o să vrei să te transformi în cel ce-ai fost? Să te previn că rana mea rămâne şi după o ceartă şi o despărţire nimic nu mai e la fel? Să-ţi dau exemple (adori exemplele) de momentele în care mă desconsideri sau ai uitat să mă respecţi? Nu. Nu-ţi povestesc şi nu îţi spun nimic. Ai timp şi singur să afli. Ai timp şi singur să realizezi. O să tac şi o să plâng în mine. O să-mi aduc aminte cum era când nu-mi refuzai nici un zâmbet, cum era când te încruntai dacă cineva vorbea urât în prezenţa mea.
Poate ai nevoie de timp singur. Nu singur. Doar departe de mine. Departe de conflictele pe care le exagerezi. Discuţii care uită să aducă argumente şi se pierd în voci prea dure. Priviri ce au uitat să iubească şi doar se susţin nervos.
Diferenţă de durere e doar obişnuinţă. La mine.
Dacă ceea ce ai să-mi dai e atitudinea ta de azi, lasă-mă. Lasă-mă pe mine cu stelele căzătoare din noaptea asta. Sper doar să nu sughiţi pentru fiecare bolovan incandescent. Eu doar o să oftez.
Atât
O zi calmă. Caldă. Am învăţat că dacă ai două calculatoare pe acelaşi birou poţi da copy pe unul şi paste pe celălalt şi spera să funcţioneze. Ieri am fost asaltată: Când e IBG-ul… când? unde? ce bine! Dar sunt genul care au un blog pentru când se plictisesc şi ar fi total lame să anunţe şi ei întâlnirea. De venit, viiin. Întotdeauna. Dar e greu. Şi-apoi nu vor să se creadă despre ei că merg la astfel de întruniri. Mai bine să păstreze elementul surpriză. Dacă vor vrea vor veni, dacă nu, nu. Şi vin mereu. La întâlnirea trecută au fost 19 oameni. Doi au anunţat întâlnirea: organizatorul (eu) şi blogul lui phakiru care anunţa toate evenimentele ce se întâmplă prin Galaţi. Mulţumesc. După IBG, 3 oameni au scris despre. Şi totuşi, dacă îi întrebi pe toţi cei ce au fost prezenţi a fost nebunie curată, distracţie şi socializare maximă. Chiar dacă nu veniţi (deşi veţi veni) măcar anunţaţi întâlnirea. Acum aştept ambiţia din unii şi alţii să nu îi lase să apară doar pentru că i-am atins. I-am atins, cred, pe toţi.
Schimbând tonul, chiar de vom fi trei oameni sau douăzeci, o să ne simţim bine, o să primim steguleţe cu IBG #9 şi blogrolluri pe hârtie, o să ne plângem că SDC-ul e abia luna viitoare şi o să bem bere.
Muzică, multă muzică. Vreau, ascult şi cânt. Aşteptăm clătite. Azi îmi plimb nepotul prin parcuri. Iarăşi ajung în parcul Eminescu şi mă întind pe iarbă în timp ce el adună conuri.
Am primit un premiu virtual, o diplomă de la un alt blogger. Îi mulţumesc pe aceasta cale.
Dina, viermişori din păr, vodkă cu cola, covrigi calzi şi gogoşi spirală.
*Acest template avea la sfârşitul postului însemnarea Leia Mais, care în portugheză înseamnă “citeşte mai mult”. Binenteles că toată lumea mă întreba cine e Leia Mais. Nu mai este. Gata. Citeşte atât cât este, nu citi mai mult.
ÎNTÂLNIREA BLOGGERILOR GĂLĂŢENI – IBG 9 –
M-am hotărât şi-acum vă anunţ. Duminică, oră 16:02, în minunatul, racorosul şi primitorul parc de la Spicu, cunoscut şi ca Parcul de magnolii, pe băncuţe şi pe iarbă, pe bordura de beton ce străjuieşte plante cu frunze late sau în jurul statuii, o să ne adunăm. Ne adunăm, ne aşteptăm unii pe alţii, ne căutăm şi ne strigăm, ne aplaudăm apariţia şi facem cunoştinţă între noi. Apoi când ne săturăm de aşteptat şi considerăm că nu mai vine nimeni, nu mai are curajul să ne suporte compania câteva ore, plecăm în grămadă organizată spre o terasă încăpătoare unde ne vom răcori cu beri şi frapeuri.
