Category Archives: shampoo bubbles

My island of time

by
 (foto)
 Brusc am realizat că nu am timp. L-am pierdut pe tot. Cumva buzunarul curat şi răcoros s-a rupt sau cineva a strecurat ştrengar o mână şi-a luat tot ce-a putut cuprinde. Tot timpul meu. Şi am rămas fără. Am rămas doar cu timpul jobului şi al lucrurilor care trebuiesc neapărat făcute. Timpul meu liber, opţiunea mea de a face sau nu ceva, s-a dus. Adorm de oboseală visând cuminte la perioada următoarei zile ce se promite a fi doar a mea. Fac totul în grabă sperând la câteva ore de lene şi nefăcut nimic. Alerg disperată spre o linişte şi-un stat degeaba. 
 Dar m-am oprit şi nu mai fac nimic. 
 There’s no pleasure în having nothing to do. The fun în having lots to do and not doing it.
 Făcute în grabă şi-aşa nu-mi ies bine. Stop. Nu mai fac nimic nimic. Dorm, ascult muzică şi îţi răspund doar ţie la telefon. 

Jurnal fierbinte şi prea concret.

by
(tumblr)
 Se ia un om alb şi obosit. Un om ce vinde termopane, de exemplu, opt ore pe zi. I se dă pe mână un C3 roşu ca să iasă imaginea bine, un sac cu aţe colorate şi o plasă de ţânţari plină de brăţări din noduri şi se trimite obligat trei zile caniculare la Vama Veche în timpul festivalului de folk. 
 Două nopţi şi două zile în Vama Veche. Brăţările mele au alte culori la mare. Nisipul şi soarele le face mai frumoase. La târg erau oameni foarte încruntaţi. Pentru unii nu e handmade de plăcere ci e handmade pentru bani. Îmi cer scuze că displayul meu avea 30 cm şi eu aveam alocaţi 2 metri. Spaţiul liber l-am cedat. Îmi pare rău că nu eram concentrată să vând şi am vândut totuşi mai mult decât mulţi expozanţi. 
 O noapte am rezistat cu ochii în lacrimi la concert Compact. Cică ei cântau pentru prima oară în Vamă. Bizar. M-au uns la suflet. Le ştiu toate cântecele. În Vamă soarele răsare pe Maurice Ravel. Habar n-aveam. A doua noapte am adormit pe nisip. Cu ultimul strop de energie m-am mutat în maşină. Blackout până la 6 dimineaţa. Nu m-aş mai duce în Vamă. Poate doar în timpul festivalurilor. Atât. Nu-mi plac oamenii care cer ţigări şi bani, nu-mi plac oamenii care beau şi fumează până nu mai ştiu de ei, nu-mi plac oamenii care cred că dacă vin în Vamă au voie să facă orice lucru ilegal şi imoral.
 Mi-a plăcut perechea care aştepta răsăritul lângă mine pe nisip. Ea avea buzele roşii de la sărutat, el avea părul lung şi creţ. Mi-a plăcut băiatul cu ochii albaştri şi şuviţe lungi ce m-a lăsat să-i leg la mână brăţările şi mi-a zâmbit. Mi-a plăcut americanul ăla negru şi frumos care mi-a cumpărat prima brăţară şi care din “this is fucking awesome, man!” nu mai scotea brăţările mele. M-a sărutat pe obraz. Însoţitorul lui român pe frunte. Mi-a plăcut domnul din Galaţi care ne-a vizitat standul de nenumărate ori şi care m-a pus să-i fac o brăţară complicată şi lungă pentru că nici una nu-i venea la încheietură lui. Mi-a plăcut Alexia, o fetiţă care a insistat să-i fac o şuviţă colorată în păr şi care, pentru că nu am vrut să-i iau bani s-a întors cu o carte cu dedicaţie pe prima pagină. Mi-a plăcut sorele, nisipul, piersica, pielea ta, muzica şi apa. Îmi pare rău dar Vama nu mai e. Cu ceva ani în urmă în Vamă mă simţeam în siguranţă. Acum m-am simţit încolţită şi hăituită. Îmi era frică să adorm pe plajă, îmi era frică să mă depărtez de maşină, îmi era frică să am o sticlă de bere în mână. Urât. Şi organizatorii târgului spuneau că trece festivalul şi oamenii faini pleacă, cei care au venit pentru folk şi Vamă şi rămâne plaja celor care nu o merită. 
 Această minunată pereche de cercei îmi aparţine. Şi un inel asortat. Şi un articol din piele de aici (poate în curând se vor vedea produsele). Am mai văzut aceste lucruri şi aceste lucruri. Si aceste. Şi multe altele. Mai scotocesc internetii şi le găsesc. 

