Îmi imaginez des şi divers. Trăiesc intens. Scriu sincer. Exagerez trăiri nu fraze. Nu mint. Disimulez. Interpretările nu mă deranjează. Presupunerile libidinoase, da. Dragostea e frumoasă. Întotdeauna. În orice fază şi formă a ei.  
    

 Sfârşit de săptămână cu el şi ea îngrămădiţi pe canapeaua mea. Bucăţi mici şi mestecate de măr pot forma un sărut frumos. Dulce. Trei forme vesele de râs nebun. Mă smulge de lângă tine. Mă smulgi de lângă ea. Sedilă sau virgulă? Vreau să cobor!  
   
  De luni biroul şi emoţia. De luni.

Pentru unii e vacanţă, pentru alţii sesiune. Eu pregătesc intens un IBG (Întâlnirea bloggerilor galateni) pentru primele zile ale săptămânii viitoare.
 Mi-am început ziua frumos şi calm cu muzică de la Ifeelsodiff. Mi-am băut cafeaua caldă fredonând şi imitând vibraţiile sweet şi gândindu-mă cum ar suna un telefon aşa. M-am aruncat în plină iarnă. Un el absent şi secretos. Un altul doar misterios. Şi-o ultimă rămăşiţă din mine în tine care te-a făcut să te întinzi moale în braţele mele pe canapeaua din Geenie, să te joci necontrolat şi inconştient în părul meu şi să-ţi motivezi privirea pierdută cu oboseală. Te cunosc prea bine ca să funcţioneze scuza fumului de ţigară. Cafea. De multe şi delicioase feluri. Din laptopul meu ieşeau degete mici şi reci. Vreau să dorm odihnitor. Ziua mea a fost exact ca melodia asta.

Trece şi ianuarie. Ninge din ce în ce mai frumos pe un ger mai potolit. Scriu fără pic de inspiraţie şi fără nici un gând. Sunt extenuată de certuri şi dispute, acuzaţii ce mocnesc şi cuvinte spuse la nervi. Mănânc un grep roz. Ascult muzică şi înting feliile zemoase în zahăr. Miroase refreshing. A tine. Îmi adulmec în răstimpuri încheietura mâinii stângi. Două picături din sufletul tău stau impregnate în brăţara de aţă. Am reînceput să citesc. A treisprezecea poveste. Diane Setterfield. Îmi place. Mă uit la Californication. Încălzeşte. Un cearşaf cu buline colorate deabia strâns de pe sârmă miroase a detergent. Şi a iarnă. Am palmele lipicioase şi dulci de la grep. Mi-am amintit că azi am mâncat feliuţele de măr din două căni de vin fiert… Tot azi am admirat două femei frumoase fumând pierdute ţigări negre cu scorţişoară. Mi-e poftă de-o cafea tare, o muzică lentă şi-un beţişor de lavandă să fumege încet. În încheiere o să-mi amintesc gustul sorbiturii din paharul de cuba libre sau înghiţitura caldă de ceai cu rom. 

…mi-am petrecut restul nopţii pe canapeaua pe care încă eşti. Am adormit lejer cu gândul la un dans nebun ce îmi extenuase amintirile. Două oraşe ne ştiu împreună şi alte două, separaţi. La cafeaua de dimineaţă am să mă gândesc ce frumos îmi descifrezi tu visele, cum îmi impui planuri şi-mi injectezi dorinţe. Dai doze mici de putere. Puterea de a urma impulsul. Între sorbituri somnoroase de cafea am să mă gândesc cum senzaţia data de vocea ta se confundă câteodată cu senzaţia dată de parfumul tău. Una din ele implică depărtare şi dor.  Amândouă şi multe altele neagă depărtarea şi răscolesc dorul.
 Cineva mi-a şoptit o declaraţie ciudată. Serios şi fără să-mi privească ochii mi-a spus că există oameni de care nu poţi să fugi, sentimente pe care nu poţi să le negi şi compatibilităţi bizare ce funcţionează ca magneţi. Ştie pentru că a găsit omul, a simţit sentimentul şi a văzut exploziile în priviri, stomace, pasiuni şi gânduri. Întreaga lui viaţă a devenit magnetul. De asta nu luptă, nu trage şi nu cere. Trăieşte şi iubeşte.
 Am aprobat şi-am simţit accelerarea pulsului. Mi-am însuşit fiecare cuvânt din teorie şi m-am bucurat că nu mi-a privit ochii nici după ce şi-a terminat explicaţia caldă. Probabil intenţionat nu şi-a încrucişat privirea cu a mea. De teamă să nu te vadă iar pe tine. 
Bună dimineaţa!

