E greu să ţi se impună să fii cel mai tare. E greu tot timpul să ai de atins un level, să ai de demonstrat că meriţi locul, omul, sentimentul. E foarte greu să nu dezamăgeşti cu cea mai mică delăsare, cu doar o odihnire sau o lene. E greu să inventezi cuvinte când niciodată n-ai ştiut. E greu să uiţi eşecuri mici şi să-ţi găseşti puterea de a continua aproape imediat. E mult mai uşor să taci. E mult mai uşor să plângi că doare şi să aştepţi. Mult mai uşor să iei ce ţi se dă fără să ai nevoie, ceri sau vrei. Fără măcar să ţi se potrivească. E uşor să uiţi de tine şi de timp, de foame şi de orice “must”. E uşor să ignori, să îţi bagi gâtul între umeri şi căştile în urechi. E uşor să tragi o linie în faţa ta, între tine şi lume şi să spui “Fuck the world!” când simţi privirea, gestul sau tonul dezamăgit. E uşor să te ascunzi sub o pătură şi să dormi inventând inconştient motive pentru care eşti aşa. Mult mai uşor să te crezi victimă şi cel rănit şi să ignori că tu răneşti o dată prin nereuşită şi-apoi prin renunţare. E uşor să spui nu ştiu, nu înţeleg şi nu pot.
E foarte uşor să-ţi iasă declaraţia, să nimereşti cuvintele şi momentul perfect atunci când o simţi. E foarte uşor să faci pe cineva fericit atunci când îi iubeşti fericirea, e simplu să reuşeşti continuu după ce ai reuşit prima oară muncind din greu, e frumos să dai când primeşti. E uşor să impresionezi prin reuşite atunci când nimeni nu te crede în stare dar şi să te bucuri cu cine a crezut în tine şi te-a sprijinit.
Offtopic avem adolescenţi frustraţi ce îşi tratează acneea cu fum de ţigară şi băutură, pentru care cultură înseamnă doar cititul blogurilor şi pentru care a fi rebel înseamnă a chiuli, înjura, fugi de acasă şi pica examene. Offtopic avem oameni urâţi care îşi suportă cu greu viaţa nereuşită, a lor sau a copiilor lor şi care invidiază fericirea mea. Offtopic avem personaje respinse de mine şi îndepărtate care nici măcar insulta cu care aruncă nu vor să şi-o asume.
Şi de fapt nu-s offtopic. Că despre cei care nu reuşesc să fie cei mai tari e vorba. Despre frustraţii care şi-au dat seama că e prea târziu să asculte, să înveţe, să construiască sau să creeze. Despre cei pentru care e prea târziu să citească, să asculte şi înţeleagă muzica sau să iubească. Despre cei rataţi. Uitaţi-vă în oglindă şi o să înţelegeţi de ce nu sunteţi sus, de ce fericirea vă ocoleşte, de ce reuşitele nu poartă semnătura voastră şi de ce lumea asta nu o să-şi aducă niciodată aminte de voi. Pentru că nu aţi vrut să excelaţi în nimic pozitiv, pentru că v-aţi înţeles libertatea şi puterea în a strica, a murdări şi a fugi de responsabilitate.
De aceea există oameni care se ţin de mână pe malul mării, cântă lângă un foc de tabără, citesc cărţi balansând hamace sau întind corturi în vârf senin de munte. De aceea există oamenii care simt împlinirea văzând ceva ce iese din mâna sau mintea lor apreciat, care îşi permit să călătorească prin lume, să simtă concerte şi să trăiască evenimente pe propria piele. Şi tot de aceea există oamenii care îi invidiază.
Era un zvon că anonimii defăimători care oricum îţi fac trafic, odată blocaţi, cenzuraţi sau şterşi, se înfurie tare şi insistă… ceea ce duce la şi mai multe comentarii deci şi mai mult trafic. Un fel de circ care ajută blogurile care fac bani. Acesta face bănuţi. Dar nu pot şterge anonimii fără vulgarităţi. Nu îi pot priva de propriul lor ridicol. Omul a gândit, şi-a stors mintea şi a scris când n-a mai suportat. Nu-i vina lui că nu are imaginaţie să se semneze măcar Dark Vader sau Miller sau BM. Sau mai impersonal: Carioca, Fereastră sau Cămin. Guy Fawkes ar fi prea mult. Eu cred că e trist că în momentul în care mediul online să îţi permită să alegi cine şi ce vrei să fii, măcar în două rânduri acre, tu să alegi Anonim. Caragiale, gen. O semnăm anonimă.
We will gradually become indifferent to what goes on in the minds of other people when we acquire a knowledge of the superficial nature of their thoughts , the narrowness of their views and of the number of their errors.
Like this:
Like Loading...
