Never underestimate the power of jealousy and the power of envy to destroy

Never underestimate that!

Scoți din context, sudezi, servești rece, înghiți în sec, te-neci isteric, sughiți o perioadă și-apoi te trezești și te privești cu milă dar și părere de rău că n-ai avut mintea de pe urmă. Știu. Am fost acolo. De prea multe ori.

Pain is strange. A cat killing a bird, a car accident, a fire…. Pain arrives, BANG, and there it is, it sits on you. It’s real. And to anybody watching, you look foolish. Like you’ve suddenly become an idiot. There’s no cure for it unless you know somebody who understands how you feel, and knows how to help. ~ Charles Bukowski
Și toată lumea fuge de nefericiți. Sau isterici. Sau răi. Sau mult prea fericiți. Ăia zen îs la mare căutare. Ăia care știu cine sunt, ce vor, cât merită și-s fericiți doar ei cu ei fără să arunce venin, fără să pretindă, fără să privească de sus sau să se creadă dumnezei ci doar primind. Mno, de la ei pornesc religii. Chiar dacă și ei au fost nefericiți și negri în trecut. Dar au știut ce trebuie să păstreze din om, din dragoste, din priviri și din despărțire. Și-au respectat.

Sometimes loneliness is what we need. Sometimes loneliness is what we deserve. Continue reading

Keep calm and stop loving me

Despărțirile dor. Ne place să credem că le putem gestiona civilizat, realiza cumva în trepte și cu grad minim de suferință. Nu există așa ceva dar măcar străduința de a le face așa ne dă somn mai bun noaptea. Și-apoi mințim cu gândul că ne despărțim. Mințim cu gândul să nu se ajungă la despărțire. Mințim despre despărțire. Mințim despre despărțire și după ce ne despărțim. Adoptăm varianta care face cel mai bine sufletului nostru și o repetăm de atâtea ori încât devine partea noastră de adevăr.

Des și necondiționat de dragoste sau direcția în care se duce dragostea noastră, Continue reading

Mindfuck

Îți simt mailurile lungi ca ore de somn și plus de energie. Zâmbesc cald când ajung la frazele de final.
Îți simt cuvintele desprinse direct din mine. Din eu mai de demult. De pe vremea când eu pe mine nu mă iubeam atât de tare cât mă iubesc acum deși aș fi meritat mai mult atunci. Îți simt destăinuirile dulci, amuzante și asemănătoare. Femeie…

Tresar la sunetele telefonului și-apoi zâmbesc sigură că-i un mesaj deștept și fix cum am nevoie de la Flo. Tresar la sunetul de mail și-apoi mă relaxez în senzația unei prietenii odihnitoare. Și-atât. Cu vorbe spuse, auzite, rostite sau strigate, nimic. Și-i bine așa.

Nu-mi trebuie altceva, nu vreau altceva și nici nu pot altceva. Mi s-au înnodat gândurile în așa hal încât îs paranoică din orice sentiment de-al meu sau senzație din exterior. Empatia mi-a rămas ancorată de câteva blipuri de smartphone și-atât. Nici că-mi pasă de altceva/altcineva.

Oricât aș încerca să înțeleg, să descos, să explic sau să-mi argumentez singură nebunia din jur, îmi dă cu minus și cu aburi subpresiune pe urechi. So, fuck it. Să bem, zic. Safe, happy first date, babe!

“Babe, respiră. Nu ești responsabilă de tragediile nimănui. Keep calm and carry on. Bucură-te de prezent, nu știi ce-o veni mâine.”

Everything is going to be alright. Maybe not today but eventualy.

Nu te lovi unde nu te doare! De la Flo,  direct in plex.

This shit right here is for you

Așa începe una dintre melodiile mele preferate.
E exact vreme de Korn și Slipknot în căști. De Rome și Opeth. De Stone Sour și Eddie Vedder. De Metallica și Everlast. De Placebo și Nirvana. De muzica mea.

I feel like a brain damaged choo choo train. S-a lăsat liniștea. Liniștea aia racoroasă, cumva la limita dintre confortabilă și deranjantă. E aproape atât de odihnitoare încât obosește.
E gol.
E încă bine. Dar ‘deocamdata’ e atât de sigur și real încât mi-e frică. Continue reading

I’ve crossed some kind of invisible line

I feel as if I’ve come to a place I never thought I’d have to come to. And I don’t know how I got here. It’s a strange place. It’s a place where a little harmless dreaming and then some sleepy, early-morning talk has led me into considerations of death and annihilation.

Când ne liniștim și cumințim avem timp să ne dăm seama unde suntem. Dureros e momentul în care realizăm că habar n-avem unde ne îndreptăm și că poate nebunia zilelor sau lunilor trecute ne ferea de conștientizarea asta acră. Încotro?

Încă aștept energia aia care măcar să-mi învârtă rotițele nu neapărat să mă propulseze înspre ceva.
Sunt tristă și optimistă. Flo mă forțează să mă recitesc și-apoi îmi dă peste cap myfeedly cu postările ei. Zâmbesc. Pisicile dorm perfect rotund pe colțuri de canapea. Azi am fost la cumpărături și am realizat că nu mai știu să fac cumpărături. Am ajuns acasă cu șervete de bucătărie, un pepene de 9 kg, supă la plic, forneți și mâncare pentru pisici. La mâncarea de pisici știam exact ce trebuie să iau. În rest, nu.
LostLady^^

Vreau să m-ascund și nu știu cum. Nici unde.

