Încă mă-ntind ca într-un vis. Da, a fost un sfârşit de săptămână frumos şi special. Oameni lăudaţi de mine m-au făcut să mă simt mândră de ei. Prin gesturi fine şi de neuitat. Un dor imens vindecat cu o îmbrăţişare strânsă şi-o lenevire calmă-n semiîntuneric în barul cu mansardă şi fotolii rotunde. O bere cu lămâie dulce şi-o privire euforică. Euforizantă, există?
Şi-apoi linişte ca să apari tu. Cu privirea care mă umple, cu sărutări care mă completează şi mângâieri ce mă fac să mă simt întreagă. În visul de azi-noapte am fost extrem de alintată. Prea multe şoapte, prea multe gemete şi-un trup ce m-a atins până în suflet.
‘Ti-am spus azi că te iubesc?’
‘Azi, nu!’
‘Ti-am mai spus până acum?’
‘De două ori! Şi te-am crezut de prima data’
Încredere în tine, încredere în mine, încredere în noi. Şi n-ai făcut decât să dai. N-ai luat nimic. N-aveai de ce. M-aveai cu totul.

O gară goală îmbie la un vis cu Vama.
Un nes frape primit fără să te-aştepţi când ai nevoie mare de răcoare şi energizare îmbie la un ‘te iubesc” şoptit.
O buză de jos moale şi umedă îmbie la oftat.
Un ecran mare cu trailere la filme expus într-o sală imensă şi goală îmbie la o-mbratisare ce te lasă fără respiraţie.
Un glas răguşit în telefon îmbie la un vis colorat.
O promisune în joacă îmbie la un deja vu.
Un “te iubesc” şoptit îmbie la o privire încărcată de dorinţă.
O-mbratisare ce te lasă fără respiraţie îmbie la o promisiune pentru totdeauna.
Un deja vu general şi declarat îmbie la telepatie.
Un vis cu Vama îmbie la lacrimi.
Un oftat îmbie la retrăit nopţi agitate.
Un vis colorat îmbie la mărturisiri.

Sunt zile când te năpădesc lucruri frumoase, stări de bine şi gânduri minunate. Pesemne că le meriţi. În grădina blocului am o tufă mare de hortensie albă. Şi 17 pisici. Stare de bine dă şi-un telefon în prag de seară cu glasuri nebune şi fericite ce-au umplut subsolul de veselie şi zgomot de mingi colorate. Dimineaţă parcă se simţea zâmbetul lor în toată încăperea cu miros de cafea. Cireşe coapte. Ventilatoare. Un spray mentolat ca o pastilă orbit. Aseară am lipit fundiţe burgundy pe saten ivoir ţinând în braţe un motan mai portocaliu decât Garfield. Un fel de roşu pe culoarea fildeşului şi ceva extrem de pufos, persan şi care toarce. Frumos. Rock pur în difuzoare, băuturi fine în pahare, tutun fumegând lent, fotografii din Egipt şi discuţii relaxante. Şi sunt fericită acum la gândul că am cu cine să-mi doresc adunări sâmbătă la prânz într-o curte îngrămădită cu umbrele strâmbe, scaune de pescuit şi grătare fumegânde, cu chicoteli de la subsol, furtune cu apă şi bidoane cu bere rece, filosofii fierbinţi, aplauze-n sincron şi muzică din chitări… Flashback and flashforward…

(foto)
E o concluzie egoistă şi analgezică atunci când nu ştiu ce se întâmplă cu mine, când mă văd altfel, când mă simt altfel… când intru în panică că nu mă recunosc…
Şi cred că asta se întâmplă după ce incercandu-mă multe, grele, uşoare, frumoase… la un moment dat am încetat să reacţionez conştient şi m-am lăsat dusă de reacţia momentului… Şi fie că mi-a plăcut, fie că nu, ceva a schimbat în mine viitoarea reacţie… Şi mai ştiu că drumul fiecăruia e plin de răscruci… şi că decizia, opinia şi chiar principiul urmat (deşi pare dintotdeauna susţinut) te schimbă în acel moment…
Şi ştiu că trebuie să recunoaştem că ne-au schimbat chiar dacă ne vedem înfrângerea şi trebuie să recunoaştem cine/ce ne-a schimbat chiar dacă ne vedem puterea…
Senin şi clar gândind… un vis mă schimbă, puţin şi temporar… sau chiar de tot, şi-apoi un film, ca replică şi stare… sau muzică recent descoperită… sau loc, oraş, o ţară… sau mare, munte, soare sau o ploaie de vară… un om nu mai vorbesc, un suflet mic, nebun ca o pisică sau chiar colţi răi şi coada falnică a unui câine iubitor ce-l cresc de-o viaţă… şi mă mai schimbă trădarea şi minciuna… astea mă schimbă-n rău şi iremediabil… păcat… un gest, o floare şi-un cuvânt frumos mă schimbă şi sinceritatea dar şi banii… păcat şi banii schimbă oamenii… şi eu sunt om…
Cred totuşi că încrederea în sine e metamorfoza cea mai căutată şi mai cred că transformarea din pasiune şi iubire e cea mai frumoasă dintre schimbări şi astea le caut după fiecare colţ de stradă pe care o urmez…
Şi astea toate nu-s decât viaţă şi a trăi… iar asta este timp…
Cu un vis, cu un film, c-o stare, o melodie, un loc, o ploaie, un om, o pisică, o decepţie, o floare, un cuvânt, un sentiment, cu bani mai puţini, o pasiune şi un gând, îmbătrânesc…

Trufe de ciocolată, orbit roz, codiţe împletite, diriginţi, medii şcolare semestriale, medii generale, jucării de pluş, rândunele, sprite, alintare, poftă, ţipete şi zâmbet. Mi-e dor de tine, copile!

