… și eu te privesc cum tragi din țigară…

Și chiar dacă-s sigură că te gândești la mine, găsesc o cale să îl stric. Momentul. Meu în mintea ta.

Te joci? Nu. Și ni se lovesc cu zgomot bagajale imense ce le cărăm involuntar cu noi în orice interacțiune. Ochii și buza mușcată, fesul și prea multe mailuri între noi. Crângași și Titan. Nu mi-am dat seama până acum ce dor îmi e de București. Doar dor și nu dorința de a renunța la Cluj.

Clujul a fost bun cu mine. În ciuda faptului.

După T0 promit să retrăim momentul. Până atunci agenda verde e de negăsit. De netrăit. Retrăit.

În noaptea asta mă plimb prin București, cu mâinile în buzunare de frică să nu-mi trădeze emoțiile și cu părul în ochi evitând privirea. Ta.

Urmează ziua a șaptea. Dar cumva știu că e mult mai ușoară.

Mulțumesc :)

Liz