Hush, little baby, don’t you cry…

Summer night mood. M-a alergat o migrenă pe la toate chioşcurile în căutarea unei cafele. M-a vindecat până la urmă o seară caldă, strada Domnească plină de tei şi companie frumoasă. Concert de Jazz în aer liber. Azi a funcţionat cumva. A subliniat dorul, a cerut zâmbet şi a răsunat .
Ea imi spune ca jazzul nu se-ascultă oricând; nici pe terasă ziua și nici cu alți zeci de oameni în scaune ordonate frumos în vreo piațetă. Jazzul se-ascultă singur, cu draperiile trase în asfințit. Pe Jazz se tace cu oameni de-ai tăi în fumul din vreun beci sub formă de pub. Pe Jazz mai funky se face și se desface, se dă târcoale, se ia inițiativă cu un zâmbet în colțul gurii și o privire nonșalantă. Pe Jazz se povestește de legiuni străine, se inventează revoluții și constelații și se pun să se bată între ele. Pe Jazz se fantazează. Pentru că. Jazz is not music.
Jazz is feeling.
Eu o cred. Sunt lucruri la care nu o contrazic. Din start are dreptate. Sunt lucruri la care nu ar trebui să mă contrazică pentru că din start am dreptate.
Unii oameni sunt fericiţi doar privind o poză şi-un zâmbet. O amintire ce vine cu senzaţii. Alţii când primesc declaraţii calde de vară. Eu aş fi fericită puţin doar ştiind că există oameni aşa.
Te iubesc orice ar fi. Oricum şi oricând. Indiferent de orice şi oriunde. Permanent şi fără măsură. Frumos şi sincer. Fierbinte sau calm, rece sau acid. Verde sau Albastră, Movica sau Neagră. Cu umerii lăsaţi sau ţopăind de fericire. Cu sau fără sutien, danteluţă sau tricou fără umeri. Cu tricou de turneu sau cu magnet pe frigider. Cu pisică sau cu mai multe pisici. Cu mailuri sau fără. Cu mine sau fără. Dansând sau stând pe scaun privindu-mă. Queer sau straight. Parfumată sau murdară şi obosită. Plânsă sau Toată un zâmbet. Cu blog sau Fără. Pe facebook-ul meu sau pe Al tău. La Rock the City sau la Bon Jovi. La tine în pat sau La mine în pat.

Blue coffee, violet cat and green game

Azi internetul a avut fundiţă, mâine urechile mele vor avea jazz live în aer liber.  
 În seara asta grija mea s-a vindecat, dorul s-a amplificat şi gândurile şi-au pierdut ţinta. Cine e constant şi cine oscilează? Cine e fals, cine e forţat şi cine e natural dar mascat? Cine e complicat şi cine simplu?  
 Tu mi-ai zis prea puţine. Mie. Mai spune-mi. Ea prea multe. 
 E vremea de negru şi albastru. Nopţi negre şi albastre, păr negru spre albastru.  
 În concluzie, mi-a zis: tu în online te potriveşti părerii tale despre online. Şi, deşi, părerea mea despre online nu e una bună, ăsta era un compliment. Ştiu eu. 

Sweet Child O’Mine

Am sărbătorit instalând Roller Coaster Tycoon 3 şi jucându-mă concentrată câteva ore. Vremea mi-a luat energia de a colinda barurile pentru bere şi gălăgie. M-am jucat şi pregătit de drum lung, am băut Pepsi Twist şi mi-am văzut pisica plonjând pentru prima oară în aproape un an de zile de când îi dă târcoale, în acvariu. Chestii copilăreşti.  
 Apoi am trecut la stări mai serioase şi am cântat ca în vremurile bune Sweet child o’mine: 


She’s got a smile that it seems to me

Reminds me of childhood memories
Where everything was as fresh as the bright blue sky
Now and then when I see her face

She takes me away to that special place
And if I’d stare too long 
I’d probably break down and cry 

She’s got eyes of the bluest skies 

As if they thought of rain
I hate to look into those eyes

And see an ounce of pain 
Her hair reminds me of a warm safe place 
Where as a child I’d hide 
And pray for the thunder 
And the rain to quietly pass me by


Da, am auzit această melodie cântată live, la 10 metri de mine. Nu există senzaţie care să egaleze această amintire. Deocamdată. 
  
 Ascultaţi aici şi-apoi priviţi aici doar o parte a raspunsului la where do we go now? Raspunsul efectiv fiind o combinatie cu asa ceva.


Later Edit: M-am întins pe canapea cu Jocul lui Ender în mână. Era de menţionat în chestiile copilăreşti. Că s-a potrivit aşa.  