O noapte în care mi-a pus rock românesc până la 3. Mi-a spus că mă iubeşte cu ochii sclipind. Am împletit brăţări de aţă, am cântat şi-am băut vin alb. Mi-a mângâiat umărul şi s-a jucat în părul meu. Mi-a sărutat mâna cu ochii închişi. În noaptea asta a reuşit fără să se străduiască să fie bărbatul ideal. Doar iubind. Dragostea te transformă.
O altă noapte în care un trup alb şi frumos de femeie parfumată mi-a dat o indragosteala superficială. Culoarea ochilor lui m-a vindecat. Teama recunoscută frumos s-a transmis. E singura care n-a fost avertizată că eu dau dependenţă.
Cireaşa n-a murit degeaba înecată în vârtejul de îngheţată şi abandonată într-o scrumieră.
Zâmbet fierbinte lobului urechii tale stângi.
Sărută-mi buza de sus să-mi treacă… Ţi-aş săruta-o cu buza mea de jos (… pe care o preferi…) dar trebuie să stai invers…
Eticheta!
“Eu nu eşti tu!” mood azi… îmbrăcaţi la fel, făcând glume peste glume şi cântând la chitară…
Două cuburi ale Angelei lipite pentru mine zilele astea au însemnat medicament pentru furtunile mele interioare.

Abia când ai plecat m-am întrebat de ce mint oamenii. Se ascund de propriile lor greşeli, căutând o altă realitate în care să nu fie nevoiţi să dea socoteală. Ciudat e că minciuna nu-l afectează pe cel ce o spune, ci pe celălalt, care o conştientizează. Orice om scade în ochii noştri din clipa în care am înţeles că minte. Una e să te mintă vecinul, colegul sau o cunoştinţă, altă e să te mintă cel apropiat, în care ai investit atâta încredere. Atunci se năruie ceva, iar în locul bucuriei de altădată rămâne tristeţea. Într-o zi vei înţelege că nu pe mine m-ai minţit. Uneori trebuie să accepţi şi lucrurile pe care ai fi vrut mai degrabă să le negi. Ele fac parte din tine, din viaţă ta, care nu e nici pe departe perfectă. În cele din urmă, te obişnuieşti şi nici măcar nu te mai revolti. Face parte din lecţia de adaptare. Ceilalţi, de cele mai multe ori, nu pot să priceapă motivele furtunilor tale interioare. Aşa cum nici tu, la rându-ţi, nu ai pretenţia de a intra, cu paşi mici şi bine intenţionaţi, în sufletul altcuiva. Rămâne doar comunicarea, singura cale prin care se poate transmite în exterior câte un crâmpei din lumea interioară. A fiecăruia.

Pe sistemul “Zâmbeşti aşa frumos pentru că ai făcut în teză?” “Sau că te-am văzut pe tine!” mă văd nevoită să mă recunosc vinovată, cea mai cea rea, al doilea cea e intenţionat, să îmi cer scuze pe motivul că nu merită atâta răutate şi alte asemenea…
Iată:
Îmi cer scuze pentru vorbele urâte, grele şi în public. Dragostea dacă nu e nebunie curată nu are nici un sens îţi spuneam şi râdeai. Ştiu că o să îmi ierţi răutatea şi o să îmi zâmbeşti data următoare când ne vom vedea, oricând ar fi ea. Nimeni nu a încercat să îmi înţeleagă furia într-una din zile şi mai apoi acţiunile. Poate doar testam. Poate vroiam să văd sinceritatea nouă şi proclamată până unde merge. În fine. Sunt doar om. Un om care te-a avertizat de la început de priorităţi şi butoane de panică ce nu trebuie apăsate. Ţi-a cerut în schimb sinceritate. Şi-apoi dacă nici tu nu-mi înţelegi reacţiile şi pasiunile restul nu o vor face niciodată. Deci scuză-mi reacţia şi ieşirea cu spume. Iată că testul a fost poate cu succes şi a reacţionat cine trebuia să reacţioneze. Îmi pare rău. Şi-apoi faza în sine nu merită atâta consum de energie. Scuză-mă. Când o să-ţi vină să răspunzi “maaaaro” sau o să te întrebe cineva de ce vrei gumă ştiu sigur că o să-ţi aminteşti cu drag de mine/noi.

Ea, alintată: Când o să faci “ceva imposibil” pentru mine!
El, franc: Ieri!?