Ceaiul fierbinte de mentă mă vindecă de zgribuleala. Nu vindecă cearcănele. Ele rămân la culoarea mentei din ceai.
 Catalina şi Lord D’If m-au premiat. Le mulţumesc şi le întorc roşind premiul. Şi ei sunt printre bloggerii mei preferaţi.
 Mă-ntorc la gânduri vagi. Clipesc des şi zâmbesc cu un deget pe buze.
 Între un spasm fericit şi-un vis frumos încerc să-i fac să înţeleagă că m-au pierdut. De tot.
 I’m falling asleep and I can’t see straight.  I don’t really mind if I just fade away…
 Puterea exemplului le scoate ochii. Dragostea e singurul carburant fiabil. Ei se încăpăţânează să respecte reguli şi să îşi/îmi limiteze orizonturile. Prea târziu.
 I’m told what to do and I don’t know why.
 Ia-mă de mână… Ţi-am zis că sărutul tău se lipeşte umărului meu prin geacă şi trei pulovere groase la fel de bine ca şi atunci când am umărul gol?

 Did you really think I wouldn’t see this through? 

Dacă mă vezi odihnindu-mă…?
 Am obosit. Ziua de azi mă sperie. Mănuşile le împrumut în gând. Ameţeală cu iz de deja-vu. Overdose de tine. Visez în doi şi-apoi confund cu realitatea. Ce trăiesc confund c-un vis. Însoţesc femeie frumoasă la şedinţă foto. Fotograf sceptic. “Să nu te inhibe…” Zâmbet. “N-are cum…” Linişte. Căni mari de vin fiert cu portocale. Dor de zâmbet larg şi scorţişoară. Iarna insistă. Strângeri dese de inimă.  Prea dimineaţă, prea alb, prea mult. “Ne consumăm?” “Ne-am consumat demult. Ceea ce a rămas de trăit e ceea ce contează de fapt…” Învaţă, zâmbeşte şi iubeşte! Descoperă şi împărtăşeşte! Vindecă.

 Mi-am dorit să te văd din nou râzând cu poftă, fericit. Mi-am dorit să-ţi văd iar planurile realizate în ochi, puterea, nebunia şi forţa atitudinii. Mi-am imaginat că alergi nebun într-un hipermarket străin, că mă tragi zâmbind larg în faţa vitrinelor unui petshop şi mă asculţi cum îţi explic fascinată care e mops şi care e buldog francez ca mai apoi să ne minunam împreună de hamsteri dormind în cele mai ciudate poziţii, de broaşte ţestoase în echilibru precar şi iguane scumpe. Mi-am imaginat cum stăm la standul cu cd-uri şi ascultăm pe rând în căştile imense muzică dansând tembel şi-apoi să ne isterizam împreună de manualul care învăţa cum se cântă la tobe. Mi-am dorit să te pândesc de după standul cu cărţi mari cum cânţi la clapele expuse şi-apoi să mă tragi lângă tine pentru un duet fără formă care nouă ne sună perfect. Mi-am imaginat pierzându-ne printre standurile de la Media Galaxy şi cum tu închizi pe rând, în joacă,  fiecare sistem din care se auzea o muzică ritmică. Şi pe mine încrâncenându-mi privirea şi mârâind la asistentul care te privea urât. Mi-am dorit canapeaua roşie din burete moale din holul magazinului să ne lase să ne odihnim probându-ne căştile pe rând la mp3-uri.  Mi-am imaginat şi dorit fiecare privire strălucind, fiecare cuvânt spus tare, fiecare joacă trăită intens. Mi-am dorit să văd în tine determinarea de a face ce ţi-ai propus şi încrederea că poţi orice.

Toate pot să mi le imaginez şi doresc bând ceaiuri prea aromate în mansardă semi întunecată şi râzând fericită oamenilor care mă înţeleg. 

