Expecto Patronum!

Așa de tare m-a agitat săptămâna asta de după vacanță că nici n-am avut timp să mă gândesc unde sunt, cine sunt și unde merg. Mă trec stări ciudate de început de depresie, oboseală și oftat, bucurie epuizată și lehamite pe faze. Programul încă nu mi l-am fixat, încă adorm la 3, insist să mă trezesc la 6 jumate și să rezist 8 ore la birou.
Îmi beau iaurtul obligatoriu și postsărbătorist.

A trecut febra sărbătorilor, a trecut nebunia de globuri și beculețe și cred că-i cazul să mă scuture o stare antisocială, să mă tulbure o depresie ușoară, să ne spele o ploaie și-apoi să ne liniștească și limpezească o ninsoare. O zăpadă de jumate de metru care nu o să fie tăvălită și călcată în picioare de oameni pentru că e mijlocul lui ianuarie și nimeni nu are de mers nicăieri, nimeni nu mai are de ce și din ce să facă cumpărături pentru cadouri și mese întinse, nimeni nu mai țopăie fericit. Toată lumea se odihnește și-așteaptă ori un alt anotimp ori să-și facă ăsta de cap. O zăpadă albă și pufoasă ne-ar odihni perfect.

Eh. An apocaliptic. Se impune a fi zen jumate și haotic cealaltă jumate.
Vreau puțină liniște. Și-am descoperit că liniște pentru unii înseamnă bani, pentru unii înseamnă singurătate, pentru unii înseamnă lipsa zgomotelor de orice fel și că pentru mine înseamnă timp. Asta pentru că întotdeauna am un plan. Sau doar pentru că timpul e de neobținut, neinventat, nesuplimentat.

Cred că pot să fac să-mi iasă orice mare realizare a oricărui alt om doar că probabil mie mi-ar lua mai mult timp. E și asta un fel de încredere în mine.

Așteptând iarna sau primăvara, o să mă lupt cu dementorul ăsta ce-mi dă târcoale. Patronusul meu e câteodată o pisică și câteodată tu.

Why is all the rum gone?

Fiecare știe la ce visează. Fiecare știe ce speră. Cu voce tare spunem doar ce sună frumos. Eu mi-am început anul, pe care mi-l sper cel mai frumos și cel mai împlinit pe toate planurile. La miezul nopții, 2012 mi-a promis că va fi cel mai tare și chiar mi-a zis să vă las să o aflați. Mi-a promis că o să treacă slow, pentru că slow e the new fast and awesome. O să fie frumos ca o femeie alintată întinsă pe canapea, strălucitor ca o rochie albă cu paiete, cuminte ca un tricou cu Marilyn Monroe, zâmbitor și popular ca tine, puternic și albastru ca o privire și-o palmă alintată peste fund și răsunător ca o voce de bărbat recitând versuri scrise de el, în noapte.

Visez teancuri de bani noi. Bacnote plasticate ce-aproape-mi ies din buzunare. Ca vis cică-ar simboliza o grămadă de vorbe bune. Dar doar eu știu că-s la sezonul 2 din Breaking Bad. Și totuși n-am visat dolari ci sutele albastre de lei românești.

Știu că anul asta n-am să surprind pe nimeni, n-am să fiu o surpriză, n-am să mă transform și n-am să fac chestii de neimaginat. Ci am să fac exact ce am spus, promis, zis de nenumărate ori și susținut cu ardoare. Am să iubesc, scriu, citesc, muncesc, înnod, cresc pisici, călătoresc, trăiesc.

Pentru a-ți păstra oamenii ce contează aproape, trebuie să descoperi exact nivelul de implicare pe care trebuie să-l atingi sau afișezi. Dacă trebuie să exagerezi, de preferat e să exagerezi senzația nu gestul. Și doar așa ajungi să stai într-un grup hug la trecerea dintre ani și să știi că ăia sunt oameni cu care îți poți permite orice.
Am strâns în brațe și-am cântat la mulți ani doar cu oameni ce știu să iubească mai presus de orice, și fiecare în stilul lui bizar, extraordinar, unic și fără limită. Ne-am privit în ochi și ne-am rostit idealurile. După ore de râsete, fum, pipe, băuturi, trufe de ciocolată, șampanie și-o singură pocnitoare mică cât un pai de chibrit eram convinși că recunoscându-ne idealul, îl credeam posibil începând cu prima dimineață a lui 2012.

