(foto)

 Parcă plouă cu dorinţa de a te săruta continuu. Bizar. Obraji reci şi salivă fierbinte. Eşarfă mov şi unghii ciocolatii. 
 
 Brăţările Lizului zâmbesc necontrolat la mâinile celor ce le-au cumpărat şi promis să le iubească. Şase dintre ele. Vă mulţumesc. Ca să răspund cuiva la întrebare: nu, nu e o afacere. N-aş putea niciodată să mă extind, ăsta e ritmul în care pot să le creez, ăsta e ritmul în care pot să vi le pun la dispoziţie sau să le prezint la târg. Făcutul brăţărilor şi adunatul complimentelor sunt plăceri nu afaceri. 
 
 Opreşte-mă brusc în mijlocul străzii plouate, aşează-mi gulerul jachetei şi masează-mi mâinile ocrotitor în timp ce eu privesc pierdută şuviţele ude de păr ce-ţi atârnă în ochi.  
 
 Ceai cald şi matematică. Şi-apoi, să fim serioşi, asta nu-i vreme de struguri.

Când te îndrăgosteşti primăvara e un pic altfel decât atunci când te îndrăgosteşti iarna. M-am. De tine. Vreau să adorm în fotoliu, cu capul pe umărul tău şi cu buzele lipite de gâtul tău.
 
 Am câştigat cartea Zăpada de primăvară la concursul făcut de Alex Moldovan. Vreau s-o citesc în cel mai cald soare şi să zâmbesc titlului. Am câştigat o declaraţie de la un alt Alex. Fără să particip la vreun concurs. Şi totuşi am senzaţia că am trişat.
 
 Ascult Korn şi Slipknot azi în căşti. Azi totul e puţin în ceaţă şi starea puţin epuizantă de rău fizic mă face moale şi alintată. Greşesc adrese de mail, trimit adrese incomplete, caut o explicaţie şi accept o invitaţie. Metallica sau Stone Sour?  Şi de ce?

Sunt norocoasă, cred. Sau poate merit. Şi mă trezesc în situaţii ce parcă-mi vin ca o mănuşă. Leg aţe colorate şi îmi doresc un munte de ghemuri în toate nuanţele posibile lângă mine. Guess what? Sau vreau idei proaspete de la oameni noi. Spuuf! Iată-i cu zâmbetul roşcat şi tremuratul clişeu. Apoi consider că cel mai portivit job pentru mine ar trebui să fie calm, cu multă cafea şi şefii cei mai bizari. Bonus consider geamurile mari ce dau în stradă, bolul cu flori mereu proaspete şi punga de covrigei vanilaţi cu mac. 
 Mă reinventez într-un brand frumos. Lizknot sună a Slipknot. Copyright celui mai bun prieten. 
 Vreau să fie cald şi iarbă. Iarba e o stare ca şi caldul. Vreau să fie calm şi tu. 

Gândurile mi le împachetezi în patru, din carton gros auriu. Îţi număr privirile în pietricele albe de marmură neşlefuită şi îţi simt lipsa ascuţită ca beţişoarele de frigărui. Am să decupez declaraţii banale din autocolant lucios. Rafie colorată nefolosită în ghemuri simetrice, bile de lemn şi stare moale. N-am chef decât de tine. De ce nu eşti la braţ cu mine? Mi-au scârţâit cuvintele ca zăpada sub paşii tăi.

Le-adun pe toate într-o ladă mare şi aştept pe cineva cu inspiraţie să le modeleze. Handmade. Soulmade. Mi-a sunat ca soulmate. Clişeu şi oboseală.

Stinge lumina şi întinde-te lângă mine..

