Zâmbet, dor şi acolade

(tumblr)
   Zile de primăvară şi stare de ochelari de soare. Ochi mijiţi, dor de femeie frumoasă şi poftă de salată de ouă fierte. Chef de muzică şi calm, gust de skittles şi prânz la mec. A început sezonul brăţărilor din noduri. E cald, încheieturile mâinilor apar finuţe, goale şi cu dor de brăţări. Fotografii nebune, zâmbete cretine şi joacă, multă joacă.  
    Reacţii previzibile dau oftat după oftat. Dacă tu spui că poţi şi ai să reuşeşti, dacă eu spun că nu o să poţi dar continui să sper şi să iubesc, atunci când totul se opreşte de ce eu sunt cea vinovată? Că am sperat, că am iubit, că am iertat sau că mi-am dorit? Ah, da, am cerut şi aşteptat prea mult şi prea repede, am blocat reuşita prin neîncrederea în ea, am emis prevestiri sumbre deşi am acţionat sincer şi deschis… Să-mi fie ruşine, mie, zic. Eu. 
    Unde plecaţi în vacanţa asta de primăvară? Luaţi-mă şi pe mine! 

I feel a great disturbance in the force… psychic mode…

   Mai ştii când am fugit de nebuni la munte căutând pensiuni ieftine şi pierzând o noapte lângă un foc de tabără făcut de alţii? mai ştii că mi-ai şoptit atunci în păr că în clipa aia ai vrea să-ţi trăieşti restul vieţii, în clipa aia amestecată cu aburi de alcool, gust de cozonac, miros de fum şi sunet de lemn arzând? mai ştii când am lenevit o zi pe iarbă din GP, aţipind cu ochii în soare şi trezindu-ne doar să realizăm că suntem împreună?

   Mai ştii nopţile din cort de la mare, arşi de soare şi cu părul plin de sare? mai ştii seara întunecată din club când melodia noastră s-a auzit în boxe şi am dansat nebuni, vărsând din berile înclinate şi nemaiţinând cont de nimic altceva? mai ştii când ne-am jucat pretinzând că suntem doi străini şi ne întâlnim şi ne zâmbim sprijiniţi de bar? mai ştii că atunci mi-ai plătit băutura şi te-ai recomandat elegant ca un bărbat din anii ’70 nicidecum un rocker în 2011? mai ştii când mi-ai văzut prima oară tatuajul că nu ştiai dacă să te superi că nu ţi-am zis să mergi cu mine sau să te bucuri de cât de frumos e? mai ştii şuviţa mea cu mărgele şi pene decolorate de la soare pe care am purtat-o mândră câteva luni?

   Mai ştii când am alergat amândoi desculţi până ne-au durut tălpile de la asfaltul tare? mai ştii fusta mea preferata, lungă, boţită şi colorată pe care mi-ai luat-o dintr-un butic îngrămădit şi pe care am probat-o în timp ce tu îmi ţineai paravan un prosop de plajă? mai ştii răsăritul de pe nisipul de la Eforie? mai ştii cum l-am rugat pe nenea ăla cu barbă albă să ne facă o poză când ne pupăm copilăreşte şi m-ai sărutat lung cu capul pe spate şi nu te mai opreai şi nenea ne-a făcut poză şi ne-a lăsat aparatul pe capota maşinii lângă care eram şi a plecat mormăind şi zâmbind? mai ştii la film când ne bufnea râsul şi ne-am înecat cu popcorn încercând să ne abţinem şi a trebuit să ieşim să tuşim 10 minute pe hol şi-apoi să intrăm doar să ne luăm paharele cu suc uitate în suportul scaunului?
  
    Mai ştii luna aia când am avut mania post-it-urilor pe orice din casă cu diverse chestii geniale ce ne veneau pe moment? mai ştii când te-am sunat plângând că m-am rătăcit pentru a nu ştiu câta oară în oraşul ăla mare şi ai alergat să mă găseşti trântită lângă cu copac, cu ochii roşii dar cu zâmbet cretin pentru că aveam 4 pui de pisică în poală? mai ştii cât a trebuit să mă convingi să îi las acolo lângă mama lor şi să mă duci acasă la pisica noastră? mai ştii când am vărsat laptele cu nesquik peste cărţile şi foile de pe birou în timp ce ne sărutam şi apoi când miroseam cărţile şi foile alea zâmbeam tâmp amândoi? mai ştii experimentul nostru cu pământ de flori şi grâu încolţit pe care pisica ni-l mânca în fiecare zi şi noi nu ştiam de ce nu creşte? mai ştii când mi-am luat concediu două săptămâni şi am plecat de nebuni în lume şi cum ne-am întors bronzaţi, morţi de foame şi fără nici un ban?

