O zi calmă. Caldă. Am învăţat că dacă ai două calculatoare pe acelaşi birou poţi da copy pe unul şi paste pe celălalt şi spera să funcţioneze. Ieri am fost asaltată: Când e IBG-ul… când? unde? ce bine! Dar sunt genul care au un blog pentru când se plictisesc şi ar fi total lame să anunţe şi ei întâlnirea. De venit, viiin. Întotdeauna. Dar e greu. Şi-apoi nu vor să se creadă despre ei că merg la astfel de întruniri. Mai bine să păstreze elementul surpriză. Dacă vor vrea vor veni, dacă nu, nu. Şi vin mereu. La întâlnirea trecută au fost 19 oameni. Doi au anunţat întâlnirea: organizatorul (eu) şi blogul lui phakiru care anunţa toate evenimentele ce se întâmplă prin Galaţi. Mulţumesc. După IBG, 3 oameni au scris despre. Şi totuşi, dacă îi întrebi pe toţi cei ce au fost prezenţi a fost nebunie curată, distracţie şi socializare maximă. Chiar dacă nu veniţi (deşi veţi veni) măcar anunţaţi întâlnirea. Acum aştept ambiţia din unii şi alţii să nu îi lase să apară doar pentru că i-am atins. I-am atins, cred, pe toţi.
Schimbând tonul, chiar de vom fi trei oameni sau douăzeci, o să ne simţim bine, o să primim steguleţe cu IBG #9 şi blogrolluri pe hârtie, o să ne plângem că SDC-ul e abia luna viitoare şi o să bem bere.

Muzică, multă muzică. Vreau, ascult şi cânt. Aşteptăm clătite. Azi îmi plimb nepotul prin parcuri. Iarăşi ajung în parcul Eminescu şi mă întind pe iarbă în timp ce el adună conuri.
Am primit un premiu virtual, o diplomă de la un alt blogger. Îi mulţumesc pe aceasta cale.

Dina, viermişori din păr, vodkă cu cola, covrigi calzi şi gogoşi spirală.

*Acest template avea la sfârşitul postului însemnarea Leia Mais, care în portugheză înseamnă “citeşte mai mult”. Binenteles că toată lumea mă întreba cine e Leia Mais. Nu mai este. Gata. Citeşte atât cât este, nu citi mai mult.

M-am pierdut în încercări de transformare şi colorare când de fapt tot ce vroiam era liniştea. Simplu înseamnă linişte. Azi e ziua unui prieten vechi şi drag. La mulţi ani! Deşi nu mă citeşte şi nu mai ştiu de mult timp nimic de soarta lui. E primul meu prieten de suflet. E prima pereche de ochi albaştri care m-a făcut cândva să cred că iubeşte să mă privească. E primul om care mi-a ascultat secretele şi care indiferent de situaţie mă suna de ziua mea. De fiecare dată îmi promitea urarea pentru anul următor. Până într-un an când nu a mai sunat deşi promisese. O să îl iert cum şi el mi-a iertat multe.

Săptămâna asta, duminică, mi-am propus să ne întâlnim, noi, bloggerii. Azi o să fac public anunţul şi o să trimit o parte din invitaţii. Deşi nu trebuie invitaţie. E doar modul de a o anunţa. E şi sărbătoare, e şi duminică şi e şi mult de când nu ne-am întâlnit să stăm la discuţii. Promit surprize pentru cei ce vor veni. Aştept, doar astăzi, propuneri de locaţii. Dacă vremea ne permite aş prefera o terasă. Undeva lângă Dunăre. Spre dupamiaza. Întâlnirea Bloggerilor Galateni cu numărul 9. Mi-e dor de voi toţi. Şi mi-e şi mai dor pentru că vara asta frumoasă şi agitată ne-a ţinut oarecum departe de monitoare, tastaturi, postări şi comentarii. Să păstrăm atmosfera şi să fim bloggeri în aer liber. Să ne povestim vacanţele şi lunile fierbinţi live dacă nu am avut timp să scriem şi să publicăm poze.
E trecut mult de miezul nopţii. A trecut şi luna plină. O păpuşă voodoo stă atârnata de telefonul meu. Casa mea îmi face bine. Şi canapeaua mea roşie cu un motan somnoros tolănit. Colţul ei stâng îmi aminteşte de tine mereu. Am pentru tine o sticlă mare de un litru. De olive juice.