Urăsc comparaţiile. Involuntar compar. Nu pot iubi în doi oameni diferiţi acelaşi gest, acelaşi cuvânt, aceeaşi privire. Îmi recunosc senzaţia din gesturi diferite, gânduri opuse, cuvinte altfel. Nu caut şi nu accept acelaşi alint, aceeaşi atingere şi gânduri exprimate la fel. M-am oprit din răscolit, încercat, salvat şi acceptat. Iubesc în singurul fel în care cred că se poate iubi. Îmi trăiesc fiecare fericire, durere, zâmbet, mângâiere, îndrăgostire şi despărţire maxim şi nebun. Nu înlocuiesc, nu resping şi nu uit. 
 Un colţ necunoscut din parcul imens e acum al nostru şi aşa va rămâne pentru totdeauna. Şi banca. Şi îmbrăţişarea. …”în afară de tine” se traduce “except you”…
 Degeaba insişti să ţii gluga pe ochi şi să mă convingi să te ghidez. Dă gluga jos. Simte. Întreabă-te pe tine. Eu nu mai am răspunsuri. Te am pe tine. Şi pe mine pentru tine. Şi nu există ideea că n-ar fi de-ajuns ci doar sentimentul insaţiabil de cât mai mult, mai departe şi mai adânc din fiecare. Şi e singurul pe care l-am urmat întotdeauna. 
 Alunecările au fost ale tale, comparaţiile ţi-au ieşit total anapoda şi a venit momentul să realizezi că ceea ce mie mi-a rămas îmi este interzis dintr-un principiu pe care niciodată nu ai încercat să-l înţelegi. Zâmbet cald. Trebuie multiplicat sentimentul actual de câteva sute de ori ca starea de confuzie să nu mai existe şi tu să-ţi vezi în sfârşit viitorul aşa cum ştiai să îl vezi înainte. Şi multiplicarea absurdă şi exagerată vine doar pocnind din degete. Ca o magie. Niciodată altfel. Alegi s-aştepţi sau să accepţi. Canistre, măceşe şi dansuri tribale, sticluţele cu pixies şi dorinţe împrumutate sunt vrăji inventate de tine. A venit momentul să te ştiu fericit.  

 In
 Am făcut ce trebuia şi mi-am dat seama unde nu ne mai înţelegeam. Am realizat în sfârşit că nivelul la care ajunsesei l-ai pierdut, ţi-a scăpat şi-odată cu el fineţea şi profunzimea lucrurilor. Emanai resemnare şi încercai să scapi de ea. Mi-am schimbat cuvintele, mi-am reformulat frazele, am simplificat propoziţiile şi ai părut în sfârşit, că înţelegi. Te-agăţi disperat de umbre de complexitate rămasă în tine şi lipeşti fără suflu ultimele sclipiri compatibile. Dragostea ta e doar o altă etapă, m-ai lăsat să înţeleg. Maşina timpului te-ar face fericit. Nu s-a schimbat nimic în tine din structură. Ochii îţi sclipesc la aceeaşi stimuli şi tot corpul tău se revigora amintindu-şi gesturi ce nasc plăceri calde. Exagerai alintat şi neschimbat. Atingerile şi mângâierile tale au forma mea, zâmbetul tău îşi amintea încet cum era să fii puternic. Şi vocea, şi orele şi frica de a mă pierde. Şi dorul şi îmbrăţişările şi nebunia. Copilării naive erau pe rând motiv de laudă sau renegate. 
 Am vrut să ştiu, acuma ştiu. Am vrut să simt, acuma simt. 
…and Out
 Diferenţa între ce îţi propui şi ce faci efectiv e mare. Într-o zi în care ai motiv să sărbătoreşti îţi propui să colinzi, cu ceva bani şi cel mai bun prieten, un hipermarket cu de toate. Mâncare, dulciuri minunate, jocuri de wii şi nebunie. Bateria de la maşină îţi strică planurile drept urmare stă pedepsită, prinsă-n cleşti de-un redresor. Apoi reformulezi distracţia în formă calmă de vin roşu cu scorţişoară, o comedie fină, o discuţie. Sfârşeşti evident bând cockteiluri alternate cu bere neagră în Geenie unde ţi se dă lucrare de control(!!) ce a dat impresia că părerea noastră contează. Insişti să te calmezi în mediul tău acasă şi-aproape o faci primind în dar candy canes şi-un dor vindecat de ochi frumoşi şi eşarfă turcoaz. Şi-apoi iar se strică cheful cu drame şi dramatizări, cu băutură mult prea tare, cu madmoazele aproape inconştiente. Respir adânc, mă las mângâiată de mâini familiare, mă uit într-o privire genială şi mă calmez spre dimineaţă cu-o voce ce-mi spunea poveşti.
 
