Toţi ne dorim câte ceva. Atâta timp cât dorinţa e formulată, până la realizarea ei, drumul e scurt. Oameni suntem, şi doar 24 de ore unice avem de trăit… zilnic. Le trăim sau le pierdem. Normal ar fi să încercăm să le trăim exact cum vrem, cum se potriveşte sufletului nostru şi cum suntem noi. Nu am o explicaţie de ce nu facem aşa. Nu caut o explicaţie logică, filosofică sau psihologică, … că nu mă pricep. Doar văd că nu facem aşa ci încercăm să trăim într-un tipar expus, prezentat(indus) şi câteodată impus. Tipar ce nu numai că e fail dar dă cu fail  la marea majoritate. Parcă numai oamenii răi au impulsul de a trăi cum sunt… adică făcând rău. Ălora buni nu le rămâne decât dezamăgirea, nefericirea şi neîmplinirea. 

 Eh. 

 Om mic. Atât sunt. Atât gândesc. 

 Şi-mi rămâne doar mie să mă bucur de chestii mărunte precum o pisică neagră întinsă pe tot biroul meu, o seară pe iarbă cu ochii la cer, o îngheţată scursă pe mâini, un pepene şi flori. Şi lor să le rămână grija, încruntarea, ratele, egoismul, zgârcenia şi nefericirea nerecunoscută. 

 Eu sunt liberă. Foarte. Şi mi-e bine doar pentru că ştiu unde să-mi găsesc binele şi când mi-e cel mai greu. 

 — 

 Îţi aduci aminte bătăile cu apă? 

 — 

 Din Ender’s game: 

Doze de cola şi zeci de minute cu faţa în sus spre cer. Umbră de copaci bătrâni şi fântâni cu apă albastră. Codiţe cu aţă colorată. O carte.

De mâine nu-mi mai pune nimeni limite. Nici măcar tu.

   Luiza. De la ea am numele. Şi dorinţa de a mă întoarce în Bucureşti unde ea locuieşte de când mă ştiu eu. E singurul loc unde ştiu să ajung de la gară. Şi e locul care mie îmi aminteşte de o copilărie frumoasă cu pepsi la navetă şi adidaşi Le coq sportif, cu adeziv, tenis de câmp cu Sergiu Nicolaescu (yeah, i’m that old) şi cursuri de înot la ştrand. M-am întors după mulţi ani în casa unde Luiza a îmbătrânit vesel. Şi eu vreau să îmbătrânesc ca ea. Vesel. 

   În casa ei timpul a stat în loc. Lucrurile, mobila, aerul. Toate sunt noi aşa cum erau şi acum 20 de ani şi acum 10 ani când am fost. Sunt aceleaşi. Sunt proaspete. Sunt neschimbate. Nu ştiu cum a reuşit. Perdelele cu romburi sunt luminoase şi elegante, mobila lucioasă, draperiile de catifea grele, chiuveta din bucătărie de fontă, albă, nouă şi curată, dulapurile miros a săpunuri fine, cămara din bucătărie a esenţe aromate şi pe frigider are un post-it cu scrisul meu, din ’98, puţin decolorat.

   La ea mesele se iau pe masa de lemn masiv şi lăcuit din sufragerie. Întinde ştergare curate şi apretate şi scoate veselă din set. Acelaşi set parcă nefolosit. Pe masa asta, când eram mică, îmi amintesc că întindeau seara o covertura mare de catifea şi jucau canastă cu două seturi de cărţi de joc. Pe servanta mare, ţin minte, era un magnetofon la care nanul meu asculta încet Europa Liberă apoi scria la maşina de scris, câteva ore, concentrat. Nanul nu mai e şi Luiza mai face politică dar mult mai calm. Luiza e monarhistă. Îmi place aşa de ea. În vitrină are o broşă de argint, o coroană regală prinsă elegant pe un tricolor. Urmăreşte familiile regale şi nunţile lor, evenimentele şi ţinutele. Le comentează admirativ. Luiza e mică şi veselă. Îşi pune seara bigudiuri şi miroase a parfum franţuzesc. Face glume şi râde mult, dă sfaturi frumoase şi aude doar ce vrea să audă.

    Niciodată nu mi-a zis doar Oana sau doar Luiza. Mi-a zis Oana-Luiza. Pe un tricou colorat, primit cadou a văzut scris Liz şi s-a bucurat: vaai, ce frumos, Liz de la Luiza.

