Mă învârt cam fără scop. Deși scopurile stau frumos aliniate pe o listuță.
Croșetez colorat, apoi desfac.
Mă joc pe telefon. Instagram și Statigram cu pisici și toamnă.
Plănuiesc să relansez magazinul de pe breslo. La fel de colorat. Planific cafele în timp ce beau cafea, textele în engleză îmi par mult mai frumoase. De când învăț germană, mi se pare că știu așa de bine engleză!
Caut trei comedii faine și îmi cobor din pod toate pilotele pufoase și păturile leopard, cumpăr niște vin roșu, niște ceai parfumat și niște limete și îmi strâng prietenele la o seară caldă și înfofolită. E doar în plan.
The summer heat is already a distant memory.
Mi-e groaznic de dor de Cluj. Îi simt mirosul, îi aud foșnetul, îi imaginez culorile și-i cunosc lipsa. Încă n-am întâlnit un oraș în lume pe care să mi-l fi dorit mai mult casă decât Clujul. Dar am văzut puține. Încă.
Snuff pe repeat.

“Mă abandonez stărilor mele de somnolență – mă abandonez influxului de vise vagi – mă abandonez relaxării voinței și rațiunii. Mă dizolv în lume.” …citesc…

Sfârșit lent de vară.
Scriem când plouă și cum iubim când plouă, cum plângem când plouă sau cum dansăm fericiți în ploaie. Scriem când e cald, cum se simte pielea fierbinte și cum ne abandonăm bronzului, mării sau nisipului. Scriem când ninge, cum ninge și cât de tari se simt parfumurile iarna. Scriem primăvara, cât am așteptat-o, cât de verde e și cât ne răscolește inimile. Scriem despre furtuni trăite, lună plină sau ploaie de meteoriți.
“Poets Writers are always taking the Continue reading →

Fă un cd pentru mașină cu playlistul ăsta! Stick. Fac un stick. Mergem la munte. Când? Când? Vai! Ce frumoasă e! I knooow… dooah… E frumoasă tare! Așa-i?! București pe caniculă? Mi-e dor de București. Deja.
—
Azinoapte ascultam Placebo. Prin telefon. Apoi m-am odihnit. M-am trezit cu ochii mari, rimelul întins și poftă de cafea. Am zâmbit. Am zâmbit.
—

Bună dimineaţa, femeie frumoasă şi nebună care eşti a mea toată…
Muzică veche ce-mi ridică inima în gât. Întuneric beznă şi doar o luminiţa albastră de la calculator. Omega. Bigger, better, now… Îmi pipăi buricele degetelor. A vacantion is a countdown. T minus our life and counting. Oraşul ăsta e simplu. Atât de neatrăgător pentru tine acum. Plin de faze urâte şi de oameni pe care i-ai evita. Şi ea. Wish I was too dead to cry. Mi-e dor, mi-e dor de cât te iubeam şi habar n-aveam. Tu îmi povesteai de zidurile cu pisici de prin Italia. Şi melodia noastră.
Mi-e dor de primele mele greşeli. Când încă nu erau aşa de grave. Şi ţineam de atunci cu dinţii de tine. Puneam dorinţe în sticlute de pixies, îmi trimiteam spiriduşii rackets să le ajute să le îndeplinească… Îmi ciufuleam părul cum îmi spuneai tu că îmi stă bine. Simple woman, won’t you take me home tonight?
Mi-e dor de oamenii din viaţa noastră. De fiecare altfel. Cu toate că toţi au fost şi poate încă mai sunt naşpa. Mie mi-e dor de ei. Că eu ţin la oameni. Şi plâng pentru ei. După ei. Şi dau tot din mine când simt că merită. Chiar dacă simt prost.
Mi-e dor de tine cel mai tare. De faleza în maşina ta. De dealul şi răsăritul în braţele tale. De săruturile din umbră. De supermarketuri. De Vama Veche. De cât de pudică erai faţă de mine. De nebunia şi de frumuseţea din noi şi din muzică noastră. Falling stars, forever Falling stars. Pune-ţi o dorinţă.
Falling stars drain every night. We drain people every night.
Please raise your child today the way that you were born to play.
Mă doare capul şi mă mănâncă obrazul. De la lacrimă.
In an arrested silence we plead to our insane gods. And the voices in our heads.
Vreau să ne fie bine şi să fredonezi în fiecare seară cu mine câte o melodie nouă pe care o descoperim. La o fereastră deschisă larg.
Trece timpul… când nu sunt lângă tine simt că înnebunesc. Mă tampesc, mă prostesc, mă plafonez, dispar şi mă pierd.
Nu mai am cuvinte să-ţi spun cât te iubesc.
Is there anybody there who hears me crying? I’m dying! Is there anybody there when it’s over…? Just passing the time, wondering how your people will ever survive. Whoring down your whoring streets, killing you while you’re killing me.
Am să adorm acum în aşternutul tău, cu laptopul tău în braţe şi pe muzica noastră. Trezeşte-mă să te duc la o cafea. Să te plimb prin lume şi să înnebunim împreună.

