Copilării întârziate, retrăite sau doar uşoare şi binefăcătoare. Când am citit prima oară Harry Potter şi mi-am urmat înstinctul imediat de a viziona filmele pe care le-am considerat la o primă încercare de urmărire, total neinteresante pentru mine, am rămas cu un tic al imaginaţiei de a mânui o baghetă. O să râdeţi, poate! Mi-am şi confecţionat una în realitate. Dintr-un beţişor pentru frigărui. Şi încrederea mea în puterea beţişorului m-a făcut să realizez multe.
De-atunci am citit de multe ori cărţile. Când şi când am revăzut filmele. Mă fascinează lumea asta. E soft şi flower power. Pentru mine. Şi de fiecare dată găsesc în ea elementul de care am nevoie în acel moment al vieţii.
Acum am căutat pasărea Fawkes.
Fawkes – a wonderous red and gold bird with a beautiful song and mysterious powers of healing and rebirth.
Mi-am dat seama. Destul de repede.
Am ajuns un om extenuat. Fără putere de a asculta muzică, fără putere să zâmbesc, să scriu sau să citesc. Sistemul mult hulit de mine mă îngenunchiază, oamenii de lângă mine cad în depresii negre şi aruncă sfaturi pesimiste iar sprijinul căutat se transformă în îngrijorare. Nimic nu funcţionează. Lacrimile dor în ochii oricui. Am tendinţa să fug, să mă ascund şi să mor. Resping pe toată lumea, persoana mea nu mă mai interesează, sunt acră, rea şi murdară. Obrajii îmi ard, zâmbetul e mai mult un rictus amar şi glasul fără intonaţie. Planuri pentru petreceri şi excursii mi se par fără culoare.
Eu depresiva: … plang la filme de dragoste…
iesi din casa? poti?
Eu depresiva: as pleca acum!
hai ca vin sa te iau
Eu: pai plec cu masina daca e…unde sa mergem?
in lume
Eu oftand: … nu ma fa sa plang iar… ce frumos raspuns!
mergem undeva frumos
Eu oftand: phuu… trebuie sa imi adun toata energia sa ma spal si sa ma imbrac
I’ll send my boots goblins to help you
Eu ironica si obosita: no need my house is full of pixies
the pixies are useless
Eu ironica si speriata: what? they make wishes come true
you can’t regain forces without my goblins, rackets goblins
Eu zambind usor: how many can you send here, how soon?
they poof … in like 2 seconds
Eu: i think i heard something in the bathroom
not mine… mine are invisible and soundproof
Eu zambind larg: how can i know they are your goblins and not my pixies? i think mine will start a war they’re mad at you … you called them useless!
my rackets goblins will overcome them!!
Eu alintandu-ma: now they will not accept any of my wishes that involves you!
rackets!! retreat!!
Eu razand: nu esti normal!
white flag?
Eu fara legatura: in casa mea traieste o musca de o saptamana, o urasc… am plecat, Liz over! roger that?
who is roger? (discutie veche soptita: I’m horrrnyyy.. I’m X, nice to meet you!)
Eu razand in hohote: do you remember horny? roger is her brother!
ooh, her brother…
…
De la Fawkes, boots goblins sau poate de la pixies, am prins o scânteie de putere, m-am odihnit fizic lenevind şi dormind, psihic punându-mi ordine în lucruri şi idei şi m-am scuturat de ceva energii negative. Zâmbesc. Ridic din umeri şi fredonez. Mi se atribuie puteri magice câteodată, gânduri telepatice, însuşiri de medium şi ceva cunoştinţe voodoo. Asta înseamnă că ar trebui doar să strâmb din nas şi să fac un blog drag mie şi aparent şters să reapară, două bloguri nou nouţe, unul frustrat şi blue şi unul poetic să continue să mă încânte la fel ca deţinătoarele lor în viaţa reală, un om plecat peste ocean să sune şi o femeie dragă mie să îmi zâmbească azi?
Category Archives: shampoo bubbles
Povesteşte-mi gustul lui
(foto)
Tu. Câteodată eşti caldă şi moale. Câteodată eşti calmă şi senină. Câteodată acidă şi rea. Vârful limbii tale pe obrazul meu stâng nu va fi considerat niciodată scârbos. Îmi place când atitudinea te-arată rea şi glasul blândă. Când mângâierea te vrea senzuală şi privirea te descoperă copilăroasă.