Oameni cu povești atât de diferite dar toate exact la fel.

17 things no one probably have told you yet… comics by Alex Noriega

Pe 2012 vă spun din suflet: bubbles still make me happy… :)

The things you own end up owning you

Cumva postările mele au început să aibă 400 de vizualizări zilnice. Vă mulțumesc. Mă bucur când văd că oameni frumoși se regăsesc în ele. Mă bucur când văd că oameni frumoși se recunosc în ele. Dacă mă cunoști în persoană realizezi că le trăiesc pe fiecare în parte. Când am servit aseară shoturi de tărie de păpădie, Simone s-a minunat că eu chiar am, deși mă citește. Mi-ar fi greu să inventez fiecare frază în parte și n-ar mai fi scris de plăcere, ar fi chin.

Un chin îl am. De la 8 la 16. Sunt obosită. Clipesc epuizată. Azi primesc o echipă de la o emisune. Mă amuz la gândul că-i așa mare diferența între ce afirmi la un interviu și ce dau ei de fapt pe post sau ce scriu în ziar. Da, știu. Nu-i primul interviu. Sper să îmi lase măcar o jumătate de dupamiază să mă odihnesc. O să le arăt brățările și dreamcatcherele, pisicile și cerceii, îi las să le filmeze și mă duc să mă culc. Să visez.

A dilemma is a problem offering two possibilities, neither of which is practically acceptable. Between a rock and a hard place. Between the devil and the deep blue sea. Applied incorrectly, it constitutes a false dichotomy, a fallacy. The nirvana fallacy is the logical error of comparing actual things with unrealistic, idealized alternatives. It can also refer to the tendency to assume that there is a perfect solution to a particular problem.

Am luat exemplu de pe alte bloguri și vă pregătesc cadouri. Pentru cititori. National Giveaway. Nu ca să mă citească obligatoriu mai mulți deși ăsta va fi efectul, sunt convinsă. Ci să mulțumesc cumva celor ce mă citesc cu plăcere.

Și să nu uit. Proserpina. Sau Persefona. O lăsăm în lumea umbrelor iarna asta. Winter is coming. La vară, însă, așteptăm să se arate zeița fertilității.

Azi, la o oră după ce s-a născut, Radu, un băiat frumos și sănătos de 3,4 kg a trimis mesaj la toată lumea de pe telefonul lui tati, în timp ce mami se odihnea, spunându-ne că abia așteaptă să ne cunoască. Voi încă nu știți dar băiatul ăsta s-a născut să schimbe lumea în mai bine. Dacă nu mă credeți întrebați-i părinții. Dacă nu-i cunoașteți, întrebați-vă părinții ce credeau când ați venit fiecare pe lume.

Trei cititoare au câștigat azi mandarine. Aida, Violeta și Ramona. :) Complimente, doamnelor!

Mă duc să mă odihnesc, să mă lăfăi într-un vis în care râzi. Revin spre seară cu rock la maxim și cafea tare.

“Anything is a waste of time unless you are fucking well or creating well or getting well or looming toward a kind of phantom-love-happiness.” — Charles Bukowski

Yeah, I’m single, but you’re gonna have to be amazing to change that

     Fac provizii de bezele, vin roșu, tărie cu gust de păpădie și neapărat o crenguță de vâsc. În caz că apari și te pui pe demonstrat.
Aștept ceva ce nu se mai întâmplă. În așteptarea asta undeva se pierd zilele, lunile și anii vieții noastre.
Și-apoi fac să se întâmple când mă satur de senzația de așteptat în gol. Sunt primele sărbători pe care le vreau și cred zâmbitoare și ignorând relele din jur, de am senzația clișeu că tot universul complotează să mi le strice. Încerc să ignor oameni aruncându-se de la balcoane și/sau în fața trenului, să nu-mi aduc aminte promisiuni călcate în picioare și minciuni lejere, încerc să mă iluzionez că până dupamaiaza recipientul de cafea măcinată se umple magic și neașteptat și pisicile nu descoperă niciodată fundul castronelelor de mâncare. Eh.

