(tumblr)

Îmi trebuie o situaţie, o creez, vreau un om, îl inventez, o senzaţie, o caut până o găsesc. Obsesiv imperceptibil, dur cu zâmbet moale. Nu vrei să fii duşmanul meu. Ai senzaţia că te cred? Pentru că te las să te agiţi zgomotos pe lângă mine? Îţi zâmbesc tolerant. Nu răsufla uşurat când nu te-ntreb nimic şi când accept încet motive. Răsuflă uşurat când scot şi ultima fărâmă de idee din gândurile tale pe subiectul ce mă roade. Atunci suntem încă în plan. Inspirational. Trădările sau minciunile din dorinţă sau din prostie le iert. Pe alea făcute din răutate le răzbun. Când nu se răzbună singure. Nimănui nu-i iert răutăţile gratuite. Îmi este indiferentă invidia bolnavă şi nerecunoscută pe fericirea mea. M-amuză interesul şi presupusul lucrurilor sau oamenilor care mă satisfac. Şi în ce mod. Subiect la care rămâneţi doar cu presupusul. Şi cu privirea mea satisfăcută.
 
 G îmi zâmbeşte bestial dintr-un colţ de canapea pe terasă la Daily. Nefiltrată rece şi pisici cotropitori. F arată serios, matur şi îndrăgostit. Insatiable. S îşi ridică marginea rochiţei scurte să îmi arate un vas de sânge fin pe pulpă, conştientă că privirea îmi alunecă altfel pe pielea ei. Another insatiable one.
 
 Dragostea unei femei o câştigi puţin mai greu. Pasiunea o trezeşti mult mai uşor. Cu o cantitate infimă de alcool pe fond muzical superficial. Lucru care mă bucură. Un alt lucru care mă bucură este că eu nu mă încadrez în acest tipar dar femeile care îmi plac, da! De fapt mă încadrez. Pe muzică puţin mai grea.
 
 Vreau unghii negre, muzică tare, pepene rece şi gel de duş marin.
 
 Bârfă moale, dor de tine, vise erotice şi tremur de genunchi. Toate transformate în geamăt ud, puls crescut, bretele rupte şi urme pe umeri bronzaţi.
 
 Doar aerul de munte mi-ar permite, azi, să dorm încolăcită pe tine.

Nectarine. Cald. ArtMania Sibiu. Autograf de la Serj Tankian. Cercei cu pisici de la Bohemian Flow. Zambet fericit. Biciclete in Herastrau. Saculeti din saten fistic. Imbratisare stransa. Imperfect Harmonies. Teama. Handmade. Tu. 

 De ce secrete? Pentru că astea se vând cel mai bine. Într-un sertar deoparte le-am pus pe cele furate iar pe cele împlinite le arunc într-un tomberon metalic cu capac rotund. Ca în desenele animate. Odată împlinite nu le mai foloseşte/cere nimeni. Am avut o idee să deschid o secţie de împrumut cu ele. Altcineva în căutare de acelaşi vis să-l împrumute oficial. Ar fi fost un eşec pentru că visele altora împlinite, deşi dorite cu ardoare de alţii mai puţin norocoşi nu sunt recunoscute cu glas tare şi trec astfel negreşit la visele secrete. Nu-i complicat, pe bune…uite, categoria sf ar face bani buni exploatată cum trebuie. Visele alea irealizabile, ştii, alea cu “visul meu e să-mi crească aripi şi să zbor”. Şi sunt fanatici care-şi caută visul potrivit şi irealizabil. Erorile în matrice sunt alea când un vis, secret, furat sau împrumutat se îndeplineşte altcuiva care nici nu l-a avut/cumpărat/vrut. Sistemul ne spune că oficial alea nici nu se numesc vise. Shh… tot vise sunt dar o eroare a greşit proprietarul. 
 Da, afacerea e în floare cu cele secrete. Nimeni nu ştie dar şi cele pe care cineva şi le confecţionează din frânturi de idei şi imagini pe loc tot pe mine mă remunerează. Blink. Ah. Tac. Nu mai dau nici un secret. Meseria am moştenit-o şi da, are puţină magie în ea. Dar şi responsabilitate. Sunt reguli stricte şi uneori nedrepte. Ehehe… principiul meritului. Asta pentru visele împlinite. De dimineaţă am vândut patru bucăţi. Împachetate de cadou. Astea ajung în tomberon. Nimeni nu dăruieşte decât vise pe cale să se împlinească. Oricum cele mai profitabile sunt alea mari şi grele ce durează ani şi înghit muncă multă. Dar plata finală e pe măsură. În baani??! A, nu… în zâmbetele şi fericirea omului cu visul. 
 Şi eu sunt tot un om cu un vis. Secret. V-am zis că astea secrete domină. 

