You kiss me, baby, in the coffee shop…  you make me nervous, you gotta stop!
Aseară am primit cea mai frumoasă declaraţie de dragoste. Habar nu am de ce, aseară m-am simţit iubită şi în siguranţă. Ca doi nebuni glumeam să fugim în lume, să luăm un tren spre oriunde şi să lăsăm totul în urmă. Şi-atât de reală era dorinţa încât i-am simţit palma caldă cum îmi strânge pumnul într-o fugă veselă şi dementă spre gară. Ştiu sigur că în braţele lui ar fi o linişte frumoasă tare. “Am fi fost fericiţi? Dacă am fi profitat… ştii… dacă am fi fost împreună?” “Da… foarte…” “Şi eu cred la fel…”. Ar fi fost/fi aşa timpul nostru: dement şi intens, ai râde de mine, m-aş supăra şi alinta, m-ai împăca şi iubi, am alerga la fel de mult cât am lenevi, am socializa la fel de mult cât am adora să ne ascundem de toată lumea, mi-ai lua flori, ţi-aş lua cadouri inutile, ţi-ar fi frică, mie nu, mi-ai citi, mi-ar fi ruşine, m-ai vindeca, aş trăi pentru tine, ai trăi pentru mine.

      There’s a moment when all old things  become new again but that moment might have come and gone;  All I have and all I know  is this dream of you which keeps me living on… (Dylan)

 Nu eşti făcut pentru haos. Nu eşti făcut pentru dezorganizare şi anarhie. Eşti bun, frumos şi blând. Eşti pasional şi serios. Eşti darnic şi nepretenţios. Cazi în depresie atât de rar şi-atunci doar când constanta ţi se clatină. Oricare. Când ce credeai că ai îţi este oarecum ameninţat. Ocoleşti definiţii şi paradă. Vrei stare de bine şi linişte. Nu recunoşti ce vrei spunând că nu ştii nici tu. Te bucuri când primeşti şi trăieşti maxim când se potriveşte sufletului tău. Când nu, laşi să se vadă resemnare nu furtuni ce le trăieşti. Eu le descopăr vâjâitul şi mă sperii. 

  Sfârşit de săptămână liniştitor. M-am odihnit cu filme şi cărţi. Mi-a fost dor şi am visat. Duminică dupamiaza s-a împlinit cu Schimb de Cărţi. Senzaţie de bine şi multe dejavu-uri. Miruna îşi dă demisia. Îmi pare rău. Mie mi-a plăcut şi mi-am luat energia din toate părţile de unde mi se transmitea. Din primul moment în care am intrat am căutat privirile care mă vindecă. Trei oameni ce de un an mă învaţă, mă definesc, mă înţeleg şi mă acceptă. Şi pentru fiecare dintre ei am o anume privire, o anume senzaţie şi o anume dragoste. În dreapta mea zâmbet ce-mi înţelegea tremurul mâinii. Mai bine ca oricine de pe lumea asta.
  Departe şi rece şi-apoi aproape şi caldă, fascinanta Vy. Când o văd am aceeaşi senzaţie ca acum un an, într-o clasă de liceu când urmărind-o cu privirea am întrebat cine e. Ştie că încă mă fascinează. Şi-apoi dominând discuţiile, privirile tuturor, ale mele şi ale femeii frumoase ce natural mi se pare inseparabilă lui, era Cip. Acelaşi. Care cu doar o zi în urmă mi-a trecut pragul după ceva timp de lipsă. El defineşte orice univers unde calcă. Şi ştie să reia privirile, discuţiile şi gesturile de unde rămăseseră chiar şi după o absenţă. De aceea, ei trei încă sunt. La mine-n suflet. Nu cer, nu aşteaptă şi nu pretind. Doar sunt. Indiferent şi necondiţionat. Şi fiecare o ştie prea bine. 
 Azi am să-i onorez cu amintiri reamintite. Cu ceaiuri calde într-o iarnă. Desene cu marcarul pe foi albe ce trasează iubiri. Mănuşi fără degete şi codiţe cu aţă colorată. Şedinţe foto cu ochelari şi zile cu South Park şi bong în bucătăria mea. Lacrimi şi disperare. Plimbări în ploaie noaptea târziu. Zile de naştere cu adevăr sau provocare întinşi pe covoare. Şuviţe de păr tăiate şi păstrate. Pergamente imense cu fotografii şi ceară. Discuţii filosofice şi poezii de dragoste rostite seara târziu. Multă muzică. Mult sentiment şi acceptare. Fără întrebări ei ştiu atât cât trebuie să ştie despre celălalt şi tot despre mine. The circle was complete. 
 Afară în aerul răcoros m-a strâns în braţe Dina. De câteva ori. Era veselă, poate fericită, fină şi caldă. Dacă aş putea să fiu cineva aş vrea să fiu Dina. Dacă aş putea să creez pe cineva aş crea-o pe Dina. Pentru mine. Exact cum e ea acum. Cu tot cu plecarea iminentă.
 Gălăgioşi, veseli sau liniştiţi şi moi au mai fost Andu, Ada şi Ale. Şi s-a vorbit de Jul în lipsă. Frumos. Nou pentru ei şi cel mai vechi şi familiar doar pentru mine a fost Lord D’If.
 Au fost şi cărţi…