Femeile frumoase îs născute iarna. Majoritatea. Pe frig. Trenurile circulă altfel de azi și se numesc altfel. Oare cât costă? Am o mare nevoie de portocale, mandarine, grepuri și pomelo în viața mea. Și plante de acvariu.

    Am prea multe fesuri și prea multe perechi de mănuși. Ascult muzică veche și fantazez cu gândul la un zâmbet frumos. Atâta timp cât nu spun al cui e, am voie să fantazez.

          Dacă fac cafea, bei?
O cană mare tare. Halba ta. Plină și doar un strop de lapte. Sărută-mă cu limba friptă și-o picătură mică de cafea pe buza de jos. Ține-mă în brațe cu forța chiar dacă eu zic că-s grea și nu mă gâdila. Nu-mi place. Asta după ce îmi iei gogoși calde și pudrate și dai pe vh1.
Am citit din arhiva decembrie 2007, decembrie 2008, decembrie 2009 și decembrie 2010. Și mi-am dat seama că, de departe, decembrie 2011 e cel mai fericit. Și poate a fost și 2008. Dacă îs indulgentă.

      Comenzi pe Breslo și Crafty de abia le fac față. Sâmbătă și duminică sunt la târg în Clubul Zodiar din centrul Galațiului. Apoi fac bradul și urmăresc reacția pisicilor. Plănuiesc două petreceri și câteva aventuri. Dacă mai și ninge nu-mi mai trebuie nimic.

       Iar tu ești deocamdată doar adiacent. Contiguu.

Nice cats have no fun

După un sms trimis de dimineață ce cuprindea ciorapi cu adeziv, gene false, unghii roșii, rochii cu falduri grele și pantofi cu toc mi-am dat seama că mă cuprindea starea de om sofisticat. Starea de papuci roz și mișcări lente, de carte lăsată încet cu fața în jos pe canapea pentru a împiedica ibricul de cafea să dea în foc pe aragaz, starea de încrețit rebel șuvițe de păr ud și de aprins lămpițe cu uleiuri parfumate, starea de beculețe clipocind și pisici torcând, de coji de portocale înșirate și muzică din reclame.

Eu cu mine.

Eu pentru mine. Eu pentru mine pot să mai fac multe dar m-am prins cumva într-un trebuie și eu pentru altii și am uitat eu pentru mine. Acum sunt împăcată că am făcut tot ce era de făcut pentru tine. Sau pentru tine, sau tine, sau tine. Mă pot întoarce liniștită la mine. Să fac eu pentru mine.

Întinzând de sens și stare poți zice că și ce făceam eu pentru tine era cu scop final ca pentru mine. Și, culmea, îmi convine și așa pentru că tot ce era de făcut a fost făcut.

Și lumea îmi pare mult mai mică și mai ușoară acum.

Și-am să o iau la pas dintr-un colț în altul. Singură dar cu cei mai frumoși oameni de vizitat. De mână cu cine mă înțelege. De mână doar cu cine mă iubește. De mână doar cu cine mă merită.

Mi-e dor de o băută. Au venit sărbătorile deci nu mai trebuie inventat un prilej. Mai pe seară vă povestesc visul de azinoapte și vă arăt poze cu ce minunății am primit cadou. Niciodată în viața mea n-am primit așa multe și frumoase cadouri.

If life is a waste of time and time is a waste of life, then lets get wasted and have the time of our lives.

