Drumul spre noi s-a mai schimbat puțin. Și primăvara asta prin soare, nori și flori și ploi ne-a schimbat pe dinăuntru. Cu-n strop în plus de-aducere aminte. Și ne amintim ce a durut. Și ne zâmbim în versiuni mai vechi din poze rătăcite. Și ne promitem reveniri la inocența de demult pierdută. Și ne simțim obosiți. Și conștientizam pierderile. Și trecerea timpului.
Regretul și remușcarea s-au reinventat chiar dacă le negam existența în principiu. Azi alte amintiri ne par mai importante și alte experiențe credem că nu le-am trăit atât de intens cât am fi vrut. Azi reducem împliniri și așteptări din trecut la rangul de lucruri simple.
Zâmbim trist și ridicăm din umeri când ochi cunoscători ne văd atinși de astenie.
Primăvara ne vrea noi… se schimbă anotimpul… se schimbă anotimpul și în noi, se schimbă dragostea și sentimentul împlinirii în “oare?” și “nu-i deajuns!”. Se schimbă independența mult aclamată în singurătate recunoscută calm. Se schimbă zâmbet încrezător în oglindă în complex mic și-ntepator. Se schimbă. Și schimbarea o acceptăm din ce în ce mai greu. Cu fiecare primăvară. Primăvara când plouă, plouă acid cu stropi mici de pesimism și melancolie, și-ntotdeauna după ploaie suntem mai optimiști ca niciodată. Știe primăvara ce face.
… mi-e dor de Anais…
Și toată starea asta amestecată poate să fie de la o geantă neîncăpătoare, un target neatins, un energizant cu un strop de wiskey și-o vază plină de liliac înflorit.
“Well, show me the way
To the next whisky bar
Oh, don’t ask why”
If I tell you, we must die…
Die, we will.