M-am simţit parcă a fost ziua mea. Oameni nebuni care m-au găsit oricât şi oriunde m-aş fi ascuns. Să-mi zică că mă iubesc. Să-mi dea Incest de Anais Nin împachetată în hârtie cu balerini şi lipită cu scoci rezistent la temperatură mare. Să-mi facă cadou brelocuri cu numele meu. Luiza. Sau tricouri special făcute pentru mine. Să-mi aducă prăjituri cu multă cremă de ciocolată convinşi (pe bună dreptate) că de asta am nevoie. Există oameni gata să străbată oraşul după miezul nopţii doar că să mă ţină în braţe. Sau oameni care într-un mail mi-au readus sentimente şi amintiri de-acum mulţi ani. Ieri nu a fost ziua mea. Ieri a fost doar ieri. Ieri am primit mai mult decât aveam nevoie, mai mult decât credeam că merit.

  Pentru că ştiu că existaţi… puţini, absurzi şi plini de o invidie bizară… Vă dedic starea mea…
 Momente maxime de fericire sunt alternate de prăpăstii adânci şi fără fund în care cazi, cazi, cazi. Vara mea e neagră acum. Nu facem IBG duminică. Nu facem IBG curând. Acuma duc războaie prea multe şi prea grele, respir atât de greu şi doare cam tot. Întunecat, fără culoare şi miros… Gălăgie groaznică şi crampe urâte… Ameninţări şi stare de înec lent… Asfixieri şi cuvinte care nu se-aud.. repeţi repeţi repeţi… nici tu nu te auzi…Migrene şi comprese reci… Tuneluri strâmte…Senzaţie de claustrofobie…
 Pe fundul apei… dau din mâini spre suprafaţă…
 În mijlocul tunelului alerg pe un pietriş adânc spre o lumină…
 Într-un coşmar mă autoconving să mă trezesc…
 Cu mâna pe talpa fierului de călcat fierbinte şi-ncerc să o desprind…
 Înăuntru, vrând afară…
 Aici, vrând acolo…

 Sunt expertă în a-mi inventa moduri de a fi fericită. Inventez situaţii şi-apoi le creez, inventez oameni şi-apoi îi cunosc şi iubesc, inventez locuri şi-apoi le găsesc şi mă bucur de ele, inventez zile şi-apoi le trăiesc. Tratez cu indiferenţă situaţii criză, neg realităţi negre şi nu aud nimic despre iminenţe sumbre. Nu las nimic să-mi strice momentul. Nici grija celorlalţi, nici indignarea celorlalţi şi nici prevestirea viitorului. Pot să vă conving că e frumos şi exact cum trebuie să fie, pot să vă demonstrez că trăind cu încredere, iubind frumos şi luând din totul înconjurător până la ultima picătură de lucru îmbucurător, toate vor merge spre bine.
 
 O mie de carduri mici şi colorate. Le-adun într-o cutie de pantofi să le citeşti cândva. Câtă încredere am eu în tine? O să fie bine. Fii serios! Ţi-a crescut părul. Vreau să iubeşti. Nu meriţi! Meriţi tot. Ştii prea multe. Gustul şi culoarea sângelui, gustul şi mirosul pielii, urma dinţilor şi ochii umezi. Unde eşti? Am emoţii. Ridică-mă de jos. Ţi-am zis că un gând conştient că deţii secrete superioare îţi schimbă perspectiva! Lasă părul! Şi eu o iubesc! Eşti cel mai tare! Eu mai mult… Sunt mândră, pe cuvânt. Eşti blând şi bun. E doar invidie. Zâmbeşte. Sunt aici. Cum, mă, să nu răspunzi pe două numere de telefon?? Mor. Iar m-ai salvat. Întreabă-mă! Nu pot! Ia-i flori! Nu mie!  Dă vină pe mine, e ok. Nu ştiam nimic. Nu cred pe nimeni înafară de tine. Felicitări. O calc în picioare dacă mai zice ceva. Triştii! Uite, oameni frumooosi! Tricoul meu are mai mult succes decât al tău! Uită-te la mine! Plâng. Sunt fericită. 

 Din click în click. Mă înconjoară bărbaţi frumoşi şi destepţi. Aproape zilnic. Biroul meu, ramses, G, Puf, concursul de IT, ne-au venit tricourile de la bestial, mă plimb desculţă prin parc, genţi, coca cola, netbook câştigat, Geenie, eu, eu, eu, eu. 

Zâmbesc rapid, mă uit în stânga şi în dreapta… şi dispar. Câteva zile stau ascunsă. Mă scufund în muzică, mă hrănesc cu băi calde-n spumă, potolesc setea cu pagini citite lent din cartea începută şi neterminată şi mă amuz cu un croşet. Cireşe coapte răstignite-n boluri transparente. Nectar de pere răsfăţat cu gheaţă-n cuburi. Pisic energic şi peşti adormiţi.
 
 Unul pleacă la Bucureşti. Una vine de la Bucureşti. Numai una. Alţii se întorc de la Bacău. Toţi dinspre şi înspre mine.

                                                                     (anul trecut, anul asta…)

Unii oamenii îmi înşeală aşteptările şi îmi servesc dezamăgiri mărunte zilnic la fel cum alţii mă conving pe zi ce trece câtă dreptate am avut să-i vreau alături şi să-i iubesc. 

