Novice Nomad

by

Înapoi în mansardă. Înapoi în Galați. Înapoi la job. Înapoi la tine.

Lumea mă îndeamnă să scriu. C mă vrea la mare. Tu trimiți sms-uri de dragoste la persoana a treia. Eu umblu cu gândul departe mângâind obraji bronzați și sărutând buze uscate.

HostelWorld îmi trimite chestionare despre weekendul petrecut în capitală.

Păreri neavizate despre Rock the City. No cola, no pepsi. Mult mai bine organizat decât anul trecut. La fel ca acum doi ani. Praf mult pe care circle pit-urile îl ridicau înspre plămânii noștri. M-au plictisit Within Temptation (taaare) și Black Label Society ( sorry), m-au încântat Ugly Kid Joe, Machine Head și Soulfly (vaaaai, Soulfly). Am oftat în pauză în care din difuzoare s-a auzit Godsmack. Am plâns la Guns. Mi-a plăcut o tipă goth ce cânta Evanescence și un fan înrăit din primul rând. Mi-a plăcut de o copilă ce a plâns toate 3 ore cât a cântat Guns. Mi-a plăcut să stau trei zile să ascult rock, să beau bere, să mănânc bunătăți și să râd cu lacrimi până noaptea târziu, în cameră, când ni se bătea în ușă că disturbam somnul străinilor latini. Mi-a plăcut că DJ Ashba mi-a dat mie pana lui cântată. Mi-a plăcut cafeaua din fiecare dimineață și berea nefiltrată din Parcul Tineretului. Nu, despre pizza nu scriu nimic. Mi-a plăcut posterul, mi-au plăcut tatuajele, interviul, oamenii, soarele, înghețata, cabina de duș, sprayul de păr și zmeura. Mi-a plăcut Luna Amară, toată, și solistul de la Old Green.

Ever stop to think, and forget to start again?

N-am inspirație și stare de nimic. Nu-s tristă, nu sunt supărată. Puțin epuizată de prea mult. Când toate-ți merg și-ți ies cumva spre bine, prinzi lent un soi de falsă încredere în viteza de cucerire. Mărești pasul înspre tot și toate. Cumva, cândva, ajungi să fii depășit de evenimente, situație, consecințe, cerințe sau chiar rewarduri. Clachezi, vrei înapoi, simți tot mai departe zona de confort și ți-e ciudă de lucrurile pe care le vezi prăbușindu-se. Te-ntorci încet înapoi la tine. La mine. Simți pierderea, eșecul, calculezi și te îmbărbătezi. Ți-e ciudă și poate regreți pașii prea mari, prea rapizi, prea devreme. Dar nu-i nimic de regretat, de fapt. Terenul cucerit chiar și pentru o secundă, rămâne vizibil. No more fog of war on the map. Și-oricât de încolțit și alungat în colțul hărții te simți, îți vezi mai clar direcția și ținta.

Chef de călătorit.

Hai.

Special Edit: [Bună dimineata, Dana! :)] 

Nu-s om serios și nu gândesc ca un om mare

by

Toată lumea are ceva cu dragostea, these days. Toată lumea are o pornire dinaia răutăcioasă și sofisticată să nege dragostea și importanța ei, să-și proclame singurătatea la nivel de independență, liniștea și lipsa comunicării la nivel de opțiune inteligentă și invidia la nivel de complicăceală. Și mai ales să-și sublinieze lipsa iubirii în relație ca seriozitate și prestanță. Mnu.
În fața mea, la concert, un cuplu (20 ani*2) au început să se sărute dirty style Continue reading →

The Ordinary Batwoman

by

Nu mă pot conforma sau supune unui tipar general, la fel cum nu mă pot isteriza și revolta public pentru ceva ce pot trăi sau experimenta fără accept general sau aplauze. Am tendința să fac lucruri “scandaloase” dar inofensive, cu siguranța și naturalețea unui lucru absolut normal încât e brusc și instantaneu acceptat că fiind normal de la bun început. N-am nevoie de afirmări particulare sau personalizate, de declarații, statements, disclaimers și nici atât de limite, reguli sau explicații de dat pentru lucruri ce nu afectează pe nimeni.

