Vinerea cu minute lente, aer de toamnă (aşa îl simt eu) şi frunze uscate ude, tenişi şi-o zgaibă-n cot. Încă aştept my gypsy summer to invade. Îs plictisită foarte, dar zâmbesc cretin. Părul îmi e mai negru, la fel şi unghiile şi pisica.
Gândesc mult prea erotic, lately. Nu pot să scriu aşa. Pot doar şopti.
Apele mi s-au liniştit, nisipul mi s-a aşezat. Ştiu cine sunt şi într-o luna aflu şi cum mă numesc. Mă amuză cei care fără doar măcar să încerce să înţeleagă cine sunt şi ce-i cu mine, îşi pot permite luxul să tragă concluzii cu aer definitiv. Câtă prostie. Şi mai ales cât consum inutil de energie. Cum aş putea să sugerez cum să consume altfel o oră, zi şi energie fără să par vulgară ci doar sinceră?
Cred că povestea vieţii mele ar şoca. O viaţă, de altfel, plină de clişee. Nimic atât de neobişnuit în oameni, perimetru şi situaţii. Şi chiar destul de normală şi lipsa limitelor. Dar ar şoca şi supăra prin fericire şi putere. Prin satisfacţie şi dragoste. Şi nesupunere pentru nimic în lume, sistem, om rău, un standard învechit şi-o limită doar de manipulat. Trăiesc pentru senzaţie şi sentiment. Şi-atât. Pentru că la urmă doar în ele ne calculăm viaţa fericită, nu în cât am rezistat, cât am îndurat şi cât am sacrificat, cât am părut, cât am mimat şi cât am reuşit să păcălim ci doar cât am simţit.
Se-nchina mulţi la amestecătura asta de principii fără limite, de zâmbete flower power, de ţel suprem în dragoste şi orgasm, de fericire şi detaşare egoistă şi inofensivă dar nimeni n-o adoptă şi prea puţini rezistă când alţii încep a-i judeca. Păcat. Că tot ce trebuie să faci e să iubeşti şi să fii sincer. Şi-aşa dezlegi toate enigmele.