Am o sfoară legată la mână. Pe post de brăţară.
Habar nu am câţi ani fac luna asta. E vina ta! Bine, meritul!
Dacă aş cunoaşte o persoană frumoasă, ameţită, înnebunită după mersul pe role şi julitul genunchilor, care vorbeşte natural şi adorabil germana la telefon, învaţă să cânte la chitară şi îi stă minunat cu o chitară în braţe, care mi-ar aduce trufe de ciocolată de ziua copilului şi mi-ar pune Sprite rece ca gheaţa în mână într-o zi toridă, care are o mână de prieteni oricând dispuşi să o ajute necondiţionat şi care ştie să-mi zâmbească bizar şi unic mie, aş iubi-o cel mai foarte tare!
Am o stare de extenuare (de la căldură şi săptămâni pe drumuri, ştiu) şi îmi vine să zic: am nevoie de o vacanţă… iaar??
Unii oameni ştiu, alţii învaţă uşor, alţii nu sunt capabili nici să-nveţe. Sunt unii ce se prind pe final cam cum ar trebui. Sunt şi cei ce realizează brusc şi din momentul ăla se transformă. Doar pentru că au curajul să şi-o recunoască. Şi-apoi mai sunt şi cei ce nu au avut încă ocazia. Dar o aşteaptă şi o vor. Sau cei ce mint că ştiu să dea şi să primească. Că ştiu cum să iubească. Nu-s conştienţi că iubirea se vede în ochi şi răsuflare, în vene, puls şi gesturi din reflex. Păcat.
Să vii să-mi vindeci migrena c-un film şi un pahar cu gheaţă peste un şpriţ de vară cu vin alb!
Experimentez pentru prima oară în viaţă mea starea de faliment total. Cu zâmbetul pe buze. E greu să ai şi un leu de transport. Ce tare! Nu m-ar putea stresa nicicând perioade de lipsuri materiale. Nu mi-aş fi imaginat niciodată, totuşi, că poate fi chiar aşa… zâmbet dement şi sărac…
…aş ţine-o toată ziua-n braţe… şi eu…
Mă minunez cât de puţini ne înţeleg comunicarea aparte dintre suflete şi minţi. De acceptat nici vorba. Din toţi, chiar şi cei care ne-nţeleg nu ne acceptă decât parţial. Îmi pare rău că din invidie şi ştiu cât e de greu şi cât de norocos te poţi considera (e o vorbă cu Dumnezeu stă în poziţia lui Budda la mine în cap transformată din Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap) atunci când rezonezi perfect într-un om. Meritul meu e doar că te-am recunoscut de prima dată. Şi de o mie de ori pe repeat te-aş recunoaşte.
Am unghii inegale, date cu un lac de unghii dubios şi care neuscat a fost atins de diverse corpuri mici ce s-au integrat ciudat.
Săptămâna asta planificăm întâlnirea bloggerilor. Îmi cer scuze pentru întârziere. Revin cu detalii.

“Am nevoie de tine, un petic de iarbă şi-o seară…”
Respiră! O să fie bine! Extenuări sufocante şi frustrări ce dor le vindec cu o-mbratisare. O lacrimă o sorb, a doua moare de dosul palmei tale. Salcâmul îţi ninge fantastic de frumos pe zâmbet şi palma ta este fierbinte. Iarba de pe malul Dunării îţi făcea ochii mai verzi decât de obicei. Te-am dus vreodată la vişini? Uite, mai sunt multe încă de făcut, văzut şi visat…
Un film şi un pahar cu gheaţă şi orice băutură vrei… întins pe jos, lipit de canapeaua mea, o dimineaţă cum a fost la răsăritul soarelui şi curtea moşului ce ne privea, o dupamiaza sărată pe nisip la Vama Veche cu scoici în păr, un mijloc de zi fierbinte cu furtune de apă, spumă şi tricouri ude, o zi-nceputa lent întins pe pat cu o pilotă-n braţe şi renegând un soare prea strălucitor, o glumă sau un banc tembel, o bere mult prea rece şi-un pisic portocaliu sau după toate astea o toamnă… da, o toamnă racoroasă cu o jachetă mirosind a nou şi-un vânt ce o să răscolească frunze, o toamnă care o să te liniştească şi o să-ţi pună ordine în gânduri, planuri şi iubiri… şi-apoi o viaţă în care o să te sun să-ţi povestesc cum mi-a luat foc aragazul, o să mă suni din cadă stând pe gânduri, o să te-ntreb banalităţi de la 250 de kilometrii depărtate şi o să ne tremure glasul de la revedere… şi câte şi mai câte… cu aşteptări în gară, cu cafenele nou descoperite, cu multe fete frumoase şi oameni geniali, oraşe mari şi-aglomerate, maşini vechi şi mirosind a piele, trape deschise şi muzică bună, concerte şi veşti date fără suflu, mesaje şi postări pe blog şi milioane de fotografii… orice, oricând, oriunde de-acum încolo!