    Eu ştiu de ce tu nu-ţi mai aminteşti…

Mă pierzi incet si sigur, de la ploaie.

(tumblr)

      E ciudat cum multă lume care mă citeşte, simte şi spune că se identifică cu mine şi în acelaşi timp fiecare înţelege diferit ceea ce scriu/simt eu. Ciudat şi frumos să-şi vadă sentimentele lor în frazele mele, viaţa lor în întâmplările povestite de mine şi iubirile lor în iubirile mele şi în acelaşi timp să vadă fiecare în parte altceva şi binenţeles diferit de ceea ce scriu eu. Şi-apoi m-am gândit că şi eu mă regăsesc diferit în postarile de acum aproape trei ani în urmă. Cred că dacă ceea ce citim ne place mult, dacă e scris sincer şi verosimil, imediat asociem o experienţă proprie sau ne identificăm cu povestea, personajul, senzaţia. Şi bucata din noi asociată sau identificată se schimbă în timp chiar dacă povestea citită rămâne la fel. Probabil de asta sunt cărţi în care acum găsesc înţelesuri ascunse şi nebănuite cu ani în urmă când le citeam prima dată.
Am chef să repetăm al nostru ritual de dezmeticire din somn când eu îţi pipăi ochii, buzele, urechile, îmi trec mâinile prin părul lung şi-mi îngrop faţa în el, bărbia, nasul, gâtul… şi mă opresc când îmi şopteşti: Bună dimineaţa… sunt aici, lângă tine!
Un alt aprilie. You were my cover, you were my shelter…

Haters gonna hate

Prima magnolie înflorită am văzut-o la Bucureşti. Azi am să fug după muncă în parcul unde în fiecare primăvară mă minunez de magnolii.
De vineri zic în gând, continuu: nu-mi pasă, nu-mi pasă… nu-mi pasă… E o prostie să zic asta. L-am iubit atât de tare încât mi-am dat peste cap toate principiile de viaţă, m-am schimbat în forma pe care şi-o dorea, m-am zbătut să avem tot şi să vrem tot. Deşi au trecut aproape 4 ani de când am zis gata, punct şi stop, iată că am aşteptat şi sperat tot acest timp. Degeaba. Mă laud că l-am smuls din rădăcină. Doar mă laud. Aştept să treacă rana.
De sâmbătă zic în gând, continuu: nu-mi pasă, nu-mi pasă… nu-mi pasă… E o prostie să zic asta. Am iubit-o. Da, mi-e ciudă că nu m-a iubit. Nu-mi pasă… nu-mi pasă… nu-mi pasă…
Sâmbătă, plimbându-mă prin Bucureşti, am alungat din sufletul meu 3 oameni. I-am dat afară, împins, respins, şters cu burete ud, smuls, forţat şi shift+del. Dintre care doi se plimbau pe aceleaşi străzi ca şi mine. Eu… inspirând capitala, aer de centru vechi, bând prea multă bere, filtrată şi nefiltrată, dorind să rămân în îmbrăţişarea strânsă şi caldă a Evergreenei atât de mică şi roşcată încât îţi venea să o ascunzi într-un buzunar şi să fugi cu ea în lume. Dă senzaţia că, acolo unde este ea, lumea e pregătită şi perfectă pentru tine. Acolo unde e ea, nimic rău nu se poate întâmpla. Aş fi trăit pentru totdeauna acolo unde era ea.
Ultimele trei dăţi când am vizitat Bucureştiul am plâns. De fiecare dată pierdută şi disperată. Cineva a pus o vrajă bizară şi urâtă asupra oraşului ăsta pentru mine. E timpul să îl ocolesc.
Roşul e noul negru. Dresuri roşii şi ochi gri. Păr roşu şi ochi albaştri. Regizori de film şi shaorme libaneze. Eşarfe colorate cu pisici sau eşarfe cu pisici colorate şi-un bar ca o bucătărie cu o sută de feluri de bere.
Prea multe explicaţii. Întotdeauna scriu prea personal. Haters gonna hate.

If you can be misread, you will be.