 Concluzia pe dinăuntru şi pe dinafară e că oamenii de lângă mine mă înţeleg, mă cunosc şi ştiu că îi iubesc prin fiecare lucru nepreţuit primit de la fiecare din ei şi ador fiecare minut petrecut în compania lor. Am primit mănuşi lungi şi negre, fără degete pe care le ador că îmi lasă inelele să respire, candy canes with pink stripes care mi-au făcut sufletul să se topească, un creion mecanic de la bic pe care-l consider cadou de preţ, o brăţară ce-şi aştepta menirea de a controla jocul, o picătură de vin combinată cu gustul buzei de sus şi un abonament la lastfm.  

    Uitasem cum e să te oglindesti perfect în persoana din faţa ta. Nu să te modelezi din sentiment ci să-ţi dai seama că eşti acolo din primul moment de când ai fost conştientă de tine. Să te lăfăi alintat în sufletul lui şi să te simţi puternică doar la gândul existenţei unei astfel de persoane. Mulţumesc.
 Azi am să beau vin roşu şi aş fi vrut s-ascult viniluri. Să fac o încercare de a răscoli mansarda, oare? Azi am să las să mi se vadă fericirea-n ochi şi poate am să mă vindec de umbre, zebre şi voci străine. Azi, eu, sunt pentru mine.

 2009 a început cu Dorian Grey* Gray cartea şi s-a terminat cu Dorian Grey* Gray filmul. Şi a fost exact ca The Picture of. Cartea şi filmul. Am fost pe rând fiecare din personaje, iubind, întinerind, predicând dragostea şi plăcerea, urând căsnicia, iubind tinereţea, îmbătrânind doar într-o poză, dispreţuind, muşcând, ţipând şi mângâind, trădând şi experimentând. Am avut pe rând 18 ani nevinovaţi, apoi 29 împliniţi frumos, 60 simţiţi în suflet, 17 trăiţi la maxim. Am citit şi-am văzut filme. Am iubit şi-am fost iubită. Am fost înconjurată de oameni speciali. Am atras şi am respins. Am dorit, am primit şi am.
 Mi-aş fi dorit să nu plâng. Mi-aş fi dorit să nu te fi durut. Să înţelegi şi să poţi. Orice. 
 Ce iau cu mine în noaptea asta sunt doar amintiri şi senzaţii. Sunt liberă de orice şi nu există continuitate la nimic din anul 2009. Şi-o spun cu răsuflare uşurată pentru că sunt liberă să încep întradevăr un an nou. Şi ştiu că-s norocoasă că e aşa. Să poţi la 12 fix să închizi ochii şi să te scuturi. Să te simţi liber şi puternic. Să ştii că poţi începe orice, îţi poţi propune absolut orice şi nu există nici un dacă. Nu am lăsat lucruri neterminate, nu am lăsat discuţii neavute sau treburi neîncheiate. 
 Pe 1 ianuarie 2010 mă voi trezi şi-n aburi de cafea mă voi gândi cu ce să-ncep. Şi-o să zâmbesc la gândul că o pot face cu absolut orice. E ca un final de film cu happy end care se termină c-un început, zoom out de pe un zâmbet fericit şi o panoramă ce se lărgeşte până cuprinde absolut tot.
 Şi am plecat să mă îmbrac în hainele in care îmi voi întâmpina începutul. 
*…cine altcineva sa ma corecteze…?!