Nesting. Îmi vine să arunc tot din casă. Inclusiv senzaţia de sufocare. M-aş arunca fără să mă gândesc de două ori în timp pierdut întinsă pe mesele maseozelor şi cosmeticienelor din spa-uri, în saunele din reclamele imense şi în împachetările lor cu nămol lăudat că te vindecă de stres. Mi-aş vinde sufletul tăiat în cubuleţe pentru un foc de tabără, o noapte racoroasă şi-un cer cu stele de pe vârf de munte sau poate o baie într-o piscină cu gust de clor. O bălăceală într-un bazin adânc clar m-ar vindeca. 
 Prea multe de făcut într-un timp mult prea scurt. Rămâi cu o senzaţie că ai pierdut ceva. Nu-i bine. Schimbăm, remaniem şi răsucim. 
 Îmi place să mă trezesc cu tine. Dimineaţa are culoarea privirii tale, aerul îmi miroase a îndoitura umărului tău şi cafeaua are gustul zâmbetului tău somnoros. 
 N-am timp să fiu fericită. Cât de absurd poate fi? 
 Sătulă de principii, păreri, morală şi promisiuni. Eu pentru mine. Eu, toată, pentru tine. 
 Sfârşit de săptămână nemaiîntâlnit în care o să-ţi desenez ce fel de viaţă merităm, în care o să-ţi promit şi-o să-ţi declar, în care o să mă alint şi o să plâng isteric. 
 Nesting. Încerc să scap de sentimentul numit “temporar”. Situaţie în aşteptare, stand-by cretin şi nerăbdare. Aluzia de “pentru totdeauna” din te iubesc-ul meu de azi o dau la schimb pe oftatul tău şi felul cum îţi umezesti buza de jos. 
 Ia-mă în braţe şi dă-mi drumul luni.  Stresul îmi fură amintiri. Colţul cu tobe, colţul de dulgher şi…? 

  Am făcut zilele astea băi de prieteni buni, duşuri răcoritoare de râsete isterice şi leneviri confortabile în priviri ce se înţeleg şi acceptă. Toţi oamenii de pe lângă mine pe care îi admir, respect şi iubesc au plecat sau pleacă. G întors de la The Mission cu brăţări pentru noi, Adi venit de la Târgul Mureş şi pe picior de plecare la Braşov, Dina venită în vizită de o săptămâna din capitală, Puf pregătindu-se de Serj Tankian live la ArtMania, Sibiu şi-apoi definitiv de Cluj şi Cip pe picior de plecare în Scoţia. De Alex ştiu că bântuie Galaţiul şi probabil îl voi vedea diseară şi de Olteancă ştiu că încă e în Vamă. Oameni care ştiu să dea atât cât primesc. Câteodată mai mult. Sinceri.  Oameni care nu promit mai mult decât pot face vreodată.
 Bere nefiltrată, rece, bere roşie draft, bere neagră cu gust pronunţat de caramel. Daily, în parcul Eminescu.
 Azi lenevesc pe canapea, la răcoare.Mă voi gândi la pisica pe care am mângâiat-o în drum spre birou.
 Diseară va arăt ce geantă frumoasă am conceput cu noduri şi slogan ce mi-e drag. Aici.

