Category Archives: Coffee

Complicăresc

by


Stone Sour 1st person
Asculta mai multe audio Divertisment »

Everything depends on just which side you’re on…
Subiectivisme. Sick and twisted mood. Mă obsedează un vis bizar şi prea frumos. Continuă totuşi să se blocheze într-un punct. Mi-e teamă de momentul ăla al visului ca de un coşmar. Şi nici măcar n-ar fi un moment real greu de trecut. Mi se învârt incantaţii morbide în cap şi idei cu iz de gelozie surdă. Azi am să te privesc aparte. Vei simţi şi vei face front comun cu mine. A început să-ţi placă puterea imensă pe care o avem când mă iei de mână. Exces de energie malefică. Nu de mult cineva îmi iubea stările astea. Haha! În toată povestea asta drogul sunt eu. Deşi absolut toţi aveţi impresia greşită. Şi singură persoană capabilă să vadă adevărul se lăfăie într-un sărut lung, moale şi umed. Mă zburlesc la toată lumea azi şi-mi place că aerul de-afară mă susţine. M-am îmbătat cu o iluzie a puterii pe care mi-o dă privirea ta. Când îmi cerţi răutatea mor puţin în mine. Îmbrăţişarea cu care îmi accepţi scuzele nu-mi lasă răutatea să moară. Prea arogantă azi pentru a putea da sfaturi moi. Gesturi violente şi spontane, unghii lungi şi negre, cafea fierbinte şi amară, muzică tare şi grea. Azi intensitatea privirii ţine loc de baghetă magică. De voodoo şi canistre cu flori de măceş. Double bubble gum bubbles double.
Din invidia unora azi mă hrănesc. Din laudele altora azi îmi iau doza de ironie necesară. Eu pentru că Sprite, nu Fanta. Eu pentru că spun, nu ţin în mine. Eu pentru că apreciez ce am, nu regret ce nu am. Eu pentru că mă relaxezi, nu-mi dai stări încordate. Eu pentru că mă faci să mă simt mai sigură pe picioarele mele, nu mai împiedicată. Eu pentru că orbit roz nu bomboană mentolată. Eu pentru ca risc, nu-s certitudine.
Toată lumea te vede transformat de mine, îmbrăcat în mine (ce melodie e asta?) şi nimeni nu ştie cât de bine mă îmbraci tu pe mine. Pentru că tu mă îmbraci cu tine când îmi e frig. Pentru că-mi sufli răcoros în păr când îmi e cald. Pentru că empatic îmi iei dureri şi cicatrici. Azi sunt complicată. Iată că primul compliment a venit…

M-am regăsit. Acasă la mine.

by

Noapte albă şi optimistă.
Zâmbesc. Mi-e dor de mare fără sensuri ascunse. Mă simt puternică şi habar nu am de ce. Citesc o carte frumoasă şi uşoară de la Cip. M-a bucurat nespus prezenţa lui azi. Fuma, stătea cu picioarele încrucişate pe jos, punea întrebări existenţiale şi privea filosofic clătinând din cap. Modul în care a zâmbit m-a vindecat.
Dimineaţă lungă cu oftat. Aveam nevoie fără să ştiu de o lalea mov, îmbrăţişări calde şi lungi şi degete fine-n părul meu. Dina există.
Telefon noaptea târziu cu o voce pierdută şi frumoasă. Râdea încântător urandu-mi noapte bună. Vy există.
Muzica-mi face bine. Pisicul mic toarce spunându-mi că în sfârşit mă acceptă. Cu tot cu cele 200 postări.

Post fara titlu si fara diacritice

by

Dezintoxicare.De priviri lungi si in lacrimi, de mangaieri calme si tremurande, de muscaturi umede si saruturi speciale pe gat, de maini in par si degete incrucisate.
Sofie il numeste exercitiu pentru vacanta de vara cand va iesi din casa doar in weekend iar eu il vad ca pe un repaus de care aveam nevoie.

