Atat a costat starea mea de azi…
Dintr-o falsa modestie si putin anti snobism mincinos nedeclarat refuzam sa cumpar/citesc Mircea Cartarescu. Mi se parea ca toata lumea il citeste pentru ca e la moda, pantru ca se poarta sa spui ca l-ai citit si da bine sa-l citezi. Mi-a sarit in ochi intr-una din librariile care ma gazduiesc zilnic printre rafturi… cu peste tot prezentul titlu “De ce iubim femeile”…si parca s-a pus singura cartea in cos…
Pe la pagina 32 mi-am dat seama ca merita efortul financiar doar pana acolo…iar restul era profit pur…
Si mi-am mai amintit ca tezeu si-a gasit iubirea citind ultimele pagini din cartea asta…Sunt la sfarsit, mai am cateva pagini… poate ar fi bine sa le citesc pe-o banca in parc, nu?

… de cateva luni ma acomodez… incerc sa-mi gasesc locul meu si al celor un trilion de lucruri stranse in aproape 28 de ani de viata… incerc sa fac pace cu cateaua vecinei servindu-i pliculete cu mancare de pisici… incerc sa cunosc si sa botez cele cateva zeci de pisici din gradinile de jos… ma minunez de lalelele vecinei de la parter si de perdelutele de pe scara blocului… sunt recunoscatoare pentru liniste, curatenie si zona centrala… zambesc silit la remarcile vecinelor in majoritate covarsitoare de 98% femei de 98 de ani “tare draga-mi esti donsoara”… Si le fac toate cu gandul ca voi plati rate la casa asta pana la 60 de ani… DAR…DAR… stuuupid!… nici nu mi-a trecut prin cap…
    Duminica dupa-amiaza… liniste… soare… stare de bine… cafea cu lapte, calda si revigoranta dupa o sambata seara prelungita… “proba de microfon doi zece doi zece… proba proba… vreau bas… regreaza…ggggjjjjj microfonie….n-am chitara… am!…lasa asa!…doi doi doi zece zece zece doi doi… faaataaa veeerde cu paaarul paaduuure”
    Cafeaua a fost bauta repede, Google mi-a raspuns promt la intrebarea mea “Phoenix aici? la mine-n balcon????” DA! In 5 minute inotam intr-o mare de oameni, jumatate nebuni si frumosi asteptand primul acord rock si jumatate stransi cu forta de-un principiu politic sau un tricou gratuit.
    Concert electoral (si ce daca!)… am suportat ceva figuri politice si sloganuri cam cretine… dupa care… superb… isterie… sonorizare buna buna… invitati Tavi Colen si Bogdan Bradu… insemnand ca Numai una s-a integrat perfect in repertoriul Phoenix… Ovidiu Lipan Tandarica s-a agitat toata seara spre deliciul nostru, Nicu Covaci ne-a lasat inca o data masca cu In umbra marelui urs si cu un zambet tanar cand mi-a semnat cd-ul iar Bodan Bradu m-a impresionat placut desi a trebuit sa intreb cine e (spre rusinea mea nu aveam idee). Tot Google m-a ajutat aratandu-mi-l pe pagina oficiala a trupei.
   Am cantat, m-am bucurat de muzica si vreme frumoasa, am aplaudat de m-au durut palmele si am avut norocul sa dau mana cu Nicu Covaci dupa cateva rugaminti indreptate spre un agent de paza imbracat frumos si zambitor.

Nu stiu daca sa il recomand… am plans tot filmul…
Mi-a placut zambetul, dragostea, accentul si ideea…

Te face sa iubesti mai mult… te face sa vrei sa iubesti…
Isi merita titlul, actorii si site-ul oficial.

… si vocea de sfatuitor atotstiutor a lui Morgan Freeman…

“There is a story about the Greek Gods; they were bored so they invented human beings, but they were still bored so they invented love. Then they weren’t bored any longer, so they decided to try love for themselves. And finally, they invented laughter, so they could stand it.”

Am dezertat de la datorie, conventional, normal, varsta, false principii si coduri de bune maniere… am dezertat urat si-n grup de la norme impuse de un bun simt inventat… am dezertat de la o societate care ne credea a ei… si nu eram!… de ziua lui… a unuia dintre noi, am dezertat… Unii poate luati de val, altii premeditat… eu chiar foarte hotarat… Am abdicat, incalecat, sters si incalcat in felul nostru diferit ceea ce lumea din jurul nostru urma, asculta si se supunea…
Si ce-a iesit? Un chef de proportii… un party nemaipomenit, spart doar de lumina zorilor de zi… unde batutul in teava a fost acoperit de ritmuri de Lambada, profesori cu ochi sclipitori explicau pasi de No communication, toata lumea aplauda la DJ Bobo si Inner Circle, se canta in cor Pretty Woman si se credea noua melodia Meneaito, s-a facut karaoke in cea mai stalcita engleza, s-a dat din cap pe Pheonix si s-a dansat blues pe Guns, tipam in cor “I can’t get no satisfaction!!!” si ne relaxam obositi pe canapele mormaind Anybody seen my baby…si tot timpul lumina a fost stinsa si un singur blitz surprindea pasii de dans si zambetele…
Undeva, un cartier a vuit de muzica si stare de tinerete… undeva, intr-o sambata, intr-un cartier obisnuit cu manele, tipete, injuraturi, bautura in exces s-a ascultat muzica buna, s-a dansat o noapte intreaga in sincron si s-a baut exact cat e nevoie sa te simti bine…
M-am simtit ca la majorate cand ne inghesuiam multi intr-un apartament la bloc si stingeam lumina si dansam pana dimineata…
Luni, daca ne-ai fi urmarit pe fiecare in parte nu ai fi crezut si nici observat tradarea… nu se vedea nici pe haine, nici pe buletine… si totusi o stralucire in ochi din cand in cand taia din varsta brusc ori 10, ori 15, ori chiar aproape 20 de ani…
Tenisii mei au fost acolo… ei pot povesti…

Muzica, dragoste si actori frumosi… poveste nereala, dar frumoasa…doua ore dintr-o zi de luni petrecute frumos. Ma duc afara la aer acum… ma simt bine pentru ca mi-a placut August Rush
“Must see for lovers of happy endings and music!”

Am vazut si eu 4 luni 3 saptamani si 2 zile… Nu l-as revedea nici daca ma plateste pentru asta, ceea ce inseamna ca filmul este foarte bun si mi-a transmis mesajul care trebuia… unul crud…
Ii citisem cronicile care au fost cu miile si credeam ca stiu la ce ma astept. Si totusi m-a socat.
Il recomand si-acum incerc sa-l uit.