Taaaa Daaaam: DUMINICĂ, 15 august 2009 16 august 2009 (multumesc, Marius!)
Taaaaammm: ORA 16:02
Ta Da Da Daaaam: PARCUL DE LA SPICU
IBG #9
Va aştept cu drag! Lasati un semn de intentie sa stim sa va asteptam cum se cuvine!
Important şi fără sens
M-am pierdut în încercări de transformare şi colorare când de fapt tot ce vroiam era liniştea. Simplu înseamnă linişte. Azi e ziua unui prieten vechi şi drag. La mulţi ani! Deşi nu mă citeşte şi nu mai ştiu de mult timp nimic de soarta lui. E primul meu prieten de suflet. E prima pereche de ochi albaştri care m-a făcut cândva să cred că iubeşte să mă privească. E primul om care mi-a ascultat secretele şi care indiferent de situaţie mă suna de ziua mea. De fiecare dată îmi promitea urarea pentru anul următor. Până într-un an când nu a mai sunat deşi promisese. O să îl iert cum şi el mi-a iertat multe.
Azi am să respir adânc şi am să trăiesc exclusiv pentru mine. Am să fiu rea şi egoistă dacă e cazul. Am să cer, am să iau şi am să absorb câtă energie, frumuseţe şi stare de bine voi simţi că îmi trebuie. Ţie, am să îţi zâmbesc senin la prima oră dimineaţă, am să-ţi admir privirea frumoasă şi adormită, am să-ţi inspir cu nesaţ parfumul, am să îţi înconjor uşor braţul stâng cu mână mea dreaptă şi am să te las să mă plimbi uşor şi legănat spre magazin. O să mă abţin să-mi îngrop buzele în gâtul tău până când nu-ţi voi putea evita îmbrăţişarea pe care întotdeauna o oferi spontan şi frumos departandu-ţi încet mâinile de corp şi deschizând larg ochii, chemându-mă. Cândva, spre dupamiaza, o să-mi săruţi uşor degetele şi o să-mi şopteşti că o să fie bine. Promit să te cred.
Săptămâna asta, duminică, mi-am propus să ne întâlnim, noi, bloggerii. Azi o să fac public anunţul şi o să trimit o parte din invitaţii. Deşi nu trebuie invitaţie. E doar modul de a o anunţa. E şi sărbătoare, e şi duminică şi e şi mult de când nu ne-am întâlnit să stăm la discuţii. Promit surprize pentru cei ce vor veni. Aştept, doar astăzi, propuneri de locaţii. Dacă vremea ne permite aş prefera o terasă. Undeva lângă Dunăre. Spre dupamiaza. Întâlnirea Bloggerilor Galateni cu numărul 9. Mi-e dor de voi toţi. Şi mi-e şi mai dor pentru că vara asta frumoasă şi agitată ne-a ţinut oarecum departe de monitoare, tastaturi, postări şi comentarii. Să păstrăm atmosfera şi să fim bloggeri în aer liber. Să ne povestim vacanţele şi lunile fierbinţi live dacă nu am avut timp să scriem şi să publicăm poze.
E trecut mult de miezul nopţii. A trecut şi luna plină. O păpuşă voodoo stă atârnata de telefonul meu. Casa mea îmi face bine. Şi canapeaua mea roşie cu un motan somnoros tolănit. Colţul ei stâng îmi aminteşte de tine mereu. Am pentru tine o sticlă mare de un litru. De olive juice.
Fără nici o legătură, cu foarte puţină importanţă şi aproape fără sens.
Am o sfoară legată la mână. Pe post de brăţară.
Habar nu am câţi ani fac luna asta. E vina ta! Bine, meritul!