The girl upstairs is such a freak. What does she do up there?
Sometimes, in the evening, she goes out and comes home in the most intoxicated way. She’s not the mental kind, off her medication, screaming all day “Virgin Mary, you fucking alien!” but still, I can hear her talking with her black cats with weird names. From all the noises I imagined she’s all grumpy and avoidable. Not in a dangerous way but a harmless mood wrecker type, you know.
One day I saw her watering her plants that she’s keeping in front of her attic door. From all her movement in the hallway, a slight scent of coffee, laundry detergent and maybe cat’s litter box, invaded my space.
From that moment on, I felt safe.
Not safe like I understood that she’s harmless or not a nutcase but like I never felt this safe in my whole life, the way I felt inhaling her smell and picturing her watering the plants.
In the middle of the night she was listening Voltaire.
I smiled and felt even safer.

M-a apucat o dorință dinaia de așezat totul în ordine, de eliberat rafturi și schimbat perdele, de tuns părul mai scurt și vopsit proaspăt, de împachetat tot și dus la mama, de lipit postere și pictat pereți, de colorat permanent bucăți de piele și gătit mâncăruri mediteraneene. De obicei m-apucă toamna când se instalează răcoarea sau primăvara când dă firul ierbii. Îmi fac liste de cumpărături bizare de nomad: rucsac, termos, sucrazit și nes. Și-apoi altele de settled: pământ de flori, ciocan și detergent de vase. La chestii scumpe dorințele sunt la fel de împărțite între leptop mic și subțire și cameră photo ca a Inei. Clar nomad. Apoi dau din picior alintată și vreau comp bun să-mi leviteze pe birou și un sistem home cinema. Clar settled.

Mi-e bine tare și mi-e deajuns. Apoi e insuficient și limitat și mă frustrez. Apoi realizez că n-am timp pentru câte pot și vreau. Încerc organizare, reorganizare și administrare, prioritizare și planificare. Apoi renunț la gânduri, dau foc la liste și trăiesc pur și simplu.

Dau la schimb somn odihnitor pe insomnie!

*deep breath* …gusfraba…

… you will keep living the same sad small life…

Change.

So I did.

Am început cu poziționarea fotoliilor în cameră. Apoi am desființat standul de umerașe. Mi-am luat o ojă roz și n-am răspuns la telefonul de serviciu care a sunat sâmbătă dimineață.
Dintr-o eroare, sper temporară, nu se mai vede fâșia de Dunăre de la fereastra mea. Dar dacă mă ridic pe varfuuri… :)

Zidurile blocurilor picură a răcoare și pisicile dorm ascunse în iarbă. Sau canapele.
Am făcut azi prea multe cuburi de gheață. Inutil. Diseară bem bere.

