Never underestimate the power of jealousy and the power of envy to destroy

Never underestimate that!

Scoți din context, sudezi, servești rece, înghiți în sec, te-neci isteric, sughiți o perioadă și-apoi te trezești și te privești cu milă dar și părere de rău că n-ai avut mintea de pe urmă. Știu. Am fost acolo. De prea multe ori.

Pain is strange. A cat killing a bird, a car accident, a fire…. Pain arrives, BANG, and there it is, it sits on you. It’s real. And to anybody watching, you look foolish. Like you’ve suddenly become an idiot. There’s no cure for it unless you know somebody who understands how you feel, and knows how to help. ~ Charles Bukowski
Și toată lumea fuge de nefericiți. Sau isterici. Sau răi. Sau mult prea fericiți. Ăia zen îs la mare căutare. Ăia care știu cine sunt, ce vor, cât merită și-s fericiți doar ei cu ei fără să arunce venin, fără să pretindă, fără să privească de sus sau să se creadă dumnezei ci doar primind. Mno, de la ei pornesc religii. Chiar dacă și ei au fost nefericiți și negri în trecut. Dar au știut ce trebuie să păstreze din om, din dragoste, din priviri și din despărțire. Și-au respectat.

Sometimes loneliness is what we need. Sometimes loneliness is what we deserve.
A competent and self-confident person is incapable of jealousy in anything. Jealousy is invariably a symptom of neurotic insecurity.
 E stupid să zici că gelozia e dovadă de dragoste. Dacă iubești n-ai timp de altceva. Nimic altceva, pe bune. 
Geloși sau nu, nebuni sau nu, nesiguri sau nu, răniți sau nu, îndreptățiți sau nu, obsedați sau nu, înțeleși sau nu, înșelați sau nu, în oricare dintre variante sau combinație de variante, scandalul, porceala, jignitul, veninul, înjurăturile, blestemul și amenințările nu au ce căuta. De violență nici nu mai vreau sa pomenesc. Alea îs din alt film, altă lume, alt nivel. Din filmul meu e demnitatea, e tristețea, e melancolia, sunt amintirile, e experiența, e zâmbetul frumos și privirea inteligentă, e îndrăzneala, e încrederea și e respectul. Și mai ales determinarea în a deveni mai bun.

Nu mai zic dinalea cu roata se-ntoarce sau viața are talentul de a ne pune în fața situației de-a linge unde am scuipat. Doar ca să-și bată joc.

Băi, am prea multe despărțiri în jurul meu. Și nu, nu mă simt la mijloc sau confuză în ce parte să apuc. Mniieee, not me. Eu știu că trebuie să fiu aici. În același loc în care eram. Aici. Să bem prea mult și să plângem pe muzică siropoasă. Să vomăm zgomotos în ligheane și mama mea să ne-aducă cafele cu sare, să plângem la concerte ținându-ne în brațe, să facem glume deplasate și care încă dor cu lacrimi din ce în ce mai puține în ochi, să ieșim la întâlniri random cu cei mai nepotriviți bărbați sau bizare femei, să ne scuturăm depresiile cu-o discotecă plină, să ne dăm încredere prin privire de prieten și îmbrățișare, să bârfim ce a fost, să analizăm ipoteze, variante și unghiuri, dar cel mai important să vindecăm prin comunicare. Astfel iubirile trecute îți vor zâmbi melancolic trecând pe lângă tine pe stradă dând încruntări lejere actualului partener și nu vor traversa pe partea cealaltă zicând în șoaptă “Hai repede că e nebun/ă!”.

Eu vreau să amintesc în orice moment, oricăruia dintre ei și cu orice prilej întâmplător de întâlnire, exact ce au iubit în mine atunci cândva.

Oh, da. Teoria nu-i același lucru cu practica. Că așa ce ușor e să emiți teorii și așa ce greu e să pui în practică.
Meh. Îi greu să fii om matur. Da.
If the facts don’t fit the theory, change the facts.
Și dacă singurul factor care îmi disturbă și transformă tremurul unei despărțiri dureroase dar de oameni mari ești doar tu isteric, jignitor și împroșcând cu rahat apăi pe tine am să te schimb de tot. Ca om în amintire. Ca om ce mi-a meritat te iubescurile. Ca amintire cu totul. Sau ca poveste de “iubirea vieții mele”.