Am să îţi spun că ştiu cum doare. Şi cât. Am să încerc să îţi explic că dragostea nu trece de la voodoo. Şi nici nu moare în trei zile. Apoi exasperată am să mă repet. Am fost şi sunt acolo unde-am vrut şi vreau. Întotdeauna. Decizia să nu, să da a fost a mea (apar/dispar/va însoţesc/vorbesc). Deciziile mele sunt pentru mine şi mă privesc. Puterea ce mi-o presupune o lume cam bizară am să o neg. Deşi nici măcar nu-i edificatoare în situaţia de faţă. N-aş ţine/convinge/mitui/forţa un om să mă iubească.  Sunt destul de mândră să cred că felul meu de-a fi e el iubibil fără ajutoare mistice şi creieri terci.  Mai ştiu că n-am făcut rău până acum nimănui şi slabe stări de tremur vinovat le pot înlătura uşor cu-o declaraţie publică şi neînţeleasă. Cine a avut curajul, bunul simţ sau pur şi simplu intenţia de a avea un răspuns de la mine m-a întrebat. Şi a primit răspunsul şi respectul meu. Ştiu cine sunt şi sunt mândră de mine. Ştiu ce oameni atrag în jurul meu şi sunt mândră de fiecare în parte. Avantajul meu e că deja am învăţat din multe despărţiri că starea de iubită sau starea de prietenă foarte bună sunt temporare. Şi ştiu din start. Nu-nseamna că nu trăiesc la maxim fiecare moment. Chiar poate mai exagerat acceptându-i un final iminent. Dar pot să experimentez o stare nouă şi-un mod anume de-a comunica c-un suflet. Şi am voie să-i dau statutul de permanent pentru că nu are antecedent. Şi pot să cred convinsă că nu o să se termine. (e doar un artificiu născocit de mintea mea bolnavă pentru a exagera până şi speranţa sau optimismul).
 Interpretabil tot, dar cu un singur scop.  Fericirea lui. Care fericire, care el, cand? Acum, in cele cateva luni ramase. Cele mai importante cateva luni.

 Un prag, o treaptă sau o experienţă frumoasa?  O stare, o parere?

(drawings )
Te-ai gândit măcar o secundă că poate nu-s eu şi e alta? O alta decât tine sau decât mine?

 Am ieşit aseară afară într-o ninsoare perfectă. Cu capul gol şi încălţată-n tenişi pentru că pentru mine a venit primăvara. Am râs cinci minute într-o fericire isterică în mijlocul parcării albe. Senzaţia unui final iminent mă teroriza cu flashback-uri ciudate. Să numeri secundele invers la un semafor roşu ca la o bombă care ticăie. Să urci rapid exact în maxi care trebuie ca atunci când îmi spuneai numărul şi culoarea. Îmbrăţişările neschimbate ale lui Jul. Stările de încordare de anul trecut, şi noaptea din ianuarie în care a nins şi tu, tot la câteva minute de mine erai aşteptându-mă să fugim spre Viena, şi zâmbetul din ochii tăi.

(foto)

Mă lupt cu o migrenă insistentă. Aş trage draperiile, aş face baie fierbinte şi aş visa într-o pilotă câteva ore la frivolităţi dulci. Mi-am amintit de cineva care îmi adoră cearcănele date de migrene şi ochii umezi de la durerile astea chinuitoare de cap. Gândurile îmi scârţâie. Am o senzaţie absurdă de putere. Am o senzaţie de putere absurdă. Hai, taci şi răcoreşte-mi ochii cu buze îngheţate de ultimul frig al iernii.

Îmi răcoreşti ochii răniţi de lumina puternică a magazinului cu buze moi şi-mi mângâi tâmplele dureroase. Te-amuzi de cum conduc şi unde parchez. Îmi injectezi doze de linişte pe care să le iau cu mine în cada plină de spumă albă şi parfumată. Petrec o seară frumoasă cu o băutură fină în mână şi mă delectez cu zâmbete care de ani întregi mă vindecă. Mă retrag târziu într-un vis şi o pilotă. Mă trezesc, deschid obloanele opace şi mă plimb somnoroasă printr-o cameră plină de cadouri desfăcute şi cu miros de zahăr pudră în aer.
Trag concluzii gen: 

Îmi urăsc pisicul pentru că e antisocial. Trebuie să învăţ cum se face spuma de lapte pentru cafea. De abia aştept să îmi găteşti. Vine primăvara.