Dacă aş cunoaşte o persoană frumoasă, ameţită, înnebunită după mersul pe role şi julitul genunchilor, care vorbeşte natural şi adorabil germana la telefon, învaţă să cânte la chitară şi îi stă minunat cu o chitară în braţe, care mi-ar aduce trufe de ciocolată de ziua copilului şi mi-ar pune Sprite rece ca gheaţa în mână într-o zi toridă, care are o mână de prieteni oricând dispuşi să o ajute necondiţionat şi care ştie să-mi zâmbească bizar şi unic mie, aş iubi-o cel mai foarte tare!
Am o stare de extenuare (de la căldură şi săptămâni pe drumuri, ştiu) şi îmi vine să zic: am nevoie de o vacanţă… iaar??
Unii oameni ştiu, alţii învaţă uşor, alţii nu sunt capabili nici să-nveţe. Sunt unii ce se prind pe final cam cum ar trebui. Sunt şi cei ce realizează brusc şi din momentul ăla se transformă. Doar pentru că au curajul să şi-o recunoască. Şi-apoi mai sunt şi cei ce nu au avut încă ocazia. Dar o aşteaptă şi o vor. Sau cei ce mint că ştiu să dea şi să primească. Că ştiu cum să iubească. Nu-s conştienţi că iubirea se vede în ochi şi răsuflare, în vene, puls şi gesturi din reflex. Păcat.
Să vii să-mi vindeci migrena c-un film şi un pahar cu gheaţă peste un şpriţ de vară cu vin alb!
Experimentez pentru prima oară în viaţă mea starea de faliment total. Cu zâmbetul pe buze. E greu să ai şi un leu de transport. Ce tare! Nu m-ar putea stresa nicicând perioade de lipsuri materiale. Nu mi-aş fi imaginat niciodată, totuşi, că poate fi chiar aşa… zâmbet dement şi sărac…
…aş ţine-o toată ziua-n braţe… şi eu…
Mă minunez cât de puţini ne înţeleg comunicarea aparte dintre suflete şi minţi. De acceptat nici vorba. Din toţi, chiar şi cei care ne-nţeleg nu ne acceptă decât parţial. Îmi pare rău că din invidie şi ştiu cât e de greu şi cât de norocos te poţi considera (e o vorbă cu Dumnezeu stă în poziţia lui Budda la mine în cap transformată din Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap) atunci când rezonezi perfect într-un om. Meritul meu e doar că te-am recunoscut de prima dată. Şi de o mie de ori pe repeat te-aş recunoaşte.
Am unghii inegale, date cu un lac de unghii dubios şi care neuscat a fost atins de diverse corpuri mici ce s-au integrat ciudat.
Săptămâna asta planificăm întâlnirea bloggerilor. Îmi cer scuze pentru întârziere. Revin cu detalii.
Tryin’ to collect my thoughts…
Mă liniştesc şi mă vindec. Am ajuns acasă cu toţii. Dimineaţa începe frumos cu storurile trase, ochii mijiţi şi părul ciufulit. Seara se termină răcoros cu plimbări lungi şi pahare înalte de bere. Mi-am tăiat o şuviţă de păr. Ne-am tăiat toţi. It feels good. Să faceţi un lucru împreună doar pentru că împreună. Îmi sună ciudat şi perfect. La mulţi ani, Vy! Eşti perfectă şi eşti a noastră. La mulţi ani, Sofie! Păcat.
Înşiraţi sunteţi aşa:
tu, suportându-mă indiferent ce;
ea, blândă, superbă şi iubindu-ne;
unul arogant, îndrăgostit şi dându-mi câtă putere poate, neintenţionat;
altul, bun, calm şi disponibil;
restul nu destul de sinceri cu mine, cu ei, cu noi;
Cafea caldă, frape cu multă gheaţă şi ferestre acoperite cu mult albastru. Mi-e dor de George. Mi-e dor de Dina. Mi-e dor de el. De tine. Dorul de Jul şi Pici iată-l vindecat.
