Category Archives: Cat

The unrequited dream

by
Mă chinui să lansez un blog. Şi încă unul. La apă. Ca să sune ca şi cum mă chinui să le înec. Mă relaxez numărând noduri colorate şi colecţionând priviri. Un bărbat frumos mi-a dăruit azi un strugure sărutându-mi degetul arătător. Omul ăsta e original în gesturi, declaraţii şi cadouri şi după patru luni dar sinceritatea lui azi a durut cu fiecare boabă albă strivită de cerul gurii mele şi refuzată de tine.
 Vreau linişte şi relaxare.
 Câteodată mă gândesc că îţi consum din energia ta cu ale mele toane şi plec în căutări nebune de oameni faini cu care să împart măcar o parte din gândurile cretine ce ţi le vărs necontenit. Şi nu găsesc. Dau numai peste tonţi şi toante. Şi-apoi aştept. Aştept o femeie frumoasă şi nebună. Alintată şi răutăcioasă. Care se plimbă în soarele asta cu părul nepieptanat şi cu rimelul întins. Care în dispoziţiile vesele şi agitate ascultă rock blând şi vechi şi în momentele moi şi adormite ascultă rock greu şi tare. Care râde vesel când se gâdilă, pleacă atunci când ar trebui să se certe, cântă când ar trebui să declare, dansează când ar trebui să ceară. Care adoră să i se joace în păr, să i se şoptească în ureche sau să primescă declaraţii clişeu. Care iubeşte pisicile, florile şi băile în spumă şi suportă consumul excesiv de cafea.


Asculta mai multe audio Muzica 

Acasă la mine

by

   (foto)
    Ştiu un loc unde e cald şi miroase a ulei esenţial. Unde e lumină  odihnitoare din lampadare mari de hârtie şi dintr-un acvariu cu peşti coloraţi şi plante plutitoare. Unde paharele de şpriţ slab din vin roşu scot clinchete frumoase aşezate pe masa de sticlă şi  cerculeţele de fum le pierzi din ochi în umbra monitorului. Unde  perdeaua de voal îţi arată noaptea fără lună şi boxele înalte  redau doar muzică orgasmică. Unde canapele roşii şi perne imense sunt pline de mărgele de lemn şi aţe colorate turbat. Unde  tuburile de lemn africane tac, clopoţeii chinezeşti de vânt fac  zgomote discrete, dream catcher-ul indian funcţionează şi masca  veneţiană doar priveşte. Unde pierzi miezul de nucă în covorul pufos şi găseşti  boabe de cafea peste tot chiar şi în lumânări. Unde tapetul cu flori mici e desenat cu marcar negru şi stăpân e doar tabloul mare cu nud de femeie pictat pe catifea. Unde se simt pernuţe moi de felină călcând încet pe gândurile tale şi etajera din baie e plină de pietricele mici de marmură albă. Unde o cuşcă mare cât un castel are încă odăi neperindate de doi peruşi iubaciosi şi bucătăria are draperii grele de catifea albastră. Ştiu locul ăsta care e la fel şi pentru mine şi pentru tine. Singura diferenţă e că eu încui întotdeauna uşa de două ori când plec la serviciu, tu doar o dată…

Clasic

by
Ce vrem se simte nu se-ntreaba. Ce merităm primim de ştim să recunoaştem. Trăim exact cât vrem şi cum. Iubim atâta cât putem dar arătăm cât vrem şi cum. Creştem încet dar sigur. Nu-mbatranim decât când uităm ce ne dorim. Obosim des doar pentru a deveni mai puternici. 
 
