Am întâlnit mulți oameni urâți lately. Oameni fără profunzime. Oameni care își pomenesc de infinit mai multe ori genitalele decât le folosesc zilnic pentru funcțiile biologice. Și-am să zic doar că unii mi s-au părut isteți. Și modul în care un om domină un loc, un spațiu sau o relație îți poate da falsa senzație de superioritate. Și-apoi ochii ți se deschid.
People with no morals often considered themselves more free, but mostly they lacked the ability to feel or love. Cei mai isteți o simt cu regret dar nu se cred în stare să se cizeleze. Culmea-i că sunt atrași de oameni buni și chiar atrag și-apoi când sunt respinși sau înlăturați își văd comportamentul, felul de a fi, fără vreo limită și liber, iar ceilalți cizelati și fini sunt repede catalogați ca limitați și încordați.
Ah, de libertatea ar sta în înjurăturile repetate și neadevărate ca și sens. Nu-s pură, castă, pocăită. Nu-s prea ușor de lezat și nici nu-s fandosită dar p***, p****, c****, l***, f**** nu sunt cuvinte pe care să vreau să le aud și nu băutul, fumatul și trasul n-o să te ridice în veci în ochii mei ca fiind mai liber, mai extrem sau mai rebel. Nu înjura femeile, nu le lovi(prea mulți bărbați ce dau în femei am cunoscut eu, din fericire nu din calitatea de femeie a lor, dar am avut parte de experiența mea și mi-a fost suficient), nu le complimenta cu un argou atât de prost ce-n sensul propriu n-ai să știi măcar să îl respecți.
Zâmbește, fă dragoste sau sex, nu f**e, bea cât să fii wity și vesel nu varză și cu blackout. Cel mai adesea astea ascund frustrări. Și e păcat de zâmbet. E grupul celor ce se dau rebelii fără cauză anume și ce-și proclamă viața trăită intens dar se zbat într-o mocirlă de vomă și femei ușoare, de “produs țigări” și mahmureală cruntă. Și își proclamă sus și tare o tinerețe trăită dar n-ajung nicăieri decât mult mai aproape de o moarte anonimă. Și-apoi sunt cei ce se trezesc la timp și-și înțeleg puterea și dorința și își păstrează pentru ei și cine trebuie cuvinte dure cât să spulbere și-atât. Nu doar de funul de a fi vulgar. Și înțeleg că mirosind frumos, clipind superior și filosofând calm ai tot confortul la picioare, ai cele mai frumoase femei, ai rândul calm de suflete pereche ce te-așteaptă și maximul de senzație în orice. Ai băutură să o bei când vrei, ai o țigară să o savurezi doar dacă alegi, ai sex curat și pasional sau nebun și murdar, ai planuri realizate și altele în curs de. Ai fericire și chiar sănătate. Ai exact distracția pe care o alegi și poate fi alta în fiecare zi. E așa de fină limita încât n-ai cum să le arăți diferența. Doar să o simți.
Sunt oameni pentru a căror prietenie trebuie să lupți, trebuie să demonstrezi și trebuie să simți. Dar mai ales trebuie să fii. Sunt acei oameni ce au un standard și o viață în care pătrunzi greu. Îi vezi, îi invidiezi, ți se par fericiți și le cauți hibe când îți dai seama că e greu să ajungi la ei. Sunt elitiști și pun un standard care chiar de l-ai putea atinge ușor n-ai chef, nu-ți trebuie.
Sunt și oameni fără standard dar ei își spun deschiși, ce acceptă pe toată lumea oricând și oricum, ce dau senzația că nu ascund nimic și-s oameni cool și împăcați. Oricum s-ar crede tot lipsa unui level e. E pe sistemul mai rău nu se poate, e pe direcția noi ne permitem orice deci nimic nu poate să fie mai rău de-atât încât să ne supere atâta timp cât noi ne comportam cel mai rău.
Unii și-au înțeles libertatea de a tria prietenii și oamenii ce le intră-n viață și-n a trăi la maxim în felul propriu, unic și cucerind o lume și ceva din univers. Unii și-au înțeles libertatea în a-și bate joc de ei și ceilalți în cel mai clișeu și răspândit mod de a înțelege greșit libertatea și tinerețea.
Unii își fac prieteni pe viață pentru că prietenia lor se bazează pe încredere și lucruri realizate. Alții rămân ciclic singuri pentru că și-au bazat prietenia pe gradele de degradare împărtășite.
Și-i clar că-s oameni ce m-au supărat și chiar scârbit. Culmea, oameni care spun că luptă ca și mine împotriva sistemului. Ei făcându-și creierii terci seară de seară, eu încercând să mi-i clarific cu fiecare minut pe care îl trăiesc sau poate pierd.
Femei ce invidiază dragostea, respectul, pasiunea, cadourile, satisfacția și prietenia pe care eu le primesc. Ele primesc înjurături, palme, abandon, dezamăgire, minciuni și indiferentă. Bărbați ce invidiază calmul, aerul seducător, efectul oamenilor faini și puncte din the bucket list bifate și nu înțeleg de ce ei nu primesc atenție, iubiri perfecte și priviri încărcate de dorință oriunde merg.
Și în același timp cunosc bărbați frumoși și puternici ce îți zâmbesc și-ți spun exact ce simți și vrei să auzi, ce știu s-asculte, râdă și complimenteze, ce știu să scrie versuri, s-asculte muzică bună și să trăiască fain. Și am grijă să le spun de fiecare dată când îi întâlnesc. Am lista-n buzunarul sufletului și îmi redă doza de încredere în ‘masculini’.
Bărbații care apreciază femeile au femei. Bărbații care apreciază doar o femeie rămân fără ea. Bărbații care nu apreciază și respectă deloc femeile și nu înțeleg de ce nu au femei, chiar n-au și n-o să aibă.
***
The war that no one won încă, e cel cu moartea și despre moarte trebuia să fie postul nu despre oameni superficiali. Despre Boală a lui Marin Sorescu (via Janett), despre Miller care mă îmbolnăvește și despre o ciocolată albă. Caldă.
Like this:
Like Loading...