Am fost trasă de urechi că postările mele nu mai sunt în detalii siropoase ci doar lungi dar rare liste de multe evenimente trăite și am fost nevoită să dau trist din cap a aprobare. Cred că mă ascund cumva.
Mă încearcă o neîncredere totală în oameni și o lipsă de comunicare la un alt nivel probabil. Mă autocenzurez aiurea și-mi pun limite convenționale. Nu-i bine. Dar per total, mie mi-e oarecum bine.
Frigul te face să te împăturești mototolit, tu în tine, și să-ți suprapui toate gândurile unele peste altele până se-amestecă uniform.
Observ cu plăcere un val de optimism în oameni pe care-i știam destul de resemnați și negativiști dar mi-e groază când bănuiesc lumini stinse în priviri ce le știam puternice și strălucitoare. Mă simt pe deplin răzbunată de Continue reading
Category Archives: hippie witch
Everything’s Gonna Be Super Duper
Azi mi-am votat președintele. Acum face zgomot de fundal un post tv. Sunt lucruri pe care nu credeam că am să le mai fac vreodată dar pentru că mi-am găsit un colț din țara asta (de multe ori hulită chiar de mine) în care mă simt bine și în siguranță, am plănuit votul ăsta.
După câteva nopți albe din weekendurile trecute în care am dezbătut existența universurilor paralele, feminismul, problema câinilor comunitari, instinctul matern, sinuciderea sau pedeapsa capitală, subiecte care au fost udate cu multe sticle de vin, subliniate de gesturi și ajutate de desene pe hârtie, masă sau toc de ușă, aseară sticlele au fost golite în cinstea campaniei electorale. Am fost de acord că un candidat ne unise exact cum suna și propaganda lui, dar împotriva sa, ne-am amuzat de spoturile cu țelină și ne-am amintit de scrutine din trecut. Dimineața ne-a găsit tot grămadă și încercând să deslușim unde e secția de votare la care putem ștampila și noi hârtiuța. Ne-am băut cafeaua sunându-ne sceptici familiile și după privirile zâmbitoare de după convorbiri se pare că toți eram pe drumul cel bun dar nu neapărat același. Culmea.
După câțiva pași ezitanți prin cartier și negăsind nici o săgeată, cum știam eu din anii trecuți, care să te îndrume spre secția de votare, am întrebat la sigur o doamnă cu părul mov care purta mândră o sacoșă roșie PSD. Grupul nostru puțin prea tânăr, ciufulit și mahmur n-a supărat-o deloc și ne-a îndrumat zâmbitoare spre o grădiniță din spatele unui parc plin de tobogane colorate pentru copii. Domnul polițist de la intrare ne-a zâmbit parcă prea prietenos, ne-a ținut ușa și ne-a îndrumat spre încăperi. Am trecut de o ușă pe care scria Grupa Fluturașilor. Cum să nu votezi zâmbind? Am dat buletinul de Galați unei doamne mai în vârstă care imediat mi-a explicat ce trebuie să completez (declarația pe propria răspundere), mi-a înmânat un pix și și-a așezat calm ochelarii mai sus pe nas. Am intrat după perdeluța albastră. Buletinul de vot. Ștampila. Urna transparentă. Toată lumea ne-a zâmbit, ne-a urat numai de bine și totul a decurs neașteptat de repede și ușor. Cluj-Napoca. Secția 163.
Am plecat tot în gașcă. Mulțumiți. Nu votasem toți la fel. Dar, într-un fel, votasem la fel.
Acasă.
M-am răsfățat cu o prăjitură cu cireșe și-o cafea caldă. Și-un cadou: un craniu mare și negru găsit la reducere imediat după Halloween.
Acum e bine. Ca să vă treacă gustul politic vă las cu poze. Așa arată liniștea nebunia mea. Câinele Maya și pisicile Pespi și Zombi.
Everything’s gonna be super duper.
One day at a time
E aproape septembrie și nu-mi vine să cred că mai am puțin și fac un an de când trăiesc în Cluj. E greu să te desprinzi de oameni, locuri și lucruri pe care le-ai simțit ale tale pentru totdeauna dar e ușor să te adaptezi la viață frumoasă chiar dacă e altfel, departe sau/și cu altcineva.
Am visat colorat și adânc. Aproape real. Un om ce mi-a dat o mai mult decât prietenie demult când eram copii și-apoi adolescenți nebuni și care s-a pierdut în distanța deciziilor fiecăruia dintre noi. În timp. La mulți ani și două zile! Ah, vis dinăla ce persistă toată ziua în minte.