Stii sa zambesti si sa iubesti. Mi-ai aratat. Stii sa mangai si sa musti, sa complimentezi si sa plangi, sa tii de mana si sa ceri, sa stai in genunchi si sa visezi, sa tii strans in brate si sa asculti. Nu stii sa protejezi si sa reactionezi, sa iei apararea si sa fii ferm, sa domini si sa comanzi, sa te impui si sa fii sincer in gura mare…

Sper sa ai destula putere sa suporti schimbarile din mine dupa aceasta perioada. Sper sa fii destul de puternic si sa nu te sperii de o privire, un zid si-un gest fals de respingere.

Am incercat sa te tin departe oarecum de probleme adiacente vietii si existentei mele, am incercat sa las vederii doar lucrurile frumoase si copilaresti, nestresante si amuzante. Pentru a te transforma frumos, a te maturiza minunat si a deveni cel ce intotdeauna am crezut ca esti.

Oameni care ma resping vor mai fi. Oameni care ma iubesc mult, deasemenea.

Cu spatele la mine, rucsacul tau imi parea prea mare si prea gol. Ti-ai luat oare destule la tine? Tu imi pareai prea mic si prea speriat. De cine? In timp ce dispareai in gara stiam ca de fapt plecai de tot. O sa te intorci alt om. O sa te astept fiind alta. Prea multe se bat cu pumnii in piept ca nu se vor schimba fata de tine si pentru tine. Eu ma voi! Pentru ca eu.

Explicaţii neînţelese şi inutile

by

(foto)
Aş vrea să fie inutile, aş vrea să fie subantelese sau citite în ochii mei. Ceea ce eu ofer nu o fac din generozitate extremă sau fiindcă sunt/aş fi/m-aş vrea prea sociabilă ci doar pentru că simt/cred că unii oameni o merită. Nu am nevoie, nu cer şi nu caut. Nu am chemat şi nu am tras de nimeni. Cercul format e din cauza destinului, sorţii, marţi 13, pisică neagră, 13 la puterea 13, voodoo şi flori de măceş. Încerc să explic că cercul este închis, societatea este secretă şi privilegiile sunt mari şi speciale. Nu-s pentru toată lumea ci-s doar pentru noi. Ar trebui să observaţi că exact prietenia care ne leagă ne face speciali în ochii celorlalţi, ne face doriţi şi căutaţi, ne face acceptaţi şi invitaţi, ne face invidiaţi şi iubiţi. Nu încercaţi să normalizati şi să deschideţi cercul, nu încercaţi să împărţiţi privilegiile şi să va lăudaţi cu secretele. Păstraţi cupolă desupra noastră. Păstraţi invizibilitatea când trebuie şi misterul în restul cazurilor. Oameni buni, sunteţi speciali! De aceea! Nu doar pentru că ne cunoaştem între noi ci pentru că noi cei speciali ne-am nimerit la momentul potrivit şi-n viaţă potrivită la un loc. Nu vreau să vă dau exemple de oameni ce au încercat şi poate încă încearcă să între în societatea noastră şi nu reuşesc. Îi primim şi acceptăm la întâlniri publice de bloggeri, la întâlniri în baruri şi cafenele, la schimburi de cărţi şi alte asemenea dar nu în intimitatea noastră specială. Pentru că acolo trebuie să fie speciali să poată fi! Aş face orice pentru fiecare dintre voi şi îmi place să cred că aţi face orice pentru mine. Până la proba contrarie nu îmi trădez niciodată prietenii şi voi continuă să ştiu, să simt şi să aflu multe înainte să mi se spună.
Şi poate e dureros pentru unii să citească şi să înţeleagă. Poate pentru alţii rândurile dau speranţă. Nu avem probe speciale pentru a accepta prietenia şi prezenţa unora ci doar, bizar, ne bazăm doar pe feeling şi sinceritate. Instinctual.
Mai e nevoie să vă amintesc ce puternici suntem împreună şi prin câte am trecut? Va amintiţi cum? Noi cu noi. Desenând ca să-ntelegem.
Următorul pas poate ar fi să ne desenăm priorităţile. Sunt oare singura care mi le-am proclamat sus şi tare? Tot alea sunt. Este.

