First Two Weeks on a Brand New Planet

by Liz

Și am ajuns și instalat cu bine în Cluj. Pentru cine nu știe încă, mi-am luat pisicile, ațele și laptopul, câteva căni, tablourile de pe pereți, covorul pufos, pilota, pernele și cerceii cu pisici, m-am îngrămădit într-o mașină mică și am străbătut țara, munții, dealurile și kilometrii de la Galați până la Cluj. Deci să n-aud că nu te poți muta cu animale. O, ba da. Le-am înghesuit (au stat lejer) într-o cutie transportator și le-am luat cu mine. Pe amândouă.
Și am ajuns acasă.
În astea două săptămâni am aflat deja unde e oficiul poștal de unde trimit colete și unde primesc coletele (pentru că deja am trimis colete și am și primit la noua adresă), unde pot să-mi fac piața, cum ajung în centru, mi-am făcut abonament pe o linie de bus, știu cât îmi ia taxiul dacă vin noaptea acasă din centru, au început vecinii să mă salute, am fost deja la prea multe party-uri, concerte și boardgames nights.
Și deja mi-am plănuit următoarea vizită în Galați. :)
Toată lumea mă întreabă cum e în Cluj, ce fac, cu ce mă ocup, cum îmi place orașul și nimeni nu mă întreabă dacă mi-e dor de Galați. Și îmi este.

Am senzația că dacă am zis ceva pe Facebook nu mai trebuie să zic și face to face. Sau dacă am zis face to face nu mai are sens să scriu pe blog. Eh.
M-am mutat. Am pierdut oameni și-am câștigat prieteni. Indiferent dacă au rămas acasă sau i-am găsit aici. Am pierdut oameni care erau în Cluj și-am câștigat prieteni care au rămas în Galați.  Și invers.

Mă liniștesc, mă calmez și cuceresc metru cu metru, zi după zi, this brand new planet.

People hate the truth but, luckily, the truth doesn’t care

by Liz

Vai, ce departe plec!
I’m thirty three. I’m a crazy cat lady, blogging and making colourful yarn handmade stuff. Ascult rock și am puține tatuaje. Vorbesc cu pisicile și îmi dau check in pe oriunde mă duc. Visez aiurea la o lume mai bună. Exersez incantații de dragoste, calm și bine. Tocmai ce mi-am dat demisia din cel mai stresant dayjob într-un birou zgomotos și aglomerat pe motiv că-mi strica zenul. Și-am hotărât să trec munții și să mă mut în partea cealaltă de țară la 600 km depărtare de orașul natal. Mainly because Herr is living there. Sunt îngrijorată pentru că se presupune ca Herr să conducă 600 km prin România după ce a condus toată viața lui de șofer în Germania. Mna. Și-mi iau covorul, ațele, grillul, tablourile de la Ina, tabloul de la Aida, dreamcatcherele, craniile, globul de cristal și pisicile și plec la Cluj.
Trăiam boem aici. Independent și miserupist. Absolut neînțeles. Și-am zis să trec la un level superior că îmi era tare bine în direcția aia. M-am născut în zona cu cei mai răi, agresivi și invidioși oameni? Mă mut în zona cu cei mai buni, calmi și sinceri. Sunt prea plictisitoare și visătoare pentru oamenii ăștia încrâncenați, încruntați și îndârjiți.
Plec optimistă. Suport cu greu ultimele zile la birou. Beau pahare mari de vin roșu cu Ina și încerc să o conving să mă viziteze acolo. Respir greu și apăsat. Mă desprind greu. Simt că fug. O fi și ăsta un adevăr. Poate fug înspre, nu neapărat de.

