Chiar de e complicat o să învăţ să fac să fie simplu. Chiar de e greu o să încerc să fac să fie atât de uşor. Chiar de pare urât ştiu că de fapt e frumos. E ca o joacă de-a v-aţi ascunselea printre rafturile unui supermarket, ca o dimineaţă cu ceaţă şi nasuri reci, ca un sărut furat când nu mă aşteptam dintr-o întoarcere uşoară a capului, ca o ţigară prea tare şi fumată doar puţin, ca o cafea fierbinte băută din aceeaşi cană de-amândoi, ca un mesaj prea lung ce se vrea citit dintr-o privire şi-o suflare. Şi tensiunea o să dispară după prima jumătate de oră când gesturi tremurate ce sa vor familiare vor însoţi cuvinte agitate şi stupide. O mână poate prea bruscă îmi va controla părul… şi-o frază seacă o va însoţi: E încă ud… o să răceşti… Eu voi schimba cu zâmbet nervos cd-ul ce cântă din amintiri pentru alţi noi. Târziu tăcerea va fi plină poate de remuşcări şi conştiinţe se vor certa uşor între ele. O graniţă lăsată în urmă şi imagini noi… frumoase… vor reuşi să ne calmeze şi să ne facă să ne regăsim… zâmbetul, mirosul şi gustul…
Un motel ca în filmele americane ne va primii primul somn împreună… prea agitaţi să ne iubim, prea speriaţi să credem…
Şi primele cuvinte spuse în engleză cu-al tău accent frumos de ne-român îmi vor suna fantastic de adevărat…
Prea multă alternare de agitaţie şi calm ne va epuiza, eventualy, şi-atunci vom acceptă realitatea noua că fiind de-o viaţă…
Category Archives: shampoo bubbles
Escape
You would say anything and you would try anything
To escape your meaningless and your insignificance
You’re uncontrolable and you are unloveable!
Cât de uşor poţi înţelege tu ce mult insemni pentru mine fără să ţi-o spun direct… de ce unii nu reuşesc să înţeleagă că nu înseamnă nimic pentru mine deşi le-o ţip direct în faţă? Am să pun într-o pungă câteva cuvinte: fals, superficial, rău, micinos, libidinos, egocentrist, stupid, făţarnic, bârfitor şi născocitor… şi într-o zi când voi fi într-o dispoziţie agresivă le voi trece la feminin şi îi voi pocni punga în faţă!
Mi-e somn şi clipesc des. Îmi place aerul de toamnă rece de afară. Îmi dă amintiri plăcute. Cu tine. Îmi dă dor de tine.
Mi-a plăcut cum mi-ai mărturisit că buzunarului tău călduros îi lipseşte forma pumnului meu rece, că îmbinării obrazului tău cu gulerul jaketei îi lipseşte respiraţia mea şi părţii tale stângi, partea mea dreaptă sprijinită leneş.
Îmi lipsesc plimbările într-un frig protector oarecum, aburul ce se desprindea de pe buzele tale când îmi şopteai şi sclipirea din ochi când îţi răspundeam. Îmi lipseşte vinul fiert cu feliuţe de mandarină în el, băut din ulcele de lut în ‘T’, felul în care, după o tăcere, reuşeam să spunem acelaşi lucru în acelaşi timp şi nebunia noastră comună pentru case vechi…
M-a speriat ameninţarea ta că vei porni o revoluţie şi felul cum ţi-ai accentuat declaraţia strângându-mi mâna în mâna ta… e prima oară când te văd aşa sălbatic şi pornit pe revoluţii…mi-ai spus că niciodată nu m-ai iubit mai tare ca acum… m-ai certat că nu ţi-am mai povestit nimic…
Ţi-am promis că-ţi povestesc timpul petrecut departe de tine… departe de noi… ştiu că vrei să afli cine era fiecare persoană necunoscută de la masă unde m-ai zărit în treacăt când ai venit până în uşa clubului, încruntat şi cu mâinile adânc înfipte în buzunarele jeansilor negri, adus poate de umbra maşinii parcată strâmb sau poate doar de-un gând telepatic ce te-a găsit… Şi trebuie să-ţi mulţumesc pentru că a fost singurul meu strike din seara aia… dat din energia sărutului tău trimis prin aer…
Ştiu că te amuză oamenii cu care reuşesc să mă înconjor zilnic, ştiu că îmi cauţi sclipirile din ochi în momentul când îi analizez şi-ncerci să înţelegi ce văd în fiecare… ştiu că te crezi un fel de dumnezeu nebărbierit şi frumos care-mi împrumuţi repetat puterea de-a manipula prin iertare ceva priviri, zâmbete şi iubiri din anturaj… şi-apoi te distrezi pe seama efectelor stârnite de naivitatea mea de-a mă jucă cu puterea ta…
Ce m-aş face fără concluziile pe care le spui calm trăgându-mă mai aproape, după ce îţi povestesc speranţe puse-n oameni şi senzaţii… cine aş fi fără dreptatea ta calculată şi puţin indiferentă?