 Nebunie şi cumpărături, planuri ce doar mie îmi ies, zâmbet energic şi prea mulţi bani, probez ţinute şi accept roşind fluierături, gătesc, răspund la telefon (!) şi-ncerc să îmi dresez motanul. Cânt la chitară cântece de sărbători şi plănuiesc metode de a-mi deschide-o florărie. Văd filme multe şi în toate există câte-o Liz strigată de prea multe ori. Nu mă mai mir că doar sclipiri comune au rămas şi restul il vinde fără al doilea gând.  Deciziile mele mă reprezintă.  2010 îmi arată prea multe oportunităţi. Până şi cifra-mi sună bine. Primesc cadouri zilnic de la Crăciun încoace. Până şi anul care vine îl văd ca pe un cadou. Poate toţi ar trebui să-l vedem aşa. 

knowing nothing is better than knowing it all

by
 (foto)
 Întotdeauna de sărbători senzaţiile sunt amplificate. Iubim mai cu foc, urâm mai tare, ni se accentuează disperarea, singurătatea şi pasiunea. Suntem mai sinceri dar ne consumăm mai repede. 
 
 De Crăciunul ăsta nu o să îmi mai pun dorinţe. Le las pentru tine. Mi-e teamă pentru că mie au tendinţa să mi se îndeplinească. Închide ochii şi pune-ţi o dorinţă. Ai avantajul că e a mea şi-oricât de imposibilă îţi pare, absurdă, grea şi fără şanse, ea se va îndeplini frumos. Pentru cât timp sau din câte bucăţi va ţine doar de tine.
 
 Secrete calde, bârfă şi filosofie aberantă. Ceai aburind arome, covor pufos şi starea de a fi cel mai puternic. Planuri uitate, râsete cu lacrimi, alergături şi ciufuleli naive. Sentimentul sigur că nu vei fi trădat nicicând, parfumul, joaca-n păr şi muzica. Fotografiile, proiecte, apostrofări şi îngrijorarea. Concerte, corturi, lacrimi în ochii tăi şi dragostea nebună. Eşecuri, realizări şi crize, maturizări şi complimente şi multe întrebări fără răspuns. O fericire ca nici o alta, oameni speciali, hamace-n deltă şi-o pisică. O gară, o cafea, privirea ta şi te iubesc-ul. Decizii şi fântâni arteziene, femei fatale, canapeaua mea roşie şi pozele din telefon. Castane, parcuri, lâncezeală întinşi pe iarbă, magnoliile şi seara de la trenuri. Faleza străbătută la picior, bătăi cu apă, spumă şi grătare. Tenis de masă, tricourile tale, un grep şi două iaurturi de băut. Conduc cu tine-n dreapta mea, ziua mea, cuvinte inventate şi petecul de iarbă de la Fructul Soarelui. Nimeni şi nimic, totul şi toţi.
 
 În 2009 am trăit cât pentru o viaţă. Am învăţat cum să trăiesc mai mult, mai repede şi mai intens. Îs curioasă, acum, că ştiu ce fel, cât de intens va fi 2010. 
 
 Sentimentele ni se vor transformă, disperarea şi dorul, pasiunea şi buzele muscate, iubire de jur împrejur, priviri complice, gesturi superbe, nebunie şi nopţi nedormite, sentimentul că am făcut ce trebuia, sentimentul că suntem unde ne dorim. Starea supremă de oameni complicaţi, zâmbet secret pentru că ştim că ne invidiază, presupuneri banale bârfite-n semi întuneric, persoane evitate, regrete vindecate doar de noi, nervi, stres, examene şi nevoia unul de celălalt.
 
 Anul care trece ne-a făcut ce suntem azi. Şi-a construit în noi, cu bârne, cuie, legături puternice scheletul anului ce vine. Tot ce a fost perfect anul trecut e baza anului ce vine. Tot ce-am simţit, trăit şi experimentat e începutul noii vieţi de mâine. 
 
 De vă doriţi Crăciunul într-un fel anume, să vi se împlinească felul, de căutaţi o stare, un om, un sentiment anume, să îl găsiţi! Încredere, putere şi nebunie am din plin şi-o să vi-o dăruiesc în gânduri scrise cum fac de felul meu. Ochii îmi sclipesc şi zâmbetul mi-e fericit.