My coffee mugs madness

Îmi place cafeaua și nu-i un secret. Îmi place gustul cafelei, mirosul aburului fierbinte, spuma făcută când e fiartă în ibric, culoarea perfectă când e preparată la filtru, tăria când e făcută la expresor. Îmi place cafeaua dulce, cu frișcă, cu puțin lapte, servită cu biscuiți sau felii pufoase de pandișpan, cu ciocolățele amărui sau rulouri de napolitană cu finetti. Cafeaua e o plăcere. Energia pe care mi-o dă sau efectul terapeutic sunt doar bonus pentru mine.
Ca orice băutor de cafea am un întreg ritual de preparare și servire. Și clar, îmi beau cafeaua din căni mari, încăpătoare. Am o întreagă colecție de căni de cafea așezate pe rafturi după culori, seturi, branduri de cafea sau în ordinea preferinței mele.
Băutul cafelei e o plăcere de aceea și recipientul din care îmi beau cafeaua trebuie să fie unul care să rimeze cu starea de bine. Și cu toții avem o cană preferată de cafea sau ceai, de lapte cu nesquik sau vin fiert, de cola sau bere. Cana noastră.
E plin internetul de căni la fel și dulapul meu de-acasă. Căni cu mesaje, căni termosensibile, căni cu fotografia mea, căni cu Serj, căni cu pisici, căni cu femei deznude, căni usb, căni termos, căni ‘lighean’ (așa le spunea Dina) ca cele din Friends, căni de sărbători, căni de la promoții de cafea, căni transparente. Am și ceșcuțe la set dar alea sunt doar de decor.
Îmi place și când mă duc în vizită la prieteni și sunt servită cu cafea să îmi analizez cana. Cei care mă cunosc tot mă întreabă dacă beau o cafea doar pentru senzația de absurd când mă întreabă și pentru rapiditatea da-ului meu. Și mă servesc în căni sau cești mari de cafea, niciodată mici sau medii. Săptămâna această aflându-mă în vizite am băut cafea dintr-o cană neagră pe care scrie coffee, o cană cu interior albastru pe care scrie poker, o cană albă pe care scrie mare student, o cană cu un leu funny și mi-am amintit de cana lighean roșie din care anul trecut am băut 3in1.
O cană de cafea e întotdeauna un cadou perfect pentru mine oricât de multe aș avea. La fel și lumânările parfumate, cerceii sau magneții de frigider.

Găsite pe net și adunate pentru forme, culori și stări de bine.
Coffee mugs:

I am very busy being vaguely important…

Ca atunci când te rog frumos să fii serios și tu brusc tușești și îți dregi glasul. Ca și cum asta înseamnă să fii serios. Eu acum tușesc.
Flash. Mi-am amintit pisica de la Funky. Un bar de pe Piezișă avea la intrarea pe terasă o pisică. Cea mai pisică.
Nouă ne place să trăim independent dar unul pentru celălalt. Not clingy but belonging. Without chronic worry and fear, panic attacks and purposelessness (is this a word? care înseamnă o lipsă de ceva pe care eu tocmai am negat-o în propoziția dată? ah, from all the languages I know, english is my bestest! And logic, ofcourse). Nu provocate reciproc;  că din exterior e necontrolabil. Dar trăind. Pare boem dar nu-i tot timpul. Fiecare moment de liniște, film, dragoste, calm e plătit cu agitație, probleme rezolvate, stres și ore de muncă. Fiecare ban, călătorie, cadou, grad de confort e plătit cu ore de muncă, de job, de dosare, chiar și de hobby muncit, făcut brățări, învățat și lucrat, conceput și inventat, scris și vândut. Dragostea nu vine de nicăieri (indragosteala, da.). Fericirea nu vine de nicăieri. Liniștea nu vine de nicăieri. Viața aia fără griji, cu clipiri somnoroase și înfășurări de pilote, cu dimineți târzii și nopți pasionale, cu plimbări prin parcuri și clătite la cuptor, cu friganele cu gem și declarații de dragoste se clădește.
De ce ești jumpy?
Pentru că tocmai mi-am vărsat termosul de cafea pe mine, mașina de muncă a uitat să mă ia, am întârziat, și acasă se întâmplă chestii ce nu depind de mine și pe care le rezolv eu tocmai pentru că în a mea casă, dupamiaza, primesc musafiri. Mi-ar plăcea să am încredere. N-am. Mi-ar plăcea să se simtă ce trebuie rezolvat așa cum simt eu și rezolv. Sunt obișnuită să le rezolv pe toate și să nu se gândească nimeni la nimic ce trebuie. Eram calmă până m-ai întrebat: de ce nu ești calmă?
Cine imparte viața cu mine imi ia starea de disconfort ca start in căutarea soluțiilor. Nu ca drama orientata personal.
Nu aștept. Trăiesc. Iau fiecare lucru din fiecare zi din fiecare om din fiecare întâmplare și-l trăiesc, și-l simt. Dacă îl simt bine îl prelungesc/exagerez și-l fac parte din mine (nu-l intreb, nu-l mint, nu-l neg și nu-l gonesc). Dacă nu-l simt bine m-agit, încerc să-l înțeleg și să-l rezolv. De asta am. De asta pot. E simplu tare. E simplă tare și balanța. Cât dau vs cât primesc. Și evident rezultatul. Îmi dă cu minus de prea mult timp. Un minus ce nu mă afectează-n mod deosebit. De-aceea am să tac. Nu-mi poate lipsi ceva ce n-am avut/primit.

