Category Archives: shampoo bubbles

Internet aficionado

by

Why is it drug addicts and computer afficionados are both called users?
Clifford Stoll 

(foto)
   Am exersat supravieţuirea jucând zuma şi plimbându-mă prin oraşul plin de tarabe. Atâtea zile de nici nu pot să le număr am împărţit timpul între telefoane către al meu provider de internet şi plimbări în miros de mici şi pastramă. Am disperat, am legat fire, am tăiat fire, am schimbat surse arse (!!), mi-am cumpărat cercei ce îmi place să cred că-s din Peru, am mâncat colaci secuieşti, am băut vin fiert, am umplut casa cu miros de clementine poaspete, mi-am luat baston ca cel al lui House, am prăjit cartofi, am făcut brăţări de aţă, iar am disperat fără internet, m-am uitat la Friends pe sărite că torentul nu era complet şi am ascultat muzică. Mi-a fost dor să citesc bloguri, să scriu posturi frumoase de dragoste moale, să ştiu cine cântă în piaţa din faţa blocului meu, să vorbesc cu ai mei prieteni veşnic online şi să-mi controlez mailul cu cafeaua fierbinte în faţă.
   Dar m-am întors gata să răspund la mailuri importante, să scriu despre mine, despre oameni cu ochi frumoşi ce beau bere într-un restaurant unde se ţinea o pomană, despre  Adobe şi Photoshop Users Group, despre Geniale Translator şi IBG-ul de decembrie, despre Schimbul De Cărţi care cred că e duminică şi orice altceva voi mai vrea. Gata. Sunteţi liberi să-mi spuneţi că v-a fost dor de mine. Minţiţi-mă! Am nevoie!


3 Doors Down – Right where I belong
Asculta mai multe audio Muzica

Heart’s gone cold, your hands were tied

by

În orice stare de rău fizic m-aş afla îmi visez propria transformare. Nu pot să trag pilota caldă peste cap şi să aştept să încetez, să mă termin, să nu mai fiu. Cumva îmi creez noi realităţi viitoare ce-aşteaptă să mă-ncante în vre-un fel sau altul odată ce durerea se termină. 
 Azi lacrimile erau pentru tine şi pentru resemnarea ta calmă că nu poţi şi nu ştii cum să mă vindeci. Am învăţat că dacă nu spun ce şi cât de tare doare conditionez o transformare radicală. De la tine am învăţat. 
 Rimelul scurs pe-obraji în dungi întinse, negre, căciula albă ce m-a apărat de ploaie, pastila luată repede în farmacie şi aerul curat de ploaie rece amestecate repede acasă într-o ceaşca de cafea caldă. Ochii strânşi şi umezi. Atenţia când am nevoie eu de ea nu tu de mine. Muzică tare. Compot aromat cu bucăţele de mere şi gutui. 
 Aş vrea să îmi induc un vis frumos în care să mă plimb cu tine-n ploaia asta cu miros de iarnă. Nu reuşesc să-mi amintesc senzaţia interiorului tău cald de buzunar. Sau de-mi era bine sprijinită leneş la fiecare pas de tine. Sau să visez o joacă nebună printre rafturi ce vestesc crăciunul. O seară într-un bar gălăgios şi semintunecat cu halbe de vin fiert în faţă. Hipersensibilă şi incoerentă. Când tu ai concluzionat azi ‘independentă’, eu de fapt am auzit ‘singură’…


Foo Fighters – Let It Die
Asculta mai multe audio Muzica

Highschool Nostalgia

by
(foto)
Am terminat liceul acum 10 ani. Lucru care nu mă împiedică să mă bucur şi azi de senzaţia plăcută de-a hoinări pe holuri luminoase, de-a saluta respectuos profesorii şi a glumi chicotind cu prietenii. Broadcast Yourself! ediţia a doua a fost azi. Un concurs inspirat de YouTube. Organizat de my bff (îmi place când o spune House ironic) şi sponsorizat de al meu magazin ce nu mai există doar pentru a respecta tradiţia de anul trecut. Oameni ce-mi plac şi zâmbete frumoase. Am râs, am premiat, am chicotit, am împletit brăţări de aţă, am împărţit ciocolată şi iar am râs. Arăt ca un elev. Unii profesori mă scanau suspect. Din cauza privirii. Râdeam în gând încercând să îmi imaginez cum era când un profesor îmi inspira teamă. Un gardian amuzant şi politicos a insistat să-mi spună domnişoară dar pe un ton mult mai politicos după ce i-am zâmbit şi m-am prezentat. Mi-a subliniat chiar că a încercat un compliment. Şi caloriferele m-au primit şi pe mine, sala mare şi scările luminoase, culoarele întortocheate şi uşa bibliotecii, curtea şi câinele de la intrare, laboratoarele de info şi prietenii mei. O aniversare nereuşită dar o zi frumoasă. Sentiment de licean prelungit şi mâine cu Rockfree Contest.