Scos din context

“Împărţiţi între dorinţa de a face paradă şi frica de a decepţiona, rămâneam aluzivi.”
“Astfel ireversibilul se comisese; iar acel te iubesc odată mărturisit cu corolarul său imperativ iubeşte-mă, nici că mai poţi să te dezici, trebuie să absorbi datoria până la epuizarea ei. Înlăturasem incertitudinea, acum aveam să-i plătim preţul.”
“Acel ceva nesigur şi fragil care m-ar fi speriat la oricare alta pe ea o înfrumuseţa la culme. Dar nu vroiam să cedez înainte de a o fi făcut să-şi plătească foarte scump afrontul; ce vrei, aşa sunt eu, de îndată ce îmbrăţişez, prevăd şi clipa în care o să zgârii”
“Înţelege-mă totuşi: nu iubeşti nimic dacă nu iubeşti totul… iubeam această proză plină de tenebre pentru că îi iubeam autorul”
“Pe vremea aceea, îmi repetam în mod naiv luând o poză: cine nu şi-a băut, nu şi-a mâncat până la beţie iubita, nu şi-a supus trupul celor mai de nemărturisit fantezii ale ei, acela n-a iubit niciodată din dragoste”
Pascal Bruckner – Luni de fiere

Falling asleep

Dorm mult şi nu aud timpul. Mă vindec cu două căni mari de cafea cu lapte. Uit. M-am obişnuit cu frica şi cu frisoanele. M-am obişnuit cu lipsa ta. Plănuiesc o viaţă pe care o aştept, conştientă că exact aia trece. Tac. M-am obişnuit să fie prea linişte.  
 O stare ce-mi sună a resemnare. Şi n-am fost niciodată omul ăsta.  
 Îmi reconstruiesc puterea de a gândi optimist. Îmi reconstruiesc puterea de a iubi. Din nou. Am să plec câteva zile departe, am să respir alt aer şi am să ascult altfel de linişte. Şi-am să încerc să înţeleg cine eşti şi de ce ai apărut în viaţa mea. Cine sunt şi de ce te-am primit.  
 Am să ştiu dacă pot iubi fără să încerc, dacă pot zâmbi fără să trebuiască şi dacă pot plânge fără să zic de ce.  
  
 Sunt zile când exact lucrurile care credem că ne-ar face viaţa exact cum o vrem ni se par aiurea şi nepotrivite. Sunt zile când chiar dacă primim ceea ce ne-am dorit întotdeauna, dintr-un stupid şi masochist instinct căutăm motive să ne îndoim de fericirea care ni se oferă.  
 Un somn bun vindecă astfel de stări. 

Stone Sour – Zzyxz Rd
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Hundreds or thousands of mirrors

    Despre mine şi oamenii cu care aş vrea să interacţionez mai des 
    Am respins un apel când eram într-o şedinţă. N-am mai sunat înapoi. Am închis o fereastră de mess fără să răspund. Am dat turn off fără să zic noapte bună. Am văzut un status trist şi aş fi trimis un mail. Am aflat de un necaz al cuiva drag şi i-aş fi trimis o îmbrăţişare aşa cum am şi primit. M-a salutat o cunoştinţă pe stradă şi am avut senzaţia că s-ar fi oprit să mă întrebe mai multe dar avântul meu i-a schimbat direcţia. Am primit câteva comentarii frumoase şi n-am comentat înapoi. M-a strigat dar nu am răspuns. Un blog anunţă că se termină şi nu am reacţionat deşi e unul dintre blogurile pe care le citesc zilnic. Pasele lungi de nefericire îmi fură toată puterea de reacţie. La oameni frumoşi. Am să le spun cândva. 
    Despre oamenii care dintr-un motiv sau altul nu-ţi mai sunt aproape 
    Pe unii îi îndepărtăm intenţionat şi-apoi mimăm un timp îndelungat mulţumirea faţă de minunata decizie luată. Nu ne desconspiram nicidecum regretul amar şi dorul ascuns. Dacă ne-au fost apropiaţi o să le simţim lipsa. Dacă ne-au rănit tare o să mimăm indiferenţa. Dar dorul, recunoscut sau nu, este. 
    