There is love of course. And then there’s life, its enemy.

This is my salvation: I imagine you imagining me

Eu în continuare trăiesc pasiunile și nopțile nebune, dorurile și așteptările, storurile trase și cearșafurile mototolite, trupurile transpirate și declarațiile șoptite. Dar nu mai știu să le scriu așa frumos ca înainte. Sau să le povestesc. Mă recitesc cu zâmbet tâmp și-ți trimit linkuri vechi de ani de zile. Uite, atunci te-am cunoscut. Uite, atunci te-am iubit prima oară. Îmi amintesc senzațiile ca și cum ar fi fost azi. Și cele de azi aș vrea să le descriu la fel de frumos și nu pot.

Dacă mă pierzi sau mă simți mai departe întreabă-te dacă te-am avertizat, dacă am încercat să îți explic înainte sau dacă ți-am oferit șansele de a întreba, merge, explica sau fugi. :) Le-am oferit. Întotdeauna le ofer. De asta dorm bine noaptea. Sau dacă nu dorm, nu-i din vinovăție.

Sunt oameni care au primit din mine sau din lumea mea mai mult decât au dat sau decât au îmbogățit-o. Sunt oameni care au pretins mai mult decât am de dat oricui. Am zâmbit și-am zis nu. Dar am fost acolo în continuare. Pentru că e exact cum zice Cami în prima frază (pe lângă toată postarea frumoasă) și cum am zis de multe ori și eu: Oamenii se cern, chiar dacムnu ții tu sita. Continue reading

And there ain’t no more to say

Câteodată ne uităm toate cuvintele și ideile. Uităm cine suntem și încotro ne îndreptăm. De fapt nu cred că uităm ci toate ni se par brusc neimportante și fără pic de relevanță pentru cine suntem în momentul ăsta. Cine ne vrem.
Ne ascundem în muzica ce pare să ne spună lucruri noi sau poate să spună exact ce trebuie. Ne ascundem în rândurile unei cărți recomandate și cu adevăruri prea dur spuse.
Mă iau frici ciudate, mă lupt cu demoni ce nici nu-i bănuiam în mine, am iarăși visele apocaliptice și-mi simt pisicile ca mici cutremure când își scutură torsul pe același fotoliu cu mine.
Depresie zâmbindă, plâns înghițit, ochi care ustură, lipsă absolută de inspirație și creativitate, ciudă pe timp, fobie de lumină, oboseală patologică în gândire, moleșeală bizară, voință să nimic, sau absolut nici o voință să ceva.
Și un abces.
Sunt bolnavă tare. De tine.

Târziu de iunie

Azi mi-am pus cuburi de gheață în cafea și mi s-a făcut dor de frappe-urile anilor trecuți.
Două seri la rând am făcut infuzie de dragoste pe soundtrack perfect romantic și sub cea mai mare lună plină. Am tăcut și-am admirat un el cu părul lung, cuminte, o ea cu ochii mari și cel mai frumos mod de a fuma. Și n-ai cum să nu le simți strânsul de mână pe sub masă, privirea, gestul de a șterge zâmbind o picătură de bere de pe buza ei, grija de a lua un fulg lui de pe guler, glumele doar ale lor și șoptitul șuierat în ureche. Invidie moale și optimism. Asta îmi dă o dragoste nouă între doi oameni frumoși. Și noi.
Ah, câtă nevoie aveam de senzația asta după dușuri prea reci de cinism gălățean. Uh, oameni veniți din alte lumi ce-aduc cu ei quality time și mult prea multe sucuri de vișine. Iz de croazieră.
M-am obișnuit să nu plătesc taxiul, o pală de vânt sub un corcoduș copt poate semăna cu un atac, furtună, furtună, furtună.

Plăcerea de a lipăi leneș pe parchet și de a mă fâțâi goală prin casă e incomparabilă. La fel și panica atunci când sună cineva la ușă. Și știu sigur că nu ești tu.
Mă sperie amânările. Septembrie e prea aproape. Și tu și-n iulie ești prea departe.
Sirop de păpădie peste alte cuburi. Pahare goale pe parchet. Miros de așteptare.

I did it. Now what?

My soul is high, my mind is free

Orbecăim nebuni prin întuneric fără să știm ce vrem să găsim. Ne proclamăm tipare awkward ca să sune bine, ne desenem în frunte un suflet pereche care ar da bine în poză și nu neapărat ne-ar întregi golurile. Și căutăm în loc să așteptăm. Din când în când ne ia prin surprindere întregirea. Brusc ne simțim împliniți și vedem în culori, ne revin dureri de mult apuse și primim semnale de la părți din noi pe care și uitasem că le avem. Și habar n-avem Continue reading

Oh, I’m just a sentimental girl, that’s all

Mi-e greu să mă desprind de orice. De locuri, de lucruri, de case, de lumini. Mi-e mai ușor la oameni. Pentru că ăia de care nu vrei să te desprinzi, oricum nu te desprinzi oricât de departe ai pleca de ei. Sau ei de tine.

Cu cât mi-e mai bine într-un loc, cu atât sunt mai aproape de plecare. Continue reading