Omul alb e bronzat, relaxat şi fericit, acum.

Explicaţii care nu trăiesc în mine

by
(tumblr)
 Habar nu ai cine sunt. Ţipi în gura mare că mă iubeşti şi plângi în telefon cerând şansă după şansă. Nu vrei să realizezi că nu sunt lângă tine nici când mă vezi sau încerci în disperare să mă ţii de mână. Nu vrei să îţi dai seama că nu eu îţi răspund la telefoanele dese şi irelevante. Mai mult decât să îţi explic cine sunt, să îţi arăt şi să îţi spun în cuvinte simple ce simt, nu am ce să fac. Am spus, am repetat şi am aşteptat. Nimic. Îmi pare rău. M-ai pierdut de mult. De când încă nu concepeam cum ar fi eu să te pierd pe tine. Nu mai sunt a ta şi din primul moment, cu ani în urmă, m-am simţit bine liberă. Singură. Şi-apoi m-am simţit bine îndrăgostită. Cum n-am fost niciodată. Şi-apoi m-am simţit bine înconjurată de prieteni, oameni care ar face orice pentru mine şi pentru care aş face orice. Şi m-am simţit minunat. Apoi m-am simţit împlinită, iubind şi iubită. Şi iarăşi senzaţia de bine a explodat. Şi-apoi mi-am dat seamă cine sunt şi unde vreau să fiu. Ce vreau să fac şi lângă cine vreau să trăiesc. Şi-am început să trăiesc. Şi tot ce fac de atunci este pentru mine şi pentru sufletul meu. De aceea weekendul ăsta o să fiu în Vama Veche făcând şi vânzând brăţări colorate de dimineaţă până seara. Apoi voi sta în fund pe nisip, în ploaie lejeră de vară sau în răcoare de cer senin şi am să ascult folk. Mult folk. 
 
 
 Tot ceea ce ne-am propus am făcut. Tot. Numai nouă a putut să ne iasă, pas cu pas, şi în detaliu perfect, fiecare vis, fiecare dorinţă, fiecare plan. O să adorm, cum fac în fiecare seară, cu faţa îngropată în părul tău. Am să mă îmbăt dimineaţa cu fiecare zâmbet somnoros şi am să simt gustul mării pe buzele tale. Am să tresar când o să sufli uşor şi fierbinte pe umărul meu să îndepărtezi fire de nisip lipite. Am să mă bronzez şi-am să mă mir de pielea ta. Am să te iubesc. Toate astea pe plaja din Vama Veche. 
 
Crunt dar perfect. Să realizez că nu am pe nimeni. În acelaşi timp în care ai realizat şi tu că n-ai pe nimeni. Cineva, oricine care ar merge oriunde cu tine, care ar face orice cu tine, care ar împarţi şi căuta, ar dormi şi spera, ar asculta şi povesti, ar cere şi ar da, tot cu tine. De asta ne avem unul pe altul. Să le facem împreună. De asta suntem rari. De asta suntem invidiaţi. De asta suntem noi.
 
 Doze perfecte de linişte doar în glasul tău. Doze perfecte de dragoste doar în îmbrăţişările tale. Doze perfecte de speranţă doar în promisiunile tale. Doze perfecte de pasiune doar în şoapta ta. Doze perfecte de tine doar pentru mine.

Later Edit: Plouă perfect!
After Later Edit: Tot eu am scris şi aici.

 

Acasă

by
(tumblr)
Nu mai am încredere în nimeni. Încredere lejeră în lucruri mici ce se-anulează cu minciuni mărunte. N-am. Aţi pierdut.
 Mi-e silă. Apă minerală rece şi pufuleţi în pungă imensă. Ce zi tristă. 
 La târg am vândut 25 de produse. Minunat. Mulţumesc. Dacă prima zi m-au torturat cu sunetele psihedelice, următoarele două s-au spălat de păcate cu 3DoorsDown şi Korn. Pe repeat.
 M-apasă atmosfera de “o să plouă”. M-ar vindeca foişorul din mijlocul parcului.
 O pasiune bolnavă, un chef de dragoste nebună şi-un dormitor cu storuri trase, voci gâfâite şi-o epuizare fizică. Îţi aminteşti când ne-am închis în dormitor trei zile şi trei nopţi? Şi am ieşit de-acolo doar pentru că ajunsesem să izbucnim în cascade tembele de râs când ne lipeam trupurile unul de altul. De comun acord am stat despărţiţi jumătate de zi. 
 Am cunoscut un om frumos. Genul ăla de om care dă stare de bine când apare, îţi vorbeşte din primele minute ca şi cum te cunoaşte de-o viaţă şi îţi zâmbeşte cu o căldură cuminte. Ana.
 M-am săturat de oameni mincinoşi, făţarnici, snobi, superficiali, inhibaţi sau, mai rău, asexuali forţat. Prefer orgolioşii, oamenii mândri, meticulosii şi, mai puţin, cei cu scântei vulgare dar recunoscute nu forţate. Iar tu, tu scrie-mi un mail.