Minutul tau scris de Angela, astazi e pentru tine.

Vreau vânt cu gust de nisip, vreau soare cu miros de mare, vreau cort cu miros de iarbă şi tu cu aromă de bere rece!

Vreau să te uiţi ironic şi pe sub genele tale lungi la mine, vreau să râzi pe înfundate de cât de neatrăgătoare sunt şi-ncet să-mi scoţi din frigider pernuţe reci de silicon să-mi apeşi pe ochi… Azi vreau să uiţi remuşcările şi umbra ochilor tăi mari când vibrează telefonul… Vreau să bolesc o zi şi-o noapte cu ochii tulburi pe vena de pe gâtul tău şi să nu mai vreau acasă niciodată de-acum încolo… vreau mâine să te simt cu un sărut pe buze aspre şi setoase şi cu o foarte slabă definiţie de adulter… vreau să dormim îmbrăţişaţi cum am dormit de-atâtea ori… cum m-ai vegheat de-atâtea ori… şi dimineaţă vreau să-mi cânţi încet în ureche Guns … mai ştii tricoul rupt cu Slipknot?… E cel mai frumos tricou pe care-l am…
… e dispoziţia temută… vom luă cu noi doar cărţile, o pătură şi blugii…promit să mergem în locul ăla nou descoperit unde oamenii faini pe care-i întâlnim sunt dezinvolţi şi abuzivi cu zâmbete şi sticle jumătate goale trăind doar pentru muzică…
Anul asta la sfârşitul verii, când voi face 29 de ani doar tu îmi vei cânta la mulţi ani… şi doar un foc de tabără vreau…şi-un val… şi-o muzică de pe o scenă…
Scriam când nu te cunoşteam şi poate-ţi pregăteam tipare ce, iată, le-ai umplut perfect…
De ce cineva ar avea senzaţia că am nevoie de aprobarea ei? De ce altcineva ne-acceptă fin şi-ndragostit compania? Şi-altcineva ne aminteşte că prieteni buni şi sacrificii mici pentru că merităm, există? Pentru că eu, pentru că tu, pentru că noi… ştim că ceea ce spun că vreau e ceea ce abia am avut/primit… altfel n-aş avea de unde să ştiu atât de în detaliu…
Şi-apoi tot nostalgie şi dor de Dina, de-acum un an:

Către închisoare

-lui Liz-

Există un buton
trebuie să existe
pentru nori în formă de pitici de grădină
cu pipă (musai cu pipă!)
femei cărora le plac
viorile, fumul de ţigară şi pielea bronzată
cer
bărbaţi pierduţi şi găsiţi în halba de bere
cu barbă cu tot.

Albastrul meu nici n-ar izvorî din tine dacă n-ai vrea
dar pisicile se întind încă pe balustradă
şi încă au burţi calde
şi lăbuţe amuzante.
Iar în palma ta ar arăta bine doi ochi verzi.

La magazin nu se găseşte ceai dulce de banalităţi
şi să le culeg eu – îmi sângerez degetele
până la urmă nici nu ştiu dacă merită
iar dumnezeu, în pijamale şi cu ochelari, stă
calm pe verandă şi bea o cafea
cu o curtezană frumoasă într-o cămaşă scurtă
-asta ca să nu zic curvă-
ea îi citeşte poezii despre o blondă si-un brunet
care se sărută lângă un stâlp de telegraf
şi încet vine toamna.