Îți trebuie mult tupeu să iei hotărârea de a pleca departe de tot ce ești, ce-ai avut și ce-ai strâns în viața ta, de toți ai tăi și toate ale tale. Îți trebuie curaj. Timp de 3 ani mi-am construit curajul ăsta că nu-l aveam nici eu.
Când sună Herr zâmbesc cretin și mă foiesc prin casă ca să-i descriu bagajele. Într-o sacoșă am îngrămădit paleta de cartofi prăjiți, tuburile de acrilice și un pămătuf de praf făcut din pene maro. În alta am converșii, o agendă și plicuri cu bule. Castronelele pisicilor primite de la Mab sunt fix deasupra. Și sticluțele cu oje colorate turbat.
Încă nu am împachetat masca venețiană și tuburile africane. Dar nudul pictat pe catifea sigur nu îl iau.

Sunt speriată. Maxim 3 minute c-apoi m-apucă fericirea. Și-n fericirea asta aș vrea să vă scald un timp.
Fericirea mea proprie, personală și independentă este my higher purpose. Despre asta scriu, despre asta vorbesc și spre asta mă îndrept. Nu fericirea sau nefericirea altora. Nu alegerile altora. Nu principiile altora. Nu viața altora.

Everything we hear is an opinion, not a fact. Everything we see is a perspective, not the truth.

Most books on witchcraft will tell you that witches work naked

by Liz

I shower naked. I’m that kind of witch.

Coșmarul de azinoapte a fost crunt. Oamenii încercau să mă convingă că nu exiști și că doar mi-am imaginat eu și așa mi s-a dezvăluit cea mai mare frică a mea, probabil. Dimineață râdeam sinistru la comics cu oameni care încercau să mă convingă că nu există pisici și că pisica e doar a mithical furry cute creature that meows and purrs. Recomand catversushuman.com. Coșmarul real e ipocrizia. Oameni care se urăsc și își zâmbesc și oameni care se iubesc dar se scuipă. Din același coșmar sunt și oamenii care înșeală și mint sau care părăsesc fără explicație. Coșmaruri umblătoare promițându-ne mincinos ca apoi să ne încarce cu a lor depresie a refuzului sau răzbunarea frustrării.

Visul meu preferat de Halloween e cu tine privindu-mă, auzindu-mă și înțelegându-mă. Ascultându-mă. E cu vin roșu cu scorțișoară și mere coapte la al meu cuptor. E cu fereastră deschisă spre noapte și pod plin de zgomote. E cu pași mici printre pisici negre și prea atente. E cu o casă cu ecou și un gând fără ecou. E cu amputări de prietenii false și ridicări din umeri însoțite de zâmbete sinistre.
E cu dragoste și liniște.
Never put your faith in a knight. When you require a miracle, trust in a Witch.

The witches fly across the sky,
The owls go, “Who? Who? Who?”
The black cats yowl, and green ghosts howl,
“Scary Halloween to you!”

POEZIE ȘI SCHIMB DE CĂRȚI GALAȚI, sâmbătă și duminică de toamnă

by Liz

În acest sfârșit de săptămână se întâmplă două evenimente frumoase de la care nu lipsesc și la care vă invit. Aceste două evenimente sunt posibile datorită implicării unor oameni faini care își doresc cât mai multe lucruri frumoase să se întâmple în orașul lor/nostru.

Sâmbătă e Cobalt!

Sâmbătă, ora 17, la Paris Cafe avem seară de poezie cu 4 poeți tineri și frumoși. Mmmhmmm.
Această seară specială este posibilă datorită implicării Laurei și a bloggerilor gălățeni (BGG ftw!!). Mulțumiri speciale Paris Cafe pentru că ne primește și sprijină. Nu cred că există un loc mai potrivit în Galați pentru poezie. Mulțumiri speciale sponsorilor care au făcut posibilă prezența poeților în orașul nostru. Mulțumim, Multimedia Store!

Duminică e SDC de toamnă!