Mă surprind zâmbind fericită în câte un moment banal și-obișnuit pentru anotimp, parte a zilei sau vârsta mea. Și mă gândesc de ce atâtea alte veri, seri, momente le-am pierdut fără să profit așa. De ce, pentru cine, încercând să obțin ce? Sacrificii, alegeri și direcții mi se învârt în amintiri. Fericirile astea mărunte n-au de ce să între vreodată în vreun compromis. Și nici nu trebuie să fie vreodată ignorate.

De azi într-o săptămână reiau ritualul revederii cu marea. Țigară de foi cherry, fundul în nisip, ochii în zare și liniște cât să-mi dau seama unde sunt. La asfințit, cu nisip în haine și gust de apa sărată pe buze.
Un picior da, unul ba.

Câte veri mi-au trecut fără plajă, bălăceală și fun?

S-a întunecat brusc și plouă. Și ieri m-a prins ploaia cu un pepene în brațe. Ploua cu picuri calzi pe umeri, care nu mai ajungeau pe asfalt. Pe jos era uscat. Eu aveam umerii și părul plouat și aerul mirosea a abur cald. Azi plouă torențial. Răcoritor. Frumos.

Balcoanele sunt făcute pentru diminețile de primăvară, dupamiezele de toamnă și nopțile de vară. Nu mi-am dat seama câtă nevoie am în viața mea de un balcon până când n-am mai avut. Clișeu.

Cele mai frumoase ferestre dau spre munte, spre mare, spre grădini verzi, spre tei sau spre ape curgătoare. A mea dă spre munții Măcinului, Dunăre și-un tei ce-ajunge aproape de etajul meu.

M-am împrăștiat și nu reușesc să mă adun. Poate reușește ploaia asta.

The leavers dance on the sad songs for dirty lovers. The sound of rain.

Nu mă pot conforma sau supune unui tipar general, la fel cum nu mă pot isteriza și revolta public pentru ceva ce pot trăi sau experimenta fără accept general sau aplauze. Am tendința să fac lucruri “scandaloase” dar inofensive, cu siguranța și naturalețea unui lucru absolut normal încât e brusc și instantaneu acceptat că fiind normal de la bun început. N-am nevoie de afirmări particulare sau personalizate, de declarații, statements, disclaimers și nici atât de limite, reguli sau explicații de dat pentru lucruri ce nu afectează pe nimeni.

La români, fericirea debordantă din dragoste împlinită, din relaxare și echilibru psihic, din lucruri simple și mărunte ca statul întins pe iarbă și privitul norilor sau număratul valurilor care se lovesc de țărm, din trăitul curat, sincer și vesel, e motiv de mare invidie și atrage cu o forță imensă răzbunarea prostului, incultului, urâtului, mincinosului, perversului, hoțului, specii nefericite prin felul lor propriu de a trăi.
De aceea, pentru a putea continua să crești pisici, să te bucuri de ploaie în toiul verii, să suni să spui “te iubesc” și să-nchizi repede, să pleci două zile la mare, să mănânci bezele coapte, să asculți rock live, să muști umăr gol sau să zâmbești cretin în webcam, trebuie să-ți dezvolți calități de superhero. Superpowers.
I have mine and I know mine. Și mă simt în siguranță cu ea.
Nu mă plâng de nimic deși ar speria pe mulți ororile trăite de mine. Nu mă laud cu mare lucru deși poate am reușit multe pe care alții le au ca țeluri.

Deocamdată get cape/wear cape/fly spre Rock the City/Tuborg Green Fest Bucharest în primele rânduri de lângă scenă, apoi 3 zile cu fundul în nisip, picioarele în mare și mâna ta în mâna mea pe litoralul românesc, apoi o săptămână în Germania și primul meu zbor la propriu, după ce iau examenul de Ein Bisschen Deutsch.

Yeah. My superpower is love.

It doesn’t matter who you love, or how you love, but that you love.

Samples of Sarah Johnson’s Art. Via Andreea.