Tu niciodată nu îmi pupi obrazul. Tu mi-l săruţi.
Dai senzaţii din cele mai tari. Aşa cum meriţi. Ai cele mai frumoase femei. Aşa cum meriţi.
Eşti singura care constant îmi alimentează vina cu aluzii. Totuşi ştiu că mă înţelegi. Nu ştiu dacă mă accepţi.
Urma dinţilor tăi pe mâna lui mi-a dat butterflies. Zi-mi ce gust are! Eu nu am avut curajul!
You were nothing more, you were something less (innocent) !
Happy (safe)
Servent (caged)
Malice (heart of weakness)
No toleration
Invade (committed)
Enraged (admit it)
Am o poftă nebună să înot.
Am obosit de explicaţii date şi cerute. Vreau să odihnesc frivol şi alintat. Putem bea o cafea în linişte, fără să încercăm să părem cine nu suntem. Pentru că noi ştim foarte bine cine suntem. Ne place însă jocul bizar de a ne bate în puteri actoriceşti şi în a păcăli pe alţii că suntem altfel decât ne cunoaştem din priviri.
Greşesc, aşa-i! Îmi pare rău. Plâng des, deasemenea.
Greşiţi şi voi! Adevărat. Şi dacă ştiţi să recunoaşteţi va iert prea repede.
Mă luminaţi şi transformaţi. E foarte adevărat. Şi căutarea necontenită pe care o recunosc în voi. Şi totuşi puterea de a îndura la mine e mai mare. Şi n-are rost acum să facem demonstraţii. Eu sunt unde voi m-aţi găsit. Lăsaţi-mă tot acolo. Nu v-am chemat. Nu v-am obligat. Doar v-am dorit.
Avertismente au fost şi le repet. Creez dependenţă! O să îmi fac un tricou chiar astăzi!
V-am dat drepturi asupra mea. Limitate doar de ştiinţa de a muta limita. Coerenţă? Niciodată! Poate doar ironic!
Şi poate aţi ştiut să vedeţi în mine umbra punctului final. Atins de mine şi dorit de voi. Poate extrema pasiunii reflectată în cineva care a trăit-o v-a atras cu o imagine palpabilă. Iluzie? Invidie? Nepăsare? Ha!
Înţelegere!Există. Şi o vreţi. Nerecunoscută dar cerută!
Îngroapă-ţi toate secretele în pielea mea! Vino încărcat de inocenţa ta dar lasă-mă pe mine cu păcatele mele…
…
Slipknot- Snuff
Asculta mai multe audio Muzica »
Si concluzia-ntotdeauna din Cuburile Angelei:
Suferim atunci când nu înţelegem ceva ce contează pentru noi. Sau când neputinţa ne dă târcoale. Sunt lucruri care ar trebui lămurite. Şi lucruri care ar trebui acceptate. Totul, în aşa fel încât suferinţa să nu vină din noi. Unii oameni aduc cu ei liniştea. Liniştea care vindecă. Suntem, pe rând, medic şi pacient. Cel mai bun remediu pentru lipsa de încredere este tot increderea.
Mmmm…
Vine primăvara, se-ntorc păsările călătoare şi migrenele.
Schimb de cărţi zgomotos. Scaune mici şi incomode. Cornelia senină şi inteligentă.
Ciocolată caldă care nu curge. Gesturi mici şi intense.
Cineva a zis azi citindu-mă că-s cam “tristuta”. M-a întristat. Cip face bine.
Momentul obrazului a fost fantastic. Şi n-ar fi fost la fel de intens dacă am fi adoptat salutul ud şi familiar cum e pupatul ambilor obraji. Obrazul tău lipit de-al meu. Sweet!
Un băiat finuţ cu pierce în limbă m-a făcut să realizez că nu am sărutat niciodată un băiat finuţ cu pierce în limbă. Cine ştia cum e nu era în poziţia de a fi întrebată. Liz e diplomată. (Not!) Am mănuşi negre şi interesante, trashy. De la băiat finuţ cu pierce în limbă.
Dani m-a complimentat şi mi-a dat o melodie să-mi vindece migrena.