La români, fericirea debordantă din dragoste împlinită, din relaxare și echilibru psihic, din lucruri simple și mărunte ca statul întins pe iarbă și privitul norilor sau număratul valurilor care se lovesc de țărm, din trăitul curat, sincer și vesel, e motiv de mare invidie și atrage cu o forță imensă răzbunarea prostului, incultului, urâtului, mincinosului, perversului, hoțului, specii nefericite prin felul lor propriu de a trăi.
De aceea, pentru a putea continua să crești pisici, să te bucuri de ploaie în toiul verii, să suni să spui “te iubesc” și să-nchizi repede, să pleci două zile la mare, să mănânci bezele coapte, să asculți rock live, să muști umăr gol sau să zâmbești cretin în webcam, trebuie să-ți dezvolți calități de superhero. Superpowers.
I have mine and I know mine. Și mă simt în siguranță cu ea.
Nu mă plâng de nimic deși ar speria pe mulți ororile trăite de mine. Nu mă laud cu mare lucru deși poate am reușit multe pe care alții le au ca țeluri.

Deocamdată get cape/wear cape/fly spre Rock the City/Tuborg Green Fest Bucharest în primele rânduri de lângă scenă, apoi 3 zile cu fundul în nisip, picioarele în mare și mâna ta în mâna mea pe litoralul românesc, apoi o săptămână în Germania și primul meu zbor la propriu, după ce iau examenul de Ein Bisschen Deutsch.

Yeah. My superpower is love.

It doesn’t matter who you love, or how you love, but that you love.

Samples of Sarah Johnson’s Art. Via Andreea.


Summer me now

by

Anotimpul ăsta plin de căldură infernală, nopți cu fulgere și tunete zguduitoare și aer greu de respirat, ne dă așa o energie în a face planuri, o încredere în viitor și un soi bizar de îndrăgosteală fizică. O fi de la hainele puține, umede și lipite de corp, o fi de la halucinațiile cu țărm de mare albastră, o fi de la gradele în plus…
Toples? Mnu. Sâni albi pe corp bronzat mi se par mai super duper hot.
Pălărie mare de paie… neapărat. De la vânt se încurcă întotdeauna funda. Bangles. Rainbow shake. Must have. Cafea turnată în forma cuburilor de gheață și-apoi ronțăită în mașină. Ai luat prosopul? Loțiunea? Poate-ți uiți mărgelele la gât să te bronzezi cu buline!
Vara ți se dilată gândurile și-ți dai seama cât de liber ești. La drum, se pleacă vara.
Știi să înoți? Azi mâncăm piersici mari și zemoase și neapărat porumb fiert. Seara bem Jager. Pentru că sărutul alcolizat și mentolat e startul nopților de dans nebun cu ghirlande de flori, ca în insule, agățate de gât și glezne.
Vara, locurile unde nimeni nu te întreabă cine ești ci doar ce vrei să bei și ce vrei să asculți, sunt mai numeroase și-apoi avem iarna de buginit în casă sub pilote.

Sumer me now, pretty lady!

Love. Mine.

by

Îmi pare rău că. Scuze. Sunt sinceră și-am fost întotdeauna. Nu înțeleg de ce mi-aș ascunde dragostea cum nu înțeleg de ce ar trebui să-mi pregătesc din timp momentul publicării. Eh. E dragoste. Important e momentul în care o simți, în care o conștientizezi. Și nimic, dar nimic din dragoste n-ar trebui să ducă la amenințări și lucruri urâte ci doar poate la dor, durere din lipsă, regret și resemnare, poate admirație, poate invidie dar constructivă, poate respect.

Nu iubire de facebook Continue reading →

What Is and What Should Never Be

by

Scriu postări zilnic în gând, visez exprimări și chiar reacții, îmi imaginez adevăruri nefardate în rochițe decoltate cu spatele gol și servite crude. Scriu mult. În gând. Scriu în gând chiar și postarea în care vă explic despre lipsa de timp și despre cum scriu doar imaginativ. Eh. Astă iarnă, când timpul meu a trecut mult mai productiv, abia așteptam vara pentru că speram la o zi pe care s-o simt mai lungă, o lumină care să-mi dea senzația la ora 20 că ziua încă nu se-apropie de final și plus de energie de la soare. Mnu. Am mult mai puțin timp. Am mult mai puține rezultate după o zi mai lungă de anotimp cald.
Am închis magazinul de pe Breslo. Nu făceam față comenzilor. Nu fac față nici comenzilor în serie. Nici cursului de germană. Nici jobului aglomerat, nici lipsei tale. Nici blogului. N-am timp de oameni noi. Nici loc. Nu resping dar nici nu răspund. Dacă e să se lipească, se lipsește. Ca satinul negru de interiorul brațelor mele.
Și binenteles că la sfârșitul banilor, I have too much month left.
…
Aș mânca brusc o piersică.
…
După confirmarea efectivă că o persoană cunoscută sau semi-cunoscută de mine mi-a citit o postare (like, share, comentariu, link, sms, aluzie, IP) mereu am obiceiul de a-mi reciti cuvintele prin ochii lor oarecum și-ncerc să realizez ce ar putea vedea sau înțelege. E fun.
…

What is and what should never be? Ruj roșu-ntins ce nu se ia. Cu gust bun.