Mi-e cald, groaznic de cald şi dor de mare racoroasă în toţi porii. Mi-e greu şi dezordine-n idei obositoare. Mi-e monoton şi nespecial prin limite şi bun simţ.

Mi-aş dori un sfârşit de săptămână la munte… întinsă împrăştiat pe-o bancă tare pe terasă să încerc să-mi limpezesc gândurile şi zi şi noapte. Ploaie măruntă şi rece ajută la fel de mult ca şi aerul curat şi verdele brazilor. La întoarcere norii să aibă forme tare ciudate. Târziu, la miezul nopţii dintre săptămâni să îţi lucească ochii între fulgere şi să îmi plănuieşti o evadare stranie şi secretoasă… prea matinală. Un răsărit de soare privit de pe ruine ce nu ştiam c-ar exista doar pentru noi, un loc cu iarbă moale şi proaspătă şi un copac pitic mi-ar da un start de săptămână unic şi invidiat. Şi dacă vorba aia e adevărată că “cum e luni e toată săptămâna” atunci în lunea asta aş vrea să aţipesc pe un fotoliu din magazin şi să mă trezeşti încet şi blând, să râdem de nebuni, furnizorii să ne dea reduceri nesperate, prieteni buni ce ne-au lipsit să se întoarcă bronzaţi şi cu dor de noi, să-mi cumperi pufuleţi şi piersici şi să te văd mai fericit ca niciodată.

Când furtuni mă răscolesc amestecând idei cu sentimente şi răsturnând principii, se-ntampla să primesc din jur semnale calme de bine şi vindecare. Aşa cum după o noapte de ochi roşii şi oarecum trişti am primit un frape răcoros şi bun. Aşa cum după ore de tensiune bizară am primit linişte şi lună plină întinşi pe iarba moale de pe malul Dunării. Aşa cum după 3 zile agitate şi cu dor am primit 3 nopţi albe şi moi în cea mai frumoasă companie.
Bucăţi din ce mă vindecă sau toate amestecate cu dragoste.

Examen la engleză amestecat cu musical mood. Ochii tăi mă încălzesc din orice poziţie. Mă scutur violent la cuvinte vulgare. Dai stare blanda de protector. Zâmbesc la mâna ta care-mi primeşte sărutul în palmă. Uit ce gândesc când îmi răsufli cald pe gât. Dor de un film plângăcios. Lipsa unei femei ce-o-mbratisam moale şi cald. Rock mult azi vreau. Atât.

Singurătatea şi suferinţa declarată atrag. Ironie şi doze mari de nihil dau mistere şi nevoia de a le dezlega. Stări de bine impuse şi povestite dau dependenţă de citit. Şi invidiat.

Nu am o viaţă perfectă. Nici pe departe. Nu am prieteni perfecţi. Nici atât. Oricând mă pot trăda cum unii au făcut-o. Oricând mă pot răni şi s-a văzut. Oricând mă pot dezamăgi şi nu am nici o îndoială. Dar nu am să trăiesc cu gândul că mă paşte o nenorocire, nu am să trăiesc cu gândul la defectele mele sau ale lor, nu am să analizez răutatea şi atacurile înconjurătoare şi nici nu am să las neîncrederea nefondata în gândurile mele. Am să mă bucur de zâmbetele lor şi-am să cred fiecare idee, declaraţie şi compliment. Am să îi cred ideali până la proba contrarie pe care nu o caut. O vor arăta singuri dacă e cazul.

Ştiu să recunosc atunci când greşesc şi plâng des după oameni. Mi-e ciudă. Regrete am şi mi le contorizez.
Rele din viaţă mi se întâmplă. Ar trebui să fac depresii că anul trecut îmi permiteam orice şi-acum, financiar, sunt falimentară? Ar trebui să fac depresii că am predat un leasing ce mă făcea atât de mândră doi ani cât l-am considerat cea mai mare realizare de când am firmă. Să se îngrijoreze alţii de criză. Un frape rece întotdeauna o să-mi permit să-mpart cu tine. Câteva zile-n cort la mare nu-s irealizabile material. Viaţa e atât de uşoară când realizezi că iubirea e cea mai importantă.
Musical mood…

Stone Sour – Through Glass
Asculta mai multe audio Muzica