Proprietarul cărţii care îmi bântuie nopţile de-o lună a lipsit azi dând senzaţia că ştia că nu-s gata să returnez cartea.
Angela a publicat Suflet prieten. Şi eu i l-am citat de vreo două ori. Nu mă satur de vorbele ei. Azi ţi le dedic ţie.
Viata e mai frumoasa cand ai langa tine un suflet prieten. Iti amintesti?
Tu ai stiut sa-mi asculti tristetea. Ai venit fara sa te astept. Mi-ai intrat in suflet fara sa bati la usa pentru ca era deschis.
M-ai cunoscut si m-ai inteles. Deja, e foarte mult. Acum esti ca un drog.
O zi fara ochii tai e ca o zi fara cafeaua mea de dimineata, adica fara ceva esential.Poate ca ar trebui sa le spunem celor dragi, atunci cand e cazul,
cat de mult ii iubim.
Ţine-mă de mână!
Se duce farmecul, mă crezi?
Vreau cafea calmă şi meditaţie nesănătoasă.
Paris! Mi-ai promis!
Travka – Zâmbetul tău
Mă gândesc cât de mult îmi place Sofie. Încep să o văd aşa cum doream să fie înainte să o cunosc. Pentru că e aşa.
O doamnă frumoasă mi-a complimentat azi inelul. I-am zâmbit. E cu piatră onix. Toate inelele mele sunt cu onix.
Bizar. Martie cu lumină de septembrie. De la stropii de ploaie.
Aş pleca şi m-aş plimba prin ploaie. Mergem?
Mă paşte o migrenă şi pofta de o ţigară. Păcat că nu sunt compatibile.
Îmi vine să plâng. Mi-e ciudă şi-aş fugi!
Placebo – Every you every me
Aştept lăcrămioarele şi simt că-mi pierd puterile magice.
Cum arată florile de măceşe?
Nu mai vreau planuri! Nu m-ar mira să nu mai înflorească magnoliile anul ăsta… Nimic pe lumea asta nu m-ar mai mira.
Korn – Throw Me Away
Fredonez
(sursa foto)
Cu toţii avem nevoie de o zi care să ne salveze. O zi în care evenimentele să se aşeze şi întâmple într-o ordine atât de bizară şi anormală dar dând senzaţia de familiaritate încât sufletul nostru să renască. Şi nu trebuie să o căutăm sau să o cerem neapărat. Trebuie doar să ne-o dorim. E primăvara miracolelor şi sunt zilele de lună plină. Deci orice e posibil şi ziua fiecăruia cu puteri salvatoare poate începe şi surprinde azi mâine. Şi spre dupamiaza, când soarele se pregăteşte de un apus mai plictisit şi totuşi mai evident ca-n alte zile poţi gândi retrospectiv că ziua asta ţi-a dat tot cât ar putea o zi să-ţi dea. Că puterea şi entuziasmul simţit acuma sunt noi nouţe.
O zi în care te trezeşti ca-n VST Să-ţi şoptească:”Vrei un ceai?”. O zi în care soarele străluceşte mai tare, geamurile ţipă să fie deschise larg şi aerul e mai cald, geaca mai grea şi fularul inutil.
Ziua să pară că are puterea de-a opri timpul şi privirea lui să spună că trece totuşi repede. Cafele revigorante băute fierbinţi şi cântece la chitară cântate lejer şi frumos. Prieteni dragi ştiind să-şi ceară iertare şi alţii împrăştiind stare de bine. Să ţi se pară important să aranjezi flori multe şi colorate în vaze şi să te sprijini din când în când pe-un umăr cald încercând să înţelegi lanţuri, valori şi alte noţiuni ciudate de info. Culmea, să le înţelegi. Să ţi se cânte online Diamond Ring şi pe tine să te năpădească amintiri şi nostalgii. S-aştepţi cu drag apoi varianta live. Să primeşti o invitaţie la o petrecere cu şampanie şi tort de la o femeie extrem de frumoasă şi-apoi mirându-te de nebunia zilei să te surprindă Dina cu o îmbrăţişare nesperată şi-un plan frumos, dement şi mov!
Şi-apoi duminică e Schimb De Cărţi în 365. Normal că mergem! Acolo fac cafele bune tare!