Life in a bubble jungle

by
Seară moale şi gânduri calme amestecate în cana de cafea. Filme ce încă îmi guvernează gândurile. Whatever works, Blindness, Paris, Je t’aime şi Franklyn. Citesc o carte primită de la 5zambete cadou. Sau premiu, cum îl numeşte ea. Subiect banal dar scrisă într-un mod aparte. M-atrage. Mai am un pic. M-am luptat cu o migrenă şi cu un început de depresie ce spre seară au cedat în faţa liniştii, relaxării şi vocii ce-mi lipsea. Mă baricadasem cu ce îmi face bine şi nu aveau sorţi de izbândă. Baia parfumată, motanul fierbinte şi somnoros, cafeaua călduţă şi merele coapte şi-au făcut datoria. O transformare ciudată îşi cam face loc în mine. Încerc s-o vindec ca pe-o boală. Dacă aş spune că mâine mă duc într-un loc frumos să respir şi să visez, câţi oameni ar şti să mă găsească acolo? Dacă aş spune că vreau să ascult o melodie, câţi oameni ar şti ce melodie e aceea? Dacă aş spune că vreau să cumpăr o carte, câţi oameni m-ar lua de mână şi mi-ar indica-o pe raft? Dacă aş spune că vreau să mă mut în alt oraş, câţi oameni ar şti în ce oraş?

Despre trei ore-n capitală, nevoia mea de mine şi o mansardă.

by

(uncomfortably secure)
 

 Ce-ar fi într-o dimineaţă ceţoasă să conduc până la Bucureşti, să primesc mesajul frumos de la Dina “Pot.” şi să mă plimbe de braţ o oră jumate în ploaia şi frigul dimineţii că să mă facă să mă gândesc la dragoste şi oameni frumoşi? Şi-apoi să mergem în cea mai urâtă cafenea (doar din încercarea de a fi cea mai frumoasă) cu cele mai nesatisfăcătoare cafele şi clătite. Şi să conduc, apoi, obosită dar zâmbind tot drumul până la Galaţi? Ce-ar fi? Fost.
 
 
 Zile agitate şi oameni răi. Mă relaxez mutând obiecte în spaţiul vital. Înrămez fotografii şi cad în amintiri frumoase. Mi-e dor de tine, de dragoste-alintată şi de răsfăţ. Noaptea târziu neg amintirile urâte. Le resping ca şi cum nu ar fi ale mele. Citesc bloguri şi beau nectar de portocale roşii de Sicilia direct din cutie. Am nevoie de zile fără planuri de viitor. De zile eu cu mine şi-atât. Am nevoie de zile în care nimeni să nu aibă nevoie de mine. 
 
 Eu am un pod. Şi o mansardă. În casa unde am crescut. Şi, da, e ca în cărţi sau filme. Mansarda da pe-afară de amintiri şi pisici. Sunt zile, sau erau, când m-aşezam turceşte şi luam cutiile la rând să-mi vindec realitatea cu amintirile mele, ale alor mei sau ale cine ştie cui, care a depozitat în podul ăla imens diverse. Miroase a vechi şi plin de praf. Exact cum şi cât trebuie. Şi azi m-a vindecat. 
 
 Câteva zile pline şi-agitate mă mai aşteaptă, apoi concursuri şi priviri urâte  şi zâmbetele cele mai frumoase. Un pic de stres şi reorganizare, un punct banal şi o declaraţie nerostită. Şi-mi iau vacanţa sufletului meu. Acasă. Lenevind în cearşafuri parfumate ce le privesc acum întinse la uscat.
 