Mi-e dor de tine şi de linişte, de umbră şi de cald, de şoaptă şi de muzică-n surdină, de poeziile nescrise ce le caut, de sentimentele nedeclarate ce le-ntreb… nimic nu pare a funcţiona cum trebuie… ceva scârţie în mecanismul universului cum ironic ai spune tu… persoane false merită respinse, persoane dragi merită aşteptate, persoane iubite merită avute… şi n-am ce să-ţi mai povestesc… am acum două cadouri nedăruite şi nedesfăcute…
Incantaţie pentru ochii lui obosiţi…
Tu, femeie nebună şi frumoasă, aşează-te turceşte pe covor în faţa mea şi roagă-mă frumos să-ţi povestesc despre ochii lui. Şi dacă ştii cum să mă-ntrebi o să-ţi răspund că ochii lui îmi par ireal de frumoşi. Că sunt convinsă că pot vindeca la fel cum pot îmbolnăvi, că pot risipi depresii la fel cum pot induce depresii, că pot spune multe la fel cum pot spune nimic… ochii lui pot urmări trasee şi vedea unghiuri ciudate, pot căuta vioi diverse lucruri mărunte, pot analiza uşor reacţia celorlalţi, pot reveni rapid asupra lucrurilor ce i se par interesante, îşi pot schimba culoarea şi chiar şi-o pot intensifica… Şi dacă o să-mi zâmbeşti, nebuno, o să îţi spun că atunci când sunt obosiţi ochii lui sunt cei mai frumoşi… atunci când cearcăne uşoare şi întunecate nu fac decât să-i facă mai strălucitori, că umezi şi clipind des pot da efectul căutat de mine în ei… şi gestul copilăresc de a-i freca cu pumnii strânşi dau intensitate aşteptării de a-i vedea din nou deschişi şi strălucitori. Şi o să-ţi spun că cel mai frustrant moment e cel în care râde pentru că doar atunci îşi închide ochii aproape de tot. Şi totuşi zâmbetul compensează dar asta trebuie să descoperi singură. Acum o să ridic încet din umeri la întrebarea ta şi o să continui spunându-ţi că pentru a te putea bucura în voie de umbrele din ochii lui şi efectul lor trebuie doar să îl faci să-ţi vorbească sau povestească ceva… atunci ochii lui se vor fixă frumos şi cald pe-ai tăi pentru a putea urmări încet reacţia vorbelor lui… şi niciodată nu îi pune întrebări la care nu ar putea să îţi răspundă pentru că fâstâceala şi ezitarea îl vor face doar să ferească privirea minute întregi… Şi dacă ai putea să nu tremuri când le vezi culoarea, să nu te pierzi când un blink uşor şi funny te va avea ca ţintă şi să nu uiţi de tine când îşi va ridica privirea spre a ta fără să se mişte atunci poate îi vei recunoaşte străluciri de indragosteala rebelă în ochi, de teamă frumoasă şi împlinire aşteptată… şi doar atunci îi vei spune că îi adorai privirea înainte de a o cunoaşte… şi că-i exact cum ţi-am povestit-o eu…
Acum du-te… imaginându-ţi doar… întoarce-te pentru zâmbet, glas şi pasiune…
Are you alright?
Lucinda Williams – Are You Alright?
Asculta mai multe audio Muzica »
Scriu postul ăsta când deja ştiu răspunsul… dar dispoziţia muzicală dată de melodie a rămas aceeaşi…
A început o nouă săptămână în care mă voi avânta în activităţile mele obişnuite şi-apoi mă voi retrage paşnic spre casă dorindu-mi cald, muzică şi bine.