Când îţi dai seama că eşti interpretat în sute de nuanţe nu dintre cele mai bune îţi vine să fugi sau să taci. Şi-apoi ar fi laşitate. Şi sacrificiul tău pentru ceva ce e mai aproape de minciună decât de adevăr. 
 — 
 E dificil să te descurci cu o pisică adolescentă. Războiul generaţiilor. Dublat evident de războiul speciilor. Clişeu. O cert prea des şi ea suferă că nu o înţeleg. 
 — 
 Sunt mai tot timpul singură şi îmi inventez iubiri şi momente. Supravieţuiesc într-o casă unde prăjitorul de pâine e în sufragerie, frigiderul are doar o pungă de lapte în el şi vasele din chiuvetă sunt doar căni de cafea. Nu am televizor dar am un pat imens în care dorm doar pe un sfert din el. Acasă stau doar să treacă timpul, dormind şi visând, şi să ajung a doua zi la muncă. La birou de-abia aştept să treacă timpul să ajung la mine acasă.  
 — 
 Mâine mă voi urca în maşină şi voi conduce încet până la Brăila. Mă va linişti drumul. Ca şi cel spre Bucureşti. Înapoi spre casă, totuşi, va fi cel mai frumos pentru că ştiu că mă vei aştepta, în sfârşit, acasă.  
 — 
 Cofitos şi cookies. Tu caldă. Din ce în ce mai. Eu pierdută. Din ce în ce mai.  
 — 
 Promisiuni făcute prea uşor, renunţări simţite prea adânc, probleme neluate în calcul şi timpul neprietenos. Azi la 00.00 am spus: a mai trecut o zi. Pentru mine sună bine. Pentru tine nu. 
 — 
 O să ne împărţim zâmbetul nebun în ore pe care o să le oferim oamenilor dragi. Un weekend verde pentru că mă întâlnesc cu un copil verde şi încerc şi cu o Evergreena. Toate primăvara. Ce poate fi mai verde de-atât? 

I’m not upset that you lied to me, I’m upset that from now on I can’t believe you *

“Love never dies a natural death. It dies because we don’t know how to replenish its source. It dies of blindness and errors and betrayals. It dies of illness and wounds; it dies of weariness, of witherings, of tarnishings.”
— Anaïs Nin

Ai rezistat o săptămână. După care ai obosit. Ştiu, sunt greu de iubit. Vrei linişte şi nimic altceva. Linişte şi pe nimeni altcineva. Da, ştiu, mă iubeşti. 
  
 Eu am obosit de prea mulţi bărbaţi care mă iubesc. Vreau să iubesc un bărbat. Am obosit să iubesc prea multe femei. Vreau să mă iubească o femeie. 
  
 Misterul cafelei proaste e unul care împlineşte. Misterul duminicii fără tine e unul care goleşte. 
  
 Şi-apoi, noi două, fără el nu ne înţelegem cuvintele, glumele şi nici forma actuală. 
  
 Sunt prea puternică şi dovedit puternică ca să accept o frază idioată gen: permanent te mint ca să nu te rănesc. Cine poate scorni genul ăsta de inepţii nu are loc în lumea mea. Şi-apoi pentru fiecare minciună îţi trebuie doi oameni: unul să o spună şi unul să o creadă. Dacă nu o cred, e doar adevărul în altă formă. Keep that in mind. 
 Exersez o stare autistă care, se pare, vindecă. Îmi place. 

*Chiar era nevoie de Nietzsche pentru fraza asta?

There is nothing better than a friend, unless it is a friend with chocolate.

 Într-o altă viaţă, de 1 aprilie era cald şi soare şi o altă eu avea 18 ani. Într-o altă viaţă, 1 aprilie însemna un suc la Pizza Park şi un te iubesc. Într-o altă viaţă, 1 aprilie însemna căldura ce ţi-o dă un om în care te oglindeşti, o siguranţă că poţi şi meriţi să fii iubit. 
 În viaţa asta, 1 aprilie e gri şi greu. Dar căldura unui om ce iubeşte şi vrea să împărtăşească, e aceeaşi. Te iubesc-ul îl simţi la fel în el, chiar dacă nu pentru tine. Şi căldura din vocea lui te face să mulţumeşti în gând unui alt 1 aprilie dintr-o altă viaţă.  
 Azi m-am plimbat tristă prin Galaţi. Cu capul în jos şi ochii plânşi. Plânşi doar puţin. Un domn înalt şi slab, cu diplomat şi chip urâţel mi-a zâmbit larg. Apoi, în staţie, un băiat frumos cu părul lung şi ochelari rotunzi.  
 Rău fizic şi frisoane. Azi am purtat fustă şi ciupici.  
 Acasă, desenez şi citesc. 
“People think a soul mate is your perfect fit, and that’s what everyone wants. But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life. 
A true soul mate is probably the most important person you’ll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave. 
A soul mates purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life, then introduce you to your spiritual master…” 