Iulie
A trecut un iulie prea agitat. Frumos. Pentru tine am încercat să-l fac cum ţi l-am promis. Pentru mine am luat ce mi s-a oferit. Fără să stau pe gânduri. O zi la mare singură pe plajă, o plecare în deltă rapidă şi fără timp de pregătiri, alte două zile la mare ce trebuiau trăite la Folk You dar din păcate planurile au fost date peste cap. Deşi mi-e ruşine să vă povestesc dar iată că am ajuns sâmbătă noaptea la Tiesto. Printr-o învârteală de situaţii eram singură persoană ce nu consumase alcool şi putea conduce maşina până la Hanul piraţilor (loc drag mie, de altfel, plin de amintiri frumoase). Mi s-a pus un bilet gratuit la concert (nu mă urâţi, voi, iubitorilor de trance, dar nu-i concert, că nu cântă… e un fel de discotecă în aer liber) în braţe şi o rugăminte de a-i însoţi. Compania selectă şi noaptea fără şanse de ajuns în Vamă m-au făcut să accept. Deşi unii au râs şi-au zis că îmi voi luă chitări în cap odată întoarsă acasă pentru că am fost şi-am vizionat prestaţia lui Tiesto ţin să va spun că mi-a plăcut evenimentul, atmosfera şi doză de rock pe care a mixat-o omul în discuţie. Şi mai erau ceva rockeri plictisiţi ce erau târâţi probabil de iubite la un eveniment condus de un dj dar atmosfera te prindea. Sunet fantastic, lumini deasemenea, RHCP zbierat din rărunchi, Smirnof Ice bunuţ, ţigări şi brichete promoţionale de la Marlboro, mingi de plajă de la Samsug ce zburau în toate direcţiile şi oameni ce dansau în picioarele goale. Am dansat şi eu vreo patru ore până eram gata să leşin de oboseală. Dacă de la Prodigy te întorci cu transpiraţia a o sută de oameni pe tine, de la Tiesto vii cu parfumul a o sută de oameni pe tine. De luni deschidem Împărăţia Lizului. De luni se-ntoarce toată lumea acasă. De luni ni se reglează respiraţia şi începem să inspirăm cu nesaţ liniştea vindecătoare. A trecut luna în care pe telefonul meu scria cu albastru Jul. Dar a început luna noastră. Luna în care suntem născuţi cu toţii. Luna în care o să bem bere rece şi frape-uri şi o să ne cântăm la mulţi ani. Şi de aceea am sărbătorit frumos cu o cola rece în mansarda barului ce parcă ne simţise lipsa. Chiar dacă am căzut de pe fotoliu (!!!) pentru că mă întinsesem într-o poziţie prea confortabilă pentru bietul fotoliu rotund, chiar dacă a trecut repede ora de leneveală şi nu ne-am povestit chiar tot, dorul s-a simţit vindecat şi zâmbetul împărtăşit.
Back!
O zi mai agitată ca asta rar am văzut. Nici bine nu am revenit că problemele mi-au şi bătut în uşă. Urât.
Am avut soare puternic ce dă bronz frumos. Apă caldă şi primitoare de-nnotat. Căsuţe de stuf răcoroase cât să simţi că eşti în deltă. Valuri de la vasele de croazieră ce treceau în fiecare dupamiaza. Ponton de plonjat când soarele era prea fierbinte. Hamace de trândăvit când toropeala punea stăpânire pe mine. Fotolii mari împletite ce atârnau de meri umbroşi numai bune de lenevit la o şuetă. Gazon verde şi ud dimineaţa să mă facă să-i caut în zadar răcoarea şi-n miezul zilei. Paturi suspendate în dreptul ferestrelor mari din care vedeam pisici adormite ce se plimbau pe ramurile pomilor. Furtune cu apă ce mi-au dat motive de joacă şi provocare. Grătare mari ce sfârâiau focuri prea înalte seară de seară să alunge ţânţarii şi să prăjească peştii pescuiţi peste zi. M-am simţit ca-n filmele americane cu lagune albastre. Am avut junglă, hamace, valuri albastre şi feline căţărătoare.