A trecut o săptămâna ciudată şi un weekend clandestin pentru mine… free hugs day a fost weird, ziua unui bun prieten fulfilling, 15 minute de blogl fantastice (sunteţi frumoşi oameni buni!! Rrimuna e sclipitoare şi când râde şi când e asaltată de Răzvan, Dina spices the place up, for me, Cristi şi Alice au zâmbetele făcute unul pentru celălalt, Cip dă aer proaspăt, lui Claudel trebuie să-i mulţumesc că a venit pentru mine, Cornelia parcă vine cu tot cu pom pentru că lângă ea e pace, linişte şi frumos, lumea nouă era interesantă şi ultimul intenţionat dar nu cel din urmă, Alex care mi-a strâns mâna între ale sale palme atât cât trebuie şi a zâmbit mai inocent decât trebuie), aniversarea surorii mele la Cafe Journal (ştiu că nu se mai numeşte aşa dar oricum părinţii mei tot Mioriţa îi spun aşa că…) colorată de long drinks like Blue Lagoon şi Campari Orange, cel din urmă premiindu-mă cu o agendă mică şi roşie … exact ce îmi doream… şi excapadele au continuat cu o duminică lungă cu Feeling Minnesota şi-un club de biliard întunecat dar luminat de zâmbet binefăcător ce m-a adăpostit până la oră 1. Iată, probabil de ce nu m-am regăsit încă… doza de canapea/linişte/pătură pufoasă trebuie mărită!
SSSSsssst!
Şi m-am retras timid, forţat dar dorit.. în mine. Eu cu mine. Întotdeauna o asemenea perioadă nu are decât rezultate bune şi frumoase. Cred că întotdeauna duce la evoluţie. În diferite sensuri şi direcţii. Şi m-am dat câţiva paşi înapoi, poate nu atât de evident pentru toată lumea. A sosit momentul potrivit să spun gata. Deocamdată atât. Vreau spaţiul meu protector. Vreau o pătură caldă şi pufoasă sub care să mă ascund. Niciodată lumină puternică dar întotdeauna lumină. O cană mare de lapte cald cu cacao. Muzica mea. Şi da, canapeaua roşie există. Şi nu mi s-a părut niciodată atât de primitoare ca acum. Şi mai există şi dorul de pisică. Care iarna asta îşi va reluă locul ei cald, torcând alintat şi liniştitor numai pentru mine.
Poate simt nevoia de vindecare. Un prieten a numit-o frământare. M-am eschivat şi am negat într-un fel. Unele slăbiciuni le ţin bine ascunse la fel cum pe altele le recunosc exagerat de des şi nepotrivit. Ştiu totuşi că băile săptămânale de oameni mulţi şi agitaţie îmi fac bine atâta timp cât sunt aşa cum le vreau. Şi colţul meu din care privesc şi analizez să fie bine ales. Mă plimb mai des ca înainte. Zâmbesc gândurilor mele. Cred că visez. Şi am cui mulţumi că mi-a amintit cum se face. Telepatic. Sau empatic. Şi ştiu că vor fi acuze ironice ce vor privi a mea retragere drept strategie şi poate chiar va funcţiona strategic. Degeaba aş spune că-i neintenţionată şi doar dorită pentru suflet. Egoismul simbolic şi cu nuanţă sentimentală se spune că reduce vizibil complexe şi consolidează încrederea în sine. Vom vedea. Poate mi se vor calma şi excesele de răutate asupra oamenilor ce mi se par stupizi, superficiali, neoriginali, egocentrici şi cu tendinţe de paranoia. Am fost rea numai scriind fraza asta. Va urma o perioadă de impunere lentă a echilibrului, de introspecţie şi evaluare proprie, de (planuri) vise conştiente, plăceri mici şi bucurii mărunte.
Mi-e dor să mă bucur de o dupamiaza numai a mea cântând afoana muzică veche şi dansând nebună până cad epuizată pe aceeaşi canapea, de un film pe un post românesc la care să mă uimească reclamele dese şi amuzante, de stresul de a te da cu ojă neagră pe unghiile mâinii drepte în timp ce a ta pisică încearcă să se alinte la tine în braţe, de ordine familiară şi dezordine şi mai şi, de păr nepieptanat, pulovere groase şi călduroase şi şosete de lâna cu renul moşului pe ele, de-o zi întreagă în pijamale şi ronţăind pesmet.
Poate sunt doar obosită şi sătulă de oameni ce par a nu mă înţelege. Poate avea dreptate şi mă frământ având sau ne-având legătură cu el. Poate doar îmi place ideea că cineva m-ar putea face să mă frământ. Cum lui i-ar plăcea ideea că mă poate face pe mine să mă frământ. Nu, e doar un joc ciudat de cuvinte. Şi plăcut. Sigur voi lua cu mine în această vacanţă a simţurilor mele câteva senzaţii ce în continuare susţin mincinos că nu-mi sunt indispensabile.