 Unii se transformă treptat sau brusc şi des şi mă fac să le iubesc fiecare faţă/fază/etapă sau ipostază. Alţii afişează şi se mândresc cu transformări şi maturizări ce nu există în realitate sau în spatele privirii lor. 

 Pe soare dogoritor sentimentele mele au forma rochiţelor vaporoase fără bretele. Pe ploaie şi aer răcoros, curat, au forma cămăşilor cu mâneci lungi şi guler ridicat.

 Ilana ne-a făcut să stăm o seară înghesuiţi pe bestial.ro, pe care îl ştiam şi îl răscolisem în prealabil de mai multe ori. Acum putem confirma că de luni, pe soare ne vom plimba în tricouri cu Slipknot şi System of a Down, pe ploaie în hanorace negre cu glugă şi la petreceri vom purta cravate cu scheleţi. Dubios. 

 Promit să nu mai lipsesc de la nici un concert. Momentan n-am nici o rezervare, nici un bilet. Sau am. Condiţionat. Deci n-am. Stone Sour. Câteodată îmi doresc şi Korn. Nu ştiu de ce.

 Bârfe şi noutăţi: am pisic mic ce bea lapte cald din biberon, acum fac din noduri şi cercei (îs curioasă cine o să mai facă), Puf şi Ale pleacă la concurs sâmbătă (stupoaaare), n-am avut ieri loc în Geenie să-l sărbătorim pe copilul Grig. Si chestii noi din plăcere si lipsă de ocupaţie.

Zile de muncă fără pic de chef. Ronţăi absent miez de nucă şi-mi beau cafeaua reîncălzita. Public desktopul meu leapşa de la 5zambete.

Evergreena mă întreabă care sunt lucrurile care contează, care mă fac fericită. Aş vorbi/scrie continuu despre ele şi probabil chiar o fac. Pisicile, da, pisicile, cafeaua, băile în spumă, muzica, zâmbetul tău, iasomia din vază în casa părinţilor mei, mansarda adolescenţei mele, felul cum mama încă îmi spune “pui”, aţele colorate, să citesc în cadă, să primesc flori, să fac poze oamenilor pe care îi iubesc, nasturii mici şi coloraţi, femeile frumoase ce trec pe lângă mine pe stradă, gândul că există Dina, un sms de la prietenul meu cel mai bun, o pungă de crutoane, Milka Noissete, Coca Cola, gândul că nu trece vara fără să ajung la mare, gândul că te iubesc, femeile însărcinate, oamenii fericiţi atât de rari, ploile de vară, luna plină de azinoapte,  lampadarele mele de hârtie, starea complicată şi alintarea.
 
 Richie îmi cere cea mai frumoasă fotografie făcută de mine. Ei au publicat mici opere de artă, eu n-am. Eu fac poze încontinuu oamenilor de lângă mine şi că să mă ierte, am publicat pozele din telefonul meu reprezentând ultimele zile. Plimbări prin parc şi mâncând cireşe, o dupamiaza cu voi la un fastfood sârbesc (?), Grig, Cristina ruşinoasă şi Lord plănuind ziua copiilor într-un alt parc, maşinuţa roşie ce era parcată în faţa porţii alor mei, tenişii mei aleşi de tine, tenişii tăi aleşi de mine,  brăţara pentru Grig, eu într-o oglindă. 

Zile călduroase cu mine croşetând, împletind sau înnodând în soare, răstignită pe-o băncuţă sau într-un boschete plin de flori. Pisici de toate mărimile şi culorile m-au gâdilat cu mustăţile şi-au încercat să-mi fure ghemele de aţă. Seri răcoroase cu ploi fine şi pahare mici de tărie aromată, cu ciuperci brune sfârâind pe grătar şi cu mine făcând ture între grătar şi verandă. Nopţi senine cu luna treisferturi şi stele clipocitoare, cu aer parfumat de trandafiri şi-un sentiment că pot face orice.
 
 Trei bărbaţi frumoşi, trei declaraţii şoptite, trei complimente fine. Un singur dor.

M-am întors. Organizez o nuntă, trebuie să v-anunţ un casting de feminine frumoase pentru imaginea unui soft, fac planuri de mare, nisip şi cort,  planific IBG-ul şi trimit brăţări în patru zări.

 (foto)

   Mă îngrijorează sentimentul gol şi trist după ce pleacă. Ea e caldă şi moale şi mă face să mă simt normală şi lumea pare acceptabilă doar ascultându-i rrrr-urile. Şi-apoi, după ce pleacă, universul înconjurător se transformă şi lumea îmi pare puţin de nesuportat cu oameni goi şi răi, urât nefericiţi şi fără idealuri. Şi nu mai vreau pe nimeni pentru că nimeni nu înţelege şi nimeni nu acceptă,  în schimb toţi par a şti foarte bine să judece fals şi să piardă timpul inventând motive superficiale de nefericire.
 
    Nopţile astea în care m-ai ţinut strâns în braţe am inventat în vis dimineţi în case cu ferestre mari şi pe ea citindu-şi ziarul îmbrăcată doar în tricoul cu Shining pe care nici nu-l ştiu. Şi doar în braţele tale o pot visa aşa. Ascultând Rome mi-o pot chiar imagina învăţând neatentă la gesturi reflexe şi alintate sau plecând îmbujorată spre bărbatul, catunurile sau bodegile ei.
 
    Şi pentru că îmbrăţişează prea cald şi săruta cu buze prea moi, câteodată cred că am inventat-o eu.