IN MY LIFE- BEATLES
Asculta mai multe audio Muzica

Life in a bubble jungle

by
Seară moale şi gânduri calme amestecate în cana de cafea. Filme ce încă îmi guvernează gândurile. Whatever works, Blindness, Paris, Je t’aime şi Franklyn. Citesc o carte primită de la 5zambete cadou. Sau premiu, cum îl numeşte ea. Subiect banal dar scrisă într-un mod aparte. M-atrage. Mai am un pic. M-am luptat cu o migrenă şi cu un început de depresie ce spre seară au cedat în faţa liniştii, relaxării şi vocii ce-mi lipsea. Mă baricadasem cu ce îmi face bine şi nu aveau sorţi de izbândă. Baia parfumată, motanul fierbinte şi somnoros, cafeaua călduţă şi merele coapte şi-au făcut datoria. O transformare ciudată îşi cam face loc în mine. Încerc s-o vindec ca pe-o boală. Dacă aş spune că mâine mă duc într-un loc frumos să respir şi să visez, câţi oameni ar şti să mă găsească acolo? Dacă aş spune că vreau să ascult o melodie, câţi oameni ar şti ce melodie e aceea? Dacă aş spune că vreau să cumpăr o carte, câţi oameni m-ar lua de mână şi mi-ar indica-o pe raft? Dacă aş spune că vreau să mă mut în alt oraş, câţi oameni ar şti în ce oraş?

Puzzled

by

Mi-am propus:
 o nuanţă mai întunecată părului
 o baie clocotită cu spumă şi citit
 o seară sub plapuma călduroasă şi două comedii romantice
 linişte
 uitare
 Nu mi-am propus:
 o dupamiaza ascultând respiraţia somnului tău
 o pungă mare de turtă dulce prospăta şi aromată primită cadou
 o zi întreagă cu Korn
 stare complicată şi preţioasă
 regăsirea unei insigne vechi şi ruginite ca semn de-aniversare

M-am regăsit. Acasă la mine.

by

Noapte albă şi optimistă.
Zâmbesc. Mi-e dor de mare fără sensuri ascunse. Mă simt puternică şi habar nu am de ce. Citesc o carte frumoasă şi uşoară de la Cip. M-a bucurat nespus prezenţa lui azi. Fuma, stătea cu picioarele încrucişate pe jos, punea întrebări existenţiale şi privea filosofic clătinând din cap. Modul în care a zâmbit m-a vindecat.
Dimineaţă lungă cu oftat. Aveam nevoie fără să ştiu de o lalea mov, îmbrăţişări calde şi lungi şi degete fine-n părul meu. Dina există.
Telefon noaptea târziu cu o voce pierdută şi frumoasă. Râdea încântător urandu-mi noapte bună. Vy există.
Muzica-mi face bine. Pisicul mic toarce spunându-mi că în sfârşit mă acceptă. Cu tot cu cele 200 postări.

To want is to buy but to live is to die…

by

Şi cunosc pe cineva căruia titlul ăsta o să-i sune bine. Şi-ar putea vorbi ore întregi despre cât de adevărat este titlul şi de ce crede asta. Şi-apoi ţi-ar argumenta cu un discurs într-o engleză frumoasă şi încrezătoare, relaxată şi moale. Dacă tot ai avea puterea să te arăţi confuz sau neelucidat ţi-ar desena scheme doar de el ştiute, cu seriozitate şi vorbind din experienţe ce te face să crezi că le-a trăit. Şi-apoi ar concluziona simplu şi frumos că el simte.
Cunosc pe altcineva căruia titlul i s-ar aplica aşa cum îl înţeleg eu. E genul de persoană ce trece prin stări de need, want, can’t buy, desire, buy şi eu aştept, încă aştept să ajungă la starea de live… O stare însă i-o recunosc ca fiind inventată special pentru el: smile. Păcat că a sa prezenţă e atât de rară, lately.
Şi-apoi fără nici o legătură cu titlul mai există cineva.
Ce-ar fi să ne putem juca pe casa de marcat?
Promit să nu mai roşesc următoarea data când te pipăi în căutarea imensului cub plin de gumite care nici măcar nu-mi plac!
Nici titlul meu de azi nu-mi place!
Am primit ieri primăvară într-un mail drăguţ plin de culoare şi sunete ce m-a şocat cu un motan mare şi portocaliu. Îmi plac motanii mari şi portocalii. Au ceva garfilzii ăştia în culoare sau înfăţişare, un fel de amestec de lene şi indiferenţă, de alintare şi comoditate ce pare să îţi vindece din start agitaţia.