Pe de altă parte, isteria despărțirilor vindecă fals rana/gaura/locul gol. Gen ‘oricum erai o scroafă și n-am nevoie de tine’ repetat până când se umple cu rahat și rana (se ignoră lejer mândria anilor cu scroafa de mână sau braț și se șterg toate momentele în care scroafa i-a inspirat dragostea). Suferința aia calmă sau clișeul puterii de a merge mai departe spre următorul om nu face decât să-ți țină lipsa primului om în suflet toată viața.

 Mă țin departe de venin. Mă țin aproape de prieteni.

Și oricum vorbesc aiurea că mna, e ușor să vorbesc când pe mine mă iubește tare de tot, frumos, împărtășit și cu adrenalină, și cu aventură și cu planuri și cu realizări și cu promisiuni faine și cu încredere dinaia în sentiment care durează. Normal că e ușor să emit căcaturi dinastea despre care nu știu nimic. Și să n-am tupeul nesimțit să spun că și dacă o să mă privească în ochi și-o să-mi zică senin că nu mă mai iubește, că a trecut și că e timpul pentru drumuri separate, eu să susțin că am să plâng turbat dar am să-i doresc fericirea, am să-i respect dragostea ce mi-a purtat-o și-am să îi prețuiesc amintirea. Nu. N-are cum. Doar îs om și trebuie lovesc alți oameni că așa fac oamenii care suferă. Dar eu nu știu dinastea că eu nu sufăr. Eu iubesc.

Dacă fac voodoo, să fac o vrajă care să-l țină lângă mine sau să fac o vrajă care să-l facă să sufere ca răzbunare că nu mă mai iubește?

Mai știi când mi-ai povestit iubirile tale, cum au început și cum s-au terminat, și te-am întrebat cum ai să povestești despre mine?

Sunt subiectivă. Is prietenii mei, ce dracu!

2 comments on “Never underestimate the power of jealousy and the power of envy to destroy

  1. Flo says:

    Cum eu percep numai sentimentele si nu si oamenii, am pareri despre cele mai nesemnificative detalii. Iata-le:

    Nu cred nici eu ca gelozia e dovada de dragoste, dar cred ca e dovada de neincredere si nepercepere a intregii iubiri care ii e purtata fiintei geloase. Cred ca gelozia apare cand vezi mereu usite deschise in dragostea celuilalt, prin care s-ar putea strecura, la o adica, alte fiinte pana hat departe, in inima lui/ei. De unde vine neincrederea nu stiu, sa-si caute fiecare in coarne si sa vada ce gaseste.

    Mie imi plac oamenii nefericiti, rai si/sau isterici. Ii iubesc, aproape ca traiesc pentru ei, ii sufoc in imbratisari, in muzici vindecatoare si-n ciocolate, pana-i fac zen sau macar pseudozen, c-apoi pleaca ei singuri in lume si-si vad de-ale lor; dac-am facut treaba buna, se-ntorc si-alta data, cu alta nefericire. Astia prea fericiti ma inhiba, nu prea am ce sa le zic si ce sa le fac, in general le zambesc tamp si le fur din energie. De la astia zen invat cel mai mult, despre aproape orice; de la ei imi iau aparenta mea intelepciune.

    http://www.youtube.com/watch?v=RpXTISw_Huw

    Asta n-are legatura cu nimica, dar s-a intamplat sa-l vad cand citeam si m-a facut sa rad, desi postarea incepuse sa ma intristeze. Despre blugi purtati patru zile la rand, cu niste copii tineri si pletosi in dezordine. M-am gandit ca te-ar distra si pe tine.

    Totusi, cafea cu sare? Bleah, fata. Eu as fi vomitat mai cu spor dupa cafea cu sare, chiar numai gandul la aceasta licoare imi intoarce stomacelul pe dos.

    • Liz says:

      Asta cu cafeaua e tare veche de pe vremea cand cea mai buna prietena a mea s-a despartit dupa vreo 6 sau 7 ani de relatie si exemplu pentru mine. Mi-a naruit planurile, tabloul si viata cu a ei despartire. Ascultam noaptea Savage Garden plangand si band tuica. Plangeam empatic. :)Cred ca eram prin anul 1 de facultate. Vai.
      Si-asa a fost cu fiecare. Si cu mine cand mi-a venit randul.
      Acuma doar m-au napadit oamenii singuri pe care ii stiu de-o viata in cupluri. Si daca pe unii stiu cum sa-i iau, pe altii nu. Nici tristetea unora. Nici furia altora. Nici viclenia. Si nici otrava. Uf uf.
      Dar eu probabil am un plan diabolic sa cuceresc lumea zicand ca-s buna dar fiind rea undeva in interior. Ca-s pisica. Si promit cablu tv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × three =