Ciudată-n aer. Poate pentru că începe şcoala. Eu o simt şi nu o înţeleg. Părere de rău generală şi stare de melancolie cu gândul la vacanţa agitată şi terminată. Toţi se gândesc la ce le trebuie pentru şcoală, pentru căminul facultăţii unde vor locui, pentru mansarda ieftină şi minunată care-i va adăposti la 15 minute de universitate. Trag cu nesaţ aer în piept, aer de zile libere, ultimele. Toţi par a se apuca de activităţi ce trebuiau făcute toată vacanţa… citit în parc, lenevit pe bănci la aer, jucat jocuri cu orele în faţa calculatorului. Cât mai au timp.
La mine, pentru că nu-ncepe nimic şi planuri de schimbare au dat chix resimt nevoia bilanţului şi a concluziilor. Tot de la tensiunea asta. Şi mă gândesc că a fost un an bun, din toamnă până-n toamnă, un an bun pentru sufletul meu, groaznic pentru finanţe (graficele celor două sunt mirror like) din care nu aş schimba mare lucru zis sau gândit şi nici un om iubit, respectat, cunoscut. Am să mă lupt în continuare să menţin bruma de afacere pe linia de plutire şi sufletul la fel de fericit.
Săptămâna asta tensiunea se va risipi…
Vreau o seară racoroasă în care să beau vin roşu cu apă minerală foarte puţină, să gătesc cald şi îmbietor, să miroasă bucătăria a cimbru şi ulei încins, să ascult muzică calmă în surdină şi să râd zgomotos la bancuri stupide. Să cad în melancolii zâmbitoare gândindu-mă că anul ăsta mi-a adus cei mai frumoşi oameni aproape, mi-a dat motive să-i iubesc şi mai ales mi-a readus vechii prieteni lângă mine. Voi bea paharul de vin roşu pentru voi cei noi şi pentru voi aceiaşi! Şi pentru tine…