Oasis – Wonderwall
Asculta mai multe audio Divertisment »
When something like a soul becomes initialized
Researchers found that the brains of optimistic people actually light up differently on a scan than those who tend to be more pessimistic when they think about future events.
(link)
Sunt o persoană optimistă de felul meu. Şi cred că din optimismul ăsta îmi iesa majoritatea lucrurilor cum mi le-am propus sau cum mi le doresc. La un moment dat, din lipsă de ocupaţie slash invidie, persoanele din anturaj, vecinătate sau care intră sporadic în contact cu mine îşi pun în gând să mă bombardeze cu pesimism, cu cobeli, ameninţări şi cataclisme, preziceri sumbre de catastrofe inimaginabile şi avertismente cu degetul ridicat în aer şi sprînceană arcuită apostrofând parcă nesăbuinţa de a fi optimist! Şi dacă nu le iesa cu ameninţări şi preziceri de lucruri sumbre încearcă apoi să-mpartaseasca stări negative. Astfel, ieri, complotul a funcţionat minunat, spre sfârşitul zilei eu uitând cine sunt, ce pot, ce vreau şi ce simt şi predându-mă stării urâte de nesiguranţă. După ce planuri de excursie europeană au eşuat lamentabil, aflu că vine garda financiară în control, apoi ăia de controlează licenţele la softuri, scenariu dus până la limită, îmi vor confisca şi laptopul că e pe firmă, banca îmi ia casa şi maşina, magazinul intră în faliment şi dieta e dată peste cap de paharul de coca cola. În prostia mea mă vedeam deja înfrântă şi am apelat la arsenalul secret: prietenii de suflet… care pe rând m-au luat în şuturi pe diverse teme pe care-n veci nu aş putea purta vreo vină… în schimb aseară o aveam! Se pregătea de lună plină! Cred că şi vina asta o port!
Fenomene paranormale m-au înconjurat pe mine dintotdeauna şi iată că aseară era cazul de unul salvator. Râsul tău special şi felul cum lungeşti vocala numelui meu s-a auzit surround şi la volum maxim în tot sistemul/camera/apartamentul/sufletul meu. Şi mi-a fost deajuns. Din alea 10 secunde mi-am luat tot ce aveam nevoie. Nu vreau să-mi imaginez scenariul fosolard în care chiar şi tu… dar din ecou în ecou a funcţionat şi îţi mulţumesc… Mi-am amintit apoi cine sunt şi ce pot, ce vreau şi ce simt. Mi-am amintit că excursia europeană ţine doar de câteva canistre cu flori de măceşe, că am pile la garda financiară (trăim în România şi asta e soluţia maximă), că pe laptop nu am softuri fără licenţă deci e ok, că rata la apartament mi-a scăzut muuult (mi-au micşorat dobanda şi i-am iertat că de Crăciun mi-au trimis felicitare cu ouă roşii şi Hristos a înviat!), că dacă dau maşina înapoi mă îmbogăţesc, că paharul era de pepsi nu de coca cola!
Ce voi nu ştiţi încă e cum arată răutatea şi egoismul meu protector din puterea zâmbetului lui, nepăsarea/indiferenţa în faţa oamenilor slabi ca să evit să spun atinşi de prostie şi grosimea zidului pe care aţi început să îl clădiţi între mine şi voi! Îmi pare rău că nu mă sacrific pentru zâmbetul cuiva ci îl/o sacrific pentru zâmbetul meu. Deşi pare intenţionat nu e ci doar vroiam să exclud alternative. Şi-ar fi absurd să mi se ceară/impună altceva.
Am pretenţia de la oameni cu pretenţii. Să accepte şi susţină/că mă înţeleg!
Friday bad mood
Am stare de film prost. Mă simt aiurea şi nici măcar nu ştiu de ce. Că n-aş avea de ce. Vinerea e ziua când mă simt bine, când mă relaxez şi când zâmbesc eu în mine. Vinerea e ziua cafelei în ‘ţ’ culori şi a lucrurilor mici şi intense, a timpului petrecut cu prieten bun şi a zâmbetelor copilăreşti.
Every Thursday the Queen of the UK meets the Prime Minister they talk about world news and have a drink.
I’m not the Queen and today is friday!