Gânduri acre şi sub zero la capitolul indulgenţă. 
 La un curs special pentru şefi te învaţă că angajaţii, subalternii, sunt puţin mai sensibili vara la ordine stricte şi deadline-uri aduse la cunoştinţă cu ton aspru. Când aerul miroase a vacanţă trebuie să manevrezi foarte atent sentimentele oamenilor cărora vrei să se iei gândul de la. 
 Am obosit să analizez şi înţeleg comportament copilăresc. M-am săturat să zic ‘te cred’ şi-apoi să-ncerc s-o şi fac. De ce naiba să încerci să pari mai matur decât eşti?? De ce naiba să încerci să convingi că ai mai multe libertăţi decât, de fapt, ai? Cu ce te ajută?
 Când vreau să fiu complicată, vreau să şi am cu cine să fiu complicată.
 Ideile cele mai frumoase este bine să le pui singur în practică, planurile cele mai bune mi-au ieşit când n-am depins de nimeni. 
 Nu-mi înţeleg accesele astea de răutate dar învăţ să mi le accept. Măcar eu. 
 Aerials de două ori până la birou. Stare bună ruinată pe parcursul dimineţii. Covrigi şi schweppes mandarin rece. 
 Dacă vreau să filosofez cretin cu o halbă de bere în mână, cunosc exact oamenii cu care să o fac. Dacă vreau să văd un film bun în companie plăcută cunosc exact oamenii cu care pot, dacă vreau dragoste cunoasc un  om născut pentru şi dacă vreau linişte ştiu singurul loc unde o găsesc.
 La mine, aproximativ în faţa blocului, se proiectează filme pe un ecran mare. Poţi sta în iarbă, suporta diverse insecte şi vedea film. Am văzut Avatar, am pierdut The Atonement. E un soi de festival de film. Mă bucură acest fapt.
 Mi-am amintit acum de ideea Dinei. Câteodată gândesc în cuvintele ei. 
 Aseară am sărbătorit o femeie frumoasă. Într-o companie selectă. Unul pleacă în Anglia, unul înapoi în America, una în Germania şi unul la Cluj. Le-am zâmbit şi-am plecat tristă la sfârşitul serii. Eu cu cine rămân în Galaţi? Am senzaţia că n-am să mai ştiu nici cine sunt după ce plecaţi! 

E prima zi din săptămână şi eu mă simt bine. Calmă, liniştită. E de rău! 
 Evergreen îmi dă o leapşa care mă sperie. I travel light, ca să zic aşa. La cosmeticele mele cea mai mare diversitate o găsiţi la geluri de duş, parfumuri şi lacuri de unghii. Creme, slaaaab tare iar portfardul imens cu zeci de creioane şi rujuri cred că are fermoarul înţepenit de când e nedeschis. Un singur lapte demachiant de la Garnier pe care îl ţin pe suportul cu geluri de duş şi din această cauză s-a mai întâmplat să fie turnat în cap pe post de balsam de păr. Un singur gel intim pe marginea chiuvetei şi binenteles folosit de necunoscători ca şi săpun lichid de mâini. Spumante de baie, sare de baie, cristale de baie, ulei de baie, florale, soft, silky şi alte epitete. De astea am şi folosesc des. Loţiuni de corp Dove uşor bronzanta şi ceva cu cireşe  stau nefolosite deşi ar trebui. Antiperspirante solide de liliac, roll-on-uri Midsummer şi deodorante cu pudră Nivea sau Dove cu castravete. Şi parfumuri. Şampon alternativ Garnier, H&S, Nivea, Dove. Balsam prefer leave-in. Săpun de mâini Protex (place parfumul Protexului). În rest nu fac mai nimic. Am patru aparate de gimnastică acasă pe care nu le folosesc deloc şi doar le şterg de praf sau întind prosoape pe ele, un epilator ce stă întins pe parchet, băgat în priză şi un ondulator la fel de conectat la curent permanent. Lejer.