Există oameni care nu țin pasul cu mine. Am zis. Dau dependență. Am zis. Există diferențe de nivel. Am zis. Acum sunt calmă și neapocaliptica. Doar vaguely important… Și zâmbesc.

La Madelin am învățat cum să asculți muzică pe ploaie chiar dacă nu plouă. Iar la Shannon am văzut Arrow Necklaces. Și mi-au plăcut mult.

Viața e complicată tare. Dragostea nu.

The medieval patio of my soul

Toto, I’ve got a feeling we’re not in Kansas anymore.

Câteodată plonjezi intenționat în visul sau dorința construită. Te-arunci cu capul înainte în realitatea proprie și doar de tine percepută. Aia cu oameni frumoși și deștepți (vai ce frumos chiar dacă răgușit), cu un Toto alb și iubitor (poate să fie cățelușă și s-o cheme Millie), cu orașe superbe și evenimente concepute pentru tine. Și te trezești într-o dimineață perfectă într-o bucătărie luminoasă și mirosind a cafea, în zgomot de filtru fierbând și pisici mieunând în curte. O duminică dimineața târzie cu lumină de lene, într-un Cluj îmbrăcat a toamnă, într-o garsonieră în centrul orașului, într-o cameră la demisol cu ferestre imense ce dau în cea mai frumoasă curte interioară la care are vedere și camera din pod fără un perete la care ajungi pe treptele vechi de lemn. Amesteci dimineața asta cu amintiri de-un Cluj luminat în miez de noapte, de Scorpions și-o cafenea și de oamenii pe care îi descoperi doar dacă stai cu fața la Cluj Arena cu Someșu’-n stânga, linia de tramvai în dreaptă și Sala Sporturilor în spate, și poți obține sentimentul clar de fericire.

A început Superblog și Blogwars și cumva mă lupt și anul asta, ca și anul trecut, pentru doipedoi.com.

Baie fierbinte, struguri copți, jeleuri dulci și vin fiert în oraș. Starea din astea toate combinate v-o doresc.

Ce m-ar putea amenința acum? Bring it on!

There are good days and there are bad days, and this is one of them

De câteva zile visez prea mult. Pentru că dorm prea mult. Deși de-abia întoarsă dintr-o expediție/escapadă fac liste și planuri de concediu. Trec prin hol și mângâi încet valiza mică și înflorată cu roți și mâner. N-am avut niciodată. E prima. O iubesc. Cu tot cu senzația de libertate pe care mi-o dă.
Struguri copți și dulci. Lapte praf amestecat cu brumi. Cafea rece și prea dulce. Mi-e dor de tine și de tine. Am decupat o mânuță dintr-un abtipild promoțional de la Cosmote. În mijloc scrie ORIUNDE. Exact acolo plec în trei zile. Oriunde.