În fiecare dimineață deschid larg ferestrele imense și-mi beau cafeaua în liniște. Fără muzică, radio sau film. Televizor nu mai am de mulți ani. Învăț să cresc un câine mare. O Maya. Și ea mă-nvață că nu-i ușor dar că se merită. O plimb pe un deal verde pe care pasc toată ziua cai. Ies nemachiată și ciufulită și cu un halat negru ce-mi flutură descheiat peste tricouri rock. Încep să arăt ca un artist și-mi place senzația. Alerg de câteva ori pe săptămână pe același deal și cu același câine. Nu-mi place să alerg. Mi se pare greu și plictisitor. Dar mă simt bine după. Și trebuie să-mi scutur kilogramele cumva. Și-mi place imaginea aia ca în finalul filmelor americane cu apus de soare, lanuri de porumb, un cuplu, un câine și fericire. Beau bere rece cu lămâie și am reînceput să conduc. Încă fumez țigări lungi și mentolate și filosofez noaptea în bucătarii înghesuite cu-o sticlă de whiskey, pahare pătrate și oameni deștepți.
Nu trebuie să dovedesc nimănui nimic. De fapt cred că nu trebuie … nimic.
Oameni care se sting ne-ntunecă privirea temporar. O bunică sau un actor celebru. Orice moarte ne face să privim în noi și să ne reevaluăm direcția și modul cum ne trăim viața. O invidie și/sau admirație pe reușita altcuiva ne înverșunează dar o moarte ne face să ne răstălmăcim calm țelurile.
O zi reușită e o zi în care stai trântit pe o pătură la marginea unei păduri ce se vrea plină de fantome și privești doi tineri cum încearcă să ridice o parapantă roșie înainte de-a răsări o lună plină. Se-ncheie cu un film horror văzut cu casă plină de prieteni și-o cafea fierbinte după o masă copioasă, cu pisici care-ți torc în brațe și-un câine care-ți sforăie la picioare.
Toate-s din mine.
Din afara mea vă spun că produsele Lizknot pe care le creez sunt plecate cu standul Oranjeriei la FânFest. Și vă mai arăt o femeie frumoasă purtând Lizknot. Și vă anunț că mă duc la Schimbul de cărți din august. Planific un drum la Galați, o băută de proporții și un nou tatuaj. Nu neapărat în ordinea asta.
Hai să facem să fie bine! One day at a time…
Erstwhile evanescent
Uităm bucăți din noi. Când le descoperim sau ni le-aduc, cu forța sau întâmplător, unii oameni înapoi în prim plan, ne bâlbâim confuzi între recunoaștere și negare. Meh. Trăiesc într-un alt ritm acum. După un alt beat. Și dacă valorile nu mi s-au dat peste cap ci doar au înflorit cumva înseamnă că am gândit și răstălmăcit bine universul până acum. E prima oară când mă simt stăpâna câtorva mistere.
Prea ne credem slabi și evităm subiecte. Prea ne ascundem după sau sub. Ah, și timpurile astea ne dau atâtea scuturi. Că măștile nu țin în fața tuturor și-apoi trebuie să fii bun și să știi să-ți porți masca și s-o faci credibilă. Sportul preferat e evitarea. Privirii, subiectului, discuției, locului sau omului. Cu nota de subsol a curiozității care ne-mpinge să aflăm/cercetăm/privim clandestin.
Și ce ne mai plac opiniile. Noastre despre alții. Niciodată invers.
Se poate! Ce? Exact ce vrei! Exact unde vrei tu! Exact cu cine vrei! Când? Ei, când-ul asta depinde mult de tine. Inclusiv dacă e niciodată.
Beau vin rose dintr-un pahar cu un om de zăpadă, ascult muzică pe vinil și din când în când joc câte un joc de Hearthstone. Ronțăi fericită dintr-un cubuleț de ciocolată albă de casă și-ncerc să mă hotărăsc la o culoare de lac de unghii.
Am adunat prea multe dezamăgiri. Poate am și dat la fel de multe. Habar n-am. Trăiesc într-o bulă.
The bad news is, people are crueler, meaner and more evil than you’ve ever imagined. The good news is, people are kinder, gentler and more loving than you’ve ever dreamed.
Artsy technicalities – Lizknot
E prima oară când încerc să scriu ceva folositor. Dacă în emoții și gânduri siropoase nu-i musai să fiu coerentă, în sfaturi ar cam fi cazul. N-o să reușesc. :)
De ceva ani, să tot fie 4 sau 5, creez accesorii și decorațiuni handmade pe care le vând la târguri sau în magazine online.