După o pauză pentru vacanța noastră de vară și puțin prelungită, e timpul să ne întâlnim la un nou Schimb de Cărți. Știu că toată lumea îl așteaptă. Știu că vreți să returnați cărțile și vreți altele. Ne întâlnim! Duminică, ora 14 în Yoobi – social connection bar.
Vă aștept cu multe cărți și cu dor că nu v-am mai văzut de prea mult timp. :)
Event aici. Dați join sau anunțați prezența aici ca să știm câți suntem.

A man says a lot of things in summer he doesn’t mean in winter

by Liz

“You never change things by fighting the existing reality. To change something, build a new model that makes the existing model obsolete.” That’s why I’m not fighting with you.

Cel mai rău ales anotimp pentru schimbare este toamna. Lumea se retrage și-și asumă organizarea. Diminețile reci și serile cu întuneric prea devreme nu-s bune pentru reorganizare și nici pentru planificare, nu-s bune pentru drum lung cu frică de ninsoare și nici pentru schimbat priveliștea de la geam. Schimbarea sperie. Schimbarea este grea. Și chiar dacă am trecut de etapa aia și am experiență în schimbări. Dar tot e frustrant să vezi că lumea se retrage spre bârloguri și tu părăsești bârlogul în căutarea altuia cu o priveliște mai frumoasă. E ca în diminețile de iarnă când unul iese de sub plăpumi și pilote calde spre o activitate nedorit de racoroasă și mult prea matinală și celălalt își strânge plapuma mai mult în jurul lui. Nu puteam să aleg o primăvară puternică și caldă. Sau o vară dezbrăcată și luminoasă. Fix o toamnă adormită. Continue reading →

Life starts all over again when it gets crisp in the fall

by Liz

M-a prins unu noaptea curățând o gutuie și chinuindu-ți ție somnul neprogramat. Îmi lipesc gândurile în șir indian ca post-it-uri pe frigider. Zâmbesc a frică și-ndoială și-apoi îmi amintesc cât mă iubești. Împachetez o amintire nefolositoare și port în geantă zilnic un bilet adeziv cu ‘te iubesc’ de la un bărbat care nu mi-a mai scris nimic altceva. Niciodată. Dar mi-a cumpărat mai multe cărți decât tine.
Mă pregătesc de somn cu gândul la un colț din atelierul/dormitor. N-am plasă de insecte la geam. Absurd. Și vreau neapărat fotolii pe terasă pentru țigara mult prea rară și tot trecută de unu noaptea. Cât camera e goală, pisicile miaună cu ecou.
E octombrie. La mulți ani! Te iubesc de cinci ani.

A thousand times I’ve tempted fate

by Liz

Din afară se prea poate că par a nu face nimic. Dar dinăuntru n-am stare și fac nencetat. Întotdeauna cu succes. Pentru că nu mă opresc. Dar nici nu mă opresc din trăit. Azi-ul, oamenii de-aici și locurile astea sunt irecuperabile. Deci le trăiesc, consum, iubesc, în drumul meu spre mai departe. Și nu-i nimic metaforic în asta.
Mă desprind greu. Încet. Cu teamă. Plec.
Sunt oameni care mi-au înțeles și susținut plecarea, sunt oameni care nu mi-au înțeles-o, nu mi-au crezut-o și nu mi-au acceptat-o. Dar mi-o vor invidia. In life, you have to meet people where they are, and sometimes you have to live them there.
Mi-e ciudă pe oamenii mincinoși. Și mai rău, pe ăia nesinceri cu ei înșiși. Sau ăia care nu se iubesc deloc pe ei. Sau se prefac dintr-o dorință de a respecta un tipar social. Sau insistă absurd în răutăți. Sau nu recunosc când iubesc. Sau când suferă. Mi-e ciudă pe invidioșii gratuiți. Pe bârfitori și bănuitori. Pe cobitori și acuzatori. Eh. Continue reading →