Îmi trebuie clar o agendă. Visând încet cu ochii deschişi la activităţi paşnice cum ar fi întocmitul de liste gen wishlist/ to do list/ten things to do before next summer(weird, I know!) mi-am dat seama că al meu carneţel slash notes mic şi colorat e deja plin cu recomandări muzicale, versuri şi idei ce-mi vin în momente când laptopul e inaccesibil. Îmi trebuie clar o noua agendă.
Am primit o vrăjitoare călăre pe trei dovleci galbeni, privind în ochi o mică fantomă drăgălaşa şi având un liliac plutitor în jurul măturii parcată frumos în stânga ei. Deja mi-e dragă. Un alt cadou stă nedesfăcut. Pentru că e nedăruit. Poate încă nu e timpul să mă despart de el. De cadou. Ştiu că se vor găsi dacă sunt meniţi împreună. El şi cadoul. Nu-mi fac griji.
Am primit şi o melodie în acelaşi spirit. E noua mea obsesie. Şi se asortează cu pătura pufoasă, zâmbetul meu alintat şi o clipoceală de gene.
Poate simt nevoia de vindecare. Un prieten a numit-o frământare. M-am eschivat şi am negat într-un fel. Unele slăbiciuni le ţin bine ascunse la fel cum pe altele le recunosc exagerat de des şi nepotrivit. Ştiu totuşi că băile săptămânale de oameni mulţi şi agitaţie îmi fac bine atâta timp cât sunt aşa cum le vreau. Şi colţul meu din care privesc şi analizez să fie bine ales. Mă plimb mai des ca înainte. Zâmbesc gândurilor mele. Cred că visez. Şi am cui mulţumi că mi-a amintit cum se face. Telepatic. Sau empatic. Şi ştiu că vor fi acuze ironice ce vor privi a mea retragere drept strategie şi poate chiar va funcţiona strategic. Degeaba aş spune că-i neintenţionată şi doar dorită pentru suflet. Egoismul simbolic şi cu nuanţă sentimentală se spune că reduce vizibil complexe şi consolidează încrederea în sine. Vom vedea. Poate mi se vor calma şi excesele de răutate asupra oamenilor ce mi se par stupizi, superficiali, neoriginali, egocentrici şi cu tendinţe de paranoia. Am fost rea numai scriind fraza asta. Va urma o perioadă de impunere lentă a echilibrului, de introspecţie şi evaluare proprie, de (planuri) vise conştiente, plăceri mici şi bucurii mărunte.
Mi-e dor să mă bucur de o dupamiaza numai a mea cântând afoana muzică veche şi dansând nebună până cad epuizată pe aceeaşi canapea, de un film pe un post românesc la care să mă uimească reclamele dese şi amuzante, de stresul de a te da cu ojă neagră pe unghiile mâinii drepte în timp ce a ta pisică încearcă să se alinte la tine în braţe, de ordine familiară şi dezordine şi mai şi, de păr nepieptanat, pulovere groase şi călduroase şi şosete de lâna cu renul moşului pe ele, de-o zi întreagă în pijamale şi ronţăind pesmet.
Poate sunt doar obosită şi sătulă de oameni ce par a nu mă înţelege. Poate avea dreptate şi mă frământ având sau ne-având legătură cu el. Poate doar îmi place ideea că cineva m-ar putea face să mă frământ. Cum lui i-ar plăcea ideea că mă poate face pe mine să mă frământ. Nu, e doar un joc ciudat de cuvinte. Şi plăcut. Sigur voi lua cu mine în această vacanţă a simţurilor mele câteva senzaţii ce în continuare susţin mincinos că nu-mi sunt indispensabile.
Îmi trebuie clar o agendă. Visând încet cu ochii deschişi la activităţi paşnice cum ar fi întocmitul de liste gen wishlist/ to do list/ten things to do before next summer(weird, I know!) mi-am dat seama că al meu carneţel slash notes mic şi colorat e deja plin cu recomandări muzicale, versuri şi idei ce-mi vin în momente când laptopul e inaccesibil. Îmi trebuie clar o noua agendă.
Am primit o vrăjitoare călăre pe trei dovleci galbeni, privind în ochi o mică fantomă drăgălaşa şi având un liliac plutitor în jurul măturii parcată frumos în stânga ei. Deja mi-e dragă. Un alt cadou stă nedesfăcut. Pentru că e nedăruit. Poate încă nu e timpul să mă despart de el. De cadou. Ştiu că se vor găsi dacă sunt meniţi împreună. El şi cadoul. Nu-mi fac griji.
