Prea mulți oameni răi m-au extenuat. Disconfort și stres. Agitație și indignare.
Aseară am stat lungită pe canapea cu o compresă rece pe frunte încercând să nu mă gândesc la nimic. Azi încerc să scutur gândurile rele, încerc să uit și să-mi regăsesc starea mea zen. E trecut de ora 2 după-amiaza și un copil suflă într-o vuvuzela (mare, de stadion) de la ora 9 dimineața. Prima oară am crezut că e claxon de mașină blocată în parcare. Eh, să fie ăsta cel mai rău lucru care se întâmplă zilele astea. Răcoarea asta de două zile parcă a trezit ce-i mai rău în oameni.
Mut mobile prin casă, iar. Mă liniștește curățenia. Pisicile inspectează fiecare raft mutat parcă ar fi prima oară când îl văd și n-ar mai fi dormit pe hainele alea nopți în șir. Maya aleargă în jurul meu fericită. Curățenia și mutatul mobilelor e joacă pentru ea. Descoperim împreună jucăriile ascunse în colțuri în care nu mai ajungea. Strâng gunoi în mijlocul camerei și cât plec după făraș, ea îl poartă deja pe blană. Mă bufnește râsul. Când râd, ea dă din coadă fericită și împrăștie un nor de praf și păr, scame și bucăți de jucării mestecate.
Terapie cu animale și cafea. Iau pauze scurte și primesc și vești bune. Desfac caise coapte și caut energie și răbdare în fiecare mușcătură.
Mă pierd în ochi galbeni de pisică alintată.
Îmi cunosc vindecările deși le-aș dori doar pur și simplu fericiri.