Elementary, my dear Watson!*

No one talks more passionately about his rights than he who in the depths of his soul doubts whether he has any.
Tasta mea s de pe tastatură se blochează constant în cuvinte alese doar de ea: usssssor, desssssssssssssstept, iubessssssssssssssssssssssssssc.
Am învăţat că cel mai ussssor scapi de un om idiot şi plin de el lăsându-l să facă cum vrea şi zice el. Am învăţat că rar găseşti oameni frumoşi pe care să-i iubessssssti şi să merite să te sacrifici pentru ei. Şi mai rari de-atât îs cei care s-ar sacrifica pentru tine.
Împart cu generozitate aproape naivă bucăţi din mine oamenilor din jur. Unii le cresc frumos şi le iubesssssc, alţii le batjocoresc şi le vorbesc de rău iar alţii le tratează cu indiferenţă. Aşa triez eu oamenii, împărţind. Nu aşteptând să primesc, nu respingând, nu cerând. Dând.
Când mă trezesc şi îmi desprind cu greu ochii de pe buzele tale, braţele de pe trupul tău cald, să ridic un rând din jaluzeaua cafenie gândul că e cea mai frumoasă zi/ploaie/primăvară/briză/lumină/dimineaţă mi se formează înainte de a vedea efectiv cum e.
Faci cel mai bun ceai, cea mai bună cafea, cea mai bună iahnie, cele mai bune clătite cu nutella, cea mai frumoasă dragoste, cel mai pasional sex, cele mai faine poze cu mine, cele mai îndrăzneţe planuri, cele mai inspirate desene, cele mai neaşteptate declaraţii, cele mai bizare combinaţii.
The trouble with having an open mind, of course, is that people will insist on coming along and trying to put things in it.
*Sherlock Holmes NEVER said that. Fact.

A wizard is never late!

(tumblr)

Filme bune, vesele, grele sau uşoare. Cracks, Y tu mama tambien, The Garden of Eden, The Romantics.

Am devenit posesivă. Cu oamenii mei. Am început să resping zâmbetele de complezenţă şi băgarea naivă în seamă. Am devenit rea ca autoapărare. Puţin mai vulgară, nu în limbaj sau comportament ci privire şi gânduri. Desfiinţez şi nu accept. Impun. Mă. Refuz să-mi pierd vremea cu ceva neinspirational.  
  
 Inele mari şi unghii negre. Am nevoie de tricouri. Şi de tine. Scriu mult într-o agendă mică. Nu recitesc, cum fac pe blog. E doar o pasă, cred. Presimt furtuni şi-aştept aprilie.  M-agit nebună în căutare de linişte. Scanez oameni, răspunsuri şi conversaţii. Scanez reacţii. Dau verdicte subiective, râd evil şi plec mai departe. Dacă încalci o limită ce până acum doar o arătăm râzând, mă pierzi. Nu îţi permit tonul, cuvântul, aluzia sau insistenţa, mă pierzi. Şi nu-ncerca să-ţi afişezi o indiferenţă fake pentru că e atât de evidentă şi penibilă. Eu ştiu că lumea poate trăi fără mine dar e o diferenţă mare până la a mă caută zilnic să-mi spui că poţi trăi uşor fără mine. See my point?  
  
 Heh. Trăiesc în mine oameni atât de mari, frumoşi şi buni încât nici toţi haterii mei din lumea asta adunaţi n-ar putea să-i egaleze în profunzimea unui gând. I’m not antisocial, society is anti me. Accept provocări deştepte, planuri gândite şi minţi ambiţioase. Chiar caut.  

You’re late.
A wizard is never late!

GreenSeason

(tumblr)

Vremuri bizare. Luni prea pline şi prea mari. Oameni nebuni şi invidioşi. Oameni frumoşi şi departe. Stres şi uitare. Soare, un plan şi o eşarfă. Obloane trase, uşa încuiată şi odihnă. Somn agitat şi dorinţă. Sex şi orgasm după orgasm. Vis agitat şi senzaţia de cădere în gol. Putere, pumnii strânşi şi maxilarul încordat. Un text pe telefon, o melodie şi o reţea căzută. Pisică, peştişori şi aşteptarea verii. Curaj, hotărâre şi degetul mijlociu în sus. 
  
 Papucii s-au transformat în şlapi, uşa la balcon lasă perdeaua să fluture şi pilota e mai racoroasă şi mai odinitoare. Semn că azi mănânc o salată mare de legume proaspete. Că e timpul.