Pentru fiecare înseamnă altceva. Și numărul de necunoscute e la fel de diferit. Cei mai norocoși dintre noi am reușit să o rezolvăm și ne căutăm soluția calculată în respirația mentolată a unui iubit mai mult sau mai puțin întârziat. Oricând vine e prea târziu chiar dacă niciodată nu e prea târziu.
Pentru că întotdeauna ține de timp. De cum se potrivește fereastra deschisă cu briza la temperatura perfectă și cu mirosul de tei ce-mi umple camera. De cum se potrivește rochița cu flori cu cearșaful negru și cu ‘cigarette burns’. Continue reading
Category Archives: hippie witch
Hey, I heard you were a wild one
Încercam să ne ascundem slăbiciunile și complexele prin jocuri diferite. Unii își inventează și proclamă fals sincer defecte inexistente. Sunt timid. Alții resping doar din dorința de a controla după ce susțin sus și tare că acceptul lor e întotdeauna foarte evident. Înăuntru, de fapt, unii tremură de frică să facă un pas prost înțeles iar ceilalți Continue reading
Oh, I’m just a sentimental girl, that’s all
Mi-e greu să mă desprind de orice. De locuri, de lucruri, de case, de lumini. Mi-e mai ușor la oameni. Pentru că ăia de care nu vrei să te desprinzi, oricum nu te desprinzi oricât de departe ai pleca de ei. Sau ei de tine.
Cu cât mi-e mai bine într-un loc, cu atât sunt mai aproape de plecare. Continue reading
A lion still has claws
Being human is exhausting. I think I’ll just go back to being a zen and powerless hippiewitch, drinking coffee, raising cats and listening to classic rock.
Semi-repost pentru GoT mood.
Beau cafele calde diluate în lapte și pășesc în ritmul pisicilor mele. Un episod din GoT cât tot sezonul. Halfman! Halfman! Shush. Spoiler.
ASoIaF te-aș forța să mi-o citești toamna, dramatic. “her voice soft as a kiss”, “the wind pulled at his clothes like an insistent lover”. “The things we love destroy us every time, lad. Remember that”…
Ah, mi-e dragă starea asta în care mansarda îmi pare castel, ușa scârțâie grea și se închide cu ecou, rafturile de lemn natur susțin imaginația, eșarfele flutură în cuier ca pelerine lungi de cavaler și ridic poalele halatului de baie ca să pășesc ca îmbrăcată în jupă cu volane. Îmi port părul ud, strâns într-un turban de prosop greu ca o coafură complicată și grea. Mă prostesc. Brusc m-apucă starea curajoasă și luptătoare și mă schimb în haine comode de luptă, îmi vântur pletele în aer și mă atrag brățările de piele cu ținte să se-asorteze cu dispoziția luptătoare. Urc fără să clipesc scara de lemn spre pod și-arunc direct prin trapă, spre un adversar invizibil, papucii moi ce-i căutăm de ceva timp.
Mă bucur că imaginația mea încă e gâdilată de lumi scornite de alții. No, mie îmi place cine sunt. Și dacă aș avea timp și putere să fac, să asimilez și să iubesc tot ce aș vrea să fac, asimilez și iubesc, probabil aș sfârși joining the dark side. So, e bine că n-am timp și nu știu așa multe. Averea mea e din ce știu și ce iubesc. Și mă simt în siguranță pentru că ce știu și iubesc nu-mi poate fi furat vreodată.
Ce penibili sunt cei ce încearcă. Și ce scântei ies când dai de-un om ca tine, înconjurat de propriile lui lumi imaginate cu decoruri grele, armate-ntregi și flote de corăbii, toate într-o singură privire ce o susține pe-a ta.
You do not steal from the dragon, oh, no. The dragon remembers.
I need a dragon tattoo.
The air of spring smelling of never and forever
Încă nu simt eu că-i primăvară de-a binelea dar știu că vine. N-are de ales. Îi aproape aici.
Mi-e din ce în ce mai dor de mare, de valuri și de nisip. De munte, aer curat și dimineți răcoroase. De Lepșa cu ceață, de Şerbeşti cu soare. De casa lu’ tata, neterminată, dar cu acoperiș albastru și jaluzele verticale. De Putna și adunat pietre. De Vama Veche cu muzică live pe fundal. E evident că-mi trebuie un concediu.