I lack the reason why I should be so confused

by


Mi-e dor să scriu despre tine. Mi-e dor să scriu despre dorul de tine.
Astăzi am ancorat un steag alb. Am vorbit jumătate de noapte dezbătând dileme cu un om ce doar am impresia că există. Am visat cealaltă jumătate noi argumente de dezbătut aceleaşi dileme ale omului ce doar aveam impresia că există.
Mi-am petrecut dimineaţa împărţind cafeaua fierbinte cu el. Sentiment bun. Nu am nici cea mai vagă idee de ce. Geamuri larg deschise, soare de primăvară, discuţie lejeră despre lucruri grele ce schimbă vieţi. M-a convins că există.
Oamenii îmi inspiră scenarii. El mi-a inspirat următorul decor: un acoperiş occidental cu gazon şi două fotolii imense şi vechi, peticite, două beri lipite de lateralele fotoliilor şi primăvara asta, nu muzică ci doar zgomotul unui oraş, nu dezbateri de subiecte ci discuţii leneşe şi rare cu capul lăsat pe spătarul fotoliilor. Oricum spune multe şi când tace.
Acum mi-a revenit un dor mai vechi. Citind despre acelaşi dor dar în persoane diferite. Am nevoie de o îmbrăţişare azi.

Ce-mi faci? Te vindec!

by

…o stare de disperare faţă de inutilitatea existenţei…
Sau poate e doar scepticism extrem. Pentru că suficiente dovezi mă fac să dau cuminte din cap. Aprobator.
Depresie majoră.
Mi se învârt crâmpeie de conversaţie cretin de obsedant în cap.
Cu mâna pe o carte groasă ce ţipă un cuvânt cu negru NINJA întreabă: Ai citit-o? Nu.
Ah, aşa ar răspunde şi un ninja.
…
Alţi protagonişti sau cam aceiaşi:
…o voce menţiona o melodie… corner of a dark room
… sună a Blair witch project…
în acelaşi timp rostind şi întrebând… l-ai văzut?

Liz, ai un semn pe umărul drept!
Sunt urme de dinţi…
Mi-am mângâiat protector semnul… se vede?
Daa…
E de la Dina, eu oricum ţi-aş fi muşcat umărul stâng…

Ochii mei au ţipat a depresie azi toată ziua. Când ai plecat am plâns. Toate cele 47 de secunde.

Cineva vroia nihil în posturile mele. Iată. Fii fericit.

N-aş putea iubi un om cu o îmbrăţişare ezitantă şi slabă, care s-ar feri oarecum de contact şi împletire de energii, care şi-ar feri privirea şi obrazul.

O îmbrăţişare fermă şi din toată inima, care să dureze exact cât trebuie, nu să te facă să o exagerezi nici să te simţi prizonierul ei, care să miroasă a tine şi să mă lase goală după, poate salva sau doar debusola.

O promisiune:
“Într-o zi o să vin la tine, pierdut ca întotdeauna de mine şi de toţi, vom sta, vom vorbi, vom fuma alene în timp ce ne vom schimba priviri pline! Iar eu voi pleca să-mi alerg iubirea în continuare, aruncându-ţi de pe trepte un zâmbet care ştiu că mereu naşte ceva în tine, deşi nu mereu pentru timp suficient de lung!”

Acum chiar scriu trist. Eu, cea mai optimistă persoană în viaţă. Cea mai puternică. Sunt înfrântă.

Speranţa sună aşa: Singura persoană care ar şti să mă găsească, vadă şi recunoască chiar şi cu masca permanentă a înfrângerii, chiar şi zăcând în cel mai negru abis ar şti să mă culeagă şi să mă vindece aducându-mă la tine. Pentru că ştie că tu eşti vindecarea mea şi cel mai important e că ştie cum să te găsească şi pe tine.