Mă întâlnesc cu oameni dragi pe stradă şi îmi spun râzând cel mai frumos posibil “eşti un om bun!” dovadă că m-au citit.
Mă pierd în zâmbetul tău dement şi-ţi şoptesc alintat să mă înveleşti. Ceream calm o pilotă nu tot corpul tău. Oftat celebru.
Am răcit plimbându-mă prin ploaie ceea ce nu-i decât frumos.
Împărăţia Lizului îşi schimbă oarecum adresa. Şi culoarea. Dar rămâne. Pierdem pe drum soba de teracotă şi câştigăm apropieri şi un birou de studiu.
Zâmbeşti bosumflat şi-mi spui că nu-ţi place să te trezesc în zori gata-mbracata.
Citesc Anais Nin, Henry şi June. E mai tare decât mă aşteptam. E tare doar pentru că e reală. În primul rând, pentru că e real totul.
Mă gândesc cu drag la o mansardă bucureşteană şi un curs de ‘portugheja’.
Cafeaua caldă este mult mai bună băuta toamna pe răcoare udă. Şi mersul cu maşina este mai plăcut. Şi muzica mai bine simţită. Şi fularul mai moale. Şi părul ud e mai rebel. Şi verdele mai verde.
Începe şcoala şi-mi cresc grijile pentru copil inconştient. Caiete, pregătiri, examene, tunsoare cuminte.
Aştept cadou o tuberoză. Nu ştiu încă de la cine.
Fac planuri măreţe şi neserioase. Trăiesc. Iubesc.

A venit septembrie şi toată lumea a scris un post despre toamnă cum toată lumea scrie un post despre lună plină sau despre o ploaie aşteptată. Şi eu conştiincioasă le citesc. Pentru că îmi place să citesc bloguri. Ce toamnă frumoasă descrie Delaskela. Scrie asortat paharului meu de lapte cald sorbit încet în faţa blogului său seară de seară.

Sunt un om bun. Pur şi simplu ştiu. “Cine spune că nu eşti?!!” m-a întrebat strângându-mă în braţe. “Mulţi…” Chiar sunt mulţi. Dacă-i întrebi de ce, nu ştiu un motiv concret să îţi răspundă. Pur şi simplu nu-s om bun. C-aşa vor ei. Dar eu ştiu că mi-s. Nu i-am rănit niciodată, nu am jignit pe nimeni şi-apoi dacă greşesc ştiu să îmi cer iertare. Devin rea sau dură doar apărându-mă pe mine sau persoane importante. Sunt fidelă prieteniilor şi nu trădez pentru nimic în lume pe nimeni. Vorbesc frumos şi nu înjur. Vreau binele oricui, necondiţionat. Sunt sinceră şi influenţabilă prea în faţa unui zâmbet frumos. Sunt o optimistă din fire şi îmi place să iubesc. Îmi plac pisicile mici şi alintate (se pune ca motiv?) Ador să fac cadouri şi să primesc. Am prieteni apropiaţi de-o viaţă lângă mine. Există prieteni şi oameni care mă iubesc mult şi consecvent, deeeci?!
Asta e un fel de autoconvingere, cred, când îmi iau prea multe impulsuri negative din stânga şi din dreapta. Funcţionează. Ea mă laudă, mie îmi creşte inima şi mă laud cu lauda ei. După ce m-am lăudat singură. Cred că nu-s aşa de bun om, after all…

Ozzy Ozbourne – Dreamer
Asculta mai multe audio Muzica

Cluj. Oraş frumos. Nici nu mă aşteptăm să fie altfel un oraş iubit de Dina sau de Lord D’If. Nu ştiu prima impresie cu trenul care ar putea fi, dar cu maşina dinspre Turda, pe dealul Feleacului, Clujul apare brusc în întregime. Şi dacă prinzi o dimineaţă târzie cu lumina clară, Clujul pozează superb. Cum altfel să fie un oraş care m-a primit zâmbitor şi mi-a arătat cartiere curate cu blocuri construite-n scări pe dealuri, care mi-a oferit un Starbucks ce m-a uns la suflet şi m-a îndemnat să mă plimb o oră prin Carturesti, o librărie cu iz de mansardă pariziană. Accentul m-a înnebunit. Oameni frumoşi. Pieţe calme. Nu o să v-ameţesc cu poze ci doar părere şi senzaţie. Oricum fiecare l-am vedea cu alţi ochi de fiecare data. S-a potrivit sufletului meu. Tot oraşul are un zâmbet aparte ce pare că a descifrat mistere existenţiale şi care te face să vrei să te integrezi, să iei parte la secretul absolut şi împărtăşit de ei.
Şi-apoi acasă. Pisicul şi plantele din balcon le-am prins pe ultima suflare. O revedere ca o impresie. Fără îmbrăţişare şi fără mi-a fost dor. Stare de struţ. M-afund cu capul înainte-n gânduri. Mi-e mai tare dor de tine decât îmi era când mă plimbăm prin Cluj. Atunci speram o revedere zâmbitoare. Acum nu ştiu ce să mai sper. O petrecere frumoasă de ziua mea probabil. Am pierdut emoţia dinaintea chefului. E de la vârstă oare?