Acum mă simt ca şi când aş fi luat o notă mică la un examen la care toată lumea se aştepta să iau notă mare. Şi ca şi cum cineva care mă cunoaşte nu m-a salutat trecând pe lângă mine, nu pentru că m-a văzut însoţită ci pentru că nu merit să fiu salutată. Şi ca şi cum am ieşit cu greu dintr-o situaţie în care cineva m-a băgat la mijloc degeaba! De ce trebuia să mă simt ca şi cum făceam ceva rău? De ce trebuia să suport o fază urâtă asupra altcuiva chiar sub ochii mei? De ce nu ştiam nimic despre ceva ce ar fi trebuit să ştiu? Liz a învăţat şi nu se va mai pune în situaţii asemănătoare sau nu va mai lăsa pe nimeni să o pună în penibil/ridicol oricât de bun prieten se pretinde a fi! Liz ştie că merită toată atenţia mai ales atunci când e promisă şi programată şi nu suportă promisiuni care nu-s ţinute! A câta oară? Deşi am pretins că scuzele de genul “filmez un videoclip”, “joc în piesa la care am repetat până acum” nu-mi plac le prefer ridicatului ridicol din umeri!
I am a flower…mmm… I’m greatful for the moon, for the stars in the sky… mmm…
Ziua Zen
În vremuri de criză cauţi oameni puternici. Te-ai săturat de resemnarea şi dezamăgirea ciudată din ochii tuturor. De zâmbetul amar. În vremuri de criză vrei să întâlneşti oameni cu planuri de viitor şi sclipire optimistă. Cu entuziasmul nealterat şi încrederea proporţională. Îţi trebuie dovada vie că se poate. Îţi trebuie exemplul, stimularea, ambiţia şi speranţa. Sau poate doar un zâmbet pozitiv şi-o stare de bine.
Knock on the sky and listen to the sound.
Terapie ciudată. Nervi necontrolaţi. Nori de şerveţele mentolate şi-un nas roşu.
Nu vreau să mă plimb, nu vreau flori, nu vreau muzică tare. Vreau acasă şi puţină organizare. Zâmbesc. Haos nociv. Doar azi.
Am primit un sms, una pereche tenişi noi şi zambile. Eu încă aştept lăcrămioarele.
Coffeta, fervex şi o orhidee.
There are some remedies worse than the disease.
"…şi Dumnezeu are depresii…"
Probabil era momentul pentru o depresie. Dacă gerul din ultimele zile n-a reuşit să bage o răceală-n organism, a reuşit să bage-n suflet. Mi-e rău. Mă încordez să refuz stresul. Mă chinui să resping motivele stresante şi-ajung să mă stresez încercând să fug de stres. O vreme atât de urâtă că ăsta nu are cum să nu te atingă. E uscat şi ger, e întunecat şi bate vântul tare. Îmi vine să ţip să fiu lăsată în pace. Poate am muncit prea mult şi mi-am luat doză necesară de spaţiu propriu prea rar. Deci, ca remediu natural, recomandăm vestita canapea roşie şi parfumul familiar al ceaiului cu lămâie. Şi o pisică m-ar putea salva. Am văzut eu într-un film. Şi-o ceartă groaznică cu isterii şi gesturi memorabile e funcţionabilă mai tot timpul. Pentru că e punctul final. De-acolo te întorci spre tine şi spre ce poţi, ce vrei, ce simţi.
Soba arde degeaba. Hainele le simt incomode. Mi-e frig în mine. Bizar, mă chinui să plâng şi mă strâmb ciudat şi îmi strâng ochii ca şi cum mi-ar şiroi lacrimi şi totuşi nu. Pedeapsa că să fie supremă nu pot nici să plâng.
Cu ultime puteri îmi derulez un film ca un rămas bun înainte de a cădea: un gând bun şi-un zâmbet înţelegător pentr-un prieten ce prea pluteşte pentru a ne vedea frustrarea, o ciufulire blândă şi-un sărut pe obrazul stâng al cuiva ce într-un colţ de suflet cred că m-ar putea salva de orice depresie şi din orice motiv cu doar un zâmbet, şi-apoi o plecăciune adâncă în faţa unei amintiri atât de vechi şi-atât de reale ce azi s-a smuls dintre propriile teste de schizofrenie acută pentru a fi arhanghelul Mihail şi-a decreta cu simplitate: “…şi Dumnezeu are depresii…”
Ma joc cu termeni si depresii…