Time for a box of wine and a crazy straw

by Liz

Cuminte și calmă. Am senzația că mă culc pe o canapea cu perne roșii și mă trezesc pe una cu perne albe. Sau îngrămădită lângă tine într-un sac de dormit turcoaz.
La sfârșitul lui septembrie am vizitat Milano și v-aș fi povestit și arătat poze dar am atâtea de făcut, atât de puțin timp și când mă liniștesc și e timp de povești parcă a trecut deja efectul. Am senzația că a trecut atât de mult de-atunci. În Bellagio trebuie să revin. Am vizitat iarăși Clujul și l-am făcut al meu. Ca de fiecare dată. Ca de prima dată când l-am văzut. Continue reading →

Art is to nourish the roots of our culture

by Liz

..and society must help the artist to follow his vision wherever it takes him…

Cu sprijinul BGG (Blog Gathering Galați) și la inițiativa Laurei, încercăm să facem să se întâmple ceva frumos în Galați. Lansarea volumului de poezie contemporană Cobalt al autorului Claudiu Komartin.
Cum este gândit și cum se plănuiește a fi organizat, va ieși un eveniment frumos tare, o injecție de speranță, de cultură și de poezie, o ploaie de cuvinte frumoase și stare de bine.

Noi, bloggerii din Galați vrem evenimentul ăsta la noi în oraș. Vrem lansare de volum de poezie contemporană. Vrem autori tineri să ne vorbească despre ei și cuvintele lor. Vrem artă și artiști. Vrem cultură.

Pentru un astfel de eveniment avem nevoie de sponsori care nu vor întârzia să apară având în vedere lista destul de mare a susținătorilor și sponsorilor de la ultima întâlnire BGG pe care Georgiana și Revista Explore s-au asigurat să îi avem.
Pentru a sprijini proiectul BGG Cobalt vムrog să luați legăƒtura cu managerul de proiect la contact@madeingalati.ro.
Pentru informații suplimentare despre organizare, despre eveniment și autor și despre implicarea noastră mai puteți citi pe MadeinGalati.ro, Gabriel Ursan și Blogul Laurei.

Time passes without my consent

by Liz

Nu știu când a trecut ultima lună dar știu cum. Nu am povestit și lăudat BGG-ul (întâlnirea bloggerilor gălățeni) și ar fi trebuit că le iese din ce în ce mai frumos, mai organizat, mai entertaining. Nu am lăudat și povestit BeTedX-ul la care am fost și care mi s-a părut un eveniment pentru care s-a muncit mult și care a ieșit frumos, mai frumos decât mă așteptam. N-am organizat de prea mult timp deja Schimbul de cărți și am în plan curând. N-am zis La mulți ani! tuturor sărbătoriților și până și lu’ tătic i-am zis a doua zi. Dar am călătorit mult, am alergat mult, am văzut locuri noi, am revăzut locuri iubite și am fost fericită.
De ceva timp sufletul îmi trăiește întins pe un covor cu dungi portocalii și mov dând din degetele de la picioare pe pernele albe ale unei canapele moi, privirea mi se plimbă pe un balcon deschis cu vedere la o pajiște pe care se joacă (la propriu și înregistrat de ochiul meu) doi cai frumoși iar gândurile mi se liniștesc doar în cada plină de spumă din baia prea portocalie.
De ceva timp mă doboară planurile realizate, dorințele împlinite și dragostea ta. Mansarda devine aerisită, pisicile dorm în valize și nu mă mai așteaptă nimeni la scară cu o cafea caldă la prima oră.
Pentru Flo am ceaiuri și jeleuri, povești și liniște. Pentru tine am sprijin și încurajări, morală și frustrare, toate date pe o privire tristă. N-am timp. Și am nevoie de timp.
Deocamdată mă scald în exaltare înghesuită într-o așteptare neîncăpătoare. Am nevoie de ceața aia lăptoasă de dimineață care inundă balconul și de un strat de zăpadă cu urme de lăbuțe în el. Casa ne miroase a nou. La fel și dragostea.

“Being with you and not being with you is the only way I have to measure time.”