“Here I shout, I dance, I weep, I gnash my teeth, I go mad — all by myself, in bad English, in chaos. It will keep me sane for the world and for art.”

Avem nevoie de stabilitate, direcție și plan la fel de mult cum avem nevoie de nebunie, aventură și excitement-ul necunoscutului. Avem doze amestecate de ambiție și delăsare. Ne dorim acceptați la fel de mult cum ne dorim ciudați și neînțeleși.
Oricât de independenți ne dăm și oricât de liberi ne visăm, vrem să aparținem. Vrem să simțim că aparținem. Vrem să știm sigur că aparținem. Sunt a ta. Sunt al tău. Sunt al ei. Clar, sunt a ei. Sunt a lui. Și tu-ul se schimbă. Dorința de a-l simți rămâne. Dorința de a ne ști al cuiva cu totul, cum suntem. Goi. Nemascați. Demascați. Sinceri. Complexați. Patetici. Fricoși. Răi. Simpli. Frumoși.
Ah, ne îndrăgostim rebel de oamenii care ne vindecă frustrările una câte una. Și ne primesc în ei fără urmă de îngrijorare că ne vor creea altele. De aia începuturile sunt cele mai frumoase.
Adunăm ani și relații și învățăm greșit să nu mai credem în începuturi. Să le negam. Că-s strugurii acri. Eh.
Azi am văzut un om căruia îi sclipeau ochii a dragoste. Și mi s-a părut cel mai frumos om.
De la Iv un sms: răbdarea e atunci când/ faci multe, da’ doar în gând/

I’ll be missing you these days, so you know.. Your touch… Lips.. all the things about you…