Am mulți oameni talentați în jurul meu care, din când în când, mă întreabă cum și unde vând. După atâția ani apar și clienți noi care mi-au văzut pagina de Facebook și mă întreabă cum pot comanda și unde (deși sunt instrucțiuni pe pagina de Facebook la un click distanță). Și, bineînțeles, întrebarea generală și des auzită: “Se poate trăi din handmade?”. Dacă ai încredere în talentul tău și vrei ca munca ta să ajungă la cât mai mulți oameni nu trebuie decât să încerci. Ai toate uneltele la dispoziție.
Am să vă povestesc cum am ales eu să vând și ce reguli mi-am impus ca totul să decurgă ușor și frumos. Nu se aplică strategia mea tuturor dar puteți adopta ce vă ajută.
Online, sunt două mari posibilități să-ți vinzi produsele (și nu mai e cazul să intrăm în detalii gen: produsele să fie lucrate îngrijit, prezentate frumos, fotografii clare, expediate corespunzător și branduite cu etichete și cărți de vizită):
*pe domeniu propriu cu magazin și coș de cumpărături
*pe platforme și site-uri specializate în vânzare de produse handmade, artă și vintage
Variantele astea două nu se exclud una pe alta dar pentru începători îi clar mult mai bine să se orienteze spre site-uri specializate ce oferă posibilitatea de a crea magazin propriu, de a expune și vinde, care au deja comunități bine formate și clienți și vizualizări. Un domeniu propriu cu magazin, oricât de bine face imaginii și numelui pe care vor să îl ridice, pentru începători e o investiție mare, ca să nu zic imposibilă.
Eu am încercat Breslo pentru clienții din România și Etsy pentru worldwide. Și mie a trebuit să îmi explice cineva cum funcționează deși ambele site-uri au descrieri clare (și total diferite).
Am să vă povestesc de Lizknot.
Așa am ales să se numească toate produsele pe care le fac eu. Lizknot. Brățări din noduri, dreamcatchere, cercei, inele, pandante și orice alte accesorii și decorațiuni din ață colorată am inspirația și plăcerea să lucrez.
Mi-am făcut, acum câțiva ani, magazin pe Breslo. Aici se explică foarte clar ce oferă, care este taxa și cum funcționează. Multe dintre reguli s-au mai schimbat în timp pentru că site-ul se adaptează nouă, utilizatorilor.
Și eu încă mai fac greșeli, în special în comunicarea (la mine, greșit minimă) cu clienții. Dar învăț.
Și pentru a vinde dar și pentru a cumpăra de pe Breslo vă trebuie cont. Vă rog să vă alegeți bine numele (username-ul) de la început. Am văzut o mulțime de magazine care se numesc gen gabby65bxx sau cadouri_handmade95. Nu dă bine, asta-i clar.
Regulile pe care mi le-am impus eu, după ceva experiență și ținând seama de durata execuției fiecărui produs și modul meu de a-mi gestiona timpul sunt următoarele:
*tot ce expun este disponibil
*livrez exact produsele expuse, afișate în fotografii
*nu lucrez pe comandă personalizată sau pentru refacere de produs identic (din lipsă de timp și pentru a nu neglija magazinul dar și pentru a păstra originalitatea și unicitatea produselor pe cât posibil)
*nu vând pe Facebook (din ce știu eu, Facebook chiar interzice lucrul ăsta dacă nu e prin aplicații ale platformelor de vânzare) dar îl folosesc pentru promovarea magazinului, produselor și pentru a ține la curent clienții cu promoțiile și produsele noi.
Breslo nu ia comisioane la vânzare sau afișare. Taxa unică, lunară (3,75 EUR / luna). Pot expune câte produse vreau cu 4 poze clare și frumoase la fiecare, din unghiuri diferite sau chiar cum arată purtate (la bijuterii), descriere clară, dimensiuni, culori, materiale folosite și prețul. Și un buton mare ‘Cumpără’ :).
Eu expun spre vânzare pe Breslo (am și domeniu propriu Lizknot.com care deocamdată redirecționează către magazinul de pe Breslo), promovez și socializez cu clienții pe Facebook, trimit prin Poșta Română cel mai des și prin Fan Courier din când în când și accept ca modalități de plată: ramburs, paypal și transfer bancar.
Ah, și nu vă grăbiți. Documentați-vă. Citiți. Sunt o grămadă de articole care vă învață cum să faceți fotografiile produselor, cum să le descrieți, cum să le împachetați, cum să le calculați prețul și cum să vi le promovați.