Am primit şi o melodie în acelaşi spirit. E noua mea obsesie. Şi se asortează cu pătura pufoasă, zâmbetul meu alintat şi o clipoceală de gene.
I’ll put a spell on you,
You’ll fall asleep and I’ll put a spell on you.
And when I wake you,
I’ll be the first thing you see … and you’ll realise…
Changes…
3 Doors Down – Changes
Asculta mai multe audio Muzica »
Sentiment de licean
Multumesc pentru ziua de ieri. Totul a fost atat de fun cat trebuia sa fie. Atat de relaxant cat trebuia. Atat de agitat cat trebuia. Atat de frumos! Vorbesc de evenimentul- concurs Broadcast Yourself! de la CNVA. Si imi era frica de atmosfera oficiala, de zambet obositor si cuvinte grele. Nu a fost deloc asa. Dina da stare de bine de cand o vezi ca apare. Si daca mai poarta si un tricou cu I’m a huge metal fan! deja poti dubla stralucirea. Si daca iti mai transmite salutari de la her beautiful brunette ladyfriend deja nimic rau nu ti se mai poate intampla cu Di in dreapta ta. Si-apoi tot drumul spre eveniment te relaxezi ascultand glasul vibrant al lui Alex. Care vorbeste frumos, masculin si vesel. La liceu m-a izbit o stare de gol in stomac, emotie ciudata. Chiar mi-am recunoscut-o si radeam numind-o stare de teza. M-a incantat energia, nebunia si esarfa lui Cip. Am adorat atat cat mi se permite moral (Dina & Alex stop laughing!) zambetul frumos al lui Poofy aka CartKid. Am admirat si invidiat (putin) naturaletea si frumusetea Verei. Mi s-a parut recalcitrant (prea) Pepe dar noroc de ochii lui albastri. Si mi-o amintesc si pe Laura (hello there!) care a venit si mi-a spus finut ca ea ma citeste. Avea niste ghete simpatice! Si mi-o amintesc pe cea care a castigat locul trei si premiul special. Stiam eu! Si pe Cosmin si partenerul lui care aveau o problema cu un “instrument muzical” (detalii mai multe cred ca stie Alex); mi-i amintesc si pe baietii care au luat primul loc cu un spot frumos. O zi poate cu activitati normale pentru unii dar care mie mi s-a parut extraordinara. Si-as sta oricat la discutii interminabile cu Alex. Si as asculta-o la nesfarsit pe Dina. Si l-as pune pe Florin sa zambeasca continuu. Am adunat simboluri toata ziua. Vroiam sa nu se mai sfarseasca. Come on, people! Ce-ati facut la concursul de Counter Strike?
Mda… azi fara diacritice…
Pe 30 octombrie vei fi imbratisat…
Frumos tare titlul articolului de pe blogul Din si despre Galati. Binenteles ca e vorba despre frumosul fenomen FREE HUGS despre care toata lumea a auzit. I want to be a freehuger! Mai ales pe 30 octombrie. Si pentru cunoscuti si pentru necunoscuti.
“Pe 30 octombrie, cei de la lumebuna.ro, si Aiesec invita lumea la FreeHugs!
Strange in brate un necunoscut si poti sa aduci cu o imbratisare mai aproape lumea in care traim de lumea frumoasa care este in interiorul fiecaruia.
Renunta la constrangeri, fie ca vii sa primesti sau sa dai, imbratisaza-te!
Oricine poate fi un “FreeHuger”! Daca esti interesat, trimite un email la adresa freehugs@lumebuna.ro, iar noi te vom contacta.”
Oricine poate fi un “FreeHuger”! Daca esti interesat, trimite un email la adresa freehugs@lumebuna.ro, iar noi te vom contacta.”