Puzzled

by

Mi-am propus:
 o nuanţă mai întunecată părului
 o baie clocotită cu spumă şi citit
 o seară sub plapuma călduroasă şi două comedii romantice
 linişte
 uitare
 Nu mi-am propus:
 o dupamiaza ascultând respiraţia somnului tău
 o pungă mare de turtă dulce prospăta şi aromată primită cadou
 o zi întreagă cu Korn
 stare complicată şi preţioasă
 regăsirea unei insigne vechi şi ruginite ca semn de-aniversare

The secret dance of snakes

by

 (foto)

Viaţă piperata de babute rele şi agresive că nu am plătit întreţinerea. Nu li s-a întâmplat aşa ceva în 30 de ani de zile. Li se va întâmpla în următorii 30 cât am de plătit rata la casă. Cât mai apucă din ăştia 30.
 
 Din dor de dina sau din pură rezonanţă, ascult Eddie Vedder.
 …m-aş vindeca vindecându-te…
 Halate pufoase, ceaiuri fierbinţi şi desene animate.
 Sunt mai puternică decât mi-am imaginat. Închid magazinul. O ultimă comandă de onorat. Cu plăcere.
“mie o sa imi lipseasca tot ce reprezinta imparatia lizului”
“frumos spus… suna ca si cum ai pierdut o batalie intr-o poveste” “am”
 Mă voi retrage eu în mine.
 Ancorează-te-n ceva dinafara fiinţei tale… bine, aşa voi face… te voi lăsa să adaugi fiinţa mea la tine, vei fi tu plus tot ceea ce conţin eu…
 Noptieră plină. Anais Nin, Turnul sinucigaşilor şi Twilight… Îmi vor da timpul necesar şi nu mă vor solicita foarte tare…
 Insomnie cu iz de mahmureală dulce. Luna plină azinoapte a făcut ce-a vrut din mine. Ce a vrut ea, nu eu.
 Telefonul de aseară şi îmbrăţişarea de azi când mi-au dat lacrimile mi-au format cel mai sincer mulţumesc în suflet. Cip va ştii întotdeauna cum să mă vindece. I-am suportat limbajul azi. I-am adorat limbajul colorat azi.
 
 Tu m-ai pierdut la semafor… m-ai regăsit în supermarket cumpărând săpunuri…
 
 Haotic şi fără nici o noimă, iubesc… supunere feminină şi dăruire absolută… nu mi-a mai rămas nimic de dăruit… simfonic, de la sentimente acre până la dorinţe bizare, toate le trăiesc simfonic.

Adulţii exagerează…

by

 Mie mi se întâmplă cele mai cretine chestiuni!
 Crap happens mostly to me, so don’t worry, you’re safe!
 Ştiu cine mă citeşte şi de ce. Ştiu că unii mă citesc doar pentru a mă interpreta. Ştiu că pot da motive de invidie de la 15 la 40+ de ani. Doar pentru că scriu, nu motive reale. Am să respect îngrijorarea. Am să accept o parte din atitudine. Nu am acceptat şi nu am tolerat ameninţările de prost gust, învinuiri stupide şi gratuite şi ton superior în ce mă priveşte pe mine. Asta am primit aseară. La astea am reacţionat destul de tare şi am anihilat o parte din ele. Pentru părinţii îngrijoraţi care mă citesc o spun zâmbind: nu mă priveşte! Nu mă priveşte tiparul dumneavoastră de viaţă, nu mă priveşte modul dumneavoastră de a trăi sau de a vă creşte copilul, nu mă priveşte nici o decizie pe care o luaţi în legătură cu dumneavoastră sau al dumneavoastră copil. Nu vă priveşte modul meu de viaţă, nu vă priveşte lista mea de priorităţi şi nici strălucirea fericită de pe faţa mea. Am să vă respect exact cât mă respectaţi şi dumneavoastră pe mine cu un plus dat de zâmbetul copilului dumneavostră. Nu încercaţi să formulaţi vreodată învinuiri stângace fără cauză sau efect, ameninţări cretine fără fundament real! Nu vă înfuriaţi degeaba fără să puteţi explica de ce v-aţi înfuriat! Nu funcţionează cu mine. Pentru că cel mai bine eu ştiu cine sunt şi ce am făcut sau fac. Nimic care să vă privească, să vă atace sau să depăşească o limită a bunului simţ. O limită pe care dumneavoastră o depăşiţi fluierând sau scuipând într-o parte. De ce credeţi că nu reuşiţi să găsiţi un lucru pe care să mi-l reproşaţi? Pentru că nu există! Nu pot decât să vă compătimesc! 

