Bittersweet surrendering. Prea obosită să gândesc, reacţionez copilăreşte isteric. Accepţi prea calm şi cu prea multă mai putina putere decât credeam că ai. Dorm prea puţine ore pe noapte. Am nevoie de somn. Somn odihnitor visându-te. Doar cafeaua mă ţine în viaţă. Cafea caldă cu lapte, cafea reîncălzita la microunde, nes rece şi greţos, cafea fierbinte şi dulce. Şi zâmbetul tău înţelegător. Mai revitalizant decât orice doză de cafeină.

   Activităţi solicitante fizic le fac încet, cu umerii lăsaţi şi mirându-mă de unde mai am puterea să rezist. Pâsâitul aparatului de parfumat mă sperie o dată la jumătate de oră. Şi tresar. Zâmbesc în gând pentru că ar fi un efort prea mare ca efectiv să fac gestul. Vreau să vii şi să încui uşa. Să faci două căni imense de ceai parfumat şi să mă înveleşti cu o pilotă. Să pui sezonul 5 din Friends şi să râzi căutându-mi privirea la glumele lui Chandler. Vreau să vii să mă odihneşti.

Stare de vis urât. Se repeta.

   Un gând uscat şi căzut. Mă plângeam zilele trecute că nu mi-am luat destulă toamnă şi deja vreau şi simt iarna. Nu m-am săturat de frunze, foşnete şi galben. Aseară mi-am luat singurătatea-n braţe şi-am poposit în primul parc din cale. E parcul ce-mi vesteşte mie primăvara şi-acum îl bântuiam încercând să mă-ncarc de alt anotimp de frică să nu treacă şi să rămân cu gândul. Cu muzică-n urechi, mănuşi ciudate fără degete şi o aşteptare strânsă-ntr-o eşarfă lungă am colindat un parc pustiu cu felinare chioare şi pisici zburlite.

   Toamna asta este de fapt despre vin roşu şi glume cretine-n Friends, despre cât de frumoasă e privirea ta când ţi-e frig şi cum ştii tu să-mi complimentezi cearcănele, despre ciocolată caldă-n mansardă la Geenie şi snuggle tradus gugulugu.
E aproape noiembrie. E timpul pentru IBG. De toamnă.

   Heart’s gone cold, your hands were tied. În orice stare de rău fizic m-aş afla îmi visez propria transformare. Nu pot să trag pilota caldă peste cap şi să aştept să încetez, să mă termin, să nu mai fiu. Cumva îmi creez noi realităţi viitoare ce-aşteaptă să mă-ncante în vre-un fel sau altul odată ce durerea se termină.

   Azi lacrimile erau pentru tine şi pentru resemnarea ta calmă că nu poţi şi nu ştii cum să mă vindeci. Am învăţat că dacă nu spun ce şi cât de tare doare conditionez o transformare radicală. De la tine am învăţat.
Rimelul scurs pe-obraji în dungi întinse, negre, căciula albă ce m-a apărat de ploaie, pastila luată repede în farmacie şi aerul curat de ploaie rece amestecate repede acasă într-o ceaşca de cafea caldă. Ochii strânşi şi umezi. Atenţia când am nevoie eu de ea nu tu de mine. Muzică tare. Compot aromat cu bucăţele de mere şi gutui.

   Aş vrea să îmi induc un vis frumos în care să mă plimb cu tine-n ploaia asta cu miros de iarnă. Nu reuşesc să-mi amintesc senzaţia interiorului tău cald de buzunar. Sau de-mi era bine sprijinită leneş la fiecare pas de tine. Sau să visez o joacă nebună printre rafturi ce vestesc crăciunul. O seară într-un bar gălăgios şi semintunecat cu halbe de vin fiert în faţă. Hipersensibilă şi incoerentă. Când tu ai concluzionat azi ‘independentă’, eu de fapt am auzit ‘singură’…

Foo Fighters – Let It Die

Asculta mai multe audio diverse

Adevărat.
Mă simt ca și cum abia deschid ochii și văd adevăruri. Mă simt ca și cum descopăr dileme ale universului la fiecare blink blink. Mă cert în gând că n-am văzut până acum.
M-alint destul de des. E frig și-i vreme de alintat. Țin capul în brațele tale și aștept să te joci în părul meu. Primesc buchete imense de flori de grădină colorate și-s conștientă că-s cumpărate din ultimii bani din buzunar, dar efectul durează zile întregi. Pășesc moale în șosete pufoase și respir aburul cănilor mari de ceai cu lămâie sau aroma cănii de cafea fierbinte. Mă îmbrac în negru dar un negru fericit. Senin și secret.