M-am întors cu dor imens de tine şi de voi, fără putere pentru câte par că ţipă după rezolvare şi doar cu o dorinţă tâmpită de a fugi în Vamă cu tine. Dar asta mâine. Azi te aştept.
Cu gândul ăsta plec
De fiecare dată când mă apropii de mare emoţia creşte… de fiecare dată luciul primului lac îmi dă fiori… nerăbdarea mă face să mă ridic mai mult în scaunul maşinii căutând printre vile şi blocuri marea, blestemând în gând terenul mai înalt de lângă şosea şi construcţiile mari şi numeroase de pe mal…
Şi în sfârşit se vede… se simte… marea la fel de frumoasă oricând ai ajunge la ea… chiar de e dimineaţă şi soarele o face argintie, chiar de e seară şi pare mai neagră decât numele ei…
Şi lumea se schimbă, universul se transformă şi sufletul ţi se topeşte. Ai plecat din oraş un om cu dor de mare şi ai ajuns acolo o fiinţă a mării, a nisipului, a scoicilor, a meduzelor, a algelor şi a valurilor.
Şi pentru că marea m-a ţinut minte mi-a arătat valuri nu atât de mari încât să fie periculoase dar destul de mari să fie fun de innotat prin ele, vânt nu atât de tare să-ţi zboare cartea din mână dar destul de tare să fluture încet umbrela şi bronzul să ajungă peste tot, nori nu atât de numeroşi încât să ţi se facă dor de soare dar destul cât să le mulţumeşti pentru răcoare, ploaie de dimineaţă nu atât de lungă încât să-ţi strice vremea de plajă dar racoroasă cât să-ţi spele cortul şi maşină înainte de plecare…
Şi am văzut la mare oameni frumoşi ţinându-se de mână şi confundându-şi bronzul, femei frumoase innotand cu bucurie nu ferindu-se preţioase de stropii de apa sărată, copii mici cu lopăţele şi plângând că mai vor în apă deşi dinţii le clănţăneau de frig…
E gandul de acum un an. Un an ce m-a schimbat.
Analgezic
“Am nevoie de tine, un petic de iarbă şi-o seară…”
Respiră! O să fie bine! Extenuări sufocante şi frustrări ce dor le vindec cu o-mbratisare. O lacrimă o sorb, a doua moare de dosul palmei tale. Salcâmul îţi ninge fantastic de frumos pe zâmbet şi palma ta este fierbinte. Iarba de pe malul Dunării îţi făcea ochii mai verzi decât de obicei. Te-am dus vreodată la vişini? Uite, mai sunt multe încă de făcut, văzut şi visat…
Un film şi un pahar cu gheaţă şi orice băutură vrei… întins pe jos, lipit de canapeaua mea, o dimineaţă cum a fost la răsăritul soarelui şi curtea moşului ce ne privea, o dupamiaza sărată pe nisip la Vama Veche cu scoici în păr, un mijloc de zi fierbinte cu furtune de apă, spumă şi tricouri ude, o zi-nceputa lent întins pe pat cu o pilotă-n braţe şi renegând un soare prea strălucitor, o glumă sau un banc tembel, o bere mult prea rece şi-un pisic portocaliu sau după toate astea o toamnă… da, o toamnă racoroasă cu o jachetă mirosind a nou şi-un vânt ce o să răscolească frunze, o toamnă care o să te liniştească şi o să-ţi pună ordine în gânduri, planuri şi iubiri… şi-apoi o viaţă în care o să te sun să-ţi povestesc cum mi-a luat foc aragazul, o să mă suni din cadă stând pe gânduri, o să te-ntreb banalităţi de la 250 de kilometrii depărtate şi o să ne tremure glasul de la revedere… şi câte şi mai câte… cu aşteptări în gară, cu cafenele nou descoperite, cu multe fete frumoase şi oameni geniali, oraşe mari şi-aglomerate, maşini vechi şi mirosind a piele, trape deschise şi muzică bună, concerte şi veşti date fără suflu, mesaje şi postări pe blog şi milioane de fotografii… orice, oricând, oriunde de-acum încolo!
Minutul tau scris de Angela, astazi e pentru tine.