If you can understand the me, than I can understand the you

by

 De câteva zile caut motive şi cauze ale stării mele. Şi pentru că n-am găsit a trebuit să mă resemnez cu unica la îndemâna tuturor. Astenia de toamnă. Ce ai? Sunt bolnavă. Astenică. Am astenie de toamnă. M-a convins o revistă feministă şi roz cu fluturaşi: “Dacă te simţi mai obosită ca de obicei, răceşti uşor, migrenele şi insomniile îşi fac de cap, înseamnă că eşti şi tu una dintre acelea pentru care toamnă nu are numai efecte benefice.”
 Mi-am pus hotărâtă diagnosticul şi-apoi mi-am admirat cearcănele în oglindă. Îmi stau bine. 
 
Sfatul primit azi: “Put your smile on, născoceşte o vrajă, ceva, dezertează în parc undeva, creează o poveste haioasă sau suflă păpădii în vânt să moară norul ăla mic şi negru de invidie că ai uitat de el. aşa! zâmbeşte! tu nu eşti toamnă ci primăvară cu lăcrămioare, miros de cafea şi pisici mici şi jucăuşe.”
 
 Am să mă gândesc la oameni, gesturi şi lucruri care mă fericeau înainte. Cică o grămadă ordonată de fericiri mici şi intense vindecă astenia. N-o să le caut ci doar o să inventariez în gând. Şi-n scris.
 
 Umărul Verei, ochii lui Puf, parfumul Simonei, sărutul Dinei, vocea lui Cip, râsul Sofiei, părul lui Pici, zâmbetul lui Ale, salutul lui Dragoş, energia lui Jul, pistruii Irinei, relaxarea Dianei, genele lui Bi, privirea lui Adi, întrebările lui G şi tu tot. 

Blog

by

I know my uses, I have my pride but my heart is still untamed,
I learned my lessons, I’ve conquered death, I go on and I’m unashamed…

Am blog. Sunt bloger. Am un blog personal ceea ce înseamnă că, pe lângă faptul că sunt cel mai aproape de definiţia şi destinaţia unei astfel de unelte cum a fost ea iniţial concepută, scriu diverse articole, cu subiect sau fără, cu interes general sau fără, cu şi despre mine, cu şi despre cine vreau şi simt eu să scriu. Nu am target. (sic!) Nu am limite (poate de bun simţ şi poate limitele mele de interes personal ca să zic aşa). Acesta este blogul meu personal, este ziarul meu gratuit despre nimic cu răspândire de la mică la foarte mică, este o fiţuică mâzgălită după bunul meu plac lipită pe-un stâlp undeva mult deasupra nivelului ochilor ca să fiu sigură că dacă chiar vrei să o citeşti trebuie să faci puţin efort şi nu îţi bag cu forţa aberaţiile în retină tocmai din acest motiv. Îmi place ideea de a avea blog, îmi place ideea de a scrie pe blog, îmi place ideea că cineva citeşte ce am scris. Nu urmăresc ceva anume având un blog. Scriu constant undeva la mijloc între ce-i considerat rar şi des. Nu sunt coerentă în subiecte şi taguri şi nici nu cred că aş putea fi. Nu ştiu foarte multe despre fenomen în sine dar învăţ pe parcurs. Nu înţeleg încă termenul asociat unor bloguri şi anume “de nişă”. Îmi place ideea de a-ţi face publice gândurile şi ideile, binenteles cele pe care simţi că vrei să le faci publice. Incerc sa fiu cat se poate de sincera. Ce scriu e ceea ce traiesc. Poate nu explicat in amanunt ci doar simtit. Nu ma straduiesc sa plac nimanui.
Majoritatea blogurilor care le citesc sunt bloguri personale deşi şi încadrarea asta este vagă.
Nu-mi spune! Ai blog?! Si lumea da ochii peste cap. Va rog să mă iertaţi. Sunt inofensivă de felul meu. Şi-mi place blogul meu frustrat.