   Îmi întind migrena vagă şi cremoasă între doi biscuti rotunzi. Mi-o aromez cu un ceai negru, întunecat şi fără lună plină. E slab. Învârt o linguriţă roşie de ceramică şi scot sunet de fax primit. O revelaţie. De ce agenda telefonului meu nu ştie pe de rost numerele bărbaţilor pe care i-am iubit în trecut? Şi pe care niciodată nu i-am vorbit de rău. Ar fi fost ca şi cum m-aş fi vorbit pe mine de rău. Cineva arată ca o răzbunare gratuită şi urâtă. Gust amar. Zâmbetul tău are consistenţa unui cubuleţ de zahăr. Pun două şi amestec. cu o privire verde şi nebună. Am clipit des în forma şuviţelor tale de păr şi singura pastilă de algocalmin din buzunar avea sunetul glasului tău. Gumă roz şi nori de aţă. Periculos şi dependent e gustul tău.

Azi am să fac brăţări rasta şi am să fiu high pe bază de sărut.

 Mulţi ani la rând în ultima noapte de februarie eu visam urât. Îmi amintesc un singur an când nu am avut coşmar şi asta doar pentru că cineva şi-a pus atunci în cap să mă vindece. Avea puterea să o facă. Când am crescut am pus visul urât pe seama emoţiei de a doua zi, gândul la cadoul pentru învăţătoare şi mărţişoarele pentru colege, forfota primei zile de primăvară. Apoi am crezut că era autosugestie, poate, deşi nu-mi aminteam că noaptea ar fi periculoasă decât a doua zi dimineaţă realizând că e 1 martie. Nu detestam ziua asta, chiar o iubeam… şi încă n-am o explicaţie. Visam animale care mă urmăreau şi atacau, pericole şi războaie, despărţiri dureroase şi accidente. În ultimii ani chiar nu îmi aminteam visul ci doar dormeam agitat şi rău. Şi toate gândurile astea posibil să-mi formeze acum plecarea visului urât. Sau poate nu. Poate mă vindecă procesul ăsta de conştiinţă şi-n noaptea asta voi dormi odihnitor. 
 Sper ca subconstientul să lucreze mâine şi optimismul legat cu aţă de mărţişor să se vadă pe feţele tuturor. Prea apăsaţi de lunile astea grele, prea încărcaţi de frig şi umezeală, daţi peste cap de crize şi probleme mâine să răsuflăm uşuraţi şi să cheltuim ultimul leu din buzunar pe un bucheţel de ghiocei stresaţi de aţă de rafie prea strânsă.
 Ultimul trend impune să urâm mărţişoarele. Mie îmi plac şi-adun amintiri frumoase şi sunt mărtişoare pe care nu le uit niciodată. Cum ar fi floricica de plastic transparent primită de la Cip anul trecut, sau o cheiţă mică de argint de la Vlăduţ, un copil de la grădiniţa unde lucram, o inimioară de la George (oare în America se dau mărtişoare?), un grep imens legat cu aţă groasă alb cu roşu, un coşar metalic şi lucios de la un prieten bun, o coajă de fistic pictată de la Sofie şi-un pergament micuţ, o păpuşică mică îmbrăcată într-o rochiţă croşetata de la Sebi, tot de la grădiniţă, iniţialele numelui meu de la tata în fiecare an, invariabil (câteodată aveam senzaţia că îmi aduce acelaşi mărţişor care ajungea la păstrare tot la el). 

M-a speriat vârful limbii tale pe buzele mele şi am refuzat sărutul. Din ataşată de partea mea stânga, din moale şi zâmbitoare te-ai răcit şi transformat. M-am ruşinat. Ne-am zâmbit în continuare. Probabil că mă gândesc prea mult la persoanele din jurul meu, tău, nostru. Şi pe unele nici măcar nu le cunosc. Tot drumul spre casă mi-am reinventat reacţia. 

 Azi, la trei, în gară sper să te ajungă sărutul meu la timp. Primeşte-l…

 O masă-n colţ, trei rockeri cântau zgomotos, un neon se cerea spart, o tipă roşcată strângea paharele de vodkă şi halbele de bere mişcându-şi sânii la 1 centimetru de răsuflarea mea…