Despre decizii, idei tâmpite şi orgolii…
Cunoşti un om şi te fascinează. O recunoşti calm şi frumos. Ridici persoana curând la rangul de prieten bun. Te-mbeti cu zâmbete şi o privire relaxanta. Şi iei şi poate 
ceri prea mult. Dar ţi se da şi când nu ceri. Şi câteodată ştii că ţi se cere fără să se ceară totuşi. Şi fiecare îşi păstrează pe de o parte plăcerea conversaţiei frumoase şi-ntelepte şi pe de altă parte ieşirea din vinovăţie cu fraze mici stupide şi de neluat în seamă. Şi dacă este totul doar orgoliu masculin? Şi dacă totul este mult mai superficial decât ai crezut? Idei tâmpite am de când mă ştiu… la fel şi-a mea sinceritate. Şi-am hotărât ciudat, prostesc şi prea încrezătoare că pot să demonstrez tăria, independenţa sau nedependenţă prin interzicerea senzaţiilor ce îmi plăceau poate cel mai mult în partea asta a vieţii mele. Şi care mă ajutau cel mai mult. Şi-acum încep procesele de conştiinţă şi întrebările cele mai dureroase. E sincer sau se preface? Eu de ce tremur? Cum s-a ajuns aici? E de abia a doua zi… în ce zi ar fi mai puţin umilitor dacă cedez? Şi-acum încep momentele de recunoaştere. Mi-e dor. Mi-e ciudă. Mă urăsc pentru toată faza asta. Niciodată nu va mai putea fi discuţia la fel de sinceră ca până acum. Dramatizez dar aşa e… ca o despărţire. Şi m-am amăgit că şi lipsa acută şi dorul sunt senzaţii ce altfel nu le-aş fi simţit şi iată că mi le oferă. Şi m-am amăgit cu comparaţii, jigniri şi încruntări în gând şi în subconştient.
Ce-ar trebui să fac? Să-i spun că poate este o greşeală? Să-i reproşez că niciodată nu îmi cere ajutorul când ştiu are nevoie? Să-i spun că poate ne-am interpretat greşit unul pe celălalt? Să-i îi accept o ridicare din umeri sau doar o rugăminte atentă, leneşă şi frumoasă? Să-i reproşez că deşi i-am solicitat ajutorul m-a refuzat? În spiritul deciziei şi orgoliului sau a unei prietenii pe care doar eu o vedeam? Whatever…
Şi tot acum îşi face loc şi răutatea acidă şi ironică. Pentru că e singura armă/scut/apărare/vindecare.
E ori erase&rewind ori ‘escage’ şi next.
L. E.: nu ma atentionati! Am scris ‘escage’ pentru ca asa trebuie scris nu ca fiind escape…phu…
E de la Dina pentru mine… leapsa…
În care … eu trebuie să spun ce-aş fi dac-aş fi. Şi mi-e ciudă că nu pot fi originală. Păi dacă iau de la Dina jumate din răspunsuri şi de la Flo (dunno who are you but loved your answers) jumate… deja ştiu ce-aş fi dac-aş fi!
1. o piesă de îmbrăcăminte: tricoul negru şi uzat care a rămas la mine şi care tot îmi pare că păstrează forma şi parfumul tău… şi mă reprezintă…
2. o pereche de încălţăminte: bascheţi/tenişi (no doubt)
3. o bijuterie: clar braţară din aţă… din acelaşi motiv…
4. o carte: sigur aş fi un sf, nu mă omor după genul ăsta… dar sigur aş fi citită numai de oameni inteligenţi, nebuni şi ciudaţi … aşa-mi par mie oamenii pasionaţi de sf-uri…
5. un artist: Lars Ulrich (copy paste de la Flo) ce fain ar fi!… nu … cred c-aş fi jalnică să fiu Lars, el e bine cine e… poate un Cobain în viaţă…
6. o melodie/piesă/cântec: “Chasing Cars” – Snow Patrol, spuse una; Bathory – The woodwoman spuse cealaltă… păi şi mie ce îmi mai rămâne? Mă alint… vreau să fiu Kryponite a celor de la 3DD ca să evit înstinctul de a spune Feeling Good – Muse
7. un film: aş fi un DVD vechi cu “The Shipping News”
8. o ţara: Franţa
9. un oraş: hmmm… un oraş de la noi aş fi Bucureşti pentru că sunt Bucureşti… :)
10. un obiect: o clepsidră cu nisip mov
Şi aş mai fi probabil un suport pentru o lumare parfumată, o cană de cafea, o cutie de lemn cu lăcăţel, un autobuz de jucărie din tablă veche şi ruginită, o cutie de chibrituri goală, o piatră albă de pe malul Putnei, un beţişor fosforescent, o scrisoare de dragoste răscitită, o insignă neagră, o bilă de bowling şi o “movin’ melodie” de pe un album vechi…
Şi vreau să ştiu ce-ar fi de-ar fi: Richie, Cip, O cafea tare, Elena şi tu, da, cu tine vorbeam!