Primul semn că ţi-ar păsa…

by

Mi-am făcut un obicei în descrie pe blog senzaţii date de persoane… impresii, stări de spirit şi zâmbete cu efecte miraculoase. Sunt articole pe care le exagerez intenţionat şi sunt altele în care mă temperez pentru a nu speria pe nimeni.
Mi-am făcut un obicei din sinceritatea zilnică în faţa oamenilor pe care îi admir… le-o spun exagerat de des, le fac complimente şi îi laud necontenit. Vin momente când persoanele ce mă impresionează prin zâmbet, “that something” , privire şi glas să se sature de admiraţia mea… şi în acest caz se răcesc şi îndepărtează, eventually dorindu-şi-o din nou, sau poate încep să se obişnuiască să fie admiraţi şi încep să considere acest sentiment pe care mi-l inspiră ca fiind normal (nu e! e special!) sau sunt cazuri în care acceptă frumos şi modest complimentele şi-mi întorc o prietenie frumoasă. Prietenii neguvernate de reguli. Neconstante. Compatibilităţi sufleteşti. Stări de bine date de gândul existenţei celuilalt. De gândul fericirii celuilalt.
Mie sinceritatea îmi face bine. Spunând cu voce tare ce înseamnă fiecare în parte pentru mine realizez exagerarea sau nevoia de cuvinte noi. Pentru sentimente noi. Dar şi nevoia de a ştii de la fiecare în parte că le pasă. De mine. Sau măcar că admiraţia mea le-a devenit oarecum indispensabilă. Ca strălucirea nouă şi fără definiţie ce-o poartă-n ochi de când m-au cunoscut. Încrederea în ei, în fiecare.
Şi un prieten, nu demult, a refuzat a accepta a mea admiraţie ca fiind efectiv pentru el ci doar considerând-o fără ţintă propriuzisa şi doar intersectându-se cu el întâmplător. Placebo kind of feeling. Îmi reproşa lejer şi fără profunzime dureroasă că nu-ntelege ce aştept/cer/vreau. Dar, doar simţind ameninţat al său poate loc în fericirea mea, a mea admiraţie susţinută poate prin mai puţine complimente mi s-a dezvăluit puţin prea afectat. Scared.
A fost primul semn că i-ar păsa. De mine. Orice aş însemna eu. Atâta timp cât însemn ceva.
I’m easy am ascultat pe drum spre serviciu. Fericirea mea chiar e uşoară. Pentru cineva interesat să mă ştie fericită. Mailuri scurte de dor sincer cât am fost plecată. Nu mă aşteptăm. Mulţumesc. Sau sms-uri primite strategic în vamă, la ore multe diferenţă mă făceau să simt prezenţa altcuiva. Un singur sms de revelion. Scuzabil. Nu am trimis nimănui mesaje de felicitare. Azi mi-a sunat telefonul încontinuu de felicitare. Poate chiar le pasă.
Un prieten care mă cunoaşte ştie că indiferent de distanţă, status, legături şi jocuri online un sms frumos contează, oricât de mult aş urâ telefoanele mobile.
Adun simboluri în continuare. E ziua numelui meu. Nume proprii pentru mine azi. South Park, Depeche, Through glass, Amsterdam, Snuff, Lake House, Imre, Phoenix, Knokin’ On …, Viena şi digul de la San Benedetto del Tronto cu pisici…
Ce-ar fi să-şi pună-n cap să mă convingă că îi pasă? Greu! Ar trebui să mă privească-n ochi şi să o spună calm… îmi pasă…