O prietenă dragă mie nu numai pentru că este o femeie senzațională dar și pentru că ador să o ascult orice mi-ar zice/povesti a strâns în câteva fraze, idei ce-ți pot contura viața în câteva momente alea în care le auzi. Mi-a zis că le-a primit și că le dă mai departe. Se spune că atunci când îți dorești ceva să ți se întâmple, dacă tu poți închide ochii și vizualiza acel lucru realizat de tine în viitor înseamnă că se va realiza, înseamnă că-ți dorești ce trebuie. Că ești pe calea bună. Dar dacă-ncerci să te vizualizezi, să te imaginezi cu a ta dorință împlinită și nu poți, nu știi și nu ai cum, atunci poate nu îi să fie. Poate-i tabloul greșit, decorul sau personajul.

Fii pe pace! Îmi pot imagina perfect zâmbetul tău înțelegător la ale mele crize de isterie neschimbate și peste ani. Te văd mai clar decât a mea pisică ce îmi blochează imaginea din monitor, cum plănuiești, surprinzi, iubești. Cu mine și pe mine. (îmi place expresia Fii pe pace! și faptul că mi-a venit natural)
Și toamna asta brusc a devenit cea mai frumoasă din câte-mi pot aminti acum. Și brumă de ar da sau ploaie, nori întunecați sau vânturi reci.
Las jobul pentru multe zile în voia sorții. N-am ce îi face. Nu pot și nici nu vreau să mă gândesc. I just don’t want to deal with this right now. I’m taking a holiday from dealing, happily vacantioning in the land of not coping. Alte orașe cu alți oameni mă așteaptă. Și alte țări. Și plec să mă conving că ăsta nu e singurul mod în care se trăiește. Sau se vorbește. Sau se iubește.
I love you! Allow me to explain it to you through interpretative dance…

My cat, his drumsticks and your time owl

Un vis de o noapte-n urmă visat urât pe trei perne diferite.

Pisica neagră îmi dă superstiţii, zgomot turbat de tobe îmi fură echilibrul gândurilor şi timpul ăsta e nefericit de cât de fericit ar trebui să fie.

O perioadă grea. Ce-nseamna despărţiri, distanţe, schimbări şi griji de stare. Că-i începutul greu de toamnă ce cere de la noi concluzii şi hotărâri, decizii şi direcţii. Pe care nu le-avem şi-ar trebui. Exact ca Luke’s dark day. These are my dark days. Când tac şi poate par indiferentă. M-ascund şi plâng imediat ce nu mă vede nimeni. Când îmi repet, eu mie-n gând că o să fie bine, că o să reuşesc şi că mai e puţin. A mea nu-i dramă, ştiu. Şi poate nici a ta. E doar o perioadă grea ca un drum prea lung într-un compartiment aglomerat în care nu îţi poţi întinde picioarele, ţi-a amorţit un umăr şi lumina de pe hol îţi bate fix în ochi. E ‘vreau mai repede acasă’ repetat obsesiv cu ochii închişi deşi dacă întreb ce-nseamna acasă sau unde e acasă n-aş şti să zic exact.

Winter is coming…

O toamnă, o iarnă şi un sfârşit de an spart în câteva zeci de piese de puzzle. Dacă un om, o întâmplare sau o stare ia forma potrivită să-ntregeasca poza sau tabloul propus sau visat, atunci să vină sau să stea. Şi dacă nu. Atunci să tacă sau să plece.
Bună dimineaţa! Săptămâna asta aşternem. De săptămâna viitoare dormim exact cum ne-am aşternut. Pilota-n colţ, lângă calorifer. Cât de greu poate să fie?

Life would be so much easier if we just had the source code.