Un post aşteptat. Întârziat pentru că am încercat să trăiesc zilele astea ca apoi să am ce povesti.
Un sfârşit de săptămână magic. O petrecere lentă şi aromată ce s-a scurs într-o noapte senină şi-amestecată cu doruri mari şi discuţii ce încercau să vindece. La mulţi ani, Cip!
O revedere ca o îmbrăţişare strânsă şi dragă, ca o privire albastră şi întrebătoare, ca o voce calmă şi nostalgică. Îmi venea să închid ochii şi să îl ascult vorbind despre el, despre Deltă, despre Beia sau despre Cluj, despre scrisori şi iubiri, despre concedii şi resemnări, despre pasiuni sau despre noi. Mi-a adus Chupa Chups. Mi-a zâmbit. Când a plecat, am auzit şoptit despre el: E un om fain. Merită să-ţi fi fost cel mai bun prieten…
Şi-apoi ziua ta. Mi-aş fi dorit să-ţi cânt la miezul nopţii La mulţi ani!, să mergem împreună la cumpărături, să ne jucăm în magazine mari cu dorinţe de cadouri, să-ţi iau cadou ce îţi doreşti cel mai mult, să bem de ziua ta o bere rece din pahare mari, să facem un grătar gustos şi să ne harjonim cu oameni faini ce mănâncă de pe jos sau au obrajii roşii şi ochii strălucitori, să pocnească şampania, să ne mânjim cu ciocolată de la tort şi să ne udam cu furtunul cu apă. Tu, ştiu ce ţi-ai fi dorit. Acelaşi lucru pe care mi-l doresc eu săptămâna viitoare.

Azi plec la Cluj. You’re on your own.

(Copyright foto)

Gând înecat în privirea ta. Acvariul poate liniştii. Peştişori coloraţi, apa curgând şi lumina difuză. Tu stând cu picioarele încrucişate şi sprijinindu-mă. După două zile de ceartă (să jubileze lumea de fericire). Da, nu mi-a ieşit vraja care te convingea să faci curăţenie pe birou sau să nu mai uiţi lucruri acasă şi iată, ne-am certat. Ne-am împăcat calm, tu strigându-mă femeie bătrână şi senilă. Încep să cred că sunt aşa.
Vroiam să zâmbesc cuiva într-un mail. Să-i spun că o admir pentru reacţie şi o respect la fel de mult ca şi înainte. E, poate, singura care şi-a păstrat demnitatea deşi a pierdut destul. Şi încă pierde. Până va realiza cine-i mai sincer. Deşi nu a cerut, ea a primit. Eu zâmbesc azi după ce ieri am plâns. Mi-e bine oarecum. O voce caldă care mă iubeşte mi-a dat stare de munte şi de cort. De la Durău. Exersez vrăji care fac să apară bani. Am mare nevoie. Dinastea de împărţit zâmbete în stânga şi dreapta încă îmi ies.
LATER EDIT: S-a despărţit oficial de mine. Şi de el. Ne-a dat toate lucrurile înapoi. Chiar nu am rănit-o niciodată. Eu personal. Pe ea personal. Eu o să-i zâmbesc în continuare. Cât timp va fi la fel.