Déjà vu

by


E prima oară când te aşteptam şi nu ai venit. E şi ultima oară când te-am aşteptat. Ştiu că e mai bine aşa şi mai ştiu că m-ai învăţat tot timpul cât te-am simţit al meu să accept momentul inevitabil al despărţirii. Îţi mulţumesc acum şi-ntodeauna pentru atât de multe câte-am învăţat împreună, atât de multe câte am simţit şi-atât de multe câte m-ai învăţat cum să le descopăr.
Din partea mea e resemnarea calmă şi înţeleaptă pe care o evidentiai încet cu-o şoaptă caldă-n păr înainte să te ridici de lângă mine, e oftatul scurt şi-abia auzit când trăgeai încet pătură peste coapse, e lăcrima ce-o simţeam că se formează şi niciodată că se desprinde de ochi când auzeam uşa închizându-se după ezitarea ta permanentă de a-mi părăsii lumea…
Mereu te-am considerat incredibil de inteligent şi frumos, ireal de îndrăgostit de mine şi atins de-o pasiune bolnavă de a mă ştii fericită şi fără tine. Şi-mi rămân multe de la tine şi din tine… cum mi-ai spus cândva râzând scurt şi privindu-mă fix… o bucată din mine ai schimbat-o în tine, în tu… şi-o bucată din tine a devenit eu, astfel visele noastre individuale şi comune şi-au dublat şansele de împlinire…
Mi-ai iubit încrederea în tine cum ţi-am iubit eu acceptarea uneori dureroasă, mi-ai iubit principiile ciudate de viaţă cum ţi-am iubit eu certitudinea că vei schimba lumea, mi-ai iubit promisiunea cum ţi-am iubit dăruirea, mi-ai iubit visele cum ţi-am iubit experienţele…
M-ai înţeles şi acceptat, m-ai vrut şi m-ai cerut insistent, m-ai avut şi m-ai preţuit, m-ai învăţat şi m-ai sfătuit, m-ai ocrotit şi m-ai îndrumat.
Parfumul tău celebru dă stări halucinante şi-n lipsa ta, alte stări de deja vu, efecte placebo şi coincidenţe banale rămân nepovestite, semaforul nostru a fost înlocuit cu unul nou şi orizontal şi zâmbetul meu de acceptare naşte enigme şi suspiciuni din cele mai ciudate şi doar un playlist franţuzesc al cuiva a reuşit să mă răscolească zilele astea.
Şi-aseară trebuia să fie seara gândurilor fără tine. Un club frumos de biliard m-a întâmpinat cu o pisică matrix (cum spui atât de frumos pisicilor negre) şi m-a atins cu Again la maxim a lui Kravitz. Un alt club mai întunecat de data asta ne-a găzduit două competiţii frumoase de bowling şi I belong to you a lui Kravitz. Am tresărit când faruri luminau parcarea, când uşa se deschidea cu valuri răcoroase sau când mi se părea că văd o umbră traversând curtea. Nu am jucat nicicând cu tine şi ştiu că te consideri învingător din start.
Pariul pus cândva cu tine l-ai câştigat aseară-n lipsă. Chiar de a fost întâia oară când ţi-am văzut invidie-n sclipire sau poate doar fărâme de gelozie inofensivă ţi-am povestit că-i cel mai bun. Îl analizez din unghiuri diferite şi absorb cât de mult pot din energia şi zâmbetul caracteristic. N-a reuşit să fie cel mai bun, aseară. De două ori la rând.
Mesajul tău mi-a spus că încă mă citeşti: ‘Parisul te aşteaptă, chérie!’