     În mijlocul verii, noaptea fierbinte e cumva plină de-un aer de smoală, greu, lăptos. Cerul, deşi senin, e parcă la un pas să izbucnească în flăcări şi luna scoate aburi de căldură. Dragostea e fierbinte şi trupurile asudate, respiraţiile sufocate şi pielea alunecoasă. Cearşafurile sunt mototolite şi împinse jos din pat, pernele sunt scuturate des pentru a scoate ultima fărâmă de răcoare din ele şi perdeaua e nemişcată la geam. Pisica pare grea şi mare ca o panteră cu respiraţia fierbinte şi se trânteşte la fel de sufocată de căldură pe colţul patului.
     Dar câteodată vara ne surprinde cu zile reci cu vânt şi nopţi odihnitoare în care-ţi vine să ieşi la fereastră şi să tragi în piept toată răcoarea şi să dormi cu ea în tine. Cerul e plin de nori şi aerul miroase a ud, a tei scuturaţi şi crini înfloriţi, a pământ răscolit şi a verde. Dragostea e moale şi reconfortantă cu fiori răcoroşi pe spate, cu buricele degetelor reci şi cu tot corpul înfăşurat în cearşaf. Pielea miroase a cremă de baie dulce, perna te cuprinde exact cât ai nevoie şi perdeaua se umflă la geam cu aer curat de după ploaie. Pisica pare mică şi uşoară şi se face colac lipită de picioare, torcând.

Vara asta ştie să ne dea de toate.

( Cum să faci două festivaluri de muzică în exact acelaşi timp şi pentru cam exact acelaşi public? Rock the City şi B’est Fest. Urât din partea lor! A amândurora. Dar mna, suntem români şi e mai important orgoliul şi banul decât un lucru făcut bine.) 

  

Reuşim să ne lăsăm surprinşi de anotimp chiar dacă zile la rând îl invocăm. Ne plângem de cald şi ne tratăm cu bere rece şi aer condiţionat deşi astă iarnă nu vorbeam decât de soare puternic şi nisip fierbinte.  

 Vara asta am să o fac să fie aşa cum îi stă bine celui mai frumos anotimp. Vara asta o să fie despre tălpi goale în iarbă, rochii vaporoase, umbrele colorate, pahare mari cu paie îndoite şi feliuţe de fructe îngheţate, bronz ciocolatiu şi sare în păr, brăţări la picior, cercei cu pene şi seri de folk la foişorul de pe faleză, îngheţată topită, păr ciufulit şi aer răcoros dimineaţa devreme. Vara asta va fi moale, calmă şi fierbinte.  La mare. 

  

 Vara asta va fi racoroasă şi umbroasă în păduri prea verzi, va fi relaxantă şi odihnitoare cu pături întinse şi cărţi citite pe sub ochelarii de soare, cu cer plin de stele noaptea şi fără pic de nori ziua, cu fructe spălate în râu şi bere la răcit tot acolo. La munte. 

  

 Vara asta va fi cu muzică bună şi autografe. Vara asta mă va învăţa să îmi placă pahare mari de cola cu un strop de Jagermeister, bere cu lămâie şi îmi va aminti frapeurile de demult, îmi va arăta stadioane cântând şi oameni aşteptând să-şi îndeplinească dorinţe vechi. La concerte. 

  

 Vara asta va fi despre câte brăţări făcute de mine văd pe mâinile oamenilor, despre complimente la stand şi comenzi ca întotdeauna prea mari, despre o lume colorată, veselă şi hippie. La târguri. 

  

 Trăiesc haotic dar într-o linişte perfectă. Muncesc haotic agitându-mă să organizez în zadar. Visez clar şi limbede. Rezoluţie perfectă. Iubesc maxim şi fix. Nu oscilez. Funcţionez destul de simplu şi m-asigur egoist că nu depind de nimeni. Sau doar de cine vreau să depind exagerând alintarea. Caut o plajă pustie şi curată. Fac schimb de gânduri şi idei. Muncesc, lucrez şi văd filme pe fast forward. Culmea mai şi citesc. Merg la concerte şi mă bucur de atenţia unor oameni frumoşi apăruţi din senin. Dintr-un senin lila. Îmbrăţişez oameni nevăzuţi de mult timp. Încerc să resping atacuri. Tot din senin. Toate, aşa, de vară. Lejere. Şi haotice.