Cu cât e mai soare dimineață, cu atât mă trezesc mai fericită. Cu veșnicul iaurt în brațe ajung la birou și-ncep oftând o nouă zi. Muncesc 8-9 ore cu pauze amestecate de cafea, iaurt, un like pe facebook, o confirmare de comandă pe Breslo, o glumă cu fetele, o melodie cântată cu Aida, o sută de telefoane, o grămadă de hârtii, două amenințări, trei glume proaste, două situații stresante și un gtalk calmant. La maxim 5 dupamiază sunt trântită în fotoliul meu roșu de acasă, încurcându-mi degetele în câteva zeci de ațe colorate. Și asta se repetă constant de cinci ori pe săptămână cu mici devieri de plăcintă de la Ina sau film și popcorn cu Adi, sau bârfă cu Hellen sau Simone. Weekendurile sunt atât de sălbatice (hehehe) că nu-mi aduc aminte în totalitate nici unul ca să vă povestesc despre ele. Din weekendul trecut, de exemplu, am ieșit cu o brațară albastră la mână și o pălărie imensă și verde Guinness. Deci se poate presupune că fu fun. Dar e program de iarnă ăsta. E program de hibernat și îi cam gata, a ieșit soarele și statul în canapea la plăcinte, bârfă și film nu mai e satisfăcător. Primăvara răscolește în noi înstinctul de aventură și călătorit, dorul de natură, iarbă și pădure, de nisip, val și cort. Orice altceva decât să stăm inside cu ceai cald în față, sună mai apetisant. Acuma am nevoie lângă mine de oameni cu care pot face un plan de încredere, în ochii cărora îmi pot vedea vara frumoasă și specială, în promisiunea cărora îmi pot lăsa timp din viața mea. Chiar și pentru aventuri spontane îți trebuie tot oameni de încredere.
Așadar, bifați! 1 Mai, în fund pe nisipul rece amestecând câteva pliculețe de nes în sticla de cola. Paștele la Lepșa, înfofoliți în pături și numărând stelele de pe cer și lumânările care coboară de la mânăstire. Depeche Mode, la București, cu emoție și cântat din rărunchi. Sfârșitul lui iulie la Cluj, la Peninsula. O săptămână din august în Europa, undeva. O săptămână din septembrie în camping la mare.
Din listele astea câteodată nu se bifează tot. Dar numai gândul mă face să merg mai voioasă, dimineață devreme, cu iaurtul în brațe, spre birou.
*Asta-i pentru ăia de zic că ne pierdem viața pe facebook, că ei și-au șters conturile și acuma stau la televizor de la 5 când ajung acasă și până adorm. Și merg la pescuit o dată pe săptămână și se îmbată cu vecinul de scară o dată la două săptămâni discutând știrile de la ora 5 și pufnesc superior cum ne lăsăm păcăliți de unealta diavolului, facebookul. Drept urmare vara asta am să mi-o irosesc pe facebook, punând poze de la toate concertele, dând check in în cele mai tari locuri și publicând pe blog din creierii munților sau cafenele cochete din Franța sau Germania. In your face!
Despite all evidence to the contrary, I am not crazy
Mă concentrez din ce în ce mai greu. Mă pierd des și uit tot. Mă impresionează rar cineva și mă îndrăgostesc și mai rar. Mă scârbesc eu pe mine cu un aer superior și prea multă siguranță. Aiurea. Pe dinăuntru tremur îmbrăcată subțire, în ploaie rece.
Să ies la o distracție? Să nu ies?
Hm.
Am prea multă băutură, prea multe nuci și prea puțin timp. Continue reading
Chills and thrills
Îmi place Halloweenul, îmi plac baluri mascate, îmi plac motivele inventate, moștenite sau adoptate de a sărbători orice, îmi plac sugar skulls și bostanii ciopliți, îmi plac lumânările și liliecii, am pisici negre și fac păpuși voodoo ornamentale. Pe de altă parte, nu mă uit niciodată la filme horror, mă ia un fior neplăcut când aud melodia de la Twin Peaks, mă supăr tare dacă mă sperie cineva intenționat și mă feresc de întuneric. Totuși am crescut în case mari cu etaj și sunt obișnuită cu sunete și zgomote de pași soft pe tabla de pe casă, de trepte de lemn scârțâind, uși batante de lemn ce dau în pod, ochi sclipind în întuneric, luna clipocind prin crăpăturile streașinei.
Mda. Eu curăț cât pot ziua asta de tot ce-i doar scary, păstrez simbolurile, sărbătoarea și bomboanele, torn un pahar de vin roșu și mă uit liniștită la Six Feet Under.
Sounds appropriate.