Vreau să te întâlnesc încă o dată ca să te pot iubi încă o dată.

by
 Ieri, o fată frumoasă m-a strâns în braţe şi a oftat cu ochii în lacrimi. Am să-i scriu o scrisoare.
 
 Mesajele, cafeaua, emoţia, paharul cu bragă şi cadoul de absolvire. Toate într-o privire.
 
 Nu-mi păsa de nimeni altcineva decât de oamenii care mă cunosc. În sensul de mă cunosc, cunosc. Oamenii care au avut ocazia să mă cunoască şi au reuşit să mă cunoască. Cei pe care dacă îi întreb cine sunt, ştiu să-mi răspundă mai mult decât numele meu.
 
 Mi-am luat bărbaţii, netbook-ul şi aţele colorate şi-am dat “publicaţi postare” de la o măsuţă de piatră din mijlocul parcului. Acolo/aici voi fi toată ziua.

Despre dragoste şi declaraţii

by
După ce m-am gândit de una singură, am răsucit priviri şi sentimente, am tremurat şi plâns isteric, am râs nebun, am tras concluzii. Exact acuma îmi trebuia concluzia asta.
Prieteni buni prinşi în examene şi planuri. Puf, senin, trece de probe şi ştie el mai bine decât acuzaţii dulci şi fals îngrijorate. Până şi eu ştiu mai bine. Cip e calm şi frumos. Ce dor îmi era de glasul lui să mi se adreseze mie. Mie, mie. Aşa cum recita acum două ierni, în faţa unei sobe de teracotă versuri sau îmi ţinea discursuri pasionale gesticulând din mâna cu mănuşă fără degete. Dina apare şi dispare. Fericica. Toţi absorbiţi de ale lor.
În acest context eu m-am dus lejer, l-am luat de guler şi m-am pierdut în cele mai clişeu declaraţii. I-am zis că îl iubesc cel mai mult, cel mai foarte mult, foarte cel mai mult, cel mai foarte tare mult, că nu-mi văd viaţă fără el, că îl vreau şi că m-am îndrăgostit din primul moment în care l-am văzut. Atât am putut scoate. Atât am putut declara. Clişeu după clişeu. Declaraţii învechite şi spuse de milioane de oameni înaintea mea, neoriginale şi nici măcar aproape de tot ceea ce simt. Atât am putut să-i spun. I-am spus că îmi tremură stomacul când îmi zâmbeşte chiar şi acum după ce au trecut ani de când l-am văzut prima dată, că nu mă satur să-mi şoptească diverse în ureche. I-am spus că îi iubesc lobul urechii, stratul fin de sudoare de pe umărul drept când îl muşc, gustul parfumului pe pielea gâtului lui, palmele şi urma lor pe mine, buza de sus, contracţiile abdomenului când îl ating, urmele unghiilor pe omoplaţi, respiraţia, tonul serios când spune Oana, părul prea lung şi mirosind a ploaie. I-am spus că nu pot să trăiesc fără zâmbetul lui somnoros dimineaţa, modul lui ciudat de a dormi înfăşurat în pilota mea galbenă, gelozia lui nejustificată şi cretină şi modul dulce în care mi-o aduce la cunoştinţă, buza de jos şi gustul ei, mişcarea genelor când îi sărut ochii, culoarea privirii lui… Nu s-a blocat. Niciodată nu se blochează. Bărbatul ăsta trebuie dat/luat ca exemplu!
LE: Clişeele au devenit clişee pentru că funcţionează…

Furtuni

by

Oraşul tău e inundat! Unde ai să pleci?
 Mulţumesc pentru că mi-ai promis că ai să calci în picioare pe oricine va încerca să mă rănească. Ai spus-o cu ton serios şi grav. Te-am crezut.
 Faci natural schimb de reguli cu mine. Accept. Orice.
 Să treacă săptămâna viitoare. Să treacă.

