Azi mi-am pus cuburi de gheață în cafea și mi s-a făcut dor de frappe-urile anilor trecuți.
Două seri la rând am făcut infuzie de dragoste pe soundtrack perfect romantic și sub cea mai mare lună plină. Am tăcut și-am admirat un el cu părul lung, cuminte, o ea cu ochii mari și cel mai frumos mod de a fuma. Și n-ai cum să nu le simți strânsul de mână pe sub masă, privirea, gestul de a șterge zâmbind o picătură de bere de pe buza ei, grija de a lua un fulg lui de pe guler, glumele doar ale lor și șoptitul șuierat în ureche. Invidie moale și optimism. Asta îmi dă o dragoste nouă între doi oameni frumoși. Și noi.
Ah, câtă nevoie aveam de senzația asta după dușuri prea reci de cinism gălățean. Uh, oameni veniți din alte lumi ce-aduc cu ei quality time și mult prea multe sucuri de vișine. Iz de croazieră.
M-am obișnuit să nu plătesc taxiul, o pală de vânt sub un corcoduș copt poate semăna cu un atac, furtună, furtună, furtună.
—
Plăcerea de a lipăi leneș pe parchet și de a mă fâțâi goală prin casă e incomparabilă. La fel și panica atunci când sună cineva la ușă. Și știu sigur că nu ești tu.
Mă sperie amânările. Septembrie e prea aproape. Și tu și-n iulie ești prea departe.
Sirop de păpădie peste alte cuburi. Pahare goale pe parchet. Miros de așteptare.
—
I did it. Now what?