No More Mr. Nice Guy

by

A horse walked into a bar. Several people got up and left as they spotted the potential danger in the situation.

Cum reușesc? Păi, practic nu fac decât să practic o practică foarte practică. Egoism pur în situațiile limită. Generozitate maximă în rest. Nu-s eroină. Nu-s super human. În caz de cutremur, ploaie de meteoriți cât China, apropierea periculoasă a Melancholiei, tornadă, tzunami, zombie apocalypse, serial killer, urs, famine, war sau gândac pe perete, în primul rând mă gândesc la mine și la ai mei. Dacă mâna ta întinsă sau țipătul tău după ajutor mă pune pe mine într-un pericol mai mare decât cel în care efectiv ne-am trezit apăi o să ridic finuț din umeri în timp ce-mi pun la adăpost posteriorul/iubitul/iubita/părinții/pisicile. În vreme de belșug sau măcar supraviețuire lină împart orice cu tine: posterior, iubiți, părinți și pisici.

Și-mi iau mașină în curând.

O nuntă. O înmormântare. O sesiune. O despărțire. Un plan. O dragoste. O comandă. Un job. Viața mea ce merită sărbătorită in seara asta.

Can february march? No, but april may. It’s june, for f*uck’s sake! Să bem la terasă, zic!

“Nu ai nici o poză cu mine în toată casa!”

by

Îmi învăț noile anotimpuri din drumul spre noua casă. Știu unde-s bălți când plouă, unde stau tolănite pisicile dupamiaza și cum miroase cartierul a tei în floare de ceva timp. Știu că dimineața trebuie să mă protejez de draperii groase și colorate și seara deschid geamurile larg. Știu că furtunile se aud genial, Dunărea dă stare de mal de mare și am acoperișul prea abrupt ca să pot lăsa geamul mansardei deschis. Știu că aprozarul îmi păstrează întotdeauna un grep roz, magazinul cu mâncare de pisici e scump și fiecare grădină e păzită de un câine de rasă.

Mă simt atât de bine aici încât știu că n-am să stau mult. Și-am să plec departe. Mai departe decât de-o casă pe care am urât-o și-n care îmi propusesem să trăiesc toată viața. Ce mod ciudat are viața de a ne învârti până ne uităm direcția, poziția și ambiția. Și când, totuși, ne încăpățânam să ne-o menținem și urmăm, ne-arată brusc sau ne aruncă într-o situație ironică și dulce amăruie cât să își bată joc de-un țel mai vechi sau o dorință de împlinire egoistă.

eh.

N-am timp, n-am timp, n-am timp și totuși refuz să mă grăbesc. O vară mult prea scurtă și perfectă. Un dor de mare, dor de munte, dor de tine. O viață cât trei zile-ngramadite într-un pod și-o fericire cât un cont de flickr plin de poze în care te forțezi să te imaginezi. Mi-e somn. Un ghiveci cu frunze ronțăite de pisici, un pahar de șpriț cu clinchet de cuburi, o pată de vin roșu pe covor pufos, o sticlă de parfum pusă la frigider, un borcan cu mărgele colorate și-un mănunchi de andrele lungi.

Acasă.

Cu tine.

Last day of your spring, first day of my summer

by

Azi ne-am așezat zâmbitoare în scaune compacte cu măsuțe și ne-am ascultat evadarea predată în noțiuni introductive. Cu fiecare noțiune, fiecare cuvânt și fiecare informație nouă, imaginația ne plimba pe străzi curate și frumoase, ne alătura oameni cum doar am auzit povești c-ar exista și ne împlinea dorințe ce n-avem curaj să le rostim cu voce tare la lumina zilei. Cursul de azi, unii pretențioși îl numesc ambiție. Noi l-am numit promisiune. Fiecare în gând pentru sufletul propriu și personal, promisiune.

***

Uit des cine sunt. Când știu cu siguranță, e o siguranță cretină că niciodată n-am cum să uit cine sunt. Mă regăsesc surprinzător Continue reading →