Când nu mă iubești mă simt singură. Când simt ca și cum nu m-ai iubi. Mă corectezi.

De la Tomata  alte adevaruri despre secrete. De la Zâna verde despre cât din noi dăm și cui.

Citiți aici postarea cu care am ajuns între finaliștii Blogwars.

Aș scrie despre dragoste dar nu mi-ai mai dat de mult starea, aș scrie despre vocea mea răgușită dar aș păstra secretul doar pentru dropsul mentolat, aș scrie despre tine dar.

Azi unghii negre! Negre fericite.

You met me at a very strange time in my life… We have no Great War. No Great Depression. Our Great War’s a spiritual war… our Great Depression is our lives. We’ve all been raised on television to believe that one day we’d all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won’t. And we’re slowly learning that fact. And we’re very, very pissed off.

Totul în jurul meu, brusc, a început să se agite. Totul se mişcă şi mută, se schimbă şi învârte într-un zgomot infernal. E ca în nopţile când adorm cu fereastra deschisă şi dimineaţa la 5 mă trezesc în zgomotul maşinilor mari care ridică tomberoanele de gunoi, motoare vârâind şi ambalând, lovituri de metal pe metal de la tomberoanele imense ce se balansează în aer, zgomotul prăbuşirii lor pe asfalt la loc.
O întreagă lume care şi-a pus în cap să vorbească tare şi răstit deodată şi să-mi strice, liniştea sau echilibrul.
Ghinioane mici şi infinite, probleme făcute de alţii pe care încerci să le rezolvi, decizii ce le-ai gândit şi sfătuit bine şi care luate invers ţi se întorc tot ţie în cap, momente vechi de neatenţie sau de lăsat garda jos. Ţi se întorc brusc, meritat sau nu, precum căldări de apă rece. Te înfurii şi încerci să le iei pe rând. Te enervezi pe neputinţă şi pe compromisuri. Simţi sacrificii mici până la sânge.
Spui stop mai mult forţat. Te depăşesc toate. Pleci. Neîndreptăţit şi cu stomacul strâns de nervi.
Pui faţă-n faţă omul care eşti şi omul care vrei să fii. Şi urmăreşti.

After fighting, everything else in your life got the volume turned down

Toate ferestrele spre lume sunt închise. Vezi tomberoanele trântite, cu coada ochiului dar tu auzi doar muzica din capul tău.

Îmi iau sentimentele şi mi le împachetez în ziare vechi legate la capete cu elastice colorate. Bag senzaţii la păstrare, alternate cu amintiri bizare în borcane închise ermetic de capace cu filet. Capsez dorinţe expirate în cutii de tablムgalvanizatムşi-apoi pe toate le aşez pe rafturi ingrăƒmăƒdite într-o căƒmara din care ies prea repede pentru că mă sufoc. Atribui rafturilor etichete ce-ar trebui să mă organizeze în gesturi. Pun mirosul lumânărilor de cafea, cubuleţe de pepene galben, suc de roşii băut în pahare cu picior, batoane de Dots şi ceşcuţe de cafea cu vişinată. Eliberez în mine, respir, mi-ascult bătăi de inimă şi-alung migrene.
Rafturi pline cu viaţa mea. Într-o casă unde am să te duc. La munte.

Mi-e dor tare de tine. Câteodată cred că doar mi te-am imaginat.
Nici măcar nu mi-e dor de cine eşti sau cum pentru că nu te cunosc ci doar de cine îmi imaginez eu că eşti şi cum. Pentru tine şi cum mi te imaginez am să rezerv câteva nopţi de toamnă.

Promisiunile le fac în gând. Cu voce tare vorbesc doar în imagini fără timp. Maşini albastre şi hamace. Rucsace rucsaci rucsacuri, Europa şi-o tarabă de lemn în Piaţa Muzeului.

Cu voce tare am zis la mulţi ani, azi. În gând i-am promis că voi reuşi tot ce ea şi-a dorit să reuşesc. Pentru că la ea găsesc tot timpul rezerve de încredere. În mine.