(foto via Cutie Rotunda)

Rar am depresii. Niciodată nu vreau să dau depresii. Scriu doar dintr-o suflare. Nu pot să aberez realistic despre cardul meu total neprofitabil făcut la Bancpost sau cum am învăţat să folosesc paypal, despre cum mi-am dat demisia ca să aflu mai apoi că m-au dat afară (?!) şi despre replica acidă dată vânzătoarei de prenadez din piaţa centrală. Deşi mi se întâmplă mie toate. Dar nu le simt. Azi zâmbesc cu gândul la un oraş frumos şi la un oficiu sumbru noaptea ce are-n el un aragaz. O presă termică tronează în mijlocul sufrageriei şi-o tastatură poate încăpea împăturită în geanta mea Nirvana. Mâine spre dupamiaza o să respir în amănunte şi-o să am altă imagine asupra vieţii mele. Din colţurile lumii primesc gânduri de bine. Din colţurile mele trimit dragoste peste tot.

La mulţi ani, Jul! 

(foto de pe tumblr.com)

 Ascult şi citesc Rome. Despre. În timp ce tu dormeai şi treceai dintr-o viaţă în alta m-ai ţinut de mână şi ne-am uitat la ‘Garantat 100%’. Mi-am dat seama că cel care pare mai pregătit de schimbare nu e şi cel care pare slab şi nerezistent schimbării va supravieţui. Am învelit o cutie în sfoară, am atins din greşeală dreamcatcherele colorate şi le-am făcut să fluture. În sala de aşteptare la veterinar eram doar cu tine. Un televizor rula pe Animal Planet ceva despre gazelele Gnu. Eu ţineam strâns pisicul speriat şi vorbeam cu tine în stânga mea. Vorbeam cu voce tare. Asistenta m-a privit ciudat când m-a invitat în cabinet. Doctorul s-a arătat mai îngrijorat de sănătatea mea decât de a pisicului. Imunitate 0. La tot, la orice. La schimbare. Mă afectează. M-a intrebat cine sunt. Fără tine nu ştiu cine sunt. Fără tine nu sunt.  Atunci ai sunat si mi-am amintit.

 
Rome – Wir goetter der stadt
  Asculta  mai multe  audio   rock

 Calmă şi zâmbitoare graţie unei femei prea frumoase care trăieşte în bucătăria mea, trântită leneş pe un scaun incomod.  Aici ea trăieşte. În rest doar aşteaptă. De fapt ea trăieşte unde eu aştept. Să trăiesc. Am lăsat-o să-şi facă onduleuri şi-am admirat-o în tricoul meu galben cu useless superpowers. Am lăsat-o să plece aruncându-l neglijent şi m-am grăbit să mă cuibăresc în tine. Să mă odihnesc şi să trăiesc şi eu. Prea multe culori şi-un om. Citesc bloguri şi zâmbesc amar. Citesc un blog şi zâmbesc sincer şi reconfortant. Cică doar câteva luni. Lucrurile bune sunt limitate temporar. Crap. Next. Muzică tare. Cello metal hard rock. Cum, mă, să zic cello metal hard rock??? Ascult rock, punct. Pentru cei ce se atacă, susţin Let’s Do It, România!. Pentru cei ce mă urăsc: sunt în continuare între finaliştii Blogwars cu articolul ăsta. Pentru tipul care m-a oprit azi zâmbitor în faţa blocului să mă întrebe dacă sunt cumva fan Korn, îi mulţumesc pentru cât de respectuos m-a abordat. Sunt bine. Strâng cadouri pentru Dina şi Olteancă. Şi mă bucur că încap numai bine într-un troler.

 

(tumblr)

Nefericirea urateste. Am revenit. Mai mică, mai nefericită. Oftez mai lung, mai des. A frig şi vânt. Târg de brăţări în octombrie. Articole de blogwars aici. Eu mă ascund. Aştept GNR. Altceva nimic. Vreau să nu mă întrebe nimeni nimic. Oricum nimeni nu va şti ce să mă întrebe. O să mă vindec c-un zâmbet mândru când o să-mi văd minunata geantă de la Peticel. Tu esti. Tu nu mai esti. 

 Un la mulţi ani şoptit cu lacrimi în ochi pe scările farmaciei. Un 18 la infinit. Un mulţumesc că exişti şi cea mai strânsă îmbrăţişare. 
 Un suflet pe care sufletul meu să se odihnească. O inimă pe care inima mea să se sprijine. O minte pe care mintea mea să o admire. Un om pe care să-l iubesc într-un fel cu totul şi cu totul deosebit. 
 Un nou sens dat lui totdeauna. O nouă limită pe care nici nu o vezi. Simţi concret cuvântul încredere. Dai şi primeşti. Promiţi şi ţi se-ndeplineste. 
 O maturizare plină de promisiuni. O simulare de prezent cu vieţi separate. O încredere într-un viitor frumos. O lume cucerită împreună.  Planuri propuse şi realizate, nenumărate. Eşecuri prea puţine. Obstacole multe şi grele. Bucurii dublate. Pasiuni trăite. Secrete împărtăşite. Invidie extremă şi depăşită. Încredere şi siguranţă. Stare de bine şi prietenie sinceră. Dependenţă şi independenţă cu sensuri noi. 
 Mi-am promis, dedicat şi dăruit viaţa. Toată. Ţie. Pentru că fără tine nu aş fi avut-o. Pentru toate momentele când eram căzută şi m-ai ridicat de jos, pentru toate depresiile pe care mi le-ai vindecat, pentru toate isteriile pe care mi le-ai suportat, pentru toate pasiunile pe care mi le-ai ascultat şi acceptat şi pentru respectul şi admiraţia pe care mi le-ai oferit şi inspirat deopotrivă. Şi toate fără să dai impresia că ai făcut vreun efort. Fără să simţi nevoia să te lauzi cu ele sau să trădezi vreun secret. Pentru tot ce a fost şi o să fie. Pentru magazinul de tricouri, pentru florărie, pentru bloguri, pentru târguri, pentru carduri, pentru pisici şi tobe, pentru dimineţile pe nisipul din Vama Veche şi cafelele din benzinării în miez de noapte, pentru clătite şi Teachers, pentru concerte şi bilete de autobuz.