The witches fly across the sky,
The owls go, “Who? Who? Who?”
The black cats yowl, and green ghosts howl,
“Scary Halloween to you!”
Brunettes make better psychos
According to my Pinterest boards I should be some kind of old crazy cat lady, boho witch, coffee slut, who loves crochet and knitting, likes tattoos, have alcoholic friends and her salary comes in yarn balls.
Oh, wait… :|
Come on!! My friends are not alcoholics!! Just to be clear.
—
Clișeele alea că nu-ți dai seama cu adevărat cât de important e un om în viața ta decât după o pauză temporară (în cazuri fericite) sau definitivă (în cele mai nefericite) a prezenței lor în viața ta, sunt realități repetate excesiv. Normal că-s adevărate.
După două zile de mailuri am început din nou să visez în culori, să gândesc clar și să dorm odihnitor. Am început să zâmbesc din nou.
Am o mie de planuri, și nu mă poate opri nimic să umplu două genți cu îmbrățișări strânse și să plec spre Cluj la sfârșitul lunii. Chiar doar pentru adunat castane și mâncat clătite. Nimic altceva și-i destul.
—
Număr din 8 în 8 și respir doar aer de 7 jumătate, dimineața. Cafea fierbinte în pahar de plastic, spumă de lapte și plimbare matinală prin parcul cu pini. Doamna care îmi servește cafeaua în fiecare dimineață încearcă să mă înduplece cu o prăjiturică de 1 leu. Am față de cookie monster pentru că insistă de prea mult timp. O spune ca și cum știe sigur că e exact ceea ce-mi doresc. Mnu.
—
I knit so I don’t kill people… soooo… nevermind the witch, beware of the cats!
Being human is exhausting
Câteodată mă întreb cine mă citește. Știu câți. Mulțumesc.
Obosesc încruntându-mă cu gândul la greutăți. La bani. La limite. Mă odihnesc cu gândul la tine.
Lumea și-a terminat vacanțele, aproape și-a intrat din nou în ritm retard și monoton de muncă. Eu îmi încep vacanța la sfârșitul săptămânii ăsteia. Și plec. Citesc în pauza de masă Travel Guides și îmi verific conturile pe HostelWorld și TripAdvisor. Mă gândesc să îmi fac check in-ul online, săptămâna asta. Îmi număr banii. Urban Backpacker. Eu.
Vara se termină cu mahmureala de după ziua mea. Pe ultima sută de metri am luat o minge de baschet în brațe și-o raniță cu 3 prosoape în spate, Xenocidul și o pungă cu struguri albi și m-am dus sâmbătă, la 7 dimineața, la ștrand. N-are rost să vă explic cum e să te bălăcesti singur într-un bazin imens cu apă albastră. Sau cum simți zorile înfășurat în prosoape pufoase, citind fraze filosofice.
Când am împlinit 30 ani am făcut depresie în toată regula. Am plâns nefericită de cum, unde și cu cine eram. Când am făcut 31 de ani doar o semi depresie. Am plâns nefericită că parcă nu eram unde credeam eu că o să fiu. Fac 32 anul ăsta și-s calmă. Îs obișnuită cu noul prefix, doiul e abia la început și viața mea e cam cum mă gândeam eu că o să fie (când eram mică și mă întreba lumea despre viitor). Dacă la 30 și la 31 simțeam că timpul meu a trecut, la 32 simt că timpul meu a venit.
Joc WOW pe un calculator prea bun. Fac mandale din noduri și mi-e dor de tine. Mă gândeam zilele trecute ce fain îți stătea în catsuit și-atât.
Mi-am dat seama că planeta noastră e pe moarte. Da, abia acum.
Mă întrebam cu voce tare și privire pierdută, mângâind-o inconștient pe Zombie, ‘ce fac cu pisicile într-un moment clar apocaliptic??’ Cred că așa se întreabă și părinții mai paranoici astral sau cumva. Hm. Le bag în rucsac și fug. M-a liniștit posibilitatea asta. “în caz de ceva, să le poți mânca mai târziu” – asta ai completat tu. Absurdă discuția, frica, concluziile sau cvasisolutia. I can’t be the only one.
Pe voi v-am cunoscut toamna. Pe tine primăvara.
Mă imaginez la bătrânețe pe un fotoliu balansoar, împletind bâțâită și cu o pisică neapărat neagră torcându-mi în brațe. Nu-i rea imaginea.
Being human is exhausting. I think I’ll just go back to being a zen and powerless hippiewitch, drinking coffee, raising cats and listening to classic rock.