Nu-i ușor. Nu-i imposibil. E afacere. E muncă. Dar e cu plăcere.
Now what?
Revelionul ăsta m-a luat prin surprindere. A trecut prea repede, nenumărat și confuz. Momentul ăla când te pregătești să pui punct, să numeri descrescător și să țipi lăsând distanță de tot ce a fost ca afirmare că ești pregătit de ce urmează.
Chance or choice?
Am întrebat nerăbdătoare cât mai e și mi s-a răspuns 30 de secunde. Dar undeva în spate cineva își încheia anul mai repede și deja număra 5, 4, 3, 2, 1… La mulți ani!!! Așa că am trecut la îmbrățișat oameni dragi și la pupat obraji roșii și reci în lumina artificiilor văzute de pe Cetățuie. Am uitat de dorință. Am uitat de sărut cu ochii închiși și de incantații magice. Dar mi-am început anul râzând în hohote, cu lacrimi de la atâta râs și ținându-mă de obrajii dureroși de la hlizeală.
La 12 noaptea m-a sunat mama. La 12 jumate m-a sunat tata.
Și-am petrecut dansând, râzând și jucând până la 8 dimineața, Superman style (basically, underwear over the pants).
Prea repede, fără timp să mă gândesc, să promit, să-mi propun sau să conștientizez fericirea.
Now what?
Am cadouri de trimis către casă, am planuri și proiecte și am prea mult timp liber. Și-o așteptare mai puțin.
Mă obișnuisem să mă simt accomplished, conturată și definitivată cumva. Mi s-a destrămat sentimentul ăla. Acum mă simt abia la început cu multe de învățat, multe de citit și văzut, multe de cunoscut și asimilat, multe de ascultat și simțit.
2013 a fost un an bun fără să îmi dau seama cât de bun decât după ce a trecut. Anul ăsta o să-mi iau timp să-mi dau seama ce trăiesc, să-mi conștientizez fericirile și să-mi consolidez cumva optimismul.
Mulțumesc că mă citiți, comentați și susțineți.
Tot anul o să mă găsiți aici pe lizu.ro, pe Lizknot (pentru care 2013 a fost un an de creștere în aprecieri și clienți) și pe facebook unde o să vă zâmbesc strâmb și des din selfies.
I wish you magic!
I wish all of you peace and so much love
Vă doresc pârtii cu zăpadă curată, cărucioare de market pline de sticle cu băuturi fine, carduri alimentate, mașini puternice, case calde, frigidere pline, fulare parfumate, tangouri la sentiment, numărătoare inversă plină de optimism, sărut fierbinte la 12 noaptea, îmbrățișări în grup, șampanii pe covor și neapărat un suflet în care să vă oglindiți perfect.
Mi-e teamă să fac rezoluții, să trag linie și să calculez. E de bine. Dar mi-e teamă să nu cobesc. Are viața un mod ciudat de a-ți da peste nas când crezi că în sfârșit i-ai dezlegat misterele. Continue reading
There may be more beautiful times, but this one is ours
La ora 3 și 42 de minute paharului de vin roșu îi lipsește doar o sorbitură ca să fie plin ochi. O dată la câteva ore cineva postează pe Facebook că ninge și eu mă întind și trag de draperie să văd dacă și pe profilul meu. Încă nu.
Herr insistă să mă plimbe prin centrul Clujului la cele mai diverse ore drept pentru care eu îi port fesul moale și călduros. Azi dimineață mi-am băut cafeaua plimbând în geantă un palaneț cald cu mere. Până azi eu habar n-am avut ce-i acela un palaneț. E delicios.
—
Îmi place locul ăsta dar încă îmi caut locul meu în locul ăsta. Și într-un grup. Și-n celălalt. Socially speaking. Herr știe și privește amuzat de pe margine toată semifrământarea asta a mea. Care nu-i tocmai o frământare. Știți cum se învârte pisica sau câinele de vreo trei ori înainte să se așeze colac și să adoarmă pe locul ăla moale și călduros? No, cam așa ceva…
—
În necunoștință de cauză și ca să nu tac, zic: un concurent a exagerat și din cauza lui, Cheloo a exagerat și din cauza lui, tătă lumea exagerează acum. Dacă se dovedește altfel, aș fi nevoită să îl aprob pe Arhi în a-l renega pe Cheloo și nu-s pregătită încă să fac asta. Aș prefera să rămân la a-l ocoli pe Arhi și a-l iubi pe Cheloo.
—
În rest, numai de bine. Zen.
People hate the truth but, luckily, the truth doesn’t care
Vai, ce departe plec!