Voodoo hug

by
 (foto)
Trăiesc prin tine. Nu de acum ci de mult timp. Tot ce mi se întâmplă, mi se întâmplă prin tine. Cărţi delicate dau senzaţie de prea dulce şi eu vreau doar să mă tragi încet de o şuviţă de păr ud. 
 Casa mi se pare supraîncărcată. Mi-am făcut un plan să arunc multe. Restul le strâng şi le duc în pod la ai mei. Lângă celelalte capitole din viaţa mea. Tot ce am nu încape nicăieri. Tot ce vreau să am încape în rucsacul meu verde. 
 Fără absolut nici un motiv, azi m-am gândit la centuri din piele, odorizante de cameră şi fond de ten. Nu-mi doresc nici unul din lucrurile astea. 
 Iarba din parc e udă de la ploaie. Cred că mi-ar plăcea să mă plimb desculţă. 
 Cândva şi cumva trebuie să mă opresc din oftat. Fiecare gând al meu te iubeşte. Fiecare mişcare te îmbrăţişează.

Marea vindecă

by
   După o lungă perioadă grea am reuşit să îmi păstrez un zâmbet la suprafaţă menit să-nlature întrebări şi griji nesincere sau neimportante. Aveam nevoie de impulsul de a începe să reconstruiesc interiorul, s-astup răni, reinventez bucurii şi exersez veselia. Încă tresar nervos la zgomote puternice şi mă sperii când visez că eşti lângă mine şi de fapt nu eşti.
   Zilele astea am fugit la mare să mă conving că viaţa e frumoasă. Şi m-am convins. Viaţa are altă culoare privită prin fundul paharului de bere transparent pe care s-au lipit bucăţele de scoici. Viaţa are alt gust cu soarele în ochi, pe piele şi în suflet. Viaţa are alt miros când asculţi glasul valurilor sărate, stând în fund pe nisip şi negandind la nimic. Viaţa are alt sunet când vântul îţi flutură părul ce ţi s-a uscat sărat.
   Pe cort mi-a fluturat cartonaşul cu Peninsula Coke Live de anul trecut. 
   Am respirat sărat, am plâns fierbinte şi te-am iubit. Câte o dată pentru fiecare fir de nisip, câte o dată pentru fiecare jumătate de scoică pe care călcam, câte o dată pentru fiecare pală de vânt ce mă bronza şi câte o dată pentru fiecare rază de soare ce îmi intra în ochi. 
   Te-am ţinut strâns de mână două zile şi-o noapte. Te-am lăsat să mă plimbi tot campingul în căutarea pisicilor, să mă ţii în braţe pe băncile de lemn de la terasă, să-mi muşti umărul ars de soare şi să râzi de engleză mea tremurată. Ştiu că cel mai mult ţi-a plăcut îmbrăţişarea din apă. 
   Promisiuni. M-am întors. O să ne întoarcem.

I wish that I could move but I’m exhausted

by
 Când furtuna trece şi lucrurile intră la loc în tiparul normal, obişnuit, începi să uiţi, nu să te vindeci. Te relaxezi treptat, uiţi să evaluezi pagubele, îţi dai seama că face bine să uiţi, încerci să faci orice să uiţi. Şi uiţi. Odată cu gândurile negre, motivele răzvrătirii, punctul maxim al furtunii sau pur şi simplu durerea, odată cu ele uiţi şi planurile şi promisiunile făcute de tine ţie, puterea pe care o simţi scrâşnind din dinţi, strângând din pumni şi realizând cine eşti şi ce meriţi, imaginea cu tine acolo unde îţi doreşti, ştii că meriţi şi poţi să fii. Respiraţia ţi-a revenit la normal, o minimă stare de siguranţă te mângâie confortabil şi o schimbare pe care nu ai cerut-o dar ţi s-a părut de neevitat şi exact ceea ce se impunea brusc, instantaneu şi deodată, acum pare greu de realizat, obositoare şi cu prea multe victime colaterale. De aceea ai nevoie de ceva să-ţi amintească de ce ai luat decizia schimbării, ce meriţi şi cât eşti dispus să faci că să primeşti viaţa pe care ţi-o doreşti. Ai nevoie de ceva să-ţi amintească visul abandonat, ce poţi face dacă ţi-ai urma înstinctul schimbării şi cât de departe ai ajunge. Ai nevoie de orice. Altfel e doar un post pe un blog. La fel ca cel de joi, 11 octombrie 2007… De-atunci e timpul. Ar trebui să închei socotelile şi să plec.
 Diferenţa e că mă cunosc mai bine acum şi ştiu cine sunt.
 
 Bucureşti, Cluj, Peninsula, Hungaroring, Imola, Sibiu, Viena, Amsterdam şi Praga, Vama Veche, golful ascuns din Năvodari şi Alba Adriatica, Sighişoara, Szighet şi Timişoara, mare, munte, iarbă, nisip şi mansarde. Femei.


Asculta mai multe audio Muzica