Plâng în pumnii plini de blasfemii. Îmi muşc atât de tare buza de jos. Mă obsedează un tramvai.
Pe înserat am încercat să întru în casa părinţilor mei. Uşa era încuiată. Straniu sentiment de deja vu. Cu ani în urmă eram tot acolo, mângâind acelaşi câine lup, sprijinindu-mă de aceleaşi cahle vechi şi sparte şi simţindu-mă la fel de goală. Uşa era şi atunci încuiată. Uşa aceea nu am găsit-o niciodată încuiată. Decât atunci şi-acum.

Realitate dărâmată, bolnavă şi imorală.
Paznicul închisorii să-ţi pună comprese reci pe frunte şi să se joace-n părul tău cu-aceleaşi mâini cu care trage de fiare ruginite şi lacăte imense. Pasiuni şi adorări cuminte şi atent ocolite într-o prietenie ciudată ca o mângâiere rece pe un spate fierbinte. În cel mai renegat şi criticabil prieten şi cu cel mai bizar comportament să ştii că se ascunde singurul om care a reuşit vreodată şi reuşeşte să te cunoască exact cum eşti şi cum simţi. Cea mai inteligentă fiinţă în viaţă să îţi dea mai multă înţelepciune printr-o muşcătură decât prin îmbogăţirea vocabularului cu 4 noi termeni complicaţi.
Încrucişate.
Nu trebuie să te înţeleg ca să te pot iubi. Tu oricum nu mă înţelegi.
Ca să mă înţelegi trebuie să iubeşti exact ca mine. Şi cu aceeaşi doză de imoralitate. De asta tu mă înţelegi.
Când te voi înţelege şi nu voi mai întreba… deja nu te voi mai iubi.
Când vom iubi altfel nu ne vom mai înţelege unul pe celălalt.
Până atunci…

Fredonez

by

(sursa foto)
Cu toţii avem nevoie de o zi care să ne salveze. O zi în care evenimentele să se aşeze şi întâmple într-o ordine atât de bizară şi anormală dar dând senzaţia de familiaritate încât sufletul nostru să renască. Şi nu trebuie să o căutăm sau să o cerem neapărat. Trebuie doar să ne-o dorim. E primăvara miracolelor şi sunt zilele de lună plină. Deci orice e posibil şi ziua fiecăruia cu puteri salvatoare poate începe şi surprinde azi mâine. Şi spre dupamiaza, când soarele se pregăteşte de un apus mai plictisit şi totuşi mai evident ca-n alte zile poţi gândi retrospectiv că ziua asta ţi-a dat tot cât ar putea o zi să-ţi dea. Că puterea şi entuziasmul simţit acuma sunt noi nouţe.
O zi în care te trezeşti ca-n VST Să-ţi şoptească:”Vrei un ceai?”. O zi în care soarele străluceşte mai tare, geamurile ţipă să fie deschise larg şi aerul e mai cald, geaca mai grea şi fularul inutil.
Ziua să pară că are puterea de-a opri timpul şi privirea lui să spună că trece totuşi repede. Cafele revigorante băute fierbinţi şi cântece la chitară cântate lejer şi frumos. Prieteni dragi ştiind să-şi ceară iertare şi alţii împrăştiind stare de bine. Să ţi se pară important să aranjezi flori multe şi colorate în vaze şi să te sprijini din când în când pe-un umăr cald încercând să înţelegi lanţuri, valori şi alte noţiuni ciudate de info. Culmea, să le înţelegi. Să ţi se cânte online Diamond Ring şi pe tine să te năpădească amintiri şi nostalgii. S-aştepţi cu drag apoi varianta live. Să primeşti o invitaţie la o petrecere cu şampanie şi tort de la o femeie extrem de frumoasă şi-apoi mirându-te de nebunia zilei să te surprindă Dina cu o îmbrăţişare nesperată şi-un plan frumos, dement şi mov!
Şi-apoi duminică e Schimb De Cărţi în 365. Normal că mergem! Acolo fac cafele bune tare!