I’m thirty three. I’m a crazy cat lady, blogging and making colourful yarn handmade stuff. Ascult rock și am puține tatuaje. Vorbesc cu pisicile și îmi dau check in pe oriunde mă duc. Visez aiurea la o lume mai bună. Exersez incantații de dragoste, calm și bine. Tocmai ce mi-am dat demisia din cel mai stresant dayjob într-un birou zgomotos și aglomerat pe motiv că-mi strica zenul. Și-am hotărât să trec munții și să mă mut în partea cealaltă de țară la 600 km depărtare de orașul natal. Mainly because Herr is living there. Sunt îngrijorată pentru că se presupune ca Herr să conducă 600 km prin România după ce a condus toată viața lui de șofer în Germania. Mna. Și-mi iau covorul, ațele, grillul, tablourile de la Ina, tabloul de la Aida, dreamcatcherele, craniile, globul de cristal și pisicile și plec la Cluj.
Trăiam boem aici. Independent și miserupist. Absolut neînțeles. Și-am zis să trec la un level superior că îmi era tare bine în direcția aia. M-am născut în zona cu cei mai răi, agresivi și invidioși oameni? Mă mut în zona cu cei mai buni, calmi și sinceri. Sunt prea plictisitoare și visătoare pentru oamenii ăștia încrâncenați, încruntați și îndârjiți.
Plec optimistă. Suport cu greu ultimele zile la birou. Beau pahare mari de vin roșu cu Ina și încerc să o conving să mă viziteze acolo. Respir greu și apăsat. Mă desprind greu. Simt că fug. O fi și ăsta un adevăr. Poate fug înspre, nu neapărat de.
Îți trebuie mult tupeu să iei hotărârea de a pleca departe de tot ce ești, ce-ai avut și ce-ai strâns în viața ta, de toți ai tăi și toate ale tale. Îți trebuie curaj. Timp de 3 ani mi-am construit curajul ăsta că nu-l aveam nici eu.
Când sună Herr zâmbesc cretin și mă foiesc prin casă ca să-i descriu bagajele. Într-o sacoșă am îngrămădit paleta de cartofi prăjiți, tuburile de acrilice și un pămătuf de praf făcut din pene maro. În alta am converșii, o agendă și plicuri cu bule. Castronelele pisicilor primite de la Mab sunt fix deasupra. Și sticluțele cu oje colorate turbat.
Încă nu am împachetat masca venețiană și tuburile africane. Dar nudul pictat pe catifea sigur nu îl iau.
Sunt speriată. Maxim 3 minute c-apoi m-apucă fericirea. Și-n fericirea asta aș vrea să vă scald un timp.
Fericirea mea proprie, personală și independentă este my higher purpose. Despre asta scriu, despre asta vorbesc și spre asta mă îndrept. Nu fericirea sau nefericirea altora. Nu alegerile altora. Nu principiile altora. Nu viața altora.
Everything we hear is an opinion, not a fact. Everything we see is a perspective, not the truth.
Most books on witchcraft will tell you that witches work naked
I shower naked. I’m that kind of witch.
Coșmarul de azinoapte a fost crunt. Oamenii încercau să mă convingă că nu exiști și că doar mi-am imaginat eu și așa mi s-a dezvăluit cea mai mare frică a mea, probabil. Dimineață râdeam sinistru la comics cu oameni care încercau să mă convingă că nu există pisici și că pisica e doar a mithical furry cute creature that meows and purrs. Recomand catversushuman.com. Coșmarul real e ipocrizia. Oameni care se urăsc și își zâmbesc și oameni care se iubesc dar se scuipă. Din același coșmar sunt și oamenii care înșeală și mint sau care părăsesc fără explicație. Coșmaruri umblătoare promițându-ne mincinos ca apoi să ne încarce cu a lor depresie a refuzului sau răzbunarea frustrării.
Visul meu preferat de Halloween e cu tine privindu-mă, auzindu-mă și înțelegându-mă. Ascultându-mă. E cu vin roșu cu scorțișoară și mere coapte la al meu cuptor. E cu fereastră deschisă spre noapte și pod plin de zgomote. E cu pași mici printre pisici negre și prea atente. E cu o casă cu ecou și un gând fără ecou. E cu amputări de prietenii false și ridicări din umeri însoțite de zâmbete sinistre.
E cu dragoste și liniște.
Never put your faith in a knight. When you require a miracle, trust in a Witch.
The witches fly across the sky,
The owls go, “Who? Who? Who?”
The black cats yowl, and green ghosts howl,
“Scary Halloween to you!”