    Despre brăţări din noduri, târg şi bani 
    Toţi corporatistii care îmi văd brăţările trec prin fazele de admiraţie, “da’ cum le faci?”, “şi le vinzi?”, “da’ pe net le-ai pus?” şi ajung la ultima fază genială: nu poţi să-ţi cumperi o maşinărie, ceva, să faci mai multe şi mai repede? Aceste faze le-am văzut repetate de mulţi. Nu. Nu există o maşinărie. That’s the whole point! Sunt lucruri făcute de mână, lucrate încet, în ore întregi de migală şi se vând tocmai din acest motiv. :) Şi nu pot să le fac mai repede de-atât.  
    Despre nimic şi o tristeţe adâncă 
   Am disco disco party party ball. Al meu propriu şi personal. A disco disco party party ball, mirror ball, glitter ball, ball mirror, crystal ball, or specular sphere is a roughly spherical object that reflects light directed at it in many directions, producing a complex display. Its surface consists of hundreds or thousands of facets, nearly all of approximately the same shape and size, and each having a mirrored surface. Şi-s mândră. 
 Ţi-aş fi povestit despre el. 

Vineri, sambata si duminica la targ pe terasa restaurantului Monarch pe Domneasca la Parfumul Teilor. Poate duminica si in Gradina Publica la evenimentul de lecturi urbane.

Reality doesn’t impress me

Lăsăm uşa la balcon deschisă. Luna plină din noaptea asta vine cu furtuni ce vor umfla perdeaua mea de voal portocalie. Lumina doar de la acvariu. Ne întindem pe canapele. Tu ai să stai cu ochii închişi, eu am să-ţi citesc. Cum ţi-am citit atunci. Am să şi plâng. Ai să mă întrerupi, somnoroasă, cu întrebări. O să tresări nedumerită la fraze citite cu intonaţie aparte. Sclipiri de contrazicere le laşi să treacă uşor. În noaptea asta ai să mă accepţi aşa. Aşa cum m-ai cunoscut. Şi-o să ne vindece pe amândouă. Doar în noaptea asta. 
  
 Mi-am pus semne la cuvintele ei, la cuvintele lui, la cuvintele altora despre ei. Nu te anunţ ale cui le citesc. Tu o să înţelegi. 
  
 Te-aştept… Am să-ţi citesc încet. Fiecare cuvânt cu pauză. 

Was I less I, or more I, and you less or more you?
We do not grow absolutely, chronologically. We grow sometimes in one dimension, and not in another; unevenly. We grow partially. We are relative. We are mature in one realm, childish in another. The past, present, and future mingle and pull us backward, forward, or fix us in the present. We are made up of layers, cells, constellations.
As soon as I utter a phrase my sincerity dies, becomes a lie whose coldness chills me. Don’t say anything, because I see that you understand me, and I am afraid of your understanding. I have such a fear of finding another like myself, and such a desire to find one! I am so utterly lonely, but I also have such a fear that my isolation be broken through, and I no longer be the head and ruler of my universe. I am in great terror of your understanding by which you penetrate into my world; and then I stand revealed and I have to share my kingdom with you.
I am lonely, yet not everybody will do. I don’t know why, some people fill the gaps and others emphasize my loneliness. In reality those who satisfy me are those who simply allow me to live with my ‘idea of them’. How wrong it is for a woman to expect the man to build the world she wants, rather than to create it herself?
Life is a process of becoming, a combination of states we have to go through. Where people fail is that they wish to elect a state and remain in it. This is a kind of death. I postpone death by living, by suffering, by error, by risking, by giving, by losing.
Do not seek the because – in love there is no because, no reason, no explanation, no solutions.
There are two ways to reach me: by way of kisses or by way of the imagination. But there is a hierarchy: the kisses alone don’t work.
Too late for changes, too late perhaps for explanations and ideological webs, but the love goes on, the love goes on, blind to laws and warnings and even to wisdom and to fears. And whatever that love is, perhaps an illusion of a new love, I want it, I can’t resist it, my whole being melts in one kiss, my knowledge melts, my fears melt, my blood dances, my legs open.
Anais, I don’t know how to tell you what I feel. I live in perpetual expectancy. You come and the time slips away in a dream. It is only when you go that I realize completely your presence. And then it is too late. You numb me. […] This is a little drunken, Anais. I am saying to myself “here is the first woman with whom I can be absolutely sincere.” I remember your saying -“you could fool me. I wouldn’t know it.” When I walk along the boulevards and think of that. I can’t fool you – and yet I would like to. I mean that I can never be absolutely loyal – it’s not in me. I love women, or life, too much – which it is, I don’t know. But laugh, Anais, I love to hear you laugh. You are the only woman who has a sense of gaiety, a wise tolerance – no more, you seem to urge me to betray you. I love you for that. […]
I don’t know what to expect of you, but it is something in the way of a miracle. I am going to demand everything of you – even the impossible, because you encourage it. You are really strong. I even like your deceit, your treachery. It seems aristocratic to me.
What we are familiar with we cease to see.
A startingly white face, burning eyes. June Mansfield, Henry’s wife. As she came towards me from the darkness of my garden into the light of the doorway I saw for the first time the most beautiful woman on earth.
Years ago, when I tried to imagine a pure beauty, I had created an image in my mind of just that woman. I had even imagined she would be Jewish. I knew long ago the color of her skin, her profile, her teeth.
Her beauty drowned me. As I sat in front of her I felt that I would do anything she asked of me. Henry faded, She was color, brilliance, strangeness.
Her role in life alone preoccupies her. I knew the reason: her beauty brings dramas and events to her. Ideas mean little. I saw in her a caricature of the theatrical and dramatic personage. Costume, attitudes, talk. She is a superb actress. No more. I could not grasp her core. Everything Henry had said about her was true.
By the end of the evening I was like a man, terribly in love with her face and body, which promised so much, and I hated the self created in her by others. Others feel because of her; and because of her, others write poetry; because of her, others hate; others, like Henry, love her in spite of themselves. A startingly white face retreating into the darkness of the garden. She poses for me as she leaves. I want to run out and kiss her fantastic beauty, kiss it and say, “You carry away with you a reflection of me, a part of me. I dreamed you, I wished for your existance. You will always be part of my life. If I love you, it must be because we have shared at some time the same imaginings, the same madness, the same stage.
Anais found the reality of June better than Henry’s stories about her. Having convinced herself that she and Henry would be lovers only of each other’s writing, Anais now convinced herself that she was physically in love with June. This was because she wanted so much to be important in June’s life that she would have done anything to ensure it.
(adaptate sau pur si simplu citate din Anais Nin, Henry Miller si scrisorile lor comentate)

Just to smile and hold my head up high

Cum să-i explici lui BonJovi că alegi Rock the City? Nu-i explici. Taci şi faci comandă la acelaşi preţ de Golden 3 Days Full Pass. Dar cine ştie. Poate vânzările pe blogul de lucru manual se menţin aşa şi merg şi la Bon Jovi. Şi Rome în august? Mai adaug 10 zile la mare şi mai presar câte un weekend, aşa, lejer la munte şi pot spune că vara asta îmi sună bine.
…and it’s o’clock…good morning and I love you, Lizze!

I like nonsense, it wakens up the brain cells

(tumblr)
Damaged people are dangerous. They know they can survive. Găsesc acest lucru puţin înfricoşător. Dar dintr-un alt unghi, e motivant aşa.  

Citesc şi fac brăţări. Beau cola şi mănânc prăjiturele cu nes. Citesc.  
 — 
 Nevralgie paralizantă. Am un milion de temeri şi cumva zâmbesc.  În ce harababură e lumea mea! Eu bântui şi sunt bântuită cu adevărat. Nu accept să înţelegi marile libertăţi şi să te împiedici de mici obstacole. Trezeşte-te tu, şi vindecă-te. Şi speră să mai ai ce salva şi iubi.  
 — 
 Mă simt atât de plină de tine. Şi ţip în gura mare adoraţia asta stupidă. Un imens ecou al fiinţei mele mă face surdă la tot restul lumii. Faire l’amour. Impulsul momentului. Nu-i aşa că nu mă recunoşti? Mi se învârt cuvintele în frazele cărţii. Not fair. 
 — 
 Vino, sărută-mi mâna şi invită-mă la o cafea! 
N-am avut timp să te iubesc.

Postare nouă

Mă îngrop în lucruri care nu-mi dau voie să gândesc prea mult. Uit tot şi mă trezesc plângând fără să ştiu de ce. Acum câteva nopţi mi-am pierdut sufletul în două beri prea negre şi un pahar de vin prea roşu. Există oameni care se sacrifică pentru a nu mă lasă sigură când gândurile negre pot face ce vor cu mine. Există cel puţin un om care ar sta cu mine până când ar fi sigur că sunt safe. 
 Mă scutur şi clipesc în soare. Beau prea multă cafea şi în casă miroase a spirt. Am holul plin de mărgele de lemn. Şi încălţările musafirilor sunt ţintă sigură în a primi biluţe colorate de lemn din partea pisicii mele.  Dar nu prea am musafiri. Locuiesc într-o casă prea mare şi prea goală.  
 Mă iubeşte. Nu m-am îndoit de asta niciodată. Şi nu că nu ar fi deajuns ci doar câteodată preţul e prea mare. Tu. 
 Blogger played a trick on me. Vineri 13, blogger a şters temporar toate postările publicate de două zile încoace şi a fost doar in read only mode. Aş fi vrut să fie la fel de simplu şi pentru mine.