Oasis – Wonderwall
Asculta mai multe audio Divertisment »

Drept pentru care

by


IPR mi-a guvernat auzul aseara. Cu doar doua melodii. Mi-au placut, drept urmare o sa imi mai!
Ador manusile fara degete, drept urmare am.
Urasc transportul in comun, drept urmare n-am???
House are un ochi foarte albastru pe o cana nu prea albastra, bleo deschis i-as spune. Am.
Doamna de la ‘magazinul de muzica’ mi-a zambit. M-a recunoscut pesemne. Stie ca toti clientii ei care vin dinspre magazinul meu au intrat la mine si au intrebat unde e magazinul Muzica. Sau poate clientii mei ce vin din partea cealalta intra la ea si intreaba de magazinul de cadouri personalizate. Ma fascineaza globurile disco din vitrina ei si milioardele de chitari atarnate de tavan. Drept urmare n-am si am avut!? Sau o sa?
Deja ati observat pesemne ca acest post nu-i scris cu diacritice. Am vrut (zambind in gand) sa ma solidarizez cu cineva ce se plangea de prea multi ‘ă’ in limba romana. Doar azi. Drept urmare.
Femininelor, nu-i asa ca daca ati lipsit de la scoala/cursuri/serviciu cateva zile, un gest cliseu de genul ‘frezii primite prin curier acasa’ sau ‘frezii ce v-asteapta sa reveniti in mediul comun’ va lichefiaza interiorul? O sa-i ofere! Drept urmare o sa-mi povesteasca.
Sticluta de snaps, ceai slab alcoolizat, geanta personalizata de Puf (THE Puf) si suvite de par ondulate frivol. Drept pentru care I R hapi.
Poze cretine, muzici bizare si stari de om indragostit. Drept pentru care-s vulnerabila prea!

Implant Pentru Refuz – Simplu si Greu
Asculta mai multe audio Muzica »

Implant Pentru Refuz – In interior
Asculta mai multe audio Muzica »

To want is to buy but to live is to die…

by

Şi cunosc pe cineva căruia titlul ăsta o să-i sune bine. Şi-ar putea vorbi ore întregi despre cât de adevărat este titlul şi de ce crede asta. Şi-apoi ţi-ar argumenta cu un discurs într-o engleză frumoasă şi încrezătoare, relaxată şi moale. Dacă tot ai avea puterea să te arăţi confuz sau neelucidat ţi-ar desena scheme doar de el ştiute, cu seriozitate şi vorbind din experienţe ce te face să crezi că le-a trăit. Şi-apoi ar concluziona simplu şi frumos că el simte.
Cunosc pe altcineva căruia titlul i s-ar aplica aşa cum îl înţeleg eu. E genul de persoană ce trece prin stări de need, want, can’t buy, desire, buy şi eu aştept, încă aştept să ajungă la starea de live… O stare însă i-o recunosc ca fiind inventată special pentru el: smile. Păcat că a sa prezenţă e atât de rară, lately.
Şi-apoi fără nici o legătură cu titlul mai există cineva.
Ce-ar fi să ne putem juca pe casa de marcat?
Promit să nu mai roşesc următoarea data când te pipăi în căutarea imensului cub plin de gumite care nici măcar nu-mi plac!
Nici titlul meu de azi nu-mi place!
Am primit ieri primăvară într-un mail drăguţ plin de culoare şi sunete ce m-a şocat cu un motan mare şi portocaliu. Îmi plac motanii mari şi portocalii. Au ceva garfilzii ăştia în culoare sau înfăţişare, un fel de amestec de lene şi indiferenţă, de alintare şi comoditate ce pare să îţi vindece din start agitaţia.