Vara mi-e bine singură. Plâng mai puțin și mă îndrăgostesc mai repede.
Spuneam că mi s-au terminat încercările. Revin și spun că am inventat altele noi și mi s-au consumat și alea. Deși credeam în ele cu toată puterea mea magică.

Nu există iubiri imposibile la fel cum nu pot exista iubiri forțate sau impuse, mințite, exagerate și lungite de dragul unei idei. De unde nu-i, n-ai cum să ceri. Iar fazele stupide catatonice, autocompătimirea exagerată și victimizarea înflorită sunt mai mult decât pot eu înghiți. Dragostea e frumoasă și veselă sau pasională și fierbinte, sau bolnavă și oarecum violentă, sau puternică și dureroasă, sau dulce și romantică. Nu există dragoste indiferentă sau nepăsătoare cum nu există dragoste fără energie.

When it’s all said and done, will you have said more than you’ve done? Contează ce spunem. Contează cui spunem dar mai ales contează să ni le spunem noi, nouă cu voce tare. Iubești? nu-i o întrebare să te pună pe gânduri… Și-i preferabil ca răspunsul să fie întotdeauna Da. Asking the right questions is the answer.

Femeile sunt rele și forțat complicate. Femeile sunt respingătoare la mod de a gândi și reacționa pe cât sunt de atrăgătoare la forme, înfățișare și parfum. Bărbații sunt frumoși și ușori. What you see is what you get. Nici un mister forțat și nici o prăpastie imprevizibilă. Doar spontaneitate copilărească și sinceritate chiar dacă uneori neexprimată în cuvinte. Bărbații sunt ușor de citit. Un bărbat gelos spune tare: sunt gelos, pe gest, pe om sau pe idee. O femeie geloasă nu spune ci doar îngustează ochii și coace răzbunări. Nu recunoaște că e geloasă. I-ar tăia din siguranța falsă pe care o afișează. Bărbații sunt copii orgolioși. Dar sunt puternici. Femeile sunt slabe și se cer ocrotite și câteodată eu obosesc să ocrotesc.

Mi-aș împarți povestea, casa, pisicile și gândurile cu o femeie frumoasă dar independentă, a mea dar trăind pentru ea, iubind înăuntru și realizând înafară nu invers. Cred că mi-ar plăcea să mă întâlnesc pe mine.
Mi-aș împărți povestea, casa, pisicile și gândurile cu un bărbat frumos și independent. Care m-ar iubi și accepta dar ar privi viața în ansamblu. Nu oriunde ar privi să mă vadă pe mine, nu să privească el și să-mi mute și mie perspectiva cu forța spre încolo ci să privească prin mine oriunde vrea să ajungă. Aș fi transparentă pentru el. Poate ca o lentilă ce să-i clarifice sau blureze imaginea ca indicație a opțiunii mele nu ca obligație. Vreau și cer omului de lângă mine doar sentimentul clar că e al meu nu dovezi cretine pentru public. Publicul vede și crede oricum cu totul altceva. Publicul vede și crede profile de facebook cu mine zâmbitoare chiar dacă poate îs depresivă de 3 zile. Publicul dă like și invidiază poze clișeu de cuplu nebănuind cât de bolnavă e de fapt realitatea.

Rar, nesperat și neașteptat rezonăm cu un suflet, apoi cu omul întreg și real, apoi ne-amestecăm pasiunile și viața. Nu ne schimbăm, nu ne sacrificăm și nu ne compromitem. Creștem iubindu-l/o. Rar ne împlinim perfect. Și știm cu siguranță că asta așteptam. Ni se întâmplă dacă lăsăm să se vadă cine suntem și nu căutarea sau așteptarea pe toată fața noastră. Atragem prin noi și prin poveste nu prin disperarea singurătății și țipătul după ajutor.

Ne-ar fi mult mai bine dacă n-ar exista nicicând așteptarea. Aș vrea să trăiesc fără așteptare. Dorul să se oprească la stadiul de căldură în piept și să treacă brusc la sentimentul faptului îndeplinit.

Oamenii vin când nu îi aștepți. Oamenii apar ca răspunsuri la întrebări pe care nu avem curajul să ni le punem. Și câteodată oamenii nu vin oricât de pasional îi așteptăm. Oamenii suflete pereche. După noroc.

Eu sunt norocoasă. Am fost de mai multe ori.
Ne axam gândurile și energia pe relație în loc să ne consumăm, noi pe noi, în dragoste.

And relationships are like garage sales. From a distance it looks like it could be interesting. But up close, it’s just a ton of shit you don’t need.

Vorbeam cu cineva, de curând, că sunt faimoasă. Cu acel cineva aș bea o sticlă de vin. Roșu. Încă mi-e frică că nu mă ia în serios.

În rest numai de bine. Salitos rece și prieteni buni. Singurii cărora le permit să fugă cu mine în lume. Au mai fugit în nopți cu lună plină și mare calmă sau seri perfecte de băut și cântat în cor. Și-a fost bine. Îmi place locul meu din ei. Pe colțul covorului cu flori hippie, pe singura bucată de piele netatuată, în craniul atârnat lejer de un rucsac sau în cerceii mei din torpedou.
Iulie e o lună pe care vreau să o scriu pe mine. Cu mare și bronz, cu nisip și cort, cu Rammstein și capitală, cu revelații și indragosteli, cu fotografii și săruturi imorale, cu vin roșu și cuburi de gheață și cu fericire. Iulie.

Iar tu păstrează-mă safe în tine și-atât. Îți promit la iarnă o întâlnire la vin fiert și amintiri dintr-o vară ce o să ne parムcă n-am trăit-o ci doar am imaginat-o noi ca